Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Subiect creat de: ARIDANA din 25 Decembrie, 2008, 02:57:23 a.m.
-
E noaptea din ajunul Craciunului si,cu toate ca zice-se ar fi bine sa ma odihnesc,pentru ca in zilele urmatoare,conform traditiei se sarbatoreste alaturi de cei dragi,se mananca o multime de bunatati,se petrece si se sta foarte mult noaptea,nu-mi dau pace ...gandurile.
Povestea mea...sunt o gramada de povesti si,totusi,anul acesta a fost altfel.Viata mea a luat-o in mai multe directii,am facut o multime de lucruri pe care nu mi le propusesem,asa cum obisnuiam pana atunci,sa planuiesc,nu chiar in cele mai mici amanunute ci ca un "cumul" de dorinte,repere ale unor scopuri pe care trebuia sa le ating.Anul acesta a trebuit sa raspund la provocari,una dupa alta,au fost mize foarte mari,reusite mari,caderi in gol,obstacole care mai de care mai neasteptate.Daca ma uit la mine,cea de acum,aproape ca nu ma mai recunosc.La un moment dat,chiar simteam nevoia sa ma odihnesc,obosisem intr-atat incat nu-mi mai trebuia nimic din tot ce realizasem,as fi vrut sa redevin cea care am fost sau,ma rog cum devenisem...corespunzator varstei:mai potolita,mai multumita de conditia mea de om obisnuit-atata am reusit sa realizez pana acum si e de-ajuns,sa mai faca si altii,mai tineri,ca eu atata pot.Nu mai reuseam insa sa-mi amintesc cum se face "intoarcerea".
Niciodata in viata mea nu mi-am dorit mai mult ca anul acesta sa...am si eu o cutie,cat de mica,un cadou sub brad,in care sa nu stiu ce se afla,pentru ca nu mi l-am cumparat eu,asa cum fac pentru copii,pentru parinti,pentru prieteni.N-a fost sub forma de cadou,impachetat in hartie lucioasa,cu stelute si legat cu beteala...dar este,totusi.Ceva,in sufletul meu,care asteapta sa-l descopar.Se spune ca "Omul cat traieste invata.",ar trebui sa "meditez" mai mult la aceste cuvinte si,chiar sa invat sa ma descopar.Poate chiar sa-mi spun povestea nu doar asa cum a fost, ci asa cum o inteleg,cu mintea mea de acum,chiar daca nu-mi doresc sa intorc timpul inapoi,sa schimb ceva din trecutul meu.
-
N-am stiut pana acum ca ceea ce-mi doresc este atat de simplu,precum simplu ,si firesc si natural este sa fii om printre oameni.Am avut o experienta cat se poate de ciudata si in acelasi timp "pe gustul meu",in ziua de Craciun,la nasii mei.M-am simtit bine la inceput,cand toata lumea se oprea din vorbit atunci cand eu "argumentam",de ce sunt eu de acord ca femeile sunt egale cu barbatii(care le sunt superiori pentru ca sunt mai...puternici)...Pentru ca,parerea mea,le sunt superioare tocmai pentru ca stiu sa fie supuse,chiar daca,uneori(ca exceptie ce confirma regula)le pot fi superioare,adica pot face ceea ce fac ei si presupune forta.Ca un compromis,am acceptat ca nasul sa concluzioneze,spunand ca "niciodata nu va fi egalitate intre barbat si femeie".Asa si este,niciodata ,eu cel putin,nu voi avea forta barbatului de a renunta la ceea ce sunt...o femeie,pentru alternativa de a conduce pe altii-nu sunt facuta pentru asa ceva,nu pot fi singura pentru multa vreme.
-
A fi cel mai bun,dar intr-un mod cu totul diferit,in felul meu,nu asa cum toata lumea apreciaza acest lucru conform cu "standardele" in vigoare,sau trend-urile cele mai actuale.Atunci cand am inceput eu,ca asistent medical,complexata de faptul ca,practic nu stiam prea multe,dar imi doream sa invat si sa ajut omul(nu radeti,eu chiar cred in acest lucru si asta e ceea ce mi-am dorit intotdeauna,chiar daca se spune ca esti ingrijit cum se cuvine doar daca ai bani,eu nu fac acest lucru si am alta satisfactie,ii pot spune sufleteasca de pe urma meseriei)...una din colege mi-a spus"Observa cum fac ceilalti,apoi fa-ti stilul tau."Poate ca am nevoie de acest stil de viata-al meu.Poate ca asta am facut tot timpul si a mers...pana anul acesta.Am descoperit calculatorul si am"cunoscut" multi oameni prin intermediul lui,unii dintre ei si apoi,in viata reala(si nu erau diferiti fata de cum imi imaginasem eu ca ar fi.)Sunt constienta ca are foarte multe "avantaje" acest mod de a te apropia de oameni,dar,dezavantajul cel mai mare este acela ca te indeparteaza de tine,cel adevarat,care priveste in ochi omul cu care vorbeste,care nu se "ascunde" in spatele unui nick-name...si multe altele.
Cat de indeajuns sa-ti fie neputinta,
De-ati ajunge neajunsul gandului,
Ca ai inteles si nu vrei sa primesti
...Ce ti s-a dat?
Va sosi si ultima zi din an.
Voi fi,o vreme,singura printre oameni,
Cu gandul ca Mos Craciun nu mai exista
.....de mult,
Caci l-au doborat problemele.
Prea mult am iubit si-am pierdut,
din vedere,ca orice minune tine doar...trei zile lumesti.
Iar ele,dorintele,sunt facute de oameni
....pentru a le implini tot ei...singuri.
Sunt lucruri pe care e bine sa le faci doar cu cineva-impreuna,"la greu si la bine".
