Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Credinţă => Subiect creat de: Lorelei din 02 August, 2007, 11:21:57 p.m.
-
Motto:
"În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic."
Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire. Daca iubirea ne poate fi liman in aceeasi masura in care altora liman le este divinitatea. Putem iubi cu atata daruire incat sa fim atei mai credinciosi decat cei religiosi? Imi inchipui uneori un dumnezeu hatru, cam cum il vedea candva Zorba grecul, care, vazandu-ne naivitatea si daruirea totala, ne-ar sterge zambind cu buretele pacatele: lasa-l, Sfinte Petre, ca macar a iubit ca prostul, total, fara ratiune si fara dumnezeu, cu totul. E si asta o forma de intelepciune. Sau de nebunie. Hai sa-l iertam ca mi-e drag!
Uneori am senzatia ca doamne-doamne are o generozitate din asta simpla, care ne iarta "ateismul" in numele dragostei. Voi ce credeti?
-
dragostea este esenţa divinităţii...
căci am fost sfătuiţi: "Iubeşte-ţi aproapele aşa cu Eu te iubesc pe tine"
în funcţie de aplecarea fiecărui om către credinţă, dragostea este sau nu este peste divinitate. ca bun credincios, nimic nu poate fi mai sus de Dumnezeu. în momentul în care îţi pui întrebarea şi vrei să vezi balanţa, zic eu că eşti pe calea de a-ţi pierde locul râvnit din Paradis
-
dragostea este esenţa divinităţii...
căci am fost sfătuiţi: "Iubeşte-ţi aproapele aşa cu Eu te iubesc pe tine"
Am fost sfatuiti sa iubim asa cum el ne iubeste pe noi! Dar el ne iubeste uneori intr-un mod cel putin...ciudat. Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta ni se raspunde ca nebanuite si neintelese sunt caile lui. Cand noi il iubim in acelasi fel nu mai beneficiem de aceeasi prezumtie!
Daca e adevarat ca mereu suntem indemnati sa iubim, de ce mereu ni se aminteste de pedepsele ce se vor abate asupra noastra in caz ca... :D
Cum ar fi oare sa-i spunem persoanei iubite: "eu te iubesc, iar tu trebuie sa ma iubesti la fel cum o fac eu, in caz contrar o sa ti se intample asta si asta si...". Nu prea mi-ar veni sa iubesc o persoana care ar pune problema in felul acesta. De fapt as fugi de ea ca d...... de tamaie! Ori eu nu inteleg, ori dragostea referitoare la divinitate nu prea seamana cu cea dintre pamanteni. Oricum, niciodata nu am putut identifica religia cu credinta si cu dragostea. Ele formeaza un triunghi, iar teama sta in centrul lui.
-
Eu nu cred ca exista vreun zeu. Si ca sa ma conving ca am dreptate am citit biblia acum multi ani. Si de-atunci chiar sînt sigura ca nu exista. Dar pentru unii poate e mai bine sa creada ca exista.
Ca sa raspund la intrebarea lui Lorelei:
"Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire."
Nicidecum. Iubirea exista. Chiar daca doare, daca ne omoara cu zile, ne da clipe de fericire si de euforie. Cînd iubesti esti complet. Credinta nu stiu daca iti poate da acelasi sentiment de maretie si implinire. Sînt oameni care sustin ca da. Eu prefer sa cred in Mos Craciun :) Ala cel putin e simpatic si nu face diferenta intre oameni, si nu ameninta pe nimeni.
-
este ideal ca iubirea să fie împărtăşită. dar omeneşte este să oferi altruist.
nu putem schimba firile oamenilor. întotdeauna vor fi cei care iubesc şi cei iubiţi. iar ca să păstrăm tema, Isus s-a jertfit în mod altruist din prea plinul iubirii Sale pentru oameni. :)
-
"Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire."
Nu stiu daca putem sa punem semnul egalitatii.
Eu as inclina sa spun "NU" desi iubirea este cheia cu care deschidem orice "poarta", inclusiv pe cea catre Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a creat cu iubire si din iubire si tot astfel ne creste si ne ia la EL.
Tot din iubire pentru noi si-a trimis propriul copil printre noi...sa ne mantuiasca, iar noi...l-am ucis. L-am ucis ca pe un caine, dar ... EL tot a continuat sa ne iubeasca si sa ne ierte.
Desi uneori nu meritam ne da mereu sanse peste sanse.
Ne trimite in lume lasandu-ne liberul arbitru, un suflet si iubirea!
Eu spun ca ne da mult de inceput!
"Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta "
As da un exemplu.
O mama isi invata copilul cum stie ea mai bine si tot ce stie ea mai bine despre viata, despre multe lucruri bune sau rele, despre moarte, despre pericole.
Intr-una din zile copilul moare...din propria-i vina...: aprinde un chibrit langa butelie! (un ex. ciudat)
Este si mama vinovata ca si-a intors fata de la el?
Trebuia mama mereu sa ascunda chibritele de copil?
Trebuia sa ii reaminteasca in fiecare clipa ca inconstienta ucide?
Trebuia sa ii inabuse existenta mereu, mereu cu prezenta ei pentru a-l putea proteja de orice rau?
Sau...a facut totusi bine pentru ca dupa ce i-a explicat l-a lasat sa aleaga?
Eu spun totusi legat de aceasta intrebare ca nu EL se uita in alta parte...ci noi!
EL ne-a dat inteligenta, puterea de a crea, de a alege, dar nu pentru ca:
- noi sa cream arme de distugere in masa,
- sa cream virusi biologici,
- sa devenim niste parveniti si depravati care fac copii si apoi ii omoara sau ii arunca pe drumuri...in ideea ca EL va avea grija de ei...
- sa devenim niste copii care pentru o palma de pamant isi omoara parintii si fratii,
- sa devenim o specie distructiva,
- sa ne distrugem natura si apoi sa ne plangem ca suntem inundati sau ucisi de canicula...
- sa alegem rautatea in locul bunatatii,
- sa devenim lacomi si avari,
- sa ne intereseze mai mult de scopurile proprii, de imbogatire si sa uitam sa impartim un colt de paine...
- etc
EL ne-a daruit acel sentiment frumos si liberul arbitru si ne-a dat o tabla...careia noi ii spunem FALS "TABLA DE LEGI".
