Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Colţ de jurnal => Subiect creat de: saab din 15 Mai, 2007, 10:40:17 a.m.
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/termenisinume.jpg)
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/straine.jpg)
-
Tema fara tema: definind definitiile
Orice idee, orice gand, orice stare distruge niste limite si – totodata- creaza alte limite. Inlocuim limite cu alte limite, stari cu alte stari, ganduri cu alte ganduri, modele cu alte modele, refulari cu alte refulari – toate dintr-o inertie bolnava, o inertie la a carei origine este societatea. O societate de care suntem dependenti in asa masura incat am miniaturizat-o, facandu-ne, fiecare din noi, o macheta individuala a ei; la nivel psihic, intelectual, afectiv, suntem controlati de propria noastra marioneta, suntem inchisi in propriile noastre capcane. Capcane puse pentru outsider-ii care ne-ar fi calcat zona intima a psihicului nostru, capcane savante, capcane migaloase, duse pana aproape de perfectiune, intr-o continua stare de teroare inertiala. Propria noastra macheta sociala, facuta initial pentru a ne ajuta, mentinuta ulterior ca drog, ne taraie in chinuitoare oscilatii, delectandu-se cu frica noastra fata de ea. Ea ne invata sa ne construim cele mai rafinate capcane, cele mai eficiente armuri, cele mai subtile masti – si tot ea ne obliga sa le parcurgem pe toate acestea daca vrem sa ne cunoastem pe noi insine.
Incercam sa exploram necunoscutul- dar cu o prudenta obsesiva pe care numai frica de stigmatul social o poate declansa. Intre curaj si nebunie, terorizati ca nu vedem limita lor despartitoare, bizuindu-ne pe impulsuri primare, brute, necizelate – dar care ne urnesc din paralizia intelectuala – trecem fiecare Poarta (punandu-ne eterna intrebare: acum Poarta este intrare sau iesire?; numai o gandire armonica poate considera fiecare iesire o noua intrare – imbinarea divina a extremelor, dar o gandire deformata de inertia sociala da unul din cele doua raspunsuri, in functie de stare).
Incercam sa ne cunoastem pe noi insine cu o frica de profanator de morminte, o frica morbida, paralizanta, care te pune adeseori in fata unei proiectii de prost-gust – dar care pare extrem de reala, proiectia binara a vietii si a mortii. Iti da iluzia ca trebuie neaparat sa alegi.
Adeseori – dai gres. Dai gres pentru ca genialul program social (care are nevoie de tine drept coeficient de turma) nu iti permite – ca timp si ca ritm – o explorare cu adevarat benefica a resurselor tale (decat, cel mult, a acelora care iti maresc productivitatea).
Ce ti-am ramas? Raspunsul tzine de tine...
-
Motto:
"All my life I've wanted to be someone; I guess I should have been more specific." Jane Wagner/Lily Tomlin
Cine sunt eu?
“Tat tvam asi.”.
Tu esti Acela.
Cine sunt eu?
“Aham Brahma asmi”.
Eu sunt Brahman – Realitatea Absoluta.
Cine sunt eu?
Fiul Domnului (Biblie)
– sau creatie a lui Dumnezeu -
Cine sunt eu?
Esti in primul rand Om… spirit… cunoastere… religie… datorie… morala … etc
- ambiguitatea optimistului -
Cine sunt eu?
Conteaza?
- recunoasterea cunoasterii prin pseudo-cunoastere -
Cine sunt eu?
Teoretic - un Om…
- zidirea oscilatiilor in filosofiile de
piatra ale scepticului -
Cine sunt eu?
O fiinta.
- ambiguitatea adevarului -
Cine sunt eu?
Un sistem condus de Karma
- simplificarea oscilatiillor prin transformarea lor in sistem liniar; mentalitate conservatoare -
Cine sunt eu?
Ce-o vrea Dumnezeu…
- sau lasa-L pe El sa se ocupe de asta, eu trebuie sa ma descurc in viata asta -
Cine sunt eu?
Buna intrebare, da’ cine stie?
- ca eu nu stiu si nici nu ma intereseaza, dar daca altii afla, sa-mi spuna si mie... -
Cine sunt eu?
Tampita intrebare!
- sau frica de raspuns -
Cine sunt eu?
Iar pui intrebari utopice?
- daca trebuie sa transform zilnic utopiile in realitati, de ce sa ma chinui sa mai transform inca una? -
Cine sunt eu?
Cine sunt eu.
- acceptarea – cu doua taisuri: evolutie sau involutie a Karmei -
Cine sunt eu?
Tu? Care din tu?
- din intrebarile artificial convergente catre esenta ale unui psihanalist -
Cine sunt eu?
Ai avut o copilarie nefericita? Ti-ai urat mama?
- sau: ce ti-e si cu criza de identitate; de... traumele... -
Cine sunt eu?
Rabdare si vointa – si o sa afli.
MAI RAMANE SA ACCEPTI.
