-
Cine eşti?
de Copoiu Florin Beniamin
Nici după atâta timp nu te cunosc. Nici după ce te întreb, şi te exploatez tot înca nu ştiu nimic, şi mă doare. Ai o lume numai a ta, şi spui că vrei să o împarţi. Eu nu sunt în lumea ta bolnavă, eu nu sunt în lumea ta nebună şi obsedată de trecut şi decepţii. Eu nu sunt o decepţie!
Când te-am cunoscut erai ca oricare altul, ca orice fel de altă poveste începeam şi noi, cu aceleaşi vorbe, aceleaşi tehnici si scheme de agăţat aveai. Eşti un început comun! Eu pe de altă parte sunt o femeie, copilule.
Totul se învârtea în jurul meu aşa cum îmi doream, tu erai doar o altă faţă a iubirii de care acum îmi doresc să nu fiu dependentă. O lume cruda dar dulce. O iubire dureros de mare, şi obsesiv de impunătoare… Simţeam că jubilez sărutâdu-te… Eram ca o fătucă naivă ce-ţi credeam în vorbe şi capcane verbale doar să îţi cedez mai mult iar tu sa domini fiecare părticică din fiinţa mea. Doream să mă domini cum ştiai numai tu. Cum ştiam numai noi. Deşi-ţi puneam atâtea întrebări, eu nu te cunoşteam nici cu răspunsuri date iar eu cedam chiar la întrebările mele.
Eşti tânăr, mai tânăr ca mine dar ai iubit mai mult decât oricare altul. Cuvintele tale mă ispiteau mereu să te sărut deşi nu te doream, vroiam doar să dispar să nu fiu dependentă de tine,cum tu eşti de prezenţa mea acum. Mi-e teama de ceea ce am ajuns, mi-e teama… Nu mă recunosc, deşi aceeaşi sunt iar iubirea ta mă rătăcea în mine, în sufletul meu, că nu ştiam ce să mai cred de noi, de lume, de mine… Şi mă iubeai. Tânăr cum erai ştiai cum să mă devorezi din vorbe să mă faci să te sarut, iar tu să pui stăpânire pe mine cu palmele tale fine ca de pianist şi buzele cărnoase, pofteam la ele doar privindu-te. Îmi iubeai buzele rujate şi parfumul dulce, erai îndrăgostit deşi negai, cădeam împreună în capcana ta. Mereu mă cucereai în diferite căi, cu alte cuvinte cu alte atingeri şi mă iubeai la fel, mă sărutai cu lacrimi în ochi atât cât să nu le vad şi mă simţeai în palmele tale. Simţeam cum îţi bătea inima când mă sărutai, mă doreai de fiecare dată parcă tot mai tare iar eu mă ofeream ţie şi nu vroiam… Sau mint.
Jubilam de-a dreptul la fiece atingere ale buzelor tale. Pe gât, pe sâni… Îmi iubeai sânii, simţeam cum îmi măsurai cupele în palmele tale, îi sărutai apoi stăteai la pieptul meu ca un prunc. Vroiai să te iubesc. Vroiai să mă pierd cu tine-n lumea ta neagră şi totuşi luminată. De ce nu poţi fi un bărbat? De ce nu poţi să fii altfel decât un refugiat dintr-o lume murdară?
Îţi jur că n-am simţit adrenalina mai intens de atât, în toată viaţa mea, în toată fiinţa mea, să plâng când îţi sărut buzele cărnoase şi dulci, să mă pierd în ochii tai negrii cu tine…Împreună. M-ai învăţat atât de multe, m-ai învăţat cum să-ţi cedez, cum să mă devorezi şi cum să mă ţii într-un fir de aţă. Eşti lângă mine şi totuşi eşti departe, şi de-aş ceda de-atâtea ori, la fel de multe ori m-aş sinucide.
Am învăţat să trăiesc cu nebunia, şi dorinţa ta, să-ţi simt ura şi să te-ascult mereu când suferi şi când scrii.