Este o tabla de invataminte pentru un suflet mai bun defapt!
Depinde insa cum o aliniezi sufletului, depinde cat de grea ti se pare si depinde cum o privesti si o interpretezi!
Mereu, dar mereu - si poate tocmai pentru ca suntem oameni - asteptam doar de la EL, il blaman doar pe EL, il invinovatim doar pe EL...si noua ne acordam de fiecare data premisa de nevinovatie, dar ar trebui sa cugetam mai adanc.
Pentru cine a citit Biblia...pe cine a pedepsit Dumnezeu fara sa merite?
De ce exista mereu vorba "sa ne fie teama de Dumnezeu"?
Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???
As spune ca Dumnezeu ar trebui sa fie ingrozit de noi si de capacitatea noastra de a face rau!
EL...din contra! Si pe cel mai rau L-a iertat daca s-a intors cu fata catre EL! De ce sa ne temen de EL? Poate pentru ca e prea bun si prea iubitor si asta noi ca si oameni nu putem intelege! Defapt mai mereu oamenii nu inteleg altruismul...se tem de el si devin...suspiciosi!
Eu spun ca atat in credinta ca si in iubirea neconditionata nu se cerceteaza ... se daruieste, nu se asteapta ... se daruieste, nu devenim egoisti...devenim mai buni, iar asta pentru ca daruind invatam sa primim.
Daca il iubim pe Dumnezeu inainte de toti si toate...defapt ne iubim pe noi si pe cei de langa noi, deoarece iubindu-L pe EL...devenim mai frumosi, mai altruisti, mai buni, mai...umani!
-
Niciodată nu m-am întrebat dacă ceea ce simt pentru dumnezeu este sau nu iubire,dar subiectul propus m-a facut sa reflectez.Cred că doar călugarițele /călugării îl iubesc necondiționat și dezinteresat.Aceia care-i dedică lui viața ,în întregime.
Eu mă gândesc la faptul că iubitul meu ,parinții mei ,cei pe care îi iubesc necondiționat nu m-au făcut să le port iubire ,să cred în ei că de nu voi arde în flăcările iadului.Și atunci când am fost la gură de prăpastiei ei mi-au întins o mână de salvare.
Dumnezeu ocupă un loc în viața mea,dar nu cel mai important.Nu este centrul credințelor,iubirii mele.
-
Nu mi-a placut niciodata comparatia "ca pe un caine". De ce o foloseste lumea? Nu despre asta e vorba aici in topic. Dumnezeu? Pentu unii nu exista, pentru altii exista mai mult decat propria persoana. Tind sa cred ca exista, poate ca sunt putin un fel de "Toma necredinciosul".
Exemplul dat de lady allia suna a ... "neglijenta materna" iar autoritatile ar acuza-o penal. Nu e cel mai bun exemplu, dar cand ai un copil mic de crescut, stai cu ochii pe el si nu se pune problema sa il lasi sa aleaga! Dar asa invata viiotarea noastra mamica ;)
Sa revenim la subiectul cu pricina. Cine suntem noi sa spunem ca x sau y e ateu? Fiecare e liber sa creada sau nu. Iar iubirea fata de alti oameni nu se compara cu iubirea de Dumnezeu. Mi se pare usor spre fanatism, decat o iubire simpla. Nu cred ca Dumnezeu ar vrea sa ne dedicam toata viata noastra Lui.
Asta e doar parerea mea si sincer nu poate nimeni sa mi-o schimbe. Fiecare crede ce vrea.
-
EL tot a continuat sa ne iubeasca si sa ne ierte.
De fiecare data si fara discriminare? :D
"Am vazut pe Domnul stand pe altar. Si a zis: Loveste pragul de sus al portii, ca sa se cutremure usiorii si sfarama-i peste capetele lor ale tuturora. Ramasita lor insa o voi pierde cu sabia, asa ca niciunul din ei nu va putea sa scape fugind... de ar patrunde chiar pana in locuinta mortilor, si de acolo ii va smulge mana mea; de s-ar sui chiar in ceruri si de acolo ii voi pogri "(Amos 9.1)
"Cand se uita in alta parte si lasa sa se intample tragedii, iar noi bietii muritori ne intrebam de ce a facut asta "
As da un exemplu.
O mama isi invata copilul cum stie ea mai bine Sau...a facut totusi bine pentru ca dupa ce i-a explicat l-a lasat sa aleaga?
Exemplu pentru cand se uita in alta parte:
In urma cu cativa ani, un om, nici mai bun, nici mai pacatos decat altii, merge la servici. Lucra pe un buldozer intr-o cariera de piatra la marginea orasului. Deodata cade peste el un avion si moare. S-a intamplat in realitate, bietul de el a murit in accident de avion. Unde trebuia sa intervina liberul arbitru? Sau in cazul copilasului de care vobeai tu, daca el avea doar 2 anisori si nu pricepea o iota din ce-i spunea mama lui, da-i placea cum se aprinde flacara chibritului?
EL ne-a daruit acel sentiment frumos si liberul arbitru si ne-a dat o tabla...careia noi ii spunem FALS "TABLA DE LEGI".
Este o tabla de invataminte pentru un suflet mai bun defapt!
De invataminte? Poate, dar ele au fost impuse. Dupa ce Moise s-a enervat si a dat de pamant cu primele table s-a dus la Dumnezeu sa-i scrie altele cu degetul lui. Si dumnezeu a zis:" Ia seama la ce iti poruncesc azi (exodul34.11)
Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???
N-ai de unde sa tii daca sunt sau nu o persoana buna, nici eu nu pot sa spun pentru ca as fi subectiva, nici tu nu poti sa spui pentru ca nu ma cunosti.
Cel putin ma feresc sa ajung prea des in vreuna din situatiile enumerate la Leveticul 20.1-20.27, ca daca s-ar mai respecta pedepsele de acolo...cam toti am fi morti :D
Hai ca deja am scris mult prea mult. S-au contrazis minti mult mai luminate deact ale noastre de-a lungul secolelor si tot nu au ajuns la o concluzie unanima :laugh:
Cel putin sa vedem partea buna a lucrurilor, ce n-a reusit sa ma convinga nici popa in ultimul timp ( sa deschid biblia), ai reusit tu!