***
Ne omoram gandurile – incetul cu incetul, calm, meticulous, delectandu-ne cu agonia lor (pe care o prelungim pana la un incontrolabil extaz eliberator)…
Ce chestie! Ne putem ucide un gand destul de repede, dar ne chinuim o viata sa scapam de razbunarea refularilor in care se refugiaza esenta careia i-am distrus forma.
De ce ne delecteaza uciderea unui gand ?
- Masochism de protectie...
- Inertie a tendintelor distructive...
- Refulare a jocului de-a micul Dumnezeu...
- Etcetera... (?)
-
Motto:
"Nu trebuie sa ne descurajam.
Lumanarea trebuie tinuta mai departe, ca si cand totul ar fi in regula." (Marin Sorescu)
Intr-o lume in care toti se fac ca traiesc, ne legam - cu acea disperare a naufragiatului - de fiinte care traiesc (care TREBUIE sa traiasca; acest TREBUIE care ne ofera, dincolo de doza de disperare existenta in rugaciunile noastre si o unica motivatie de a ne ruga cu adevarat, de a trai in acea rugaciune contemplativa non-delimitata, in care ne gasim pe noi insine si pe persoanele iubite – devine cheia prin care accedem la adevaratele valori umane, devine POARTA CATRE UMANITATE.)
Comunicare. Comunicarea care implica sacrificiul personal, comunicarea ca unic mod de evolutie, comunicarea ca justificare a existentei... Doar comunicarea ne da dreptul de a iubi sau de a deveni martiri pentru niste inutile scopuri...
Comunicarea te creaza pe tine, nu invers.
Tu tot ce poti sa faci este sa o descoperi (eclipsandu-ti ratiunea).
Tot ce este in afara comunicarii este artificial – poarta acea amprenta a individului, nu a omului.
... fara a-i asculta, i-am auzit...
-
"... fara a-i asculta, i-am auzit..."
Pentru că în minunăţia ta de suflet ştii să spui...tăcând!
Comunicarea nu întotdeauna este cuvânt! :-*
Frumos mai ştii să scrii şi să simţi!
-
în jocul acesta derizoriu
acea linie invizibilă şi de netrecut
nu poate face să strălucească
cealaltă faţă a oglinzii.
mă gândeam aşa:
de mâine nu voi mai scrie
de maine şi până îmi voi fi regăsit Albastrul
albastrul unei lumi împărţite
triumf asupra unor limite şterse începând chiar din mijlocul limitei.
să mă închid atunci luminii
lăsând loc nopţii circulare să se manifeste ca noapte.
NU! mi-a spus Albastrul.
TREBUIE să rosteşti şi să continui jocul unei absenţe neîncetat reproduse.
repetat,
ştiut,
uitat,
transformat,
şters până la cele mai mici urme,
îngropat,
... departe de orice privire.
-
:scared: :rofl: :scared:...să nu mai faci asta niciodată :P :P :P! Am crezut cu adevărat că de mâine nu vei mai scrie!!! Aş rămâne săracă cu mult fără ceea ce scrii tu! Offf! :hug:
-
Lady, cand nu voi mai scrie, o voi face pur si simplu...fara sa anunt
-
Alfabet neterminat (Nu voi scrie poezie niciodata!)
(in memoriam)
S-a oprit şi totul a trecut. Apoi a urmat altceva. De ce a trebuit să parcurgă acest drum?
Ca să ajungă dincolo târându-se?! A vrut să se ridice dar a urmat durerea şi zbaterea neputincioasă a trupului mutilat.
***
A...B...B...B...
Biletul acesta duce spre capătul drumului
sau spre cel al sfârşitului?
A...B... ... D... E... F...
Fără cuvinte mari şi fără făgăduieli
pe care nu le poţi ţine.
E... F... G... H...
Haide să lăsăm acelaşi alb adunat în acelaşi timp
să nu se despartă în albul meu şi albul tău...
Şi să lăsăm
şi să uităm
că alfabetul nu l-am terminat,
dar să ne amintim totuşi că am început cu X, Y, Z,
că am început cu nişte necunoscute...
şi că sfârşitul este tot în ele.
Moartea a îngenuncheat până şi îngerii...
şi astfel- singură în faţa alfabetului
şi
singură în faţa universului...
Nu voi scrie poezie niciodata!
-
Majoritatea oamenilor isi iubesc reactiile. Ei nu si le inabusa pentru ca le percep ca fiind strict personale.
Caci in momentul in care te cunosti bine, o reactie este doar o reactie, un mod de manifestare al tau natural, nu un subiect de gandire.
Dar cand ti-e frica de necunoscutul din tine, ai nevoie de reactii pentru a-ti schita interiorul, ai nevoie sa-ti spui: "acestea sunt ale mele". Si nu ti le inabusi, pentru ca iti este frica sa ramai singur in intuneric...
Stii ca toti nastem intuneric?
