Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Zona liberă => Subiect creat de: Iosif din 31 Martie, 2004, 11:17:32 p.m.
-
Pot ramane prieteni un barbat si o femeie, dupa ce au fost iubiti?
-
Experienta din familia mea spune ca da... . Amici...
-
experienta din familia mea imi zice un categoric NU!!!!!!!!!!!!!!
cand ma uit in jur, la prieteni mei parimesc acelasi raspuns.
Parerea mea e ca depinde de motivul divortului!!!
-
prieteni in nici un caz, cat despre amicitie...niciodata nu te poti intoarce de-acolo de unde ai plecat...
mai exista o posibilitate... AMANTI??? :)) (asta depinde si de motivul divortului)
-
viatza mea alaturi de parintzii mei imi spune ca nu ... viatza mea cand ma duc in vizita la unii prieteni ... da ... de ce se intempla asa faze d kkt .. in vietzile noastre in general tot noi suferim din prostiile lor .. parintzii mei s-au despartzit cand avea 9 ani.. cat de infect e sa impartzi sarbatorile .. in fine nu doresc nimanui asa ceva ... daca e sa am si eu o femei.. care sa imi daruiasca un copil mai bine nu il am deloc decat sa stiu ca o sa aibe o viatza ca amea experientza vorbeste dar nu e ceva frumos ... peace out! niggaz :| ... :)
-
Povestea aceasta cu "hai sa ramanem prieteni!", mie mi se pare usor deplasata. Intr-adevar este civilizat sa se pastreze relatii cordiale intre cei doi, mai ales daca sunt copii la mijloc. Insa, prieteni ... hm, ma indoiesc!
Notiunea de prietenie implica aspecte mult mai profunde decat ne salutam, iesim impreuna sau ne facem confidente ... nu cred ca poti fi prieten cu cel/ cea de care tocmai ai divortat, ca sa ajungi la un divort inseamna ca ceva a scartait atat de rau incat numai putea fi reparat. Ori, prietenia inseamna in primul rand comunicare si puncte comune, ori cum le mai poti impartasi cu cineva cu care de fapt nu ai mai comunicat, devreme ce ai ales sa ai un drum separat in viata.
Cred ca este de fapt o nevoie subconstienta de a te agata de cel/cea cu care ai convietuit, cred ca atunci cand se spune "sa ramanem prieteni" ruptura nu s-a produs total.
In timp aceasta "prietenie" se va estompa, te eliberezi de tot ce te-a legat si odata intrat intr-un alt stil de viata nu te mai simti, hai sa zic legat, de un sentiment de prietenie cu persoana de care te-ai despartit.
Si credeti-ma va spun din experienta personala ... dupa 8 ani de casatorie, am divortat de comun acord de fostul sot, iar in prezent suntem doua persoane care daca se intalnesc pe strada se saluta, se intreaba de sanatate dar apoi fiecare isi vede de drumul sau ... si asta dupa ce am stabilit ca o sa ramanem prieteni atunci cand am hotarat ca este mai bine sa ne despartim.
Acum, apreciati si voi daca aceasta poate fi numita prietenie!
Va sarut, prietenii mei! :-* :)
-
:) nu ramane prietenie. Un salut, cateva intrebari mai mult sau mai putin formale.
"Ramanem prieteni" in cazul unui divort se traduce: nu avem nici o ranchiuna, putem frecventa prieteni comuni fara sa ne simtim stanjeniti si cam atat.
-
Din fericire nu sunt in situatia in care sa am parintii despartiti...cunosc insa multe cazuri printre prietenii mei, cazuri bune, in care parintii au ramas prieteni (amici, cum vreti sa le spuneti)...Important este ca divortul sa fie de comun acord inca de la inceput. Daca lucrurile nu mai merg din partea ambelor parti e evident sa se ajunga intr-un final la o solutie de genul acesta, dar fiind luata de comun acord, pe cai amiabile, relatiile pot ramane ok. In cazuri in care sotul isi gaseste sotia cu altul in pat (nu o data ci de mai multe ori, pentru ca apoi sa afle ca relatia asta dureaza de ceva timp) nu cred ca se mai pune problema sa ramana in relatii bune...poate numai de dragul copilului cat acesta e prea mic ca sa inteleaga situatia...