Sunt lucruri pe care le faci doar pentru tine si nu folosesc,oricum, nimanui altcuiva.
Sunt lucruri pe care le faci doar pentru altii.
-
Ma gandeam,asa ca o motivatie pentru a incepe cu ceva anul,sa povestesc despre mine si cum mi-am pornit eu "aventura" in aceasta viata.Cred ca ar fi un moment prielnic pentru a ma baga in cufarul cu amintiri sa sterg praful.Am ajuns la concluzia ca m-am schimbat foarte mult anul acesta,incercand sa fac prea multe si am cam uitat cum sunt/eram eu de fapt.
Acum,sper eu,ca nu voi supara pe nimeni,de fapt sunt sigura de acest lucru si imi doresc sa pot transpune in cuvinte emotia reamintirii momentelor celor mai frumoase din viata mea,sursa a ceea ce consider eu ca ma face puternica si ma ajuta sa renasc de fiecare data cand ,tot ea viata,ma arunca la pamant sau ma face sa-mi pierd increderea in mine si in oameni.Increderea in mine,ca ma pot incapatana sa lupt cu ceea ce pare imposibil .Increderea in oameni ca sunt mai mult buni decat rai .
-
...Am avut sansa sa ma nasc la...malul marii,in Constanta,iar bunicii din partea tatalui meu sa fie bucovineni,din Suceava.Spun ca mi-a fost tare bine asa,am inceput "cu dreptul" in viata,am stiut ce-nseamna sa fii si orasean,dar am aflat si cum a fost inainte,la tara.In vacantele de vara mai ales,eram fie ghid turistic pentru rudele ce veneau sa-si petreaca vacanta,fie "explorator" al muntilor, padurilor si nu numai.Datorita bunicii mele,pentru ca doar pe ea am cunoscut-o(bunicul a murit in razboi),am invatat cum stau lucrurile intr-o casa de om gospodar,chiar daca singur,tot ea m-a invatat tot ce-a stiut ea ca trebuie sa faca o femeie,in primul rand cred ca mi-a transmis acea incrancenare de-a nu ma da batuta.Cele mai frumoase amintiri ,cele ale copilariei, sunt legate de imaginea ei,am crescut sub privirea ei ocrotitoare,ne-a iubit ca pe ochii din cap,pe mine si fratele meu,pentru ca eram primii nepoti...de fapt singurii pe care a apucat sa-i invete cate ceva,sa le lase un fel de mostenire;ceilalti erau prea mici atunci cand ea a murit.
Vorbind de copilarie, pot spune ca, nu doar americanii se pot lauda ca au copii lor casute in copac...si eu am avut, si ascunzatori in pod si-n hambar,si "padurea"cu spiridusi in bolta de rugi de zmeura.Stiu cum este sa mananci mere imediat ce le-ai cules din pom,sa-ti atarni cirese pe la urechi,sa cazi din pom fix in tufa de urzici(parca n-ar fi fost de ajuns cazatura),sa alergi in picioarele goale pe ulita,sa mergi la scaldat...Off,Doamne,pentru asa ceva as intoarce timpul inapoi,sa le mai traiesc inca o data.
-
Off,Doamne,cat imi este de dor de ea....
De ce trebuia sa-mi amintesc tocmai azi de ea?Poate,pentru ca e sfantul Ioan,Botezatorul,iar ea,bunica,eara Maria a lui Ioan a Chitei.Iar eu,am fost Monica...Mariei.Atat cat ne-a fost "lasat" sa fim impreuna.Si,totusi,a reusit sa ma faca sa ma simt cea mai importanta,chiar totul am fost,chiar daca numai pentru ea.Chiar daca,din sufletul ei,a revarsat asupra mea dragostea pentru altcineva...fata ei care a murit,la numai doi anisori.A crescut 3 baieti,tata a fost cel mai mare,si stalpul casei,cel care a trebuit sa plece,sa caute si sa-i aduca ei,nu bani si averi,caci avea,prin munca ei,ci altceva...poate eu.
Tata si-a dorit sa fiu baiat.Altcineva,a hotarat altfel,caci visul bunicii era altul,o fata care sa-i semene ei si...celei pe care o pierduse.Si asa a fost....
Pentru mine,a a fost totul si mi-a daruit o copilarie de poveste,cu povesti.Casa ei,cu etaj,era castelul meu si podul,turnul de unde priveam cu mandrie cei doi tei falnici de la poarta,strajerii castelului,dupa ei urma armata,livada de meri batrani,dar cu crengile zdravene inca(ma rog,tineau saracele doi copii nazdravani.)Iar curtenii...trandafirii ,oranduiti in tufe,care mai de care de rang mai inalt,si daliile inzorzonate,colorate,cu rochiile lor verzi si fosnitoare in bataia vantului.
Camera cea mai mare din casa,in care trona razboiul de tesut,imens,la care bunica tesea macatele(un fel de cuverturi,din lana,cu modele foate sofisticate).Cu cate am mai asemuit sarmanul razboi de tesut...dupa cum aveam toane.Cand eram suparata pe el,ca bunicii nu-i iesea modelul,era uracios si greoi,ca un car incapatanat,la care nici boii nu vroiau sa traga.Iar cand avea sporcu un balaur,din cei buni,caci eu nu mai pridideam de treaba,ajutand-o pe buni,si adunandu-i vergelele care "tineau"modelul,pentru ca ea sa poata face si mai repede,altele si altele.Ca la o lupta,ce mai...dar noi eram cele puternice si razbatatoare.