Stii ca tuturor ne este frica?
Daca am putea, ne-am transforma cu totii in oglinzi...
-
Există oscilaţia între proiecţiile ego-ului. Este chinuitoare. Este o experienţă, o primă probă a unui rit de iniţiere, punctul de plecare către Cunoaştere - metamorfozată în miile de Porţi şi de Realităţi.
Dar... vai! Mulţi au energia şi dorinţa de Cunoaştere - problema este cum să ajungă în acel punct. Căci câţi suportă oscilaţiile chinuitoare, lumea în care himerele sunt drogurile de care ai nevoie?
Oscilaţia îţi zdrobeşte raţiunea - plimbând-o prin contradicţii şi paradoxuri.
Oscilaţia îţi zdobeşte afectivul - târându-l prin confuze stări ce alternează insuficientă iubire cu o insuficientă ură.
Oscilaţia îţi zdrobeşte mândria - trăgând-o prin mlaştinile gândurilor a căror caracteristică este ori aspectul brut, ori - din contră - rafinamentul utilizat în intenţii ce colcăie de refulate complexe.
Oscilaţia îţi zdrobeşte voinţa - disipând-o în iluzorii plăceri sau folosind-o pentru a procura drogurile (de orice natură).
Etc.
Oscilaţia este o triere - a voinţei de lipsa de voinţă, a acceptării durerii ca mijloc în Cunoaştere faţă de fuga de durere, a dorinţei de Cunoaştere faţă de dorinţa de a avea dorinţa Cunoaşterii.
Oscilaţia începe prin multiplicarea personalităţii ca rezultat al incapacităţii de a-ţi mai controla proiecţiile.
Începi să-ţi pui problemele nu direct, ci prin intermediul unui chinuitor atificiu:
nu "te iubesc" ci "iubesc (ideea) să te iubesc"
nu "vreau să trăiesc" ci "vreau să vreau să trăiesc"...
Dar şi asta e o experienţă, nu?
Trebuie să trebuie să trec de ea.
***EOF
-
mirosul fetid din inconstientul colectiv...
creierul golit de ganduri.
inima golita de sentimente.
sufletul golit de perceptii.
Cum?
n-ai auzit ca poti sa-ti inlocuiesti gandurile cu munca bruta, sentimentele cu sabloane si perceptiile cu acra senzatie comuna de constanta fericire gregarica?
-
Motto: Libertatea lor este libertatea de a nu fi (Saint Exupery)
La început a fost cuvântul
Rostirea
desfăşurată la limita unei realităti acceptate
ignorând timpul - fără însă a-l anula
mizând pe hazard – fără însă a-l domina
repetabilă la nesfârşit - dar destinată încă de la început întreruperii
ca un joc pierdut ce trebuie să se desfăşoare mereu şi mereu
Necesitatea unui ultim cuvânt
Imposibilitatea găsirii şi regăsirii semnului
Cădere, ridicare, cădere...
La început a fost cuvântul
Şi totul se termină în cuvânt
... pentru că orice rostire îşi are sfârşitul său...
-
Un nord - eu trec...
"I wish I had your pair of wings
Had them last in my dreams
I was chaising buterflies
Till the sunrise broke my eyes"
Mi se pare că este târziu şi că soarele n-o să mai apară.
Mi-ar plăcea să am pantaloni galbeni şi să râd că afară plouă.
Să alerg fără să-mi fie teamă că mi se udă părul şi că apa mă bate în faţă...
O pată verde, un fir albastru, o cale ferată scara 1:500, un nord...
... un nord rece si umed care indică ziua de azi şi ziua de apoi.
Dar pantalonii galbeni aleargă spre soare şi uită că a fost înnorat,
o cale ferată scara 1:500
iar eu trec, purtând vântul în faţă
... şi râd...
"I wish I had your pair of wings
Just like last night in my dreams
I was lost in paradise
I wish I´d never openend my eyes"
-
Raza la care te holbezi, care se scurge printre gratiile inchisorii in care esti prizonier,
raza care te face sa visezi,
raza in care iti proiectezi dorintele
da un sens vietii.
Oamenii sunt constienti ca in afara inchisorii, la lumina, nemarginiti,
raza si-ar pierde sensurile - pentru ca peste tot este lumina...
Si atunci, nu numai ca nu distrug inchisoarea sociala, dar isi construiesc noi inchisori.
Sensurile razei sunt infinite.
Oamenii limitati viseaza la nelimitat, nu si-l doresc...
-
Oamenii limitati sunt neputinciosi..
Ei viseaza la nelimitat, poate si-l doresc, dar undeva e o bariera peste care nu pot sari... acolo sta neputinta lor.
Si.. bariera poate fi chiar dincolo de inchisoarea sociala din care au reusit sa iasa. Nu poti sa sari din partea ta de univers, peste linia orizontului, in neant. Importanta nu e iesitul din inchisoare, toti cocheteaza cu asta. Ci indepartarea continua. Apoi stop.
