Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 24 Octombrie, 2007, 09:28:05 a.m.
-
Stăteam aseară de vorbă c-un inorog
nu despre lucruri prea importante
dar nici chiar despre vreme
l-am întrebat despre stelele căzătoare
şi mi-a spui că-i secret
mai ales modul în care răsar şi se-aprind
că de stins se sting în virtutea inerţiei.
Am realizat că nu avea potcoave
şi m-am înfuriat pe mine
că aşa ceva poate să mă uimească
cum să poarte inorogul potcoave
că doar e sălbatic
mi-a auzit gândul şi mi-a spus
că l-a-mblânzit cândva un copil
într-o grădină de trandafiri
pe el şi pe-o inoroagă
şi-o pereche de vulpi
şi-o pereche de oameni
şi-apoi a-nceput să plouă
patruzeci de zile în şir...
Aha, deci aşa au ruginit copacii şi blocurile
şi şoseaua care duce de la mine din palmă până la
felul ciudat cum i se arcuieşte sprânceana
când înjură de toţi dumnezeii
că s-a terminat pasta de dinţi
că s-a terminat meciul
că s-a terminat senzaţia stranie de bine între noi de mult
şi-apoi zâmbeşte tâmp şi-mi spune
că-i un prost şi mă iubeşte
dar că nu mă mai suportă
şi-apoi pleacă aşa ruginit
scârţâind din încheieturi
lăsând dâre cărămizii care curg fără jenă
din buzunarul de la piept
în partea stângă.
Apoi m-a întrebat
când o să termin de zugrăvit
nu e chiar primitor la mine în perioada asta
i-am spus să-şi caute altă gazdă
eu sunt un om normal
dorm agitat şi vorbesc în somn
şi ziua fac gălăgie
ud prea tare florile şi inund balcoanele vecinilor până la unu
du-te i-am zis
la mine nu e loc
e prea strâmt e prea mic
şi-aşa respir mai rar de teamă că se termină aerul
la mine e prea strâmt
sunt claustrofobă de când am realizat
că inima e totuşi o cameră prea mică
pentru mine şi pentru restul lumii laolaltă
aşa că am început să zugrăvesc
în alb să pară mai mare
dar adevărul e ca nu e loc
pentru un inorog la mine.
Dumnezeule
mă mir că n-are potcoave
dar că vorbesc c-un inorog nu mă mir
am fost la doctor i-am spus
doctore eu văd un inorog
ba îi mai şi vorbesc
ce mă fac
unde să ascund florile din glastre
şi cum să-l alung
că e-mblânzit.
Doctore
e grav. Eu vorbesc c-un inorog înţelegi?
Am luat-o razna
am luat-o pe câmpii.
Doctorul mi-a spus
că pot planta florile din glastră
în câmpiile pe care am luat-o
apoi m-a privit lung
a zâmbit
şi mi-a pus diagnosticul: norocos.
-
Inorogul ce-a fugit din mine aseară, s-a întors spăşit acasă. A plecat crezând că va găsi ceva mai bun, spre sud. N-a aflat nici cuiburile de cocori, nici curcubeu înfipt în boltă. N-a găsit decât frunze. Dar nici pe acelea toate. Căci şi ele plecaseră suflate de vânt, cu vreo două zile mai devreme.
Inorogul ce-a fugit din mine aseară, mi-a promis că nu mai pleacă. A spus că măcar la mine câteodată este vară. Iar atunci când este iarnă, ninge şi se poate bucura de stele. A mai spus că-i plac totuşi ochii mei uneori verzui, culoare furată de la furtuni. Şi apoi s-a culcat să-şi doarmă somnul lui de inorog hoinar.
I-am mângâiat coama albă, cu împletituri în spic. L-am sărutat pe frunte, ca pe un copil obraznic şi liniştit numai în somn. Pe copita nepotcovită strălucea un colţ de luceafăr, cine ştie de prin ce văzduh căzut. L-am cules şi i l-am prins în frunte.
Inorogul meu, fugit cândva de-acasă s-a întors la mine. Hamul este în dulap. E un ham frumos, cusut din fire de ploaie. Dar nu i l-am pus niciodată. E adevărat, inorogii nu trebuie îmblânziţi. Ei mai fug de acasă câteodată.