Deseori te vreau dur, cum eşti când te enervez, să mă trânteşti de perete ţinându-mă de închieturile mâinilor mele mici pe care le săruti mereu când adorm… Să-mi sorbi parfumul de pe gat în jos aşa cum o faci când ma veghezi dormind, şi-apoi să-mi rupi hainele să mă cuprinzi toata sub aripile tale de pui rătăcit… De multe ori aşteptam s-adormi ca eu să fiu una cu inima ta, să stau la pieptul tău şi să ascult cum respiri greu, s-aud cum îţi bate inima tare, cum tresari din coşmaruri în care speri că te trezeşti lângă mine. De multe ori îmi doresc să mor iubindu-mă cu tine…
Mă depăşea viteza cu care mă citeai câteodată. Mă depăşea viteza cu care te băgai în viaţa mea, şi ştiai tot… Mie teama şi-acum că nu mă pot ascunde de tine, dar ştiu că numai tu eşti acolo atunci când nu e altul să-mi simtă fiecare vibraţie din corp şi fiecare lacrima pe care-o vărs să mi-o sărute precum buzele tale-o făcea.
Au încercat şi alţii să fie ca tine, să obţină tot ce vor din simple cuvinte, să mă ducă departe deşi nu plecam nicăieri, dar nu erai tu şi nu fugeam noi. Sunt chinuită, chiar şi obosită. Mă chinuie fiecare gând c-ai fost în viaţa mea şi nu te pot şterge, tu ai premeditat tot. Eşti un străin nebun iar eu m-am oferit toată…Proasta de mine… Cine eşti? Cine eşti?
-
Scrisoare de...
de Copoiu Florin Beniamin
...ar fi atâtea cuvinte să-ţi spun, şi atâtea lacrimi să vărs. Am greşit. Iubitule...Te rog, te rog ascultă-mă, ascultă-mi vocea. Plâng. Îţi spun aşa căci altfel nu am cum, să îmi arăt durerea. Eu am greşit. Tu ai plecat odată, de două ori, de trei ori, de atâtea ori datorita mie...Că te iubesc nespus de mult, sau poate ambiţiile noastre ne-au jucat feste. Te rog, nu vreau decât să-ţi aud vocea. Nu vreau decât să ştiu că tu eşti cel ce mă sună, suspină şi nu vorbeşte-n telefon. Mi-e teamă să trăiesc şi să nu te ştiu aproape de mine.
Unde eşti? Cu cine dormi în pat în locul meu, şi cui îi adulmeci parfumul din pernă dacă al meu nu e? Ce haine vei ascunde dacă nu ale mele, de atatea ori...? Tu ai iubit pe altcineva mai mult. Te-am presat atât de mult că te-am pierdut, şi n-ar fi vorbe sau lacrimi să-ţi mai vărs ca tu să întelegi. Întelege odată... Întelege. Sau vrei să plec să ştii că-s în mâna altuia, deşi n-aş fi şi ştiu că mă iubeşti, prostuţule.
Aminteş-te-ţi iubitule când te-ai întors prima data la mine, te-am sărutat şi te-am iertat, ori eu nu merit să fiu iertată că te iubesc prea mult, c-aş vrea să te aud cum mă alinţi şi cum noaptea în patul parinţilor mei îmi săruti fruntea şi spatele în somn. Te ştiu, şi te aud plângând uneori. Nu ţi-e deajuns iubirea mea? Sau nu e a mea cea pe care o doreşti? Nu sunt banii mei cei ce te încântă pe tine, m-am convins de asta... Şi m-am convins că suntem două pietre. De ce iubitule, de ce?
Te rog, te rog ascultă-mă, ascultă-mi vorbele, şi adu-ţi aminte de parfumul meu... Ştiu că râvneşti la el, sunt singura ce ştie atât de multe lucruri depre tine, cât şi câte ai ascuns. Erai numai al meu ştiam asta, şi totuşi îmi era teamă să nu te pierd ca-n alte dăţi. Îţi spuneam că nu am încredere în tine deşi, iubitule, în mine de multe ori nu am avut. Nu am crezut că iubirea mea ar distruge tot ce ai avut tu pentru mine...
Nu înţeleg ce s-a întâmplat? Mi-ai spus că ai nevoie de timp să te gândeşti, la ce iubitule? La ce ai nevoie să te gândeşti? După tot ce ne-am spus în orele în care am stat de vorbă, după ce ţi-am jurat de sute de ori că nu te voi mai face să suferi, după ce am tremurat când mi-ai spus că mă iubeşti? La ce te mai gândeşti? Nu mai vreau să suferim... Nu mai vreau să trăiesc cu frica în sân de fiecare dată când te sun să mă gândesc că tu poate iar nu-mi răspunzi şi dispari.