N-avea prispa afara,pentru ca nu era o casa batraneasca,asa cum erau celelalte din zona.Fusese construita de un sas bogat si avea un stil mai sobru.In fine,stateam undea,ca un balcon,atunci cand afara era soare...ea ma pieptana si-mi impletea parul,ca un spic,din mai multe codite,si era atat de bucuroasa pentru mine,cand gasea in parul meu,roscat ca un morcov,o multime de fire albe...spunea ca sunt aducatoare de noroc.Norocul pe care ea si-l dorise si nu-l avusese,era acum cu mine.
Sa nu ma fi vazut plangand...Nu ma certa,chiar daca o meritam.Se impietrea,ca sa-mi ia parca toata durerea asupra ei,durerea mea,necaz copilaresc,ce ma facea sa dau, degraba ,apa la soareci.Ma mangaia doar,ma saruta pe crestet,imi spunea sa plang...si-apoi sa uit,ca va fi bine.Ma spala pe fata cu apa rece de la fantana si-mi spunea Tatal Nostru-nu stia alt descantec,nici n-avea trebuinta.Orice-ar fi spus...glasul ei aduna in el toata linistea si toata puterea de-a ma face sa-mi treaca,sa merg mai departe.
Mi-e dor de cum ma imbraca ea in costumul national,ca intr-un ritual.Cu catrinta si fustele albe de pe dedesubt,cu ia numai margele,pe care ea o cususe,cu bundita la fel...si ce blanita avea,roscata..ce blanuri de vulpe argintie sau altceva,coliere sau...eu aveam tot ce-mi trebuie sa ma simt Ileana Cosanzeana.Si cand imi mai si impletea in par floricele acelea,nici acum nu stiu ce nume au,cea cum este floarea soarelui,dar micute...eram eu,peste lumea toata floare,si fluture si zana si spiridus...eram tare mandra.
A fost....
Cat de demult....
-
Buna dimineata,raza de soare....
E primavara,stiu,ai venit sa ne jucam.Te-ai saturat sa ma vezi chinuind puzzle-ul din care-mi lipsesc partile cele mai importante...ochii,nasul,gura ...lui.Caci,inima am primit-o,in dar,demult.Am imbalsamat-o, de-atunci,cu mangaieri si sarutari,in asteptarea zilei in care el se va intoarce,sa-i dea suflul zbaterii de aripi a fluturilor aducatori de viata.
Pana una alta,mi-a venit sa uit totul,in numele dragostei,sa dau la o parte cuvintele care o slavesc si nu-ti lasa bucuria de-a descoperi cele ce se vor spuse...printre randuri, doar.M-am asezat,confortabil,in hamacul nepasarii,sa fac haz de necazul acelor vorbe spuse de-a lungul timpului,ce-i adevarat...din suflet,dar tintuite in trecutul unde si-au avut rostul.Iar el,nu va mai fi intors din drumul catre amintirea de poveste...si-atat.
-
:(
-
Intotdeauna vei gasi calea spre inima mea
daca vei avea rabdarea
sa urmaresti semnele
din care-i impletit firul...
Ariadnei
E-o joaca...o copilarie
si se-ascunde
atunci cand o goneste
corvoada lui
prea bine stiut.
Inima bate in ritmul
zbaterilor ce naste sufletul
N-ai sa stii pana cand nu-l vei atinge
indeajuns de aproape
impreunand clipele
intr-una singura
Din doua jumatati.
Suntem pe Pamant o clipa cat o eternitate.Alegem sa mutam munti,ori sa schimbam destine;sa ne luptam cu morile de vant ori sa cladim biserici unde se vor varsa lacrimi,inalta rugaminti si aprinde lumanari.Atunci cand impletim omenescul cu eternitatea,cand dragostea e una cu iubirea,iar speranta moare ultima sau niciodata...tot ce facem e sa ne luam la intrecere cu perfectiunea,fara sa stim ca ea nu va sta niciodata inaintea omului,cu toate trasaturile sale atat de sarmant imperfecte.
Strigam "Evrika!" atunci cand gasim oglinda ce ne deschide ochii alungand realitatea de care ne leaga atatea raspunderi si-n care ne inglodam cu atata...responsabilitate.
Atat de frumosi si bine crescuti sa fim noi,oare,incat sa nu ne recunoastem decat uneori,cand capatam linistea si intelegerea sau impacarea de-a ne privi in ochi,fara remuscari,fara resentimente...asa cum le pretindem altora sa o faca?
Sinceritate
Eliberare
Libertate
Simplu si adevarat ar fi sa recunoastem ca suntem doar oameni si-atat.
Cat de placut e sa filosofam cateodata,sa transpiram atunci cand s-a intepenit "fisa" si nu putem merge mai departe,sa ardem ori sa fierbem in suc propriu luptand cu inversunare pentru viata noastra,asa cum o doreste fiecare si o simtim pana-n suflet.
Ma bucur in fiecare zi ca sunt om si nu vreun zeu,traind eternitatea mea de-o clipa,mai perfect chiar decat perfectiunea insasi si aceasta dintr-un motiv cat se poate de simplu:m-am impacat cu mine insami.
-
Sa scriu ce-ar trebui,despre tine,despre mine...e pierdere de timp,atat vreme cat despre noi uit mereu.E o joaca ce s-a intamplat,o joaca,dar adevaruri multe au iesit la iveala.Te-am lasat sa ma asculti,pentru ca asa credeam,aveai mai mare nevoie decat mine de toate celelalte cuvinte,pe care le crezusem ingropate adanc in mine.Stiam ca iti trebuie speranta si acea dovada ca visele se pot implini.Totul a fost adevarat..cat mine...cat tine.Eu te-am apropiat de lumea reala,tu mi-ai inapoiat visul si ...marea,cea pe care uitasem sa o mai iubesc vara.
Ma obosea caldura si soarele dogoritor.Uram nisipul fierbinte la fel de mult ca valurile.Imi era teama sa inot sau unde as fi ajuns daca imi placea prea mult.