La un moment dat [se zice] ca intelegi ca nu exista nici inchisoarea, nici orizontul, nici nimica. Ca a fost doar o mare pacaleala totul.
Si incepi sa razi, sau o mare tacere/liniste te cuprinde.
Linistea care ascunde rasul, rasul care ascunde linistea.
-
Motto:
Ce este libertatea? Poate doar o privire. (cuvintele unei fete)
Alegem.
Nu contează ce.
Dar alegem.
Noi alegem.
Avem dreptul acesta şi dacă nu-l avem, ni-l inventăm –pentru că este necesar. Exasperaţi de limite create de alţii, ne refugiem în propriile noastre limite. Pentru că nu există alegere fără limite. Degenerarea dorinţei de cunoaştere ne ancorează în propriile noastre inerţii.
Libertatea (sau acel inteles ca "nu exista inchisoare, nici orizont, nici nimic") este un termen optimist – defineşte numai aspectul descătuşării, nu şi al încătuşării între nişte limite mai subtile.
Soluţia?
1. ambiguitatea creată - ambiguitatea vine în ajutorul libertăţii (proverb japonez)
2. evoluţia pe plan spiritual (??????)
3. crearea impresiei de liberă alegere sau de liber arbitru (a se citi filosofie)
4. ocuparea timpului cu problemele altora (a se citi psihologie)
5. crearea lupei (= mărirea spaţiului în care eşti închis până la pierderea din vedere a limitelor, rezultă iluzia libertăţii = oricare altă profesie)
Se explică oscilaţiile?
Se explică neîncrederea în propriile posibilităţi?
Se explică fenomenele negative sociale?
Se explică zâmbetul ironic şi, în acelaşi timp, trist, pe care îl ai atunci când citeşti dictonul "cunoaşte-te pe tine însuţi"?
Poate că da.
Poate că nu.
Poate că nu ştiu.
Poate că nu vreau să ştiu.
Ne refugiem într-un etcetera.
scriitura chiar şi tastată e o forma de libertate. uşor absolută uneori. (ecsintescu virtual)
-
We live as we dream - alone. (Joseph Conrad)
Suntem noi numai când suntem singuri.
Ce să-i spun printre atâta lume?
...
Toate împreună şi în acelaşi timp,
irumpând din nefiinţă şi din univers,
irumpând ca semnificaţie mai presus de orice pricepere,
cuvânt inspirând teamă şi proteguitor,
graţios şi tunător.
Şi tac - lângă singurul om care mă face să uit...
...
Universul pierind în faţa cuvântului,
dizolvat şi anulat dar totuşi păstrat şi conţinut în cuvânt,
sfârşitul îmbinându-se cu începutul,
renăscut, renăscând...
Şi atunci nu rostesc, pentru că altfel
lumea m-ar privi ostil şi m-ar întreba:
cu ce drept?
-
suntem martorii aceleiasi deznadejdi.
suntem martorii acelorasi stari.
suntem martorii aceluiasi sistem social de valori.
suntem martorii acelorasi ganduri colective, gregarice.
(suntem martorii propriilor noastre ganduri?)
suntem martorii aceleiasi realitati.
(care dintre realitati? nu-mi permit luxul definitiei...)
suntem martori.
nu avem de ales.
nu in acest caz (oare?)
teorie: martorii aceleiasi nefericiri au tendinta de a se respinge intre ei.
nefericirea este individuala.
este individuala prin:
1) interpretare;
2) raportarea la Dumnezeul tau, la Dumnezeul personal, intim.
toti preferam sa fim martori. martori ai unui proces insipid, care ne da iluzia sigurantei.
tu ai incetat de mult sa fii martor...
vreau sa inteleg aceasta frica de un verdict care poate n-o sa fie dat niciodata.
vreau sa avem aceeasi frica. sau acelasi curaj.
-
Poate că da.
Poate că nu.
Poate că nu ştiu.
Poate că nu vreau să ştiu.
Relativismul acesta absolut este pe de o parte foarte interesant iar pe de alta parte foarte neinteresant.
Nu prea poti lasa logica sa raspunda la toate intrebarile.
Am undele dileme pe care nu le pot rezolva abordand binar lucrurile. Pe forum aici (un exemplu): il apreciez pe rudy pentru talentul lui, dar in egala masura ma enerveaza cu parerile lui acide si ingamfarea cu care insista sa ne 'deschida' ochii. Cum justifici logic ca pot coexista doua sentimente contrare ? Binar A nu poate fi simultan si adevarat si fals.
Si de obicei sufletul e ambivalent.. Poti iubi si ura in acelasi timp, in psihologie se stie ca nu exista feminitate absoluta sau masculitate absoluta ci doar trasaturi dominante, etc.