M-am schimbat şi sunt alt om, mai bun şi mai înţelegător ca noi să fim fericiţi; am facut multe sacrificii, însă nu regret nimic din ce am făcut pentru că am facut din iubire... Ştiu şi simt că mă iubeşti...
M-am înjosit în faţa ta, mi-am călcat pe orgoliu, pe demnitate, pe tot să-ţi pot demonstra cât m-am schimbat. Mi-e teamă ca de moarte ca tu să nu mă dai la o parte, mi-e frică de imi vine să vomit numai când mă gândesc că aş putea fi singură... Fără tine.
Sunt zile în care sunt atât de singură parcă sunt moartă. Ascultă-mă... Mi-e dor să plâng şi să mă strângi în braţe, mi-e dor să te aud, mi-e dor să mă trezesc cu tine-n gând şi lângă mine.
M-ai distrus, m-ai distrus d-atâtea ori, şi de-atâtea ori mi-am revenit iar tu ai reapărut în viaţa mea. Sper să pleci definitiv, să dispari. Iubitule, ascultă-mă... Te rog... Te rog...
A ta ... Pisoi...
-
Jurnal de iubita ( partea 1 )
de Copoiu Florin Beniamin
Jurnal. Pot scrie și eu un jurnal… De ce nu? Sunt atâtea jurnale aici încât mă pot amesteca și eu cu ușurință. Sunt cuvinte care le-am spus de-atâtea ori. M-am repetat de zile-ntregi și-acum vreau sa le spun din nou. I-am spus că nu mai vreau nimic. Mi-e teama. Mi-e teama ca el sa nu plece iar. Mi-era mai aproape decât pielea de pe mine, așa de mult îl iubeam. Eram foarte puternica de de fel, și sunt, el era la fel, probabil că asta m-a atras mai tare la el; faptul că știa ce să zică și când să zică, să mă facă să vreau… Sau să nu vreau; sigur pe el chiar dacă nu-i reusea. Iubirea vietii mele… Marea mea decepție. Idila ce-am trăit-o intens. Oricum făcea ce vroia el, eu nu aveam niciun fel de autoritate asupra lui. Și vorba asta-l oftica.
M-a bântuit prezența lui și după ce m-a părăsit, îl vroiam atât de tare chiar dacă-l uram, chiar dacă vroaim să dispară totodată. M-a facut din firea vesela, plină de bucurie și extaz într-o depresie totala și totuși nu-l pot scoate din gândul meu chiar și acum că sunt cu altcineva. Cel cu care sunt acum, mă face fericită… E, poate de o mie de ori mai bun ca el, dar nu va fi el. Nebunul de el. Știam că era nebun și e nebun. Nebun că iată nu pot trece peste, nu-i pot spune adio…
De ce a venit iar? De ce mă mai caută? Ce mai vrea de la mine? Toată lumea îl urăște eu de ce să-i mai dau o șansă? De ce să dau cu piciorul relației mele fericite cu cel care mă face fericită? Pentru el? El, care l-am iubit din tot sufletul? El care m-a umilit în fața prietenilor mei, care pofteam după atenția lui câtuși de putină? El care trăia în trecut? El?… Care încă-l iubesc și-acum…
Am zis să uit, era atât de bine până să reapară-n viața mea. Radiam atât de mult cu el în urma mea. Erau zile când deși eram fericita cu iubitul meu de acum, soțul meu… Cand mă gândeam oare unde e, dacă e bine, cu cine se întâlnește, cu ce cuvinte aș putea, mai ușor, să-i spun că-mi este foarte dor. Dor de el ca și nebunie.
După ce a plecat întâia oară, l-am așteptat, și-am așteptat, și-am așteptat… Mulți au fost și au plecat. Niciunul nu era el. M-am atacat atât de tare. Îi simțeam lipsa parcă mai mult decât oricui din viața mea. Mă îmbolnăvisem, iar lui nu i-a păsat deloc. Nu i-a păsat că sunam ca disperata, plângand, până îmi secau lacrimile. Nu i-a păsat că nopțile nu le dormeam că mă gândeam la el, că nu vedeam pe unde calc, că puteam murii cândva și nu știa de mine ori eu de el. Nu i-a păsat! Acum, de ce să-i pese? Eu am tot ce-mi doresc, tot ce-mi spune inima să am, chiar dacă, de multe ori, mi-l cere pe el. Îl pot avea dar nu mai vreau.