Lacrimile...
Ele sunt sarate...
Pluteam deasupra lor mai tot timpul,le plangeam uneori...
Sa inot in ele?
Catre ce?
Pentru cine sa-mi inving tristetea ca dincolo de orizontul vazut de pe mal nu dau de alt ghetar,in locul pamantului promis,dorit?
N-am vazut rasaritul...
De ce?
Pentru ca...
...trebuia sa fi fost
...in trecut.
Acum era,este prea tarziu.
Sunt lucruri peste care nu poti trece...
Acum,imi amintesc...Am gasit o cale de-a fi una cu marea pe care o iubesc atat de mult.Valuri sa fie...!...si pescarusi....si soare.Intotdeauna voi avea ragazul de-a povesti,de-a descoperi cate mai sunt de amintit.Asa,in felul meu de-a trece peste toate,cu zambetul acela ce-mi aduce linistea.
Totul e trecator,la fel de usor cum le treci pe toate.
Ce pot sa spun?
Mi-e dor...
Imi vei putea da,vreodata,uitarea de dupa?
Nu!
Atata vreme cat eu imi voi aminti,vei avea curajul sa mergi mai departe.N-am promis nimic.Doar clipa aceea cat vremea de lunga,ce leaga atat cat sa nu stranga,ce imbratiseaza pana acolo unde se sfarseste dorul si incepe durerea.
-
Caldura mare...! Nu-ti mai incapi in piele,de fapt in transpiratia aceea care nu produce nimic,doar te deshidrateaza fara rost,de vlaguieste de sarurile fixatoare ale umorilor vitale,te incatuseaza intr-un amalgam cleios in care gustul si pofta de viata nu mai pot difuza.Sunt confuz...Un ultim efort,te-agati de-o idee ce raspunde la S.O.S-ul tau soptit de-acum-<<In pielea altuia sa fiu,al cuiva "cool",chiar "iced">>
Inchizi ochii a imaginare,a cautare si te afunzi in ceva curgator,izbitor, de sus in jos,un suvoi de emotie unduitoare si rece...o cascada a intoarcerii in trecutul acela perfect pe care-l stii si-l poti rememora ori de cate ori nu mai ai incredere.
Ceva zvacneste,imperceptibil,apoi se-aduna si armonizeaza ritmul sacadat al batailor inimii...Tu, unde esti?Deocamdata,doar intre...esti ragazul,odihna din care asculti si astepti acea nota care sa te ridice,sa te inalte,ca si cum ti-ai amintit sa zbori dar nu ai aripile nici putinta de a-ti creste.
De-ajuns cu mocnirea...!Iti pui inima la locul ei,stii ca-i doar pret de-o viata si tare singura fara tine...Deschizi ochii,de aceasta data in vis...
-
Esti in aer,cu mainile intinse dar nu a zbor...tii strans ceva moale si,totusi destul de puternic.Vezi cerul trecand pe langa tine,deasupra ceva alb,care respira si flutura .O pasare imensa ori tu prea mic ai devenit,de-o vreme...
Uimire,unduire,leac...rascolire sunt toate imprejur si inlauntrul tau.
Cat este de bine,nici nu iti pasa daca ai gasit fericirea.Ce rost mai are acum sa o cauti...ai altceva mult mai altfel,nestiut si neincercat.Esti primul care a avut curajul sa deschida ochii catre necunoscut.
-
"Veniţi.Veniţi.Intraţi.
Intraţi în cuvintele mele.E loc.Spaţiul dinlăuntrul lor,din toate cuvintele împreună şi din fiecare cuvânt în parte e plin de adâncime.Nu mă credeţi?Uitaţi-vă la cuvinte:au deschideri,au orificii.Pune-ţi ochiul la fanta cuvântului,ca la vizeta uşii.Priviţi înăuntru:e spaţiu,unul viu şi plin de mişcare.Vi se par neîncăpătoare cuvintele?Vi se par înguste,scrijelituri subţiri şi abstracte,pe hârtie şi pe memorie?Vi se par distilate,concentrate,esenţiale?Nu sunt.
Sunt concrete cuvintele,dacă te laşi în voie,şi le simţi.Sunt fizice.Sunt spaţioase.Sunt ca nişte peşteri vii,mişunând de o populaţie misterioasă ascunsă în adâncuri.Viaţa.
Ce-am făcut cu viaţa mea de până acum?
Am înşirat cuvinte.Viaţa e cuvinte.
Chiar şi un condamnat la moarte,derulându-şi viaţa în gând,pe drumul spre execuţie,ce-şi aminteşte?Cuvinte.Tot ce a trăit îi e legat de memorie prin cuvinte.Viaţa,bagajul trecutului,legat prin cuvinte ca un geamantan legat cu sfoară.Orice i s-a întâmplat,orice îşi aminteşte,chiar şi cea mai obscură amintire,nu se destramă,nu piere pentru că e legată prin cuvinte.Cineva a vorbit,a povestit,a minţit,a mărturisit,a ţipat,a trăit.Şi-a luat adio.Ce nu s-a spus în vorbe atunci s-a spus mai târziu,fără voce.Gândurile sunt cuvinte.
Dacă vorbeşti, eşti viu.Vorbeşte.
Dacă eşti singur,vorbeşte singur.
Am vorbit singur mulţi ani.
Acum vă vorbesc vouă.Veniţi,,intraţi în cuvintele mele.Întâlniţi-vă în cuvintele mele.Întâlniţi-vă cu mine şi eu cu voi,aici,înlăuntrul cuvintelor.De fapt suntem înlăuntru, împreună,de mult,de ani de zile.
Hai să vorbim.Veniţi.Intraţi."