-
N-as raspunde chiar la intrebarea initiala; raspunsurile date de voi mi se par corecte. M-as pronunta insa asupra aceleiasi chestiuni proiectate in dragoste. Aici cred ca, chestiunea e mult mai radicala. Adica textul "ramanem prieteni" seamana izbitor cu un cutit infipt in spatele iubitului/iubitei (trust me, i know). Daca orgoliul celui parasit (nu exista "such thing" ca despartire de comun acord) ii permite umilinta de a ramane "doar prieteni" atunci relatia poate continua intr-un mod ipocrit mentinand inevitabil speranta (tensiunea) unei reimpacari.
-
deci despre felatie se poate scrie, atat timp cat nu e cu "tz"? :P
serios vorbind...nu cred ca e vorba despre asta in discutia noastra...asta isi are locul in alta parte...Shi cred ca la un moment dat in ce ai scris ai vrut sa spui "daca", nu "caca" :)
-
Increderea unuia in celalalt daca are ca temelie nu numai dragostea si fidelitatea, ci si realitatea a o mie de lucruri impartasite o mie de fire impletite in ceva care nu poate fi rupt... cred ca se poate, ramane un respect pentru celalalt...
Ar trebui sa stim, pentru fiecare problema iti trebuie alta temperatura...
-
Depinde la ce grad de putreziciune a ajuns relatia pana in momentul divortului . De prietenie nu cred ca poate fi vorba , poate fi loc de un "buna ziua ! ce mai faci ?" ,dar si treaba asta este discutabila :
a)Ori e prefacatorie
b)Ori este real interes.
Se poate ajunge la cazul intai atunci cand sunt implicati copiii si nu vrei sa-i ranesti intorcand spatele mamei/tatalui lor ,desi mult mai confortabil si indicat pentru tine ,dar si pentru cei mici ar fi sa eviti astfel de situatii.
La cazul doi se poate ajunge atunci cand divortul s-a produs la momentul potrivit si de comun acord : "Haida sa nu mai stam unul in calea fericirii celuilalt !" .Frumos si elegant .Uneori se poate ajunge si la amicitie ,dar numai daca ne-am incheiat socotelile cu trecutul si daca am lamurit lucrurile .
-
Eu n-as ramane amic cu fosta. Daca m-a enervat pana la punctul in care sa vreau sa rup relatia, nici nu ma mai uit inapoi.
Era intrebarea aceea veche 'mai pupi unde ai scuipat ?' Suna cam dur, da' mie imi suna adevarata.
-
Depinde, viata nu e alb si negru, e o infinitate de nuante de gri. Eu zic ca e bine sa nu scuipi, atata tot, apoi unde pupi depinde de o multime de variabile si, cred, mai ales de curajul de a-ti asuma consecintele alegerilor tale, indiferent daca sunt bune sau rele.
-
Da, viata e o infinitate nuante de gri, atata timp cat relatia merge cat de cat. Da' cand pica divortul... nu mai exista decat - inainte am fost impreuna, acum nu mai suntem impreuna, am scapat, sunt liber! Deci :D unde mai e gri-ul in cazul asta ?
-
Nu, viata e o infinitate de nuante de gri punct. Divortul e o chestie relativa. Sunt oameni care divorteaza din motive foarte imature. Unde ramane muuult loc de intors. Sunt oameni care divorteaza din motivele cele mai mature si tot ramane mult loc de intors. Numai moartea inchide, cred, toate portile. Dar e drept ca in cele mai multe cazuri inchizi portile trecutului si nu te intorci. Atlfel de ce mai plecai, nu? Si daca nu ar fi asa, statistic vorbind, ca tot nu-ti plac predictiile si sociologia, rata recasatoririlor cu fosti soti sau sotii ar fi aproape de rata divorturilor, ori asemenea cazuri sunt, fara indoiala, exceptia.
Totusi, graba cu care te grabesti sa dai sentinte m-ar indreptati sa cred ca nu te-ai intors niciodata la o persoana cu care ai avut o relatie si ai ales sa pleci din acea relatie la un moment dat. Deci din doua una: chiar nu ti s-a intamplat asta niciodata (simbolic, tot un mic divort e si acolo), caz in care ai fost, cred, norocos pur si simplu, ori ti s-a intamplat dar s-a sfarsit prost, ceea ce te indreptateste sa crezi ca de fapt nu ai "lins" acolo, cum zici tu, desi poate ca fix asta ai facut. Si intr-un caz si in altul - nu spune niciodata niciodata, nu se stie cand te ajunge din urma!
PS. Nu zic ca nu ai dreptate, zic doar ca poate o doza de relativitate in afirmatii nu ar fi rea, atata tot. Ca tot ziceai tu ca in dragoste totul e relativ si nu exista retete care sa poata fi aplicate universal.