Când s-a întors a stat ca milogul în fața mea, să-l iert. Eram așa furioasă, abia ce reușisem să trec peste el și se gândi să vina să-mi întoarcă iar viața la o mie de grade, c-așa a vrut el. Încă îl iubeam, degeaba îi spuneam ce-i spuneam în față; că-l urasc, că nu mai vreau să-l văd, că pun pe cineva să-l bată când eu de fapt îmi doream să-l țin în brațe și să nu-i mai dau drumul. Trebuia să fiu dură, ori el, nebunul de el mă lua de proastă. Dar i-am cedat și-a plecat a doua oară…
Va urma!
-
Jurnal de iubita ( partea 2 )
de Copoiu Florin Beniamin
Și-a plecat a doua oară din viața mea. Atunci am crezut că totul se sfârșește pentru mine. Mergeam la scoală doar să mă prefac, iar pauzele le plângeam la toaletă. Petreceri la care eram amandoi invitati si nu puteam fi cu el. Prietenii mei se distrau cu iubiții sau iubitele iar eu suspinam afară la un pachet de țigări după el, care probabil atunci și-o trăgea cu aia. Atâtea planuri… Un căcat de viitor. Cum? Cum am putut fi așa oarbă și să-l las să mă calce iar în picioare? Cum?
În ziua în care l-am primit din nou în viața mea, a fost una ploioasă. La fel de ploioasă era și cea în care l-am cunoscut pe cel ce mă face acum fericită. Cea mai fericită.
L-am sărutat inimos, chiar de eram încă dură cu el, dar nu-i rezistam. Simpla lui prezență mă ducea departe. Era slăbiciunea mea și știa bine cum să se folosească de treaba asta. Probabil că de aceea nu mai vreau să-l mai vad. De ce să-l văd? Să-i cedez iar și să mă distrugă mai rău decăt a făcut-o. Ooo nu, nu va fi așa. Nu mai sunt eu aia cea naivă care crede în orice cuvânt va spune el. Nebunul de el…
Întotdeauna am ținut să fie punctual, la ora exacta să fie acolo unde am stabilit cu el, deși cât am fost cu el întârzia mereu, acum că nu mai sunt a lui e punctual. Își încearcă norocul cu vreo schemuță de-a lui. Sunt o domnișoară manierată, puternică și inteligentă, fata care nimic și nimeni n-o poate doborâ… Acum nici măcar el n-o mai poate face ca înainte. Nu mai au aceeași putere cuvintele lui dulci cu care mă vrăjea. Știa să întoarcă povestea cum vroia el, dar acum nu mai e așa. Nu mai vreau să fie așa.
După ce l-am sărutat, el m-a așteptat până am ieșit de la meditații. Trei ore a stat într-un frig și într-o ploaie și tot nu l-am înțeles. Și ce era de înțeles? Atunci îi mulțumeam lui Dumnezeu că lucrurile reveneau la normal. Greu dar erau. Nimeni nu-l mai vroia prin preajmă, după ce mi-a făcut. Nici colegii mei, nici fratele meu care numai pe el l-a acceptat din toți. Acum îl acceptă pe cel cu care sunt eu fericită, cel la care n-am sa renunț pentru nimic în lume. Nu așa cum am facut-o când l-am cunoscut pe el. L-am părăsit pe cel cu care eram că să fiu a lui… Vrăjită de cuvintele lui.
Îl iubeam atât de tare și atunci, deși vroiam să-l pedepsesc, să-l fac să-și dea seama de ceea ce a făcut fără ca el să plece din nou. Nu vroiam să mă mai conducă, nu vroiam să mai aibe stăpânire asupra mea cum avea el mereu… Niciodată nu a scris nimic despre mine aici. Niciodată… A scris despre toate fetele cu care a fost, toate care și-au bătut joc sau l-au lăsat când îi era lumea mai draga, dar un cuvânt n-a scris despre mine. Chiar și despre cea pentru care m-a lăsat de doua ori a scris… Și crede că dacă va scrie acum va rezolva ceva? Eu am mers înainte… Sunt fericită cu cine sunt. Aș vrea și n-aș vrea…
-
Draga B.