PETRU POPESCU
Credeam că adevărata putere stă în cuvinte,acelea scoase cu greu,din adâncuri,iar vorbele aruncate în glumă sunt doar pietricele,rostul lor e să poată face începutul,acele mici cercuri care neliniştesc luciul apei.
Ochiul limpede care priveşte în gol,cel care a făcut o înţelegere cu tăcerea,care a uitat să zâmbească,care a aflat că uitarea se aşterne,mai devreme sau mai târziu peste toate,atunci când verdele nu se transformă în castaniu ci în ruginiu.
Spune vorba aceea,chiar dacă nu mai ai încredere în rostul ei.Fă-mă să plâng,să simt din nou,să-mi uit calea către pierzanie şi să mă întorc.Am nevoie să zâmbesc,să cred,să visez.
În linişte mă pierd,mă doare strânsoarea acelor ore de tăcere bolnavă şi mirosul mucegaiului din zidurile pe care le-am clădit din cărămizi arse mocnit în cuptorul cu nuiele de răchită ce mi-au lovit mâinile a pedeapsă şi mi-au însângerat sufletul de ultimul strop de speranţă
-
"Scrisul este ecoul durabil al vietii sau roua din flori cantand locuri neumblate.Poate foamea de a visa,cu inima,cu sufletul, cu buzele" FANUS NEAGU
Ai suflet frumos care stie sa viseze :)Visul tau nu se va sfarsi niciodata...
-
Multumesc, Sunshine,pentru gandurile frumoase.Asa este,visul nu se va termina niciodata,caci nu a fost si nu este doar atat.Cum fiecare poveste isi are grauntele de adevar,fiecare vis se implineste intr-un fel sau altul...doar sa vezi.Eu nu-mi doresc sa cresc vreodata daca acest lucru ar insemna sa ma "cumintesc" in a visa ca orice zboara e un anumit fel de mancare-hranind ceva,pe cineva cu o altfel de foame...cea de a visa?
-
(http://i45.tinypic.com/ea5b36.jpg)
Ar fi fost la rand un basm,o poveste de dragoste,ceva indestul de picant,dar s-au inventat pana si bomboanele de ciocolata de felul acesta.Si-atunci,cum sa mai crezi ca poti schimba ceva spunand povestea ta celor care stiu cum se termina de fiecare data...ori / ori :-\
Si,totusi... ;)
http://www.youtube.com/watch?v=s1ZH8QWBXrI
-
Nu mai stiu daca ar trebui sa-mi fie teama de povestile care se preschimba in realitate ,de iluziile pe care mi le-am facut si nu s-au implinit conform "planului"...ci mult mai bine,de ceea ce ma priveste sau cine...daca ma inteleg ,daca sunt cu adevarat sau doar imi doresc.
Intotdeauna am avut partea mea de adevar pentru care am iubit,am urat,am asteptat(chiar daca nu mi-a placut asta niciodata),am pierdut,am castigat.Nu mi s-a parut o rusine a ingenunchea, deopotriva,in fata celora care sufera si nu se pot ridica,dar si atunci cand esti lovit de cel care nu stie cum se face aceasta.Poate ca nu-i bine sa crezi ca tot ce zboara se mananca ...dar nici sa inghiti totul numai pentru ca nu intelegi ce-i foamea sau nu poti zbura.
La mine,povestile de dragoste sunt cam asa....
Vulturasul ocheste,dupa zboruri multiple si tot atatea victorii usoare, ceea ce el isi facuse iluzii a fi o lebada cu potential de stralucire progresiv-progresist(..si nimeni nu i-a contestat pana atunci intuitia)...Incepe zborul,mai ciudat pe masura ce trec zilele si noptile nenumarate (doar uneori, de-o parte..nici pe aproape de adevar).De fiecare data insa,scena se schimba,ritmul de asemenea...
Intr-o noapte se face lumina si de-atunci nu se va mai sti ce e vis ori realitate.Daca Cenusareasa a plecat intradevar la palat cu dovleacul preschimbat in caleasca,ori a stat cumintica acasa si-a visat frumos dupa ce-a facut din el o placinta ce i-a placut (pentru prima data in viata ei...!) deoarece avea gustul de caramel din reteta printului...
Intr-o zi printesa vesnic bosumflata,ce fusese preschimbata in bradut si lasata intr-o poienita din mijlocul padurii (pentru a medita la nemurirea sufletului...) , il zareste pe broscoiul cel verde,de pe marginea paraiasului din apropiere si prinde drag de salturile lui buclucase.Tot ce conteaza e culoarea (nu cea politica...) caci verdele va fi intotdeauna speranta si incredere ...
Iar intr-un asfintit toate raman tacere,caci asa e mai bine,poti vedea multe cu ochii inchisi...poti auzi,chiar mai multe, cu inima deschisa...
Si-atat... :-[
-
http://www.youtube.com/watch?v=d-KLdLoarUQ&NR=1 (http://www.youtube.com/watch?v=d-KLdLoarUQ&NR=1)
...e o traducere libera a melodiei,in felul meu de a intelege :-[
Nu-mi mai pasa cine a gresit
sau a cui e vina,
Eros a scris romane de greseli.
Cuvinte mici,vorbe mari,
cand le-ai spus pe toate
povestea se termina.
Imi pare rau, doar ca n-am avut timp
...nici macar de-o cafea.
Dragostea mea gresita,
spune-mi ca esti bine
si pentru atata lucru n-ar trebui
sa ne intalnim vreodata.
Dragostea mea gresita,
spune-mi ca suntem prea batrani,
si ne e teama.
Anul nostru de fabricatie
ar trebui sa cada-n foc si sa arda,
caci,asa cum suntem ,nu vom trai cu adevarat
...niciodata din amintiri.
