Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: ONLY DESIRE din 24 Noiembrie, 2008, 10:54:19 a.m.
-
Deseori ne confruntam cu situatii in care suntem tentati fie sa izbucnim intr-un ropot de furie, fie sa ne vina sa cedam din prima. Indiferent de situatie, ar trebui in timp,sa invatam sa ne stapanim pornirile si implicit emotiile.Cum reusim insa,sa facem acest lucru,in afara de vointa?
Cum reusiti sa treceti peste primul impuls si sa faceti fata cu calm unor situatii dificile?
Eu sunt o fire foarte impulsiva si am avut intotdeauna dificultati in a-mi pastra calmul.Ma panicam foarte usor si aveam foarte des excese de furie.constientizand la un moment dat ca devenisem aproape isterica si ca de multe ori, atitudinea mea nu era justificata,am inceput sa imi doresc sa fiu mai calma,sa analizez mai mult o situatie si abia apoi sa reactionez. sunt situatii in care insa,pur si simplu nu reusesc sa imi ascund furia si atunci prefer sa tac sau sa plec.
-
Eu de cele mai multe ori imi stapanesc furia consumandu-mi toata aceasta energie negativa in interiorul propriei constiinte prin replici ce as fi putut sa le dau, raspunsuri la eventualele comentarii ale celor ce mi-au provocat starea sau imagini cu presupusele manifestari exterioare pe care le-as fi avut (gen Ally McBill, pentru cunoscatori).Ma aleg pana la urma cu dureri de cap. Cred astfel ca cel mai bine este sa analizam situatia , sa o rasucim pe toate partile si in urma concluzilor sa ne manifestam asa cum judecam ca e mai bine . Nu este indicat sa adunam manie in noi pentru ca nu vom scapa de ea pana in clipa in care nu am lamurit lucrurile .Eu nu sustin manifestarile violente, ci sunt adepta bailor de aer rece, racoroase , iar apoi ne putem privi cu alti ochi .
Mai cred ca depinde si de situatie. Uneori suntem indreptatiti sa fim furiosi ,iar cei de langa rezista eroic furtunii cu tunete si fulgere declansate. Eliberam energia negativa acumulata si apoi ne bucuram de linistea ramasa-n suflet .
Legat de faptul ca in anumite situatii ne comportam exagerat sarindu-ne tandara din orice chestie minora pot spune ca exista si alte implicatii aici .Acumulam zilnic nervi ori stress, iar cand se umple paharul tot dintr-un lucru marunt ne varsam amarul pentru tot ce am adunat de-a lungul timpului in suflet, spre surpriza celui care in fond ne-a gresit insignifiant de-a dreptul .
-
Pentru mine..primul criteriu după care îmi "gestionez" nervii este gradul de apropiere dintre mine şi respectiva persoană care îmi provoacă starea de nervi....Că dacă e vorba de cineva cu care interacţionez doar ocazional...why bother?? nu...nici nu mă gândesc să mă deranjez..pur şi simplu..zâmbesc, pentru că acest lucru chiar mă amuză....
Atunci când e vorba de 'prinţipii'.... :-\ e mai grav...că aici e cel mai uşor să atingi şi să fii atins...iar răspunsul este pe măsură...dar, iarăşi..dacă e vb de cineva cu care nu am nicio treabă...nu mă afectează.
DAR....când vine vorba de cineva drag..apropiat...e mai complicată treaba...În cazul acesta mi-e mai greu să mă controlez pentru că dacă ajung să mă implic într-o relaţie, de orice fel ar fi ea, îmi pasă...şi uneori prea mult chiar...şi atunci când se ivesc nişte neînţelegeri e mai greu. Totuşi am speranţa că o să ajung într-o zi să controlez şi aceste reacţii pentru că eu chiar îmi doresc şi îmi dau seama că acest lucru nu îmi face bine. Iar să ţin în mine, nu pot...să plec sau să închid subiectul..iar nu cred că ar fi o soluţie...cel mai bine ar fi dacă aş putea să discut...fără nervi şi ton ridicat (în cazurile cele mai grave :-[ )să îmi controlez emoţiile. OFFF...la teorie sunt aşa de bună la capitolul ăsta...şi pe atât de neiscusită la capitolul practică...Ştiu că de fapt nu evenimentul/cuvântul/ persoana/etc. ne transmit nouă ceea ce simţim vizavi de acestea..ci NOI..noi suntem cei care încărcăm emoţional entităţile cu care intrăm în contact...aşa că EU sunt vinovată dacă îmi place/sau mă enervează X-lucru. Ochii minţii mele trebuie să îşi pună un soi de ochelari...sau să genereze un strat autoprotector..un neutralizant al realităţii... :-\ (deja am început să bat câmpii.. cu graţie, ce e drept.. :laugh:)
Un pas important în rezolvarea unei probleme (ca şi în acest caz, de ordin emoţional) este să ACCEPŢI că aceasta există...şi apoi să mobilizezi toate forţele necesare în scopul rezolvării...deci...prima parte e rezolvată...urmează mobilizarea. :angel:
Totuşi, eu cred că asta e problema secolului...prea multe griji..prea puţin timp de relaxare...Normal că apar astfel de tulburări emoţionale..devenim din ce în ce mai irascibili. Chiar nu ştiu unde o să ajungem..cert e că fiecare trebuie să încerce să se controleze.