de Copoiu Florin Beniamin
Mi-e teamă. Mi-e teamă să nu mă mai rănești. Să nu mai vii cum ai vanit înainte și să pleci, să mă lasi plângând cu zilele, cu nopțile… cu orele. Te-am așteptat mereu și încă te aștept deși nu te mai vreau. Nu mai vreau pur și simplu să cred nimic din tot ce faci deși tot ce-ți spun mă doare poate mai tare pe mine… Ce ți-am făcut eu să mă distrugi într-un hal? Cu ce ți-am greșit? Cu ce, când eu eram gata să fiu a ta, să fiu lângă tine când îți era râu, să fiu lângă inima ta când nimeni nu era, și nimeni nu mai e acum? Mi-e atât de greu să cred că nu mai ești ceea ce ai fost mereu, că roata s-a schimbat iar eu acum sunt ca tine și tu ești un eu de cândva, cândva când te iubeam ca o nebună și nu-mi găseam rostul de nu erai cu mine iar tu erai indiferent; acum eu sunt cea indiferentă, restul, le cunoști.
Mă dor toate frumoase clipele cu tine, mă dor și nu stiu dacă înțelegi, nu știu dacă vezi cum e să fii cum eram eu cândva. Ma dor clipele care le adormeam la pieptul tău când plecam la Monteoru, mi-e dor de clipele în care râdeam în Cora sau când ne uitam la câte-un film și-apoi eram doar noi. Mi-e dor să-mi faci prietenele să râdă cu mine, mi-e dor să-mi gătești…Mi-e dor de tine.
Acum sunt cu altcineva, am altă viață, am mers înainte ceea ce tu nu ai făcut. Tu nu poți merge singur, și-n plus pentru ce să renunț la ceea ce am, ca tu cândva când iar îți vine, să mai pleci iar eu să mor cu zilele? Spui că tu nu mai ești cum erai, eu nici atât. Știi, el a fost exact când trebuia, când aveam mai multă nevoie de tine a fost acolo și mi-e bine așa. Degeaba insiști. Degeaba te rogi. Degeaba sacrifici. Degeaba mă mai iubești. Degeaba mai plângi. Degeaba mai crezi. Sa pot începe din nou îmi trebuie un sfârșit, ori eu chiar de aș încheia pentru tine nu as crede ca vei merita.
Sunt nopți, nopți multe în care am suspinat după prezența ta. Ai lipsit când aveam mai multă nevoie de tine. Ai lipsit când puteam fi fericiți. Ai lispit atunci când nu-ți putea lipsi nimic. Ai lipsit când te iubeam mai mult. Și mă întrebam de îți era bine sau rău. Aș vrea sa cred acum, dar am în ce?
Încă te iubesc. Încă mi-e dor. Încă doresc… Dar mi-e teamă! Fă-mă să cred, fă-mă să vreau sau dispari…
Cu tot ce mai am pentru tine
I.I.
-
Călugăriţa ( partea 1 )
de Copoiu Florin Beniamin
“Tatăl nostru care ne Eşti în Ceruri"... Zi de zi mă rog la Tine, Dumnezeule, să nu-mi dai ispita cea din care au gustat mulţi şi s-au lepădat de Tine. Să nu fiu eu aceea ce pică-n plasa celui viclean ce-mi oferă iubirea pervers de dulce. Ţi-am spus Doamne, Ţi-am spus!
Rugându-mă acum la Tine îţi spun, prin mărturia mea, că am greşit în faţa Ta. În faţa mea. În faţa iubirii credinţei ce-o purtam de-o viaţă întreagă pentru ceea ce credeam a fi ceva ce poate nu a existat… Off prea milostive Doamne, prea-iertătorule, sfinte Dumnezeule... Mă ierţi Iisuse? M-ai fi putut ierta vreodată?
Aminte-mi aduc de-acea satană cu chip de înger ce m-a ispitit în veacuri de agonie şi chin din iubire pentru el şi m-a furat din ce-am călugărit până acum. Ori eu nu sunt femeie? Ori eu nu vreau iubită ca şi Tine?; ce Te iubesc toţi.
Nopţile-mi curg cu sudori şi dorinţă, pofte de atingeri şi mângâieri, şoapte ispititoare de care numai Tu le-Ai ştii şi oricare femeie ce a păşit în iad. Mă simt înflăcărată. Oare deja ard în iaduri, în chinuri şi dureri apocaliptice? Dumnezeul meu. Să fi greşit că am ales dăruinţa într-un Tine şi nu viaţa ce m-ar duce-n iad?