Nu-mi mai pasa care din noi a trecut,
mai departe ca vantul,
nici ca ti-am schimbat numele,
si acum ma poti chema
...doar pe numele meu.
Dar,ca un bun prieten,
te voi pastra cu mine mereu.
-
....Incepusem sa cred ca timpul va trece mai usor,ca va fi de partea mea macar o data.Ninsoarea s-a transformat in ploaie,cea mai rece,si tot curge pe-afara.Ma obisnuisem cu aerul inghetat,cu aburii care invaluiau fiecare respiratie, fara sa fie semnul ca ceva se topeste inlauntrul meu.Si-apoi...ploaia mi-a fost intotdeauna ca o sora mai mare,ea stia raspunsurile ,avea rabdarea si indrazneala sa mi le spuna "verde-n fata"...stergand urmele.Dar... atunci cand urmele raman inghetate si te tintuiesc in trecut?
O sa treaca si ploaia asta...
(http://i48.tinypic.com/2ive8et.jpg)
-
Si-a venit,din nou, zapada,sa se-astearna peste amintiri.Daca as mai putea sa le scriu ca inainte...Poate m-am jucat prea mult sau poate asa sunt eu,iau in gluma adevarurile pentru a le vedea trecand cu bine...Uneori mi-e greu ca nu mai pot spune povesti...doar le ascult pe-ale altora si caut asemanarile ce nu vor sa apara.Fac schimb cu noaptea...somn pentru vise,liniste pentru odihna,amintiri pentru uitare.Nu ma mai intreb daca e rau sau bine...doar sa fie ceva,inca...
Inca, ma joc...
http://www.youtube.com/watch?v=mprCJd74vFQ (http://www.youtube.com/watch?v=mprCJd74vFQ)
-
Zilele trecute mi se facuse o pofta nebuna de-o inghetata,desi mi-era tare frig,mainile si picioarele imi erau bocna de...sinceritate.Zapada scrasnea sub picioare,viscolul din vant imi unea genele streasina si doar cate o lacrima imi aducea aminte ca sunt vie inca,dar si ea se facea turture pana sa ajunga sa mi se innoade in barba.
De ce,totusi, pofta asta nebuna sa racesc totul si pe dinauntru?Sau,poate nu asta incercam sa fac,as fi vrut sa am un motiv sa intetesc focul palpaind in jarul fara sperante.
Peste toate acestea,aseara s-a pornit o ploaie linistita care,in alte imprejurari, ar fi avut efectul de-a ma linisti o vreme.Nu s-a intamplat .Ploaie peste nameti ?Cum vine asta ?Cum se pot apropia cele doua redute,calda si impietrita? Cine va castiga?
(http://i50.tinypic.com/bhazur.jpg)
Nu trebuie sa fie vorba de-o lupta,asa cum nu este vorba de un joc.Si,totusi,doar asa totul este permis.
Teoria relativitatii,cea a lui Albert Einstein postuleaza, ca idee de plecare, ca viteza este relativa,depinzand de miscarea observatorului,cel raportat la care este stabilita.Siii...ca lumina se deplaseaza la viteza constanta,indiferent de starea de miscare si viteza observatorului care incearca sa determine valoarea cu care lumina calatoreste prin diverse medii.
Dorul este relativ,ca si observatorul...doar lumina ramane si e de neoprit,in acelasi timp...
Buna ar mai fi o inghetata,sa ma opreasca din aberat...Pana atunci,ma obsedeaza ce ar mai fi relativ,mult mai decat ma simt eu.
-
Imi amintesc franturi din trecutul indepartat si nu-mi vine a crede cat de mult am lasat sa ma inghete iarna aceasta.Cum nu mai pot sa raspund cu caldura,ci doar sa accept ca numai pana aici am reusit sa-mi doresc,sa vreau ca tot ce mi s-a intamplat in viata sa existe,sa devina amintirile frumoase pentru acum,cand este "prea tarziu" pentru orice noua incercare.
Imi lipseste mult felul in care eram,curajul pe care il aveam sau sa-i spun inconstienta,copilarie.
A fost o data,o fata tare salbatica,ce nu statea sa fie mangaiata,doar sclipea atunci cand visa si-apoi se ascundea in povestile ei, unde tesea ite intotocheate carora sa le dea drumul ,unora ca fluturi,altora ca pasari,doar sa le poata vedea zburand in lumea adevarata...
Cand a inceput sfarsitul?Poate atunci cand a invatat sa uite de dragul altora,sa ierte ...
-
"Moving with the current
Makes you like everyone else.
Moving against the current
Makes you your own person."... scrise undeva(din intamplare...?),pe net.
Cat de multi dintre noi isi doresc sa fie diferiti ? Totul se plateste, intr-un fel sau altul in lumea noastra,chiar si ceea ce n-a fost de vanzare niciodata.Ce n-are nici un pret ori este fara valoare ,ori nu i s-a inventat 'scala' de comparatie,sau nu sta intr-un loc sa i se aplice pretul.
Si-atunci...? Cand pierdem cu adevarat ceva ?
-
"Flori de mar si papadii'
in livada fara zumzet,
cum vor fi?"
http://www.youtube.com/watch?v=XjO7Qf2CHAU&feature=related (http://www.youtube.com/watch?v=XjO7Qf2CHAU&feature=related)
-
Noapte buna, Lovetime si multumesc din suflet pentru tot ce am invatat alaturi de voi.
Sper ca voi reveni candva,cu alte povesti despre lume,asa cum o vad eu.
Deocamdata,liniste...
-
Ai plecat??!!!...In curand o voi face si eu dar mai intai vreau sa promiti ceva: ca te vei stradui sa fii fericita, ca vei munci pana la epuizare pentru asta. Lumina si iubire, Aridana!
