Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Poezii vesele => Subiect creat de: RUDY din 14 Martie, 2008, 07:25:17 p.m.
-
Mă doare, codobaturo, în cot
De poezica ta... cu o sâneaţă
Aş trage-un glonte, dis-de-dimineaţă,
În devla ta cât bobul de nohot...
Reciţi mirobolant! Ce strungăreaţă
Posezi! Mă simt vânat ca un enot.
Păros, ţâşneste cracul din capot,
De-o să-l palpez, dezlănţui o zăgneaţă.
Te-a remarcat şi-un vajnic camarot,
Dar a fugit precum măgaru-n ceaţă,
Intempestiv, spre primul cargobot,
Când a zărit superba ta mustaţă
Zicând atât: Cât sunt de idiot!
Băga-mi-aş mădularu-n ea de viaţă!
Poezia de la care s-a pornit:
Îmi bag picioarele în ea de viaţă!
de Mirela Lungu
Îmi bag picioarele în ea de viaţă,
Ma doare poezia drept în cot!
Eu te-aş pupa, iubitule, pe bot
Când îmi prepari cafeaua-n dimineaţă
La bordul tău viteaz, de matelot
Pe unde navighezi grăbit, în ceaţă.
De-ţi bagi picioarele în ea de viaţă,
Te doare poezia drept în cot!
Eu îţi adun sictirul de pe faţă,
Ţi-aş oferi la stres un antidot,
Dar n-aş vrea să devii un idiot
Şi să-mi zâmbeşti senil (ca o paiaţă).
Te doare poezia drept un cot?!
Păi ţi-ai băgat picioarele în viaţă!