L-am cunoscut într-una din zilele de vară,ale Raiului ce nu le-Ai dăruit, într-o Duminică în care muritorii se rugau; el avea o mormântare. Am privit neputincioasă cum îi curgeau lacrimile-ndurerate de “harul” ce i l-Ai dăruit, ca cea care i-a dat viaţă să-Ţi fie alături. Lângă Tine.
Plângeau în hohote, pe vreme ce preotul cerea iertare pentru fiinţa ce-Ai chemat-o alături. Eram cu surorile, ruga Ţi-o făceam. Îmi amintesc şi-acum chiar, ziua aceea l-am privit numai pe el. Numai fiinţa lui ispitea precum şarpele pe Eva, şi-atunci nu Te-am mai simţit.
Transpiram ţinând cartea cea cu rugăciuni în care surorile, ce-Ţi erau credincioase citeau, iar Tu le mulţumeai cu săruturi de bună-stare şi credinţă pe când eu pofteam la muritori. Eram copleşită, îmbujorată... Scăpam cartea cea cu rugăciuni în neştire. Preotul mă privea lung iar surorile cu ură. Ştiau că eu pofteam la “necuratul” dar ce era să fac? Speram doar că mormântarea se va sfârşi, iar el va pleca şi voi uita. Nu! Tu Ai ştiut prea bine Doamne, că pofta de iubire într-o viaţă dedicată în ceea ce aş putea crede, ar creşte din clipa în care aş găsi-o. Atunci eu mi-am pierdut credinţa…
Se întâmpla oare ceva sau eram din ce în ce mai atrasă de el?… De negrul din ochii lui, de lacrimile ce le vărsa în hohotele durerii, de parul blond?… De mâinile fine şi buzele cărnoase? Eram pierdută în privirea lui.
Tată! Maine-Ţi voi mărturisi mai mult.
….”În Numele Tatălui; şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh…Amin!”
Va urma!
-
Călugăriţa ( partea 2 )
de Copoiu Florin Beniamin
"Împărate Ceresc, Mângâietorule; Duhul Adevărului care pretutindeni eşti…” Dumnezeul meu astăzi mă spovedesc într-o a doua oară de păcatul ce l-am făcut în faţa Ta căci m-am lepădat de Tine. Doamne mă simt deja într-un iad ce mă aşteaptă căci nu mai am credinţă.
Plângea, Împărate, plângea şi suspina din dor pentru aceea ce viaţa şi-ar fi dăruit pentru el. N-am mai suportat clipele de neîncredere în sine şi ceea ce credeam pentru Tine.
Pe când părintele-i cânta de-o pomenire veşnică, doream o plecare, din biserică, din aceeaşi încăpere, din faţa sfinţilor ce mă priveau cu fiece mişcare. Tremuram, Iisuse. Tremuram că nu găseam scăpare durerii din care mă aflam. Vroiam să fiu legată de Tine, să fiu legată-n în veci, ca ispitele să nu mă fure în neştire. Am încercat să fug prea-Milostive Tată. Să scap, poate mai repede decât puteam dar cum?; când biserica era plină cu minţi tulburate de durerea pierderii îndrăgitei roabe? Te iubesc Doamne! Te iubesc!
Precum fugeam, simţeam cum sfinţii pictaţi pe pereţii lucitori ai biserici mă priveau şi mă arătau cu degetul. Deja păcătuisem. Iar el? El atunci era dumnezeul meu. Eram îndoctrinată încă de durerea lui. De gândurile de regret şi spaimă de singurătate. Ai fi crezut, Tu, Doamne, vreodată că Te-aş înşela în credinţă? Că aş putea iubi şi altceva decât credinţa care o aveam pentru Tine?
Am dat să plec, să ies din Căminul Sfânt şi să plâng căci eram întâia oară lepădată de Tine, atunci când nu trebuia nici să clipesc fără ca Tu să ştii. Iisuse, nu puteam ieşi, căldura o simţeam atât de tare, pârlea focul iadului în mine, şi ştiam asta deşi Tu nu ai vrut să pier. Bătrânele-Ţi credincioase-mi stăteau în cale, iar el mă urmărea cu coada ochiului vilclean ce vărsa lacrimi îndurerate. Eram… Eram… Doamne iartă-mi vorbele că-Ţi spun cu rusine căci mă spovedesc… Mi-am umezit trupul cu placerea dorinţei fizice, păcătoase, ştiu, dar sunt femeie. Oare Mama nu a iubit? Oare Ea nu a dorit?… Sau iar greşesc, căci îndrăznesc să cred în blasfemii?
