Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: George Ene din 17 Iulie, 2008, 12:51:03 a.m.
-
Darnic, pământul…
Vulturul cată din înalt spre pământ.
Dar şi pământul cată spre vultur –
Tatăl spre fiu – cu dragoste oarbă,
că nu se înţeleg prin sentimente.
De unde sentimente la vultur,
şi cu atât mai mult, la pământ?
Pământul ne cheamă la el.
Dacă eşti vultur fugi de el.
Dacă eşti om, stai pe el.
Vulturul cată mereu spre înalt.
Da’ ce să-i dea înaltul,
dacă nu-i dă pământul?
Pămânul e foarte darnic.
El ne e mamă şi ne e tată.
Omul se-nţelege de minune
cu pământul, că-i dă tot
ce-i trebuie, toată viaţa.
Un singur lucru nu-i dă pământul:
pe cei pe care i-i ia.
Ba mai mult: îl ia şi pe el,
pentru câte i-a dat, probabil…