Oricum raman la ideea mea. Nu amestec credinta cu religia si nici cu iubirea!
-
Oare de ce noi oamenii tindem intotdeauna sa dam vina pe Dumnezeu pentru toate nedreptatile vietii?
Cred ca cel mai bine ar fi sa incepem sa ne asumam vina esecurilor noastre in tot ceea ce facem.
De fapt ce inseamna sa fii ateu?Sa nu crezi in nimic sau doar in acel ceva unic nedefinit?
"În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic."
Ma intreb daca putem pune semnul egalitatii intre credinta intr-un dumnezeu (oricare ar fi el) si iubire. Daca iubirea ne poate fi liman in aceeasi masura in care altora liman le este divinitatea. Putem iubi cu atata daruire incat sa fim atei mai credinciosi decat cei religiosi? Imi inchipui uneori un dumnezeu hatru, cam cum il vedea candva Zorba grecul, care, vazandu-ne naivitatea si daruirea totala, ne-ar sterge zambind cu buretele pacatele: lasa-l, Sfinte Petre, ca macar a iubit ca prostul, total, fara ratiune si fara dumnezeu, cu totul. E si asta o forma de intelepciune. Sau de nebunie. Hai sa-l iertam ca mi-e drag!
Uneori am senzatia ca doamne-doamne are o generozitate din asta simpla, care ne iarta "ateismul" in numele dragostei. Voi ce credeti? "
Da,putem iubi cu atata daruire...Nu cred ca EL ne iarta chiar totul,noi chiar nu avem de unde sa stim ce ne iarta si ce nu.Poate ca ne iarta doar spiritul ,dar nu si faptele noastre din timpul vietii.Stau si ma intreb uneori ce ne indeamna sa pacatuim?Ce sau Cine?Hai sa nu dam vina ca si-a bagat coada necuratu.Ca nu-i mereu asa.Suntem singurii care gandim...
-
inda...
o iau de jos in sus :).
"Eu intreb...daca esti cu adevarat o persoana buna de ce sa iti fie teama de Dumnezeu???"
era o intrebare cu iz general si nicidecum personal.
discutia porneste de la ideile tale pentru ca mi-au placut si de aceea le-am luat ca si punct de discutie, dar nu te vizeaza pe tine.
dar, eu cred ca nimeni nu este subiectiv cand poate sa spuna despre el ca este sau nu este o persoana buna. la uma urmei numia noi si Dumnezeu ne cunoastem adevaratele fapte de bunatate sau rautate din viata.
a fi bun nu inseamna a fi fara de greseala sau perfect.
in fata lui Dumnezeu trebuie sa respectam doar tablita ca sa fim buni si uneori nici pe aceea ca sa ne ierte.
exemplu:
cand Isus era pe cruce, langa el se aflau doi talhari care furasera si ucisera.
unul din ei nici in ultimul ceas nu a vrut sa creada in EL, s-a indoit de EL si L-a vorbit urat si greu, L-a judecat:
<<"Daca Tu ai fi Fiul lui Dumnezeu, ai putea face totul. Da-te jos de pe crucea Ta si ajuta-ne si pe noi sa ne dam jos."
Dar celalalt talhar zise:
"Taci! Tu ai meritat sa fi rastignit. Si eu la fel. Noi am facut multe rele. Dar Isus n-a facut nici un rau."
Apoi, intorcand capul spre Isus il ruga:
"Doamne Isuse, gandeste-te la mine cand vei intra in imparatia Ta."
Si Isus ii spuse: "Chiar astazi vei fi cu Mine in rai." Luca XXIII, 43 >>
.........................
"Ia seama la ce iti poruncesc azi (exodul34.11)"
I-a poruncit lui Moise :).
..........................
La exemplul dat de tine...te referi strict la moarte.
Moartea privita d.p.d.v. religios este cu totul si cu totul altfel vazuta si perceputa decat o vedem si o percepem noi.
In fata lui Dumnezeu moartea nu este un sfarsit si nu este ceva rau.
<<Dar nu este numai moarte, ci este si înviere. Dacă moartea este despărtirea sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vietuit pe pământ. învierea se face prin atotputeirnicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăsi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicesti si nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel: «Asa este... învierea mortilor : se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este si trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42�44). «Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune si acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune si acest (trup) muritor se va imbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghitită de biruintă» (1 Cor. XV, 53�54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu. Căci după cum El a putut să facă trupul omului din pământ, tot asa poate si pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sământă, ca să încoltească si să rodească, trebuie mai intâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35�45). Asa si omul credincios, ca să ajungă la viata cea vesnică, trebuie să treacă mai întâi prin moarte.>>
http://www.sfaturiortodoxe.ro/invatatura-crestina-ortodoxa/catehism-invatatura-credinta-crestina-ortodoxa-credinta-in-inviere-si-in-viata-vesnica.htm
.....................................
Exemplul cu copilul am zis de la inceput ca s-ar putea sa fie unul ales destul de prost!
Asa a si fost!
Nu era vorba strict d un copil!
Cu atat mai mult nu de unul mic.
1. un bebeu de cativa anisori nu are cum sa inteleaga ce ii explici :). Stie doar ca face buba, dar uneori pana nu vede nu se lasa ;D.
2. numai o mama total iresponsabila isi lasa copilul nesupravegheat in casa pana la o anumita varsta in care acesta este destul de mare ca sa perceapa un pericol si sa fie constient de faptele sale.
Dar...un exemplu bun...desi dureros pentru mine.
Nu demult...desi pare o vesnicie unul dintre cei mai dragi prieteni mie, in varsta de 32 de ani a murit in timp ce facea alpinism montan. Vroia sa cucereasca muntele, dar muntele isi cere si el jertfa lui...de multe ori!
I se spunea de mic "nu te catara peste tot"...i se explica de ce...
Uneori oamenii aleg singuri pentru ei!
Dar cand cineva moare...nu mai are importanta pentru cei ramasi ca a ales singur sau nu, ca i s-a explicat sau nu, ca a inteles ce i s-a explicat sau nu... Pentru noi ramane doar golul si pierderea!
Dar cand m-am referit la tragedii...ma gandeam la altceva mult mai de amploare (nu ca luata individual moartea nu ar avea acelasi impact...)...bombe atomice, bombe biologice, virusi dezlantuiti...
................