-
Hmm... FAZAN! (adica m-ai blocat).
E adevarat. E si relativ cand vine vorba de individual, exista pinpong-ul - doar ca... din 'cercetarea mea sociologica', acest ping pong nu aduce insa inapoi acel mister, acea inocenta initiala, si pana la urma.... odata si odata tot zici stop joc.
-
Eu nu stiu ,dar va spun ca mi-a placut intotdeauna o comparatie . Se spune ca iubirea ar fi ca un pahar ,odata spart nu mai poate fi reparat sau sa spunem ca-l lipesti tu cumva la loc ,bucata cu bucatica ,dar ce rost mai are cand si-a pierdut tot farmecut si utilitatea? Oare nu asa functioneaza si iubirea ? Odata produsa ruptura poti sa te straduiesti cat ai vrea ca tot nu mai poti sa o "repari" ,sa o aduci la stadiul in care a fost initial . Si-atunci ? la ce folos sa te intorci ,la ce folos sa depui atata energie in incercarea de a indrepta lucrurile ?
-
Buna comparatia. Ce te faci insa daca paharul s-a lipit aproape perfect si orice alt pahar ai gasit ani de zile, chiar fara crapaturi e infinit mai urat? :D Ma joc putin de-a avocatul diavolului, si eu cred ca se pierde ceva iremediabil. Totusi realitatea ne infirma uneori teoriile. Daca e sa fiu sincera - habar n-am cum stau lucrurile si daca mai exista cale de intors, doar ca nu imi plac afirmatiile transante, atata tot. 8)
-
Mea culpa :angel: mie imi plac, dar de multe ori abuzez de ele...
-
O sa fiu putin subiectiva in raspunsul meu.
Se poate atunci cand divortul se face civilizat, fara mizerii si razbunari. Un divort intervine intre 2 parinti, nu intre parinti si copii.Daca parintele care nu obtine custodia copilului are instinctul de parinte, va face tot ce-i sta in putinta sa mentina o legatura cat mai stransa cu acesta. Exista numeroase familii monoparentale in care tatii sunt doar vizitatori( pt ca au deja o familie) si acei copii nu simt ca le lipseste ceva, ca ar fi diferiti fata de alti copii cu ambii parinti acasa( sa fim realisti, cati tati isi petrec ,macar jumatate cat o face o mama , timpul cu copiii lor?).
Din nefericire, de cele mai multe ori, unul dintre parintii divortati aleg sa-si foloseasca proprii copii drept unelte pt razbunare. Ii considera vinovati de esecul lor( daca se poate numi asa) pt ca au ales sa fie crescuti si educati de un singur parinte( asta pt ca asa cere legea), de obicei de catre mama( mi se pare la mintea furnicii ca un copil sa -si aleaga mama atunci cand si-a petrecut 98% din viata cu aceasta) . Si uite asa, in loc sa se tina cont de sufletele copiilor, primeaza orgoliile , razbunarile si scopul de a distruge viata celui care a inaintat divortul.
Am cam deviat de la subiect dar am dorit sa ma fac inteleasa: daca parintii care divorteaza isi recunosc si asuma partea de vina , atunci va fi mai usor sa se mentina o legatura de amicitie , de dragul copiilor si a zilei in care au simtit ca alesul/aleasa este persoana potrivita sa fie tatal/mama copiilor lor.
Ma rog, ar fi infinit de multe lucruri de spus pe aceasta tema . :(
-
Eu nu stiu ,dar va spun ca mi-a placut intotdeauna o comparatie . Se spune ca iubirea ar fi ca un pahar ,odata spart nu mai poate fi reparat sau sa spunem ca-l lipesti tu cumva la loc ,bucata cu bucatica ,dar ce rost mai are cand si-a pierdut tot farmecut si utilitatea? Oare nu asa functioneaza si iubirea ? Odata produsa ruptura poti sa te straduiesti cat ai vrea ca tot nu mai poti sa o "repari" ,sa o aduci la stadiul in care a fost initial . Si-atunci ? la ce folos sa te intorci ,la ce folos sa depui atata energie in incercarea de a indrepta lucrurile ?