-
tu de ce sa pleci, Angy? :)
-
:( nici bine nu a inceput ca sa si sfarsit. Ma refer la povestea de dragoste mult visata. Am inteles de la viata ca nu e bine sa vizesi cu ochi deschisi.
-
...e un afis,l-am citit azi dimineata,in gara,cand plecam la serviciu.Il mai vazusem,in alb negru,imaginea lui Caramitru,care imi placea odinioara,poate pentru ca atat de frumos canta"Buna seara iubito,/te-astept ca si cand...".L-am citit spuneam,mi-era tare somn sau lehamite,infulecam un covrig polonez mare,lipicios si plin de fulgi de cocos pe care imi varsam of-ul.Mi-era somn si mancam sa-mi treaca,trebuia sa ma trezesc,sa ma concentrez la altceva...scria mare,cu rosu Conferinta "Limitele asteptarii"...si-am reusit! E indeajuns de mare asteptarea si faptul ca n-ai incotro si te incumeti la ea,dar e mult prea multa cruzime sa-i mai cauti si limitele.E unul din lucrurile pe care daca-l adancesti apare si mai hidos de cat este.Ai incercat vreodata sa infrumusetezi asteptarea? E la fel cu a urati frumusetea...inutil si absurd.
...la fel sunt simbolurile si metaforele care care dezgolesc misterul si pun zorzoane lucrurilor marunte,frumoase prin simplitatea si naturaletea lor.
De cate ori am gresit, amarnic de mult
iti vroiam buzele si sarutarea lor fierbinte,
dar ma amageam ca totul va trece
gandind la racoarea izvorului
pustnic in munti de tacere.
Am vina ca te-am dorit in brate,
sa ma innebuneasca sangele tau
simtindu-l pulsand in pielea aceea,
care cu greu mai cuprindea dorintele trupesti.
Ii spuneam doar copilului din tine,
povestea despre albine si flori,
ca si cum as fi reusit vreodata sa te vrajesc,
cu buruieni neincercate de mine.
Ghetari si diamante incrustate in trupul dragostei,
turturi atarnand de ciresele prinse de iarna pe ram,
pietre sclipitoare aruncate in iarba umeda,
cearcane de perle ochilor neadormiti de visare,
si colivie de aur inimii ce bate pentru inima doar
...
am spus ca ma voi intoarce ;)
http://www.youtube.com/watch?v=eR9H8rPSYZY (http://www.youtube.com/watch?v=eR9H8rPSYZY)
-
De ce au trandafirii spini?
O intrebare prafuita,banal de clasica la fel ca si raspunsurile care i se pot da...
Si e toamna, iar...
http://www.youtube.com/watch?v=Mm9xprCY-bI (http://www.youtube.com/watch?v=Mm9xprCY-bI)
-
[quote author=vero-visator link=topic=6988.msg67218#msg67218 date=1284803819
"am spus ca ma voi intoarce ;)"
Ai fost atat de departe
ai cersit ploaie si foc
ai sarutat linistea!?...
s-a imprastiat cenusa
si ai invatat sa ai rabdare..
in tot,
ca sa fii mai aproape.
-
Multumesc Angy,de privire,de intrebare,de incredere...
"Uite,sunt liber!"
...
citesc in picaturile de ploaie
ce cad ranite pe asfalt,
ca-ntr-un ziar de scandal.
stiu,se da o batalie,acolo sus,
si nu mai este de mult a mea
uneori ti-e de-ajuns sa arzi in ochi straini,
unde vorba are taisuri scrasnind,
iar cuvantul-unealta ramane scris,
a neputinta,
pe file cu sange uscat de ultim visator.
imi tin umbrela pe umar
si ar putea fi,la fel de bine,
chilia mea de piatra,
muntele personal de intelepciune,de indurare,
de viata traita clipa de clipa.
si-apoi...eu...
Nu te opri din drum,
chiar daca m-ai zarit,
cand oglindeam in suflet razele soarelui.
voi fi aici,intotdeauna,aproape,
mai cu seama cand vei ingadui ragazul.
iti voi asterne in palme doua vorbe bune,
o gura de apa limpede,
cat sa poti merge mai departe.
...scrisesem randurile acestea pentru cineva si mi-am dat seama acum ca pot fi,sunt chiar ceea ce cred despre mine,o parte din povestea mea iar a fi libera e dorinta mea cea mai mare
-
Fii libera precum picatura de cerneala
ce scrie cuvinte nespuse.
Fii libera ca o frunza de toamna
purtata pe palme de vant.
Fii libera ca zborul unei pasari albe
care musca din nemarginire.
Fii libera in suflet si in gand
Sa poti visa,
Tu !
-
http://www.youtube.com/watch?v=5WbvFynmtDo (http://www.youtube.com/watch?v=5WbvFynmtDo)
-
Stii cum eram atunci cand ne-am regasit?
Ca o flacara deasupra unei bucati de ceara in stea.Incercam sa-mi pastrez doar conturul iar farama de lumina sa poata ocroti totul in camaruta in care m-am inchis,cu toate povestile in jur,adormite bland de cate o zapada.Cate o pasare de vis in cate o colivie,inghetata pana sa-si termine cantecul de iubire.Le numaram din priviri si,uneori,ca-ntr-o iluzie,reuseam sa trec pragul oglinzii din spatele lor.Ma simteam precum o straina careia nu-i mai este ingaduit sa priveasca ceva atat de frumos cat timp nu mai crede in vise,in povestile pe care iubea sa le invie...odata.
Fugeam atunci si rasturnam oglinzile,cu rautate parca,asa cum intorci halucinant o clepsidra pentru a o pacali sa-ti masoare din nou clipele de fericire,acea privire a ochilor straini care nu inteleg,nu pot vedea ci doar se uita...doar atat le-a mai ramas de facut,sa uite tot in urma,ca si cand doar inceputul ar fi vreodata frumos si adevarat,restul e gresit,fals,murdarit de omul ce-a devenit una cu huma din care i s-a dat viata si pe care a irosit-o nestiind s-o traiasca.
Nu-mi mai plac inceputurile si stii de ce?...pentru ca perechea lor e sfarsitul,iar acesta,daca-i cu "happy end" se uita prea curand,cand e trist lasa un "X" negru si dureros pe inima,o cicatrice proscrisa...iar noi suntem si asa destul de tristi mai tot timpul.
Aseara am aflat de ce am pierdut curajul inceputului.Imi este tot mai teama de finalul nefericit.e ca un deja-vu dureros.Atunci cand sorbi cu nesat dintr-un pahar ce da pe dinafara(...se spune ca esti voios atunci cand paharul tau imprastie in jur din prea plinul sau) iar valul de aroma ia cu el si drojdia de pe urma.Ti-e ciuda atunci ca nu poti schimba nimic.Nu-i sfarsitul tau,dar macar ai fi incercat sa-l schimbi in bine daca nu te fura gustul bun,poate inselator al placerii.
Ai vrut sa-ti povestesc doar cu bucurie tot ce-am trait eu,chiar sa reinventez pe alocuri,ca si cum mi-ai oferi sansa de-a le rescrie.Sa ramana asa,spuse frumos,ca stralucirea soarelui in picaturile de roua de pe campia mea verde...
Dar,ai mai facut ceva...mi-ai adus inapoi covorul meu de maci infloriti,tot focul pe care-l crezusem pierdut si imprastiat cenusa in cele patru zari.Credeam ca irosisem viata ce-mi fusese dat sa o traiesc altfel decat asa cum am facut-o,tesand vise si aducandu-le apoi in lumina.Am urat lumina zilei pentru asta,de parca si ea ar fi purtat vina,diminetile cu soare...Noaptea si luna imi erau alaturi pentru ca la adapostul lor visam ca sunt iubita si un strop fericita.
Acum stiu ca fiecare zi incepe dimineata si se sfarseste seara pentru ca asa trebuie numarata viata iar noaptea se deapana doar povestile si se traiesc in alt fel,apoi semintele lor se fac amintiri,acelea pe care nu le-ai gasit in nici o carte pe care ai citit-o pana atunci.
E doar povestea ta....
-
De ce oare e soare inainte de furtuna
si-apoi,curcubeul acela cu gust de mare
...dor inainte de tot?
Nu mai stiu sa scriu,e drept,
am invatat sa te ascult in tacere,
uneori imi vine sa imbrac in cuvinte
si-n misterul lor ,
sunetul sufletului tau
Mai stii...?
doar ea,inima ta,va rascoli pajisti cu maci infloriti,
va rasturna marea intr-o cochilie fara viata
(glumind pe seama incalzirii globale/centrale
...totul sta intr-un robinet prea strans)
ori va plange cernit lacrimile tuturor indragostitilor
ce n-au stiut sa-si cante iubirea in lumina
hmm...si-ar mai fi
-
Pentru ca soarele ne invata sa zambim razelor
ce se astern tacut in privirea noastra stinsa,
de atatea lacrimi si indoieli
incat nu mai stim sa privim curcubeul " cu gust de mare".
Pentru ca ne-am inchis visele in clepsidra timpului
si am uitat sa culegem de pe buze sarutarile tainice ce ne-au ramas
de-alungul timpului amintindu-ne ca suntem umani
si avem nevoie de dragoste si simtaminte.
Fiecare zi este un nou inceput si noi ar trebuii sa stim asta.
Nu putem cadea mai jos decat pamant
si nimeni nu se va indragostii de ochii nostri plansi
si de tacerea pe care o asternem in inimi.
Avem nevoie de zambete, de traire, de nebunie
si atat timp cat visam si speram, visul poate continua.
Cu un tu, cu un eu, cu un noi..., toate au un rost si toate se vor afla.
Poate doar cu timpul.
-
Ma-ntrebi ce ascund
atunci cand nu spun ce-astepti sa auzi
Tu,
doar respira pana la trei
si numara adanc
treptele ce in mine coboara
De ai sa te cauti acolo,printre amintiri
n-o vei gasi
pe ea
Clipa ce in tine urca
si-ti spune cum e iubirea de-acum,
nu vrea sa stie cat e de mare lumea
cat de departe totul
Nu incerca sa ma intelegi
dinauntru inafara
si, crede-ma!
precum noaptea,
fiecare stea
-
Te-ntreb ce ascunzi pentru a afla...
Ce-n inima presari, ce spune soapta ta
Nu-ti pot vedea privirea, nici cantul, glasul
Si poate uneori as vrea, sa-ti sarut plansul
Sa ma astern in calea ta, ca un morman de frunze
Pe care pasii tai ,pasesc tacut si imi surad pe buze
Am numar pana la trei, in fiecare ceas , cu fiecare pas
Si amintirile raman si cicatrici... si dans
Dar stii ce? Am obosit sa fug...
Mereu sa tac si sa-mascund
As vrea sa sper, sa cred si sa-mi doresc
Sa pot simtii..., sa mai iubesc
O vorba astept si o privire
Un suras si poate o uimire
O clipa de-ai putea privii, o inima ce te asteapta
Te-as invata sa speri, sa asculti o mica soapta
Nu mai vreau sa ma mint ca am uitat sa simt
Cand stiu ca tot ce am acum, am invatat in timp
Crede si incearca, asculta-ti cantul, glasul
Si te rog, cu calde soapte..., urmeaza-mi pasul.