"De fiecare data si fara discriminare?"
Inca mai suntem desi L-am nesocotit de atatea ori, desi i-am batjocorit numele si entitatea, desi i-am ucis pruncu, desi L-am injosit, desi unii din noi arunca inca cu pietre in EL...
As indrazni sa spun ca...da!
Inca ne iubeste!
.....................
"Hai ca deja am scris mult prea mult. S-au contrazis minti mult mai luminate deact ale noastre de-a lungul secolelor si tot nu au ajuns la o concluzie unanima"
asta asa este.
si este asa pentru ca fiecare percepe lucrurile - si ma refer la toate - prin prisma proprie. si tot asa le cerne, le cumpaneste si apoi alege pentru el.
si este asa pentru ca asa cum nu exista doua persoane la fel nu sunt doua iubiri la fel si nici doi oameni care sa creada la fel!
iar eu zic...probabil ca asa e omeneste!
mi-a facut placere oricum discutia!
-
Motto:
"Beresit bara Elohim haareţ uehasamaim" (pluralul din Elohim semnifica legatura desavarsirii)
Nu ma voi opri la "Centuriile" divagante ale lui Nostradamus care se pierd sub osanda neimplinirii, sau la profetiile universaliste ale lui Baha Ullah, sau la senzationalele previziuni ale Paianjenului negru, ci la cateva aspecte - iubire - Dumnezeu. Un ideal etic intr-o ecuatie.
Spre dragoste tintesc toate eforturile lui Dumnezeu, pe o cale care depaseste timpul.
O nava, pentru a-si asigura o buna plutire, trebuie sa incarce in cala o anumita greutate: marfuri sau lest. Se incarca lest numai in masura in care lipsesc marfurile.
Tot asa, FRICA DE DUMNEZEU E NECESARA EXACT IN MASURA IN CARE LIPSESTE DRAGOSTEA. Idealul armatorului e marfa de pret 100%. Idealul lui dumnezeu e dragostea desavarsita.
Ce mult as vrea sa inteleg mai mult si mai mult lucrul asta!
Nicaieri in Biblie nu gasim scris ca Dumnezeu a poruncit sa fie iubit.
"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta .... " este porunca lui Moise (indemn izvorat din zelul sau clocotitor). Exista, totusi, un anumit respect care nu-i exterior iubirii.
Ce diversitate de atitudini fata de Dumnezeu!
Ura, nepasare, groaza, frica, respect, dragoste. Daca vorbesti despre Dumnezeu oamenilor, unii se infurie, altii casca, altii se infioara si fug, altii isi fac cruce cu evlavie, altii asculta cu placere un timp, iar altii ar asculta toata viata...
PS: In acest bord, "Credinta" nu voi scrie niciodata despre necredinta, ateism sau pseudo credinta. M-as gasi in dificultatea in care un orb vorbeste despre "Mona Lisa" sau un surd despre "imperialul" lui Beethoven.
Cu dragoste,
Diana
-
L-am gasit pe Dumnezeu atunci cand i-am reprosat lipsa de dragoste si i-am negat existenta. L-am descoperit cu adevarat abia atunci cand m-am indepartat de ceea ce m-a invatat Biserica si l-am cautat singura, printre intrebari, nedumeriri, lupte duse pe fronturi unde mi-a fost imposibil sa inving, pentru ca ce a fost invaluit in mister, asa a ramas si am incetat sa mai caut sa dezleg ceea ce sunt constienta ca sub aceasta forma nu am cum descopar. Ma gandesc totusi ca ne este interzis sa cunoastem toate raspunsurile tocmai pentru ca altfel viata si-ar pierde farmecul, valoarea. Nu sunt tocmai ceea ce s-ar numi o persoana religioasa, insa incerc sa fiu un om cat mai bun si sa respect lumea in care traiesc, cea in care El m-a asezat cu un scop pe care eu nu il pot intelege, dar am invatat ca pot sa il accept. Una dintre cele mai importante lectii invatate de la El a fost sa nu judec dupa aparente si nici chiar atunci cand reiese evident dintr-o situatie caracterul unui om. Niciodata nu stim unde se afla adevarul... Si cred cu tarie in existenta unui Dumnezeu care iarta orice, pentru ca este asemeni unui parinte care indiferent de greselile copilului si-ar da viata pentru el.
-
Nicaieri in Biblie nu gasim scris ca Dumnezeu a poruncit sa fie iubit.
"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta .... " este porunca lui Moise (indemn izvorat din zelul sau clocotitor).
cum nu...D-zeu a zis asta ..El este un Dumnezeu gelos...vrea ca inima noastra sa fie numai pt El. Este o porunca pt toti....adevarul e ca daca cineva iti porunceste sa-l iubesti nu prea iti vine sa-l iubesti.....Dar cand te gandesti ca D-zeu asa de mare si-a trimis Fiul sa moara pt noi, in locul nostru....Iisus ne-a iubit mai intai ca noi sa-l iubim. El a zis: "Nu exista dragoste mai mare ca cineva sa-si dea viata pentru prietenul lui".....El deja si-a aratat dovada dragostei....noi ce-i dam in schimb?
-
Nu e gelos...e ZELOS.Si e Yahweh,nu divinitatea supreama.
-
Nu e gelos...e ZELOS.Si e Yahweh,nu divinitatea supreama.
1. Exo 20:5 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
2. Deu 4:24 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
3. Deu 5:9 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
legat yahweh...este doar unul dintre numele lui D-zeu, El nu are un singur nume, in Biblie oamenii cand faceau referire la EL, o faceau cu multe nume.
chiar EL a spus despre sine asa:
Exo 3:13 Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m'a trimes la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”
Exo 3:14 Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sînt Cel ce sînt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu sînt”, m'a trimes la voi.”