Intr-adevar e buna comparatia dar functioneaza in cazul in care vrei sa recladesti iubirea ce a fost candva insa a incerca sa fii prieten cu omul cu care ai incheiat o relatie inseamna altceva , inseamna sa te poti detasa de istoria avuta impreuna , sa te intalnesti cu omul ala pe strada si sa va salutati , sa-i spui la multi ani de ziua lui sau de sarbatori fara nici o aluzie la trecut , pur si simplu ... sa ramai ca senzatia ca , daca vreodata , vei avea nevoie de el sau el de tine in ceva , orice , va raspunde si daca i-ar sta in puteri te va ajuta . Cand vrei sa ramai prieten relatia ia alta forma , nu vrei sa repari ce s-a stricat din punct de vedere al iubirii si nu cauti sa te intorci la stadiul initial . Desigur e greu sa reusesti sa transformi lucrurile spre o prietenie, depinde si de istoria celor doi, daca s-au intamplat lucruri iremediabile, trebuie multa intelepciune zic eu ... sa te impaci cu trecutul . E greu dar nu imposibil , cunosc o pereche care dupa divort au plecat de mana de la tribunal si au mers la o cafea sa stea de vorba ... la vremea aceea aveau o fetita si pentru a nu afla cea mica au continuat sa locuiasca o vreme buna in aceeasi casa desi erau divortati si nu-i mai lega nimic decat dragostea pentru copil si dorinta de a nu ii cauza suferinta . Mi se pare fantastic ... insa la modul general este intr-adevar dificil si tine de fiecare relatie in parte .
-
Indiferent cum s-ar intorce si rasuci acest fapt, indiferent cat l-am recunoaste sau nu, aceasta prietenie este un fel de joc cu focul - "nu te mai vreau, dar ramane-mi prin preajma." - ceva de genul... care foarte rar este sincera si foarte rar se transforma in ceva bun.
Haideti sa fim sinceri: care dintre noi ne-am simti bine sa stim ca cel/cea de langa noi este la un suc, la o cafea cu ex? Cati dintre noi ar accepta ca acesta sa alerge la ex ori de cate ori acesta intampina o greutate (asta inseamna prietenie)? Cati dintre noi nu ar avea acel sentiment straniu in stomac cand ar deschide usa si ex ar fi acolo, iar iubita/iubitul nostru ar alerga la usa: "ce ma bucur ca ai venit (pusi pusi), numai tu mai lipseai de la aniversare..." - pentru ca asta inseamna pritenie: sa fim bucurosi, exuberanti aproape cand ne vin prietenii, sa le fim si sa ne fie mereu in preajma, sa avem cu ei activitati comune...
Cand este vorba de copii incercam sa ramanem in relatii cu fostul/fosta pentru ca este mult mai mult decat necesar pentru ca acestia sa nu simta lipsa sau sa poata creste cat de cat in armonie, dar eu cred ca nu este vorba despre prietenie aici ci despre o relatie de bun simt in folosul copiilor.
Daca e sa vorbim despre o relatie de bun simt intre doi fosti (iubiti sau soti)...as spune ca da...se poate, dar prietenie (dupa mine) este prea mult spus (desi sunt si astfel de cazuri pe care si eu personal le cunosc).
-
Mai exista si cazul in care nu sunt copii implicati. Atunci, daca ambii sunt cu capetele pe umeri si au decenta sa accepte situatia( "nu ne mai iubim, hai sa ne despartim , sa nu inchidem orice usa spre fericire"), atunci se despart ca 2 oameni civilizati, tin legatura si, eventual, se vor ajuta reciproc la nevoie.
Eu am o vecina, divortata de cand avea copilul vreo 12 ani, acum are peste 35, familist la randul sau. Vecina mea nu numai ca este prietena de fam cu cea a fostului sot dar pastreaza o legatura stransa cu fosta soacra, mai mult pt ca are un suflet minunat( vecina mea), din respect si o ajuta mai mult decat o face actuala nora . Tatal baiatului a tinut legatura in permanenta cu acesta, acum este un bunic f iubit . Deci se poate.
Alt caz, o prietena a aflat ca sotul o inseala. A fost distrusa dar dispusa sa treaca peste asta pt ca il iubea enorm. Au impreuna un copil de 10 ani. El , daca tot a fost prins, a deschis divortul , au mers de mana la tribunal , pana la urma au hotarat sa -si mai dea o sansa. Au incercat insa increderea nu mai exista asa ca ruptura s-a produs. Totusi un tata care merita tot respectul, se ocupa de baiat , are grija sa nu-i lipseasca absolut nimic. Usa ii este deschisa permanent, comunica f bine cu fosta sotie .
Sunt mii de situatii dar, oricum s-ar intelege fostii soti, copiii vor avea mereu sufletul strans si , pana la maturitate cand vor intelege , isi vor atribui o parte din vina .