Ce vreau sa zic este ca logica o gasesc utila in practica, in stiinta, dar cand am incercat s-o duc la extrem, n-a mai 'tinut'. Tot ce-am fost in stare sa obtin abuzand de logica a fost ori un sir nesfarsit de intrebari recursive (gen de ce frunza e verde ? clorofila e verde ? de ce clorofila e verde ? pai nu absoarbe spectrul verde al luminii! de ce ........... ) sau, si mai simplu, am dat peste oscilatii din astea gen (de ce X ? de ce nu ? totusi de ce ? de ce nu ?).
Capcana intinsa este una a inutilitatii, a nihilismului orcarui sens - cand mintea oboseste de atata recursivitate/oscilare, se apara si ea si tranteste un nu stiu, nu ma intereseaza. Si atunci, privat de satisfactia de a gasi sensuri, brusc iti dai seama ca e degeaba. Si iti cam pare rau dupa efortul de pana atunci.
De aceea ziceam de citat. Dovedeste ca mintea e exersata - si e interesant; dar pe de alta parte, da, acesta e finalul oricarei argumentari in care se foloseste doar logica binara - si e neinteresant.
Interesante ar fi descoperirile de dupa :)
-
"Pe forum aici (un exemplu): il apreciez pe rudy pentru talentul lui, dar in egala masura ma enerveaza cu parerile lui acide si ingamfarea cu care insista sa ne 'deschida' ochii. Cum justifici logic ca pot coexista doua sentimente contrare ?"
Iti spun eu cum...
de fapt, cel de-al doilea "sentiment" este perfect relativ. (ca si primul, de altfel - dar pe care nu-l comentez)
stii cum e? ca si cand ai avea o vanataie din aceea care, cu toate ca te doare (si oarecum durerea nu-ti place) insisti in a o apasa...
sa nu-mi spui ca daca rudy ar exista pe acest forum numai prin talentul lui (pe care-l apreciezi), ti-ar mai placea sau ti-ar placea mai mult... (ps: daca-mi spui asta, sa stii ca nu te cred :D)
logic, nu le consider sentimente contrare...
-
"Ruletistul este, fireste, vedeta ruletei si ratiunea ei de a fi."
banul cade pe podea si se rostogoleste.
stema sau marca?
fac prinsoare ca voi pierde! mai bine imi ghicesc viitorul in palma.
o intind si uit de ce si degetul urmareste fibra lemnului pana sus, la cheie.
cheie... enigma sau nu?
unghia zgarie luciul si ma intorc pe alta fibra.
miroase a hartie arsa.
mugurii asteapta sa se deschida, iar eu ridic banul si il arunc in scrumiera, intre ace, agrafe, nasturi si antinevralgice.
"Acea seara a ingropat ruleta, care s-a sters din mintea tuturor, asa cum indeobste uitam orice lucru pe care l-am adus la perfectiune.
Eu doar mai depun marturie - dar pentru tine, nimeni, pentru tine, nimic." (Cartarescu)
-
IULIAN, ne batem in matematici?! Ca la partea cu religia stau cam prost... :D
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/1aa.jpg)
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/2.jpg)
erata:
(nu am mai gasit originalul, pentru a-l modifica)
"Pentru ca surprinde acest aspect în poezia non-tradiţională, rima si aliteraţia va fi cuantificată în întreg textul. "
se va citi:
"Pentru a surprinde acest aspect în poezia non-tradiţională, rima si aliteraţia vor fi cuantificate în întreg textul."
-
:scared:
Ummm...
In primul rand textul reprezinta o propunere de a 'observa' poezia. Mai e un pas pana la model (care descrie si relatiile dintre entitati - in particular propune legaturi intre ce s-a observat in sistem); dupa aceea inca un pas, si anume sa reglezi modelul incat limita la infinit a abaterii erorii [patratice?] intre generatorul de poezii (considerat estimator) si sistemul real [talentul lui Rudy] sa fie ZERO.
-
Daca admiteti si o alta parere (care poate nu a facut un atat de minunat si vast exercitiu al gandirii estetice :D )... sunt aproape sigura ca: in definitiv, imprecizia poate avea o valoare identica… cu precizia. Descoperirea ei are o valoare ca +1 fata de -1. Cat priveste “genialitatea” descoperirii acestui joc… Poti sa scrii despre orice. Chiar si despre… matematica. Poti rade “sanatos” chiar si despre matematica… Precizia e variabila, pentru mintea fiecaruia. In acest fel, ii pastrezi savoarea. Daca si valoarea e variabila… atunci se schimba datele problemei.
-
:scared:
Ummm...
In primul rand textul reprezinta o propunere de a 'observa' poezia. Mai e un pas pana la model (care descrie si relatiile dintre entitati - in particular propune legaturi intre ce s-a observat in sistem); dupa aceea inca un pas, si anume sa reglezi modelul incat limita la infinit a abaterii erorii [patratice?] intre generatorul de poezii (considerat estimator) si sistemul real [talentul lui Rudy] sa fie ZERO.
iulian... inca nu ajunsesem la modelul in sine si nici la calibrarea lui.(zi si noapte modelare.... fir-ar sa fie...)
asta cere timp, si nu-l am acum. dar voi progresa, promit.
in plus... la ce-mi trebuie sa-mi transform calculatorul in rudy atata timp cat exista deja un rudy real? unul nu-ti este suficient?!? (deja mi te imaginez luptandu-te cu n rudy pe site) :D
-
:) - am raspuns si eu, invitatiei deh. Dar sa nu deraiem topicul ^:)^
-
Iulian, care topic? :laugh:
nu vezi ca postez aproape numai in "colt de jurnal", pe subj. meu, tocmai pentru farmecul deraierii discutiilor? :D
invitatia ramane deschisa. ce-ti mai face pisica, btw?
-
"Ce dracu tot imi spui 'dumneavoastra'?" (un cersetor, Universitate, 5.06.2007)
Ce dracu o dai mereu cu "dumneavoastra" cand vorbesti cu oamenii simpli?
Nu intelegi ca intr-o lume in care toti li se adreseaza politicos, dar fals, tot ce-si doresc este sa-i tutuiesti, sa le arati cine esti tu, fara false cuvinte?
Ei nu doresc sa fie pusi pe piedestalul politetii, ei vor sa comunice.
Acel simplu "tu" ii face mai fericiti decat oricine, caci le arati ca esti aproape de ei, ca esti de-al lor.
Nu stii tu ce senzatie fantastica de fericire apare in momentul in care-l ajuti sa se identifice cu "ceva de-al lui".
Iar in momentul in care ii spui unui om simplu "dumneavoastra" il ridici deasupra lumii lui, lumea in care se simte bine si pe care o cunoaste si il bagi in necunoscut, in frica, in automatism
-
a vorbi la per vous nu înseamnă obligatoriu respect ieşit din comun, ci ţinerea la distanţă a celor care nu vreau să mi se adreseze la per tu.
eu am oare ce comunica cu "ei"? poate că am, dar asta se întâmplă într-o singură direcţie.
adresarea cu "dumeavoastră" nu atinge nivelul intelectual al individului ci bunul lui simţ. un om "subţire" din punct de vedere intelectual, dar "bine mobilat" din punctul de vedere al bunului simţ şi al relaţiilor normale dintre doi oameni care nu se cunosc va înţelege, va aprecia şi i se va părea normală adresarea la persoana a IIa plural. nivelul la care vrei ca două persoane să rezoneze (bă gigele, mă fănele) este nivelul şantierului sau al birtului din piaţă. să nu faci confuzie între oamenii simpli şi oamenii lipsiţi de bun simţ. faptul că nu poţi discuta cu un om despre prescocratici, nu înseamnă că-l poţi desconsidera şi i te poţi adresa implicit familiar, ca şi cum aţi mâncat din aceleşi blid. adresarea ta la persoana a IIa singular este şi o oglindă asupra respectului pentru individul căruia i te adresezi şi chiar asupra respectului de sine.
ne-am obişnuit ca într-o limbă care are clar distincţie între singular şi plural (şi tu şi dumneavoastră corespunzător) să ne scăldăm în promiscuitatea unui "tu" care este foarte uşor împrumutat şi a unei familiarităţi interumane de la colegii americani.
harababura aceasta cu tu şi dumneavoastră are o rădăcină solidă în talmeş-balmeşul valorilor din societatea românească. vânzătorul de la aprozar te tutuie, cel de la vulcanizare te tutuie, spălătorul de parbriz te tutuie, body-guardul de la bancă te tutuie, indiferent de faptul că tu ai mai multă şcoală decât ultimele lor 6 generaţii. şi da ei se doresc să se confunde cu mine...însă eu nu. şi nu o fac din aroganţă. o fac din respect de sine.
acum ceva vreme, în casa unui amic, cu totul întâmplător, l-am cunoscut pe Gabriel Liiceanu. acesta venise în vizită la părinţii amicului meu, ea profesor universitar la arhitectură, el pare-mi-se inginer. cum ar fi fost ca eu, să-i strâng mâna şi să-i spun: "ooo, Gabriele, mi-a plăcut mult ultima ta carte".
există o limită în toate. fiecare om trebuie să-şi simtă lungul nasului.
scopul meu este să vorbesc cu fiecare om pe limba lui, ci nu să cobor la nivelul lui. pentru că eu nu am ce căuta acolo.
-
Mă iubeşte... nu mă iubeşte...
Număr impar... număr par...
Mă iubeşte... nu mă iubeşte...
Să lăsăm copiii să alerge pe maidane
şi să-şi rupă genunchii.
2 + 2 = 4
4 + 4 = 8
Mazeppa înseamnă oare:revoluţionarul rus, sportivul sau poate numele unei străzi...
Ceea ce se ştie precis este că Mazeppa rămâne doar o vorbă.
Mă iubeşte... nu mă iubeşte...