-
Hm...acuma ce sa zic,ca defapt traducerea ebraica-romana e cam incorecta?Lb ebraica este o limba matura (batrina) ,iar cuvintele ebraice au zeci de sensuri.De ex vb A FI in ebraica ,inseamna si a deveni,adica are ambele sensuri egale.Cine are chef ,rabdare si posibilitate poate studia ebraica macar partial si va afla multe.Ceea ce apare in fragmentele tale draga Randerson ,cu titlul de Domnul-D-zeu este o conventie de traducere.Intr-adevar D-zeu are 99 nume ca si in islamism(normal-doar coranul este tot despre iudaism si Isus),astfel ca aceste titluri sint:Preainaltul,inteleptul etc.Acestea sint nume de lauda.Numele cel mai corect al lui D-zeu este Nenumitul in ambele biblie si coran.Astfel,in geneza apare termenul Elohim care s-a cam pierdut in negura timpului ce sens avea.Unii cercetatori sint de parere ca insemna Judecatori,dar este incert.Cele 7 nume ale Elohim pot fi cunoscute din mistica ebraica,dar ei (iudeii) nu le folosesc in limbaj curent fiind nume sfinte.Elohim sint numiti si sarbatoriti ca SF Hebdomada si azi de catre evrei.Astfel,intorcindu-ma la subiect,in biblie acesti Elohim apar de 2700 de ori in VT.Cind este vorba de Creatia divina apar Elohim in ReLATIE directa cu creatia.Divinitatea este intotdeauna legata de subiect.Aceasta ptr ca Elohim aceste" puteri " au avut fiecare rolul sau in creatia universului.Iar Elohimul numit Yahweh este creatorului pamintului si a " nepesh" -creaturile vii-inclusiv omul.
Dupa ce creatia s-a incheiat,acesti Elohim au devenit una ,nu mai stiu exact unde apare aceasta,dar fraza este "Iata,noi sintem Una" sau "Noi una sintem" .Ceea ce apare in citatele tale ca Domnul Dumnezeu este in ebraica Yahweh Elohim.Termenul gelos eu stiu ca este in ebraica zelos,dar voi cauta exact termenul.In Nt divinitatea suprema este numita Tatal (Abba-tatic,in aramaica)si nu Yahweh sau Elohim.Isus numeste pe Yahweh "D-zeul lumii acesteia" -ceea ce gresit este interpretat ca satana.Satana apare intotdeauna ca satana -adversar si nu altfel.
Mistica ebraica mentioneaza ca Elohim au fost creati de tatal si nascuti de mama in lume-asa au aparut patriarhilor din vechime.Dupa cum se stie deja,VT este o colectie de texte preluata partial din iudaism.Religia iudaica cuprinde texte scrise mistice ,metaforice,reale,precum si explicatii verbale transmise din tata-n fiu initiatilor.Acesti initiati apar in biblie intotdeauna ca fiind "spita lui AAron" -tagma preoteasca evident initiata si mistica.Semnificatia numelui Yahweh este complexa aratind relatia om-Elohim ca relatie de legamint ,ca relatie de etape de creatie .Astfel,pe scurt,cind omul adam a fost creat ,apare termenul adamah -omenirea-in traducere mot-a-mot "pamint rosu" ( v si Flavius Josephus).H'adamah (articulat) este omul Adam,un om ,o dualitate precum Elohim-Yahweh -" masculin si feminin " .La momentul despartirii omului adamic(adica omenirii),acesta inceteaza a mai fi numit adamah -si apare primul termen isha-primul om cu sex-femeia.Din despartire adam (omul in general) ramine numit Ish-barbat.Astfel au aparut oamenii cu sex.Apoi ,dupa mincatul din fructul cunoasterii omenirea a fost intrupata in corp de carne(v si geneza "Yahweh le-a facut haine de piele" ).Din acest moment omul s-a numit Nepesh-carne -creatura.Toate fiintele vii se numeau nepesh-fiinte instinctive,animalice avind suflu de viata(ruah).Pasul urmator ptr umanitate a fost simburele de constiinta divina care i s-a dat omului-Nechamah.
Entitatea Yahweh este in directa relatie cu acest termen de constiinta-de aici termenul "Eu sint "-constiinta de a exista de la inceputuri ,etern.Acest lucru i-a fost dat si omului ca o promisiune.Aici se complica putin situatia,de ce trebuia sa fie omul spirit etern? Ptr ca mai existau si altii : nephilimii-ingerii cazuti care au procreat cu oamenii ,precum si urmasii lor.Datorita acestora a venit potopul.In lb romana scrie ca pacatele oamenilor erau mari,dar in ebraica apare " inechitatea nephilimilor era mare".In urma potopului n-au fost distrusi toti,dar au urmat razboaie intre poporul lui Israel(urmasii lui Noe) si urmasii nephilimilor-reroboamiti,canaaniti etc.Acest nephilim mai sint tradusi prin moarte-ei neavind spirit etern.
Scuze daca am plictisit pe cineva.
-
poi...da..ebraica veche avea putine cuvinte si acelea cu f multe intelesuri...dar...cand un cuvant are mai multe intelesuri...se ia cel potrivit contextului in care a fost scris....de exemplu El le spune evreilor sa nu se inchine altor dumnezei pt ca El este un D-zeu gelos, ii vrea numai pt El, vrea ca inima lor sa nu fie impartita, EL vroia ca ei sa-I fie credinciosi, precum sotia unui sot. in original este scris asa "qannâ'" קנּא
Legat de "Iata,noi sintem Una" sau "Noi una sintem", pararea mea e ca se refera la Trinitate si nu la 7 ELohim....la restul m-am pierdut pe drum...sorry
-
Imi pare rau ca pare ciudat ce scriu.Sincer este rezultatul a mult studiu si mi-a luat mult sa pun cap la cap niste texte,mai ales ca in lb romana nu prea se gaseste material.
Cu gelozia...D-zeu Tatal nu este gelos sau al ostirilor sau razbunator si,corelind cu ce spunea Isus,reiese ca divinitatea nu vrea iubirea doar ptr ea,caci atunci unde e iubirea de aproape?
Da,Yahweh a spus evreilor sa nu se-nchine la alti d-zei si chiar acest termen elohim este folosit ptr alti d-zei,adica falsi elohimi.Am citit de asemenea ca Baal si Astarteea erau impreuna un elohim(masculin-feminin,cum scrie in biblie),iar Yahweh era "gelos " pe ei,dar teoria nu pot spune ca este veridica.
"Iata sintem una" este din VT ,mai complet este iata yahweh elohim una sintem.Trinitatea nu am cunostinta sa apara in VT,dar nu este Elohim trinitatea desi stiu ca asa este interpretarea oficiala si azi,nu stiu de ce,ca doar exista surse de informare destule,exista carti,lumea mai iese in UE ,mai citeste,mai intreaba.
qana'
kaw-naw'
a primitive root; to be (causatively, make) zealous, i.e. (in a bad sense) jealous or envious:--(be) envy(-ious), be (move to, provoke to) jealous(-y), X very, (be) zeal(-ous).