Mi-a urmărit lacrimile de pofta până ce-am ieşit în spatele Casei Cereşti unde m-a privit cum sufeream în agonie. Îi plăcea Iisuse… Poftea la trupul meu ca la un festin pe masă. Vroia să-mi guste sânii ca pe nişte struguri proaspăt culeşi; să-mi sărute buzele cărnoase de parcă nu m-a mai privit cu anii şi să-mi strângă trupul în braţe precum copilul mic ar strânge preotul în braţe când îi ofera acel dulce mult poftit…
Încercam să fug şi totuşi nu fugeam, încercam să nu-l privesc şi totuşi îl priveam. Eram doar noi. Eu în roba cea sfântă ce tatăl preot mi-a dăruit-o când aveam vârsta în care mă puteam dedica Ţie. Tremuram într-o teamă plăcută, plină de emoţii şi adrenalină. Ne priveam atent gesticulaţiile şi ochii lăcrimaţi fie din emoţii ale unei iubiri pe care niciunul din noi nu o ştiam, fie din mormântare.
Doamne mă vei putea ierta vreodată? Am să-ţi recunosc şi-ntr-altă zi păcatul meu. “…şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre…Amin.”
Va urma!
-
Călugăriţa ( partea 3 )
de Copoiu Florin Beniamin
“Înger îngerasul meu…” Îţi spun că am greşit în Faţa Ta cu neruşinare, Domnul meu... Iisuse... Dumnezeul meu prea-milostiv, căci am poftit la săruturi fierbinţi în care uitam de Tine. Săruturi în care uitam de credinţă! Săruturi în care gustam salbatică pentru întâia oară limba celui ce mă dăruisem. Limba ce se zbătea ca “şarpele” în gura mea. Da! Îţi spun Dumnezeule, că ne-am sărutat fără suflare până ce trupul roabei mame îi iesea din Casa Sfântă. Udă eram. Udă ca după ploile duminicilor de toamnă când plângeai de păcatele noastre, Domnul meu.
Asudând din plăcere simţeam cum tremura şi el. Bietul de el. Hristoase! Scumpul, cum îmi mângâia chipul ce plângea din dorinţa şi poate neputinţă; din regret şi poate lepădare de Tine. De ce l-am ales pe el Dumnezeule? De ce?
Mormântarea înainta iar el mă săruta de rămas bun, şi dispăruse printre crucile din cimitir. Am trăit cu secretul în mine. Nici preotul tată, nu ştia chiar de nelegiuirea mea faţă de Tine. Faţă de credinţă sau că Te-am trădat în crez.
Priveam fereastra Bisericii dumnică de duminică, la fiece slujbă. Miercurea. Vinerea. Viaţa mea era doar el. Nu-mi puteam stăpânii emoţiile, şi durerea luptei dintre Sfinţii mei şi iadul lui. L-am adorat şi îl ador. Şi dacă ardeam în iadul cel neiertător de ce încă-Ţi mai eram alături?
Dormeam la mânăstire, ce-a de-a doua casă în care-mi petreceam timpul de ani de zile, încă din inocenţă. Inocenta pe care Tu mi-ai dăruit-o Dumnezeule, iar eu în schimb Îţi ofeream viaţa mea şi-ţi ascultam prea-cuvântul. Dormind îl mai vedeam cum îşi plimba degetele fine, fine ca de pianist, pe sub roba negra ce-a sfântă ce-o purtam, pe sub nădragii chiloţi cu care ruşinea-mi purtam să nu fiu “goală” în păcat precum era şi el. Doamne dacă ai putea să ierţi păcătoasa-mi fiinţă căci nu ştie ce face. Îi simteam degetele viclene cum treceau prin tot corpul, cum îmi strângea sânii ca pe un burete ce udă pruncul proaspăt botezat. Am trăit cu Tine. Te ştiam doar pe Tine. Ce era să fac? Ce? Să uit, să-Ţi vin alături? Să mă pocăiesc? Să nu privesc, şi să prefac într-un sine că eu nu simt nimic, ori Tu ne-ai învăţat să nu minţim? Chiar şi Tu ştii că voi arde-n purