Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Psihologie => Subiect creat de: viulian din 18 Februarie, 2009, 11:34:58 p.m.
-
Voi ce credeti ? Exista o voluptate in diversitate ?
Generalizez pornind de la urmatorul aspect: mintea omului e mereu stimulata de noutatea care nu altereaza sistemele de referinta de baza (care il definesc).
Un telefon nou e un obiect de placere pana cand il 'epuizezi' de satisfactie. O haina. Un calculator. Un animalut. La inceput, te amuza orice face, apoi in timp ... mintea se invata si nu mai da atentie. Chiar si o oras pe care il vizitezi devine incet incet banal.
Pe de o parte este deci nevoia mintii de a 'devora' cumva de semnificatii, o voluptate a hranirii cu nou, insa... ce ramane dupa ? Ce ia locul acestei satisfactii ? Are loc pe undeva, prin tot acest discurs, inima ?
-
Este stiut ca orice lucru nou incita in felul lui. Chiar si atunci cand exista teama... mintea tot este atrasa de inedit.
Curiozitatea nu este o trasatura numai a omului... dar el a evoluat poate mai mult tocmai datorita acestei voluptati in diversitate
Ca dupa un timp intervine rutina, scade pasiunea pentru un lucru, o fiinta, un obicei... este adevarat. Insa locul acestei satisfactii nu ramane gol. Chiar daca ne indreptam spre un alt orizont, sau spre o alta noutate, exista un timp cand realizam ca in memoria noastra acea voluptate a lasat o amprenta. Uneori este bucurie, alteori tristete, alteori un gand care nu stim cum a aparut dupa ani de uitare.
Putem spune ca banalul intervine atunci cand sistemul nostru de valori se schimba (nu neaparat evolueaza) sau cand pur si simplu fiinta/obiectul/zona nu par sa mai ofere diversitate
-
Voluptate in diversitate?
E greu sa convingi lumea de asa ceva. Cred ca aici se pune problema autoeducatiei mintii. Adica: sa-ti pui intrebarea: daca realul este mai adevarat decat irealul sau dimpotriva? Sa inteleaga ca nimic nu rezista si ca totul se duce? Hm!
................
O sa il plagiez pe Regele Solomon: totul este desertaciune, totul se intoarce in pulbere, totul nu-i decat umbre. Nu stiu alt adevar. Maestrul meu in aceasta dilema este Regele Solomon.
Pentru a ne scuza de inutilitatea profunda a lucrurilor (si asta pentru a face o concesie spiritelor ce nu cred decat in utilitatea practica), desigur, se poate incerca solutia (a fi voluptos).
Am trait si eu destule momente de prabusire a realului. Oameni, iubiri, lucruri devenisera niste scoarte lipsite de sens, oameni goliti de psihologia lor. Dar toate acestea, sigur, puteau fi doar interpretari de o cauzalitate arbitrara. Am ales deseori solutia "voluptate" intrebandu-ma ce demon ma forta sa caut o noua normalitate.
Sper sa fi raspuns intrebarilor. Va doresc o seara placuta.
-
Fara indoiala noutatea, diversitatea vor atrage intotdeauna. Uneori cu o forta incredibila, cu o voluptate greu de imaginat. Totusi omul e o creatura ciudata si mai ales cu o vocatie teribila a nefericirii. De aceea se satura repede. Noul si diversul devin imediat vechi si stereotip. Doar uneori, din cine stie ce resorturi ascunse, fiinta umana invata sa gaseasca voluptate in cunoscut, in minunile mici, cotidiene, in prietenii de o viata, in ritualul banal al realitatii cotodiene. Abia atunci diversitatea e de o frumusete teribila, caci e diversitatea lumii asa cum o stim, (re)descoperind-o in resurse nebanuite.