Am gasit o traducere ptr kawnaw,acum nu stiu ce sa zic,o divinitate care spune ca e geloasa...hm!
-
inteleg ca ai studiat mult...dar incearca sa o pui intr-o forma mai accesibila :), in aceea definitie sunt mai multi termeni, pe ce motiv ai ales zelos...si nu "a primitive root"?
-
:laugh: :laugh: Buna intrebare.Oricum,ce ma distreaza e ca scriem astea sub titlul "acelasi ateu"
Sincer,eu aici nu am ales nimic,asa au hotarit cei mai intelepti ca mine ca nu putea fi gelos Yahweh ca divinitate,dar ma voi gindi la acest aspect,intr-un fel are sens poate mai mult gelos decit zelos.
Forma accesibila,ma gindesc ca te referi la materialul de mai sus.E mult de spus pe tema respectiva,am incercat sa scriu pe scurt. :-*
-
apreciez ;)
-
:-[ pupici.
-
Imi pare rau ca stradania mea de a demonstra ca SE POATE pune semnul egalitatii intre Dumnezeu si iubire, asa cum se sugereaza in deschiderea topicului, este demontata de voi cu argumente care mi se par cel putin incomplete, daca nu false. Voi reveni avand nadejdea ca nu voi fi doar inteleasa ci bine-inteleasa!
-
Citim in Noul Testament in Luca 7/47 ceva care ne poate duce la acest semiadevar, adica ni se poate ierta mult caci am iubit mult, insa de aici si pana la a fi iertat de Dumnezeu pentru necredinta in El si, deci, sa fii nevinovat si sa porti o infinitate de vinovatii, vinovatia tuturor generatiilor din toate natiunile lumii, un univers intreg de infamii, de uraciuni... hmmm... poate fi doar o aspiratie ce poarta in ea rana unei deznadejdi.
Sinteza poruncilor lui Dumnezeu in VT este aceasta: "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Adica sa fim producatori de iubire ceea ce nu poate fi o povara, ci o placere, o implinire, o adevarata "odihna". Sa ne grabim, dar, sa intram in odihna aceasta - o entuziasta intimitate cu Dumnezeu (cu doamne-doamne).
Da, Isus a rezumat toata Legea Veche in cele doua porunci: a iubi pe Dumnezeu si a iubi pe aproapele. Dar El a ales porunca iubirii aproapelui dintre poruncile divine, iar porunca de a iubi pe Dumnezeu, dintre poruncile personale ale lui Moise, dupa cum a si zis: "in aceste doua poruci se cuprinde toata Legea si Proorocii".
Dumnezeu nu a poruncit sa fie iubit. Si, totusi, aceasta e ceea ce asteapta El, mai presus de orice.
Iubirea aproapelui este egala cu iubirea de sine. In nici unul din cei doi termeni ai ecuatiei nu se gaseste exigenta jertfei. Apoi, iubirea aproapelui este egala cu iubirea lui Isus. Deci o noua ecuatie! Aici termenul secund nu mai este iubirea de sine, ci iubirea care jertfeste.
Cine imparte painea lui in doua cu cel flamand, avad mila de el exact atata cata are de sine, acela implineste porunca VT. Cine isi da toata painea pentru o familie flamanda, si ramane flamand, acela implineste legea dragostei, a iubirii, legea dragostei care se jertfeste.
Si, revenind stricto - sensu la topic, daca Nikos Kazantzakis, prin Zorba a iubit ca prostu' fara dumnezeu si fara credinta in el, nu stiu; daca va fi iertat sau nu... hm (personal as vrea sa fie iertat); daca era prea sarac; daca era doar un rob, o iubire ocupata de lacomia de bani, un rob legat in lanturi, lanturi de aur dar, totusi, lanturi: un suflet rostogolit in ranjete si-n dans... poate ca el a cautat mai mult libertatea prin iubire (ce s-a dovedit o himera, un neant) decat libertatea absoluta, libertatea initiala ce se poate primi cultivand intimitatea cu Dumnezeu, cu credinta in El. DUMNEZEU = IUBIRE
Cu dragoste,
Diana
-
Ma tem sa nu ma fi ostenit in zadar... Si totusi, in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere... sa umblam la fel (asa cum recomanda si Ap. Pavel).
-
Diana,sorry ptr neintelegere.
Iubirea de D-zeu este o iubire de aproape.Stiu ca par notiuni separate,dar nu sint.
Iubirea de aproape este iubirea care jertfeste orgoliul in primul rind.Pomana nu este musai iubire de aproape.Iubirea este toleranta,iertare.Iubirea incepe in interiorul fiintei.Prin constientizarea orgoliului si transformarea lui in iubire.Cu cit in interior fiinta devine mai pura ,mai inalta,mai neorgolioasa,mai plina de iubire,iubirea de sine-scinteie de constiinta divina se contopeste cu iubirea ptr divinitate si cu iubirea de aproape-pina la cea mai mica fiinta creata.Pina cind aceste iubiri devin o mare iubire comuna,e ca o contopire ...
Iar omul devine om-iubire si om-rugaciune prin insasi fiinta sa contopita cu universul.
E ca o moarte a sinelui si o renastere ca univers.E ca o nastere din nou.
-
Intamplator sau nu, cea mai recenta postare la acest topic contine numeroase referinte la principiile Sămkhya - Yoga si in acelasi timp se foloseste vocabularul tehnic propriu acestor doua darsana. In acest sens se poate spune ca doar Bhagavadgîţă se straduieste sa dea temei ordinii cosmice prin renuntarea "la roadele faptei tale". Morala laica resimte si ea influenta acestei viziuni. Bunatatea, de pilda, nu este o calitate ci o purificare reprezentata de constiinta. Doar prin cele trei guna omul poate patrunde in Univers si poate stabili o simpatie organica intre el si Cosmos, si contopirea cu Universul.