Număr impar... număr par...
Mă iubeşte... nu mă iubeşte...
Să aleg, deci, o floare cu număr impar de petale ca să mă iubească!
Oricum, sunt prea multe meandre
şi nici măcar viaţa n-o putem păstra
numai pentru noi.
Ai o inimă mare. Păcat că e de gheaţă
(îmi spuse el, uitându-se la mine cu nişte
ochi mari, blânzi, lipsiţi de orice luminiţe...)
***
spun si eu
cand ne indoim si ne intrebam:
"noi suntem cei care nastem destinul, sau destinul, imprevizil ne expune vietii"...
am patruns deja in jocul de noroc
pistolul indreptat spre tampla
creierul - materie lichida - parasind locasul sau
o simplitate ce caracterizeaza acest joc:
un om si noroc si martori
precum 1+1=2
cand suntem convinsi ca trebuie sa castigam - pierdem intotdeauna
cand suntem convinsi ca vom pierde - iarasi pierdem
o aritmetica simpla care-mi spune ca orice numar adunat cu el insusi imi va da intotdeauna un numar par - deci, voi pierde
dimensiunea (inimii) conteaza
trebuie ca Pitagora sa fi avut o inima foarte mare
masurata centimetru cu centimetru, tangential, perpendicular, in unghi drept sau mai putin drept
si gheata are unghiuri drepte, stiu asta
si-o spun
-
preluand nostalgia
invocand cuvantul - albastrul - jocul
devine perceptibil
caci intoarsa spre infinitul lasat, candva, in urma
privirea poate patrunde (prin infinit) aici si acum
aici si acum odihnesc toate imaginile
eterna reintoarcere la originea ei in sine insasi
iubirea aceea imposibila
preschimbata de obsesie in iubire posibila
ratata, deci, ca iubire
trenurile
se misca incet-incet
oameni vesnic calatori...
"Pleci? spuse Colin
Da, spuse Isis. Sunt asteptata. Am sa ma-ntorc cu flori”
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/bunramas.jpg)
-
Mai vreau sa stau o clipa in starea asta. Este o stare ciudata, o betie de ganduri, o clipa pe care vreau sa o dilat - din masochism, probabil.
Vreau sa ma izolez in ea. Este unica; este un contrast: cald si rece. Simt radacini scormonind in mine. Simt fiori de bucurie si de groaza. Simt placere si durere.
Sunt ganduri ce incearca sa iasa, sunt ganduri pe care numai ura sau o fericire intensa le-ar putea elibera.
M-am decis.
Mai vreau ura.
Fericirea nu mi-o pot permite. Deocamdata...
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/mutracutext.jpg)
-
Un TT (tentativa de teorema).
Numarul de semnificatii este infinit.
Demonstratie. Presupunem ca exista o ultima semnificatie a tuturor lucrurilor. Se poate afirma insa ca exista o semnificatie a acestei semnificatii, punand intrebarea: "de ce ultima semnificatie este asa cum este, si nu exista o alta?". Asta inseamna ca exista deci o semnificatie si pentru ultima semnificatie a tuturor lucrurilor. Dar contradictie, caci inseamna ca doar ce am identificat o noua semnificatie. Rezulta ca nu exista o ultima semnificatie a tuturor lucrurilor.
Cazuri particulare de studiat:
a) semnificatia care este propria ei semnificatie (asa cum bossonul Higgs este propria ei antiparticula - teoretic, practic nu s-a dovedit inca existenta lui).
O lema:
Nu exista semnificatii fara semnificatii. Demonstratia e lasata ca exercitiu cititorului :)
-
THE END
-
PART 2
-
(http://i129.photobucket.com/albums/p240/sabinutza0/gandvienez.jpg)
-
"pe cerul Vienei încep să apară stelele..."
rând pe rând
îngenuncheate-n gândul tău frumos - Lună de fată
dansând în valsuri vieneze
pe zidul gol - deschis ca şi un suflet - pe zidul gros
şi ros
de timp
limbi de foc - secundele ne sfâşie tâmplele în două
de la nord la sud
şi ne trec
nouă,
prin noi
purtându-ne soarelui ce încă somnoros
ne aruncă
o rază
pe cerul Vienei încet se ridică soarele...,
iar liniştea încă şopteşte
dând norii încet la o parte cu cer albastru.
.................
cu un zâmbet plin de drag şi prietenie,
Sabinei mele care mi-a încântat sufletul cu profunzimea ei uluitoare!
-
(http://i129.photobucket.com/albums/p240/sabinutza0/poezie.jpg)
-
"Pe vremuri când mi-era urât
Dormeam cu îngerul de gât,
La masa lui, la masa mea,
Eu mă treceam, iar el trecea..."
***
L-aş fi putut numi, la fel de bine, "micul prinţ". Pentru că i-am citit de-atâtea ori din Saint Exupery, până când, într-o bună zi, îmi va spune: "Te rog, desenează-mi o oaie"...
