Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Mitologie => Subiect creat de: Lorelei din 02 August, 2007, 05:50:39 p.m.

Titlu: Ielele
Scris de: Lorelei din 02 August, 2007, 05:50:39 p.m.
"Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiţii, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenţei folclorului; totuşi, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice" (Wikipedia)

Exista, se pare, inconsecvente semnificative in legendele despre iele, totusi inclin sa cred ca au o conotatie foarte puternic sexuala si usor negativa. In sensul ca se definesc prin puterea de seductie care subjuga ca o vraja si se spune ca daca vezi ielele, nu mai scapi de sub vraja lor.

Acum, daca ne gandim si la drama lui Camil Petrescu, conotam ielele cu un sens nou, de sete de absolut. Ielele sunt ideile inalte, setea de absolut care, o data resimtita, nu mai poate fi oprita.
Ma gandeam zilele trecuta ca asa se intampla cumva si in dragoste. Daca ai "vazut ielele" e greu sa mai scapi. Daca fie si numai ai intrezarit cum poate fi "nebunia intreaga" e foarte greu sa te mai multumesti cu jumatati de masura. Ceea ce la limita nu e ok, pentru ca ai sanse foarte mare sa cauti "ielele" o viata si sa nu le gasesti. Daca singuratatea ti-e prietena in general e ok, desi poate deveni un modus vivendi si atunci poate nici nu vei mai recunoaste ielele cand le vezi a doua oara. Ce te faci insa daca ai vazut ielele o data, le cauti o viata si te mai apasa si singuratatea?

Daca ar fi sa alegeti, preferati sa cautati ielele, sa le mai vedeti o data, sau ne multumim cu pamantence? Ati inteles, cred, metafora... Cautam absolutul in iubire, sau ceea ce este real, poate mai putin spectaculos, dar foarte real si foarte aproape, palpabil?

Eu una am ales ielele. Imi asum alegerea, desi nu-s sigura ca e cea buna. Dar le-am vazut candva si nu mai pot scapa de sub vraja lor. Voi ce alegeti?
Titlu: Re: Ielele
Scris de: Just din 02 August, 2007, 08:05:25 p.m.
Ielelor le auzim chemarea(" Dansul lor si vraja Ne atrag spre ele")si daca am urmat-o ,cale de intoarcere nu va mai exista pentru ca imaginea lor ne va urmari mereu,noaptea mai ales atunci cand in liniste ganduri ,idei patrund in tine toata.

Sansa de a alege nu cred ca tii se mai ofera.Odata ce ai vazut ideile absolute le urmezi pentru ca oricum daca ai renunta la ele nu ai mai avea liniste ,imaginea lor neputand fi scoasa din suflet.Sau poate ca ai putea alege o alta cale ,dar asta ar insemna sa traiesti ascunzandu-te de tine,de gandurile tale ,de acele idei inalte la care sufletul tau nazuieste.

Mie nu imi pare ceva rau sa aspiri la absolut in iubire.Acest sentiment,cel mai frumos,sa-l traiesti din plin si intens ,in forma lui pura e normal sa iti doresti.
Imi amintesc una din ideile lui Petrescu (transmisa prin intermediul lui Ruscanu) :"iubirea nu admite greseala" ,o idee inalta din care se deduce faptul ca Ruscanu (sau Petrescu) aspira ,este insetat de absolut.Oare ar fi mai normal sa admita?S-ar mai numi iubire atunci? (Ma refer si cred ca si Petrescu cand spunea greseala se referea la greseli majore,eu cel putin asa am interpretat).

Ielele.Le port imaginea in mine ,le privesc din cand in cand,le vad dansand si ma alatur lasandu-ma dominata de ritmul lor.

"Undeva din munte Se-aude chemare..."
Titlu: Re: Ielele
Scris de: desdemona din 02 August, 2007, 08:25:55 p.m.
"ielele dispar si el ramane neom,sau mai rar cu nostalgia absolutului"

asa se continua idea lui C.Petrescu.

cred ca ramai "neom".toti am simtit senzatia unei priviri goale in sufletul nostru,secatuiti de orice putere in urma disparitii misterioase a dragostei,fie ca ea dispare in ani sau deodata, furata fiind de o fetiscana.

credinta in faptul ca poti scapa de acest joc al ielelor este o iluzie.

sunt prinsa in acest joc uneori bolnav,alteori el este leacul in sine.

cand iubesti..nu mai exista jumatati de masura,iar acest lucru devine obsesiv..totul preia fraiele:este totul pentru tine,sa fii totul pentru persoana in cauza,etc,etc...
si cand credem ca ni s-au terminat resursele descoperim alte si alte zacaminte.

nu imi place ideea de a nu fi ceva palpabil,dar nici a nu fi iubire absoluta.
cred intr-un echilibru,sau sper in existenta unuia si creearea lui.





                                                                                                                                              
Titlu: Re: Ielele
Scris de: Semiramis din 02 August, 2007, 10:41:25 p.m.
ielele au fost în copilărila mea fiinţele supranaturale care mi-au incitat cel mai mult imaginaţia. nu puteam trece pe lângă o pădure fără să sper că voi zări măcar un colţ de rochie albă prins în vreun ciot. jocul şi cântul sunt cele două lucruri care le caracterizează, pe lângă frumuseţe. rolul, l-am putea înţelege ca negativ, în sensul că luau minţile flăcăilor. dar totuşi ele îi înnebuneau pe cei slabi.
există legenda florii de ferigă. altă legendă care s-a îmbinat în copilăria mea de soarta ielelor. se spune că feriga înfloreşte o dată la 100 de ani într-un fund de pădure şi numai un flăcău avănd calităţi deosebite o poate culege, dându-i astfel o viaţă frumoasă şi fără griji. dar bineînţeles, ferigile sunt păzite de iele. ce cuvânt frumos!

cât despre ideile înalte, acestea îşi regăsesc forme diferite şi inventează mereu unele noi.
Titlu: Re: Ielele
Scris de: orhideea albastra din 07 Septembrie, 2007, 09:40:34 p.m.
 Draga Lorelei,aleg si eu ielele...nu de alta dar uneori am impresia ca duc cu mine "blestemul lor"!
Si uite asa, de la marginea padurii, te mai zarete cate un ochi pribeag, si fara voia ta iti vede dansul magic,iti aude cantul sufletului,soaptele vantului ce-ti mangaie tamplele...simte parfumul viselor tale, murmurul gandurilor nerostite...si vraja e gata!
  Si chiar de nu indrazneste sa paseasca spre a te atinge, ai simti dorul,vointa,nadejdea,disperarea...
Padurea te chiama,caci esti a ei...e lumea ta draga.Sa mai stai o clipa? Sa te ascunzi? Sa fugi?
   Buzelele care ti-au sarutat petalele, dandu-ti viata din floare...te asteapta cu dor.El a fost alesul, ca doar la o suta de ani infloresti, si el te-a gasit cand nimeni nu a indraznit sa-si duca pasii in intunericul padurii, si pentru asta il iubesti...Ti-a ingaduit cantul, dansul,visul,cerul,zborul.
   Tresari; pribeagul e inca acolo.Priveste spre tine,si ai simti in ochi vapaia.Sa fugi...sa stai inca o clipa?
  Dar daca ai indrazni sa te apropii tu o secunda,sa-i atingi cu palmele-ti obrajii?!Sa-i cuprinzi cu inima sufletul, si macar pentru un strop din ploaia timpului,sa-l lasi sa fie cu tine,sa atinga un vis...