Si aceasta poate fi libertatea absoluta, insa pretul ei poate fi cucerit in acest caz printr-o negare totala a vietii si a personalitatii umane. O negare tot atat de radicala cerea si Buddha pentru a se atinge nirvana. Solutii extreme si exclusive geniului religios indian. Sa uram autorului succese depline in aprofundarea acestor tehnici speciale de concentrare si de meditatii!
Motto:
"Cat timp sta Imparatul la masa Lui, nardul meu isi raspandeste mirosul. "Cantarea Cantarilor - VT
Eu, in schimb,in intelesul topicului, "imi apar saracia, si nevoile, si neamul", setea lui de dragoste, de omenie, de bunatate, spiritul sau de jertfa dezinteresat si toate aceste bune si minunate daruri pe care trebuie sa le descoperim cu fiecare generatie si care alcatuiesc fundametul unei culturi de nezdruncinat, cantari pe care le auzim, le traim si in care se reveleaza tot Bizantul. "Avem pravila si scripture", cum zicea Eminescu.
De ce deschidea Eminescu scripturele române? El avea nevoie de aceasta atestare ca poporul roman s-a nascut normal, prin asimilare si prin truda asupra valorilor reale din istoria omenirii, nu din avort.
Cu dragoste,
Diana
-
Credinta sta in sufletul fiecaruia ... nu in dusul la biserica , nu in a tine post , nu in a saruta icoane , nu in a incerca sa-i convingi pe altii sa-si insuseasca aceleasi principii cu tine , doar pentru ca sunt ale tale . Multe vorbe fara rost .
-
:offtopic:
Presupunand ca vorbesti in nume propriu si ca nu esti indrituita in a exprima opinia publica a unei colectivitati mai mici sau mai mari, iti respect parerea ca atare si iti fac o marturisire: regret ca in decursul vremii nu am citit decat o sigura postare a ta. Citind, as fi reusit, poate, sa inteleg zonele in care te simti amenintata de parerile mele. In limita timpului meu liber voi incerca sa accesez butonul "show the last posts of this person" din profilul tau (sper ca nu te deranjeaza lucrul acesta!) si sa inteleg de ce ideile mele contravin principiilor tale. Iti voi acorda clemeta pe care o invoci. In rest, numai de bine.
PS: bordul la care scriu se numeste "Credinta" , deci nu "sugestii, comentarii, pareri" sau "Ai nevoie de un sfat?". Cand acest bord va fi desfiintat, sigur, nu voi mai avea unde sa imi expun parerile de acest gen. Pana atunci, insa, "if you can't stand the heat, stay away from me!".
-
Tot off-topic ...
La mine te referi ? Daca da , atunci afla ca nu ma deranjeaza ca de-a lungul vremii ai citi o "sigura" postare de a mea , fiecare citeste ce vrea si ce ii place iar eu n-am scris niciodata ca sa-i placa cuiva anume sau sa ma chinui sa demonstrez cat de inteligenta sunt eu , precum altii ... ca majoritatea persoanelor din locul asta imi scriu parerile personale si sentimentele . Asta pe de o parte ... pe de alta parte pot sa te asigur ca nu ma simt in nici un fel "amenintata de principiile tale" ... deasemenea nu invoc "clemeta" asa ca nu ai de ce sa mi-o acorzi , nu te deranja . Imi pare rau daca ai luat comentariul meu ca un atac , nu asta a fost intentia mea dar se pare ca tu mereu te simti atacata de pareri care nu coincid cu ale tale ... ceea ce m-a determinat sa fac acest comentariu este faptul ca exagerezi in disperarea ta de a-i convingi pe ceilalti sa adopte aceleasi principii cu tine in ceea ce priveste credinta , apreciez puterea credintei tale insa trebuie sa admiti ca fiecare om are principiile si parerile lui care trebuiesc respectate . Asta era tot .
-
Diana, eu cred ca in aceste cuvinte ale lui LoveGirl "nu in a incerca sa-i convingi pe altii sa-si insuseasca aceleasi principii cu tine , doar pentru ca sunt ale tale", tu ai interpretat acest TU generic ca fiind unul care ti se adreseaza. Mi se pare ca reactiile voastre sunt nejustificate. A ta, Diana, pentru ca imi pare cumva "de sus", acordand clemente si facand concesii, or, cred eu, aici suntem cu totii egali, si a ta, LoveGirl, pentru ca exagerezi prin "exagerezi in disperarea ta de a-i convingi pe ceilalti sa adopte aceleasi principii cu tine in ceea ce priveste credinta".
E adevarat ca Diana devine de multe ori usor intoleranta cand e vorba de credinta. Si eu, ca si majoritatea dintre voi, nu sunt o credincioasa, cel putin cu siguranta nu in sensul traditional. Mai mult decat atat, consider ca daca cred sau nu in Dumnezeu sau in ce forma o fac, in caz ca intr-adevar cred, este un lucru personal, care ma priveste si pentru care, eventual, ii voi da socoteala Lui si atat. De aceea ma deranjeaza si pe mine de multe ori luari de pozitii care ne judeca (sa ne amintim acel "nu judeca ca sa nu fii judecat"). Dar am incercat sa evit discutiile care capata tenta personala, cu Diana sau cu oricine altcineva. Pentru ca imi dau seama ca, asa cum pozitia lor imi lezeaza mie dreptul la opinie, probabil si a mea il lezeaza pe al lor.
Asa incat, va rog sa ramanem la subiectul topicului si sa lasam discutiile personale pentru privat.
-
f frumos spus
-
Imi pare rau ,eu nu cunosc darsana si samhya (inca) :-*
Dar sint de acord ca iubirea si credinta sint in inima ,nu in biserica,posturi,icoane...
Inima este numita si templul lui D-zeu.Cea mai frumoasa creatie.
-
As dori sa pun in criza premisele intrebarii din topic. Se afirma aici ca Zorba a ajuns un erou capabil sa lumineze calea unor rataciti dat fiind ca (a) a supravietuit (b) a iubit neconditionat ca multi altii - ca prostul. Or, mi se pare, Zorba nu se defineste nici prin actul de a supravietui si nici prin faptul de a fi asemeni multora. El sfideaza toate regulile comunitatii, ceea ce il arunca in uitare si anonimat.
A iubi fara sa multumesti lui Dumnezeu pentru acest dar - refuzand acest compromis (hm!) - te poti afla in permanenta pe buza esecului, iar uneori chiar in gura lui (de altminteri cum vedem la tot pasul).