Iar eu, adultul de atunci, îi voi desena şi oaia, şi trandafirul, şi sarpele, şi pălăria, şi casa. Casa lui, familia lui. Deşertul. Pustietatea. Nimeni...
***
Înaintăm, cu paşi sacadaţi, într-un labirint, nu pentru a regăsi iubirea ci pentru a-i resimţi pierderea până la limită, dizolvarea ei într-un mic cosm, risipită pe de-a-ntregul în afara ei însăşi, golită de sine până la vidul absolut...
...
Şi va trebui, într-o zi sa recunoaştem suveranitatea acestei iubiri exprimate în mici oameni şi sa o acceptăm: nu pentru că ar fi vorba de a elibera adevarul ei – pretenţie derizorie – ci de a elibera, în sfârşit, pornind de la ea, propria noastra interpretare a ei.
***
Dormi liniştit, fiul meu. Şi nu te încrede în oameni.
iluzia
"te iubesc"
rumeguş...
oamenii de poezie...
De acum, micuţule om, poţi citi restul în carte.
-
Cel putin pentru o perioada, dragul meu cititor, nu ne vom mai intalni. Iti urez succes in lecturile tale si, de ce nu, in scriiturile tale.
Existã - în ?i prin cuvânt - o legaturã esen?ialã între moarte, continuarea nelimitatã ?i reprezentarea prin limbaj sau prin graficã. Configura?ia oglinzii - la infinit împotriva zidului negru al mor?ii, esen?ialã pentru orice rostire cu începere din momentul în care aceasta nu mai acceptã sã treacã fãrã a lãsa urme.
Rostirea nu pretinde sã se continue pe sine la infinit... Dupã cum am decis într-o bunã zi sã întrupez prin graficã - rostire prin vârful peni?ei care scrijele?te pe hârtia albã, ?i nu cuvânt, în?elegerea unui text. În retragere fa?ã de scriiturã, deschizând spa?iul în care aceasta a putut sã se rãspândeascã ?i sã se reprezinte, ceva trebuie sã se fi produs: reflexia sa în oglindã ?i constituirea unui spa?iu virtual în care cuvântul î?i va fi aflat deja resursa propriei sale imagini.
De astãzi, glasul va fi la fel de tãcut ca ?i o rãsuflare iar reprezentarea scriiturii va fi doar golul propriei sale urme.
Pentru ca totul trebuie, cândva, sã-?i afle sfâr?itul.
http://www.youtube.com/watch?v=cd_Fdly3rX8
-
Când mi-am schimbat privirea şi ochii mei turcoaz
Ţi-au sfredelit retina, crestând adânc spirale,
S-au stins abstracte vise iar lanţul pe grumaz
S-a-ncolăcit, strigându-şi uitările din... zale.
Şi-n lumile boltite, ascunse între perne
Târziu – în noaptea strâmbă- am căutat prin scrum;
Dar am aflat doar tâmple muşcate de caverne,
Un început albastru şi un sfârşit de drum...
replica la:
http://www.lovetime.ro/community/versuri/sunt-zambetul-mulatru-uitat-sub-perna-moale-(replica)/ (http://www.lovetime.ro/community/versuri/sunt-zambetul-mulatru-uitat-sub-perna-moale-(replica)/)
-
[lui M. - la multi ani - ti-am mai spus asta?!? :D]
Absurdul se-oglindeşte în clipe de răgaz
Când îmblânzeşti -cu patos- abisuri virtuale
Şi descifrezi zadarnic amprenta de pe-obraz
În vise ruginite şi-n sfere obovale.
“Albastrul” e ...poveste şi mască de-arlechin
Lipsită de culoare, rămasă pe o pernă,
Căci lumile se schimbă şi-un pas de balerin
Te smulge din uitare şi din privirea ternă...
...
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/siaripideinger.jpg)
-
***
L-aş fi putut numi, la fel de bine, "micul prinţ". Pentru că i-am citit de-atâtea ori din Saint Exupery, până când, într-o bună zi, îmi va spune: "Te rog, desenează-mi o oaie"...
Iar eu, adultul de atunci, îi voi desena şi oaia, şi trandafirul, şi sarpele, şi pălăria, şi casa. Casa lui, familia lui. Deşertul. Pustietatea. Nimeni...
***
Dormi liniştit, fiul meu. Şi nu te încrede în oameni.
***
LA MULTI ANI, micutule om!
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/primazi.jpg)
-
La multi ani, iubitului!
Este o minune de bebe, saab.
Sa creasca mare si sanatos!
:peck:
-
La Multi Ani, minunei tale!Este superb, sa-ti fie fiul sanatos si ferit de raul din oameni!
E superb, superb, superb! :)
-
(http://i129.photobucket.com/albums/p240/sabinutza0/nusunttreaza.jpg)
-
(http://i198.photobucket.com/albums/aa139/saab_01/pentruca.jpg)