Ca sa revin la intrebare, cred ca ii resping termenii. Cu toate discriminarile pe care le-am facut mai sus, refuz sa il condamn pe saracu' Zorba: prefer sa-l judec.
Pentru fiecare exista, in viata, un moment cand este supus la proba propriilor convingeri. Urez succes, in aceasta proba, tuturor celor care fac din mine o credincioasa iremediabila, exagerata, etc. Atunci ne vom masura.
"Cei ce au curaj (sa iubeasca in Dumnezeu - n.a.) isi datoreaza curajul celor care nu il au. H.R. Patapievici
-
Voi incerca sa raspund la intrebarea din acest topic avand in vedere sensul pe care l-am dat eu problemei, si anume, de a analiza posibilitatea de a accede in Rai (generic definind un loc de odihna a sufletului dupa viata pamanteasca) a unui ateu in raport cu un credincios (in Dumnezeu), de unde posibilitatea logica de a pune semnul egalitatii intre cele doua notiuni Dumnezeu=iubire.
Consider ca un ateu, sau un om care nu isi dedica intreaga viata divinitatii, precum un calugar, spre exemplu, si nu are pe lista sa de prioritati prima porunca dumnezeiasca, are tot atatea sanse sa ajunga in Rai ca si cel din urma. De altfel, sa faci fapte bune doar urmarind "o rasplata", locul "promis" din Rai, mi se pare o aberatie si o falsitate. La fel si cu izolatul asta de lume... Ce oare o fi mai greu? Sa incerci sa iti traiesti viata printre oameni ca si tine, plini de capricii, dificili si vicleni, sau sa te retragi frumusel departe de agitatia societatii, pretinzand ca iti petreci timpul de vorba cu Dumnezeu, fiind de fapt tot timpul in propria ta companie, facand tot ce-ti trece prin cap fara sa fii judecat de cei de jurul tau? Pe scurt, consider aceasta "calugarie" sau "sihastrie" doar o alta forma de egoism. Si poate un pic de lasitate. Pentru ca Dumnezeu nu a zis niciodata "Calugareste-te si vei ajunge in Rai", ci mai degraba "Lupta pentru existenta ta in societate". De altfel, Dumnezeu ne-a facut fiinte sociale, iar ce asteapta de la noi este sa ne traim frumos viata printre ceilalti. In alte cuvinte, "sa ne iubim unii pe altii".
Prin urmare, poti fi ateu, si iti poti iubi aproapele in acelasi timp. Pentru mine, altruismul va avea mereu prioritate in raport cu asa-zisa iubire fata de Dumnezeu, daca e vorba de a intra in Rai au ba. :)
-
ok. Ezo, asa e iti poti iubi aproapele daca esti ateu, poti face fapte bune daca esti ateu. Dar nu o poti face pe deplin. Se spune sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, sa dai celorlalti din prea plinul inimii tale.
Este foarte greu sa dai din prea-plinul tau atunci cand esti ateu... pentru ca ideea ta de autorespect, de autocultivare este o iluzie. Sa te iubesti pe tine insuti nu inseamna sa iti asiguri o conditie materiala foarte buna. Sa te iubesti pe tine insuti nu inseamna sa inseli sau sa furi pentru a castiga un loc mai bun in societate. Sa te iubesti pe tine insuti inseamna cu totul altceva.
Sa revenim la discutia initiala, anume iubirea aproapelui de catre ateu. O poate face bine-mersi. Dar iti aduc aminte... Ateul uita de el insusi.
-
Ateul uita de el insusi.
Cum putem noi sti asta? Si ateul este un om. Si el are suflet. Atat doar ca nu vrea sa-si umple mintea cu ganduri despre Dumnezeu, despre existenta sau inexistenta Lui, despre Rai sau Iad, despre credinta sau indoiala... Si chiar daca nu crede in vreun Dumnezeu, se poate intoarce spre natura. Crede in toate lucrurile care il inconjoara, crede intr-o viata mai buna, crede in bunatatea semenilor sai. Crede ca poate sa faca ceva pentru ca lumea sa fie mai frumoasa. Si face, de cele mai multe ori. Oare nu e demn de respect si admiratie?! :)
-
Da. Ai perfecta dreptate, insa, repet... uita de el insusi... pentru ca are mereu setea aceea de a-si umple viata cu ceva anume, cauta satisfactie in orice ... are sete de implinire... cand adevarata implinire pleaca din el insusi, nu este conditionata de nimeni si nimic exterior. Intr-o alta formulare... isi gaseste linistea in exterior, nu in interior.
-
Nici nu stiu bine daca este cazul sa mai scriu ceva la topicul domnitei Lorelei. A starnit la vremea lui controverse pe care le regret.
Doar pentru ca s-a revenit la el de catre Ezo fac cateva precizari ca o postfață nostalgica si resemnata...
Fara sa fie vorba stricto senso despre credinta sau ateism (in topic) se face un fel de elogiu ateismului si se acuza credinta in Dumnezeu cu resentimente de valet.
Insa față de atatia atei (marunti, slava Domnului!) cati au aparut prin cafenele si la colturi de strada prefer sa adopt discretia.
Sunt prizoniera reperelor mele morale: Dante si Montherlant, avand ca unic temei si singura forta, constiinta personala.
Credinta in Dumnezeu mi se pare in continuare una dintre marile izbanzi ale civilizatiei moderne. Pretuiesc enorm exemplul de nesupunere (necontorsionat interior de schizofrenia dublului limbaj) al maicutelor de la Port Royal.
Subscriu in intregime la teza lui MacIntyre privind falsificarea spiritului credintei in Dumnezeu, nu identificata cu un oarecare algoritm. Credinta (sau necredinta, deopotriva), daca exista, exista numai in viata concreta. Nu judec pe nimeni dupa un cod anume. Codul meu moral contine aspiratia sufletului meu care (asa cum spuneam candva) tanjeste plin de suferinta sa se mantuiasca. Evident, nu sunt deloc infailibila. Integritatea mea nu consta in infaibilitate ci in sinceritate.
Si ca sa inchei pe un ton mai optimist, domnite si domnisori, cred ca noua, romanilor, ne trebuie o scoala a elevatiei, altfel vom ramane minori.
God bless America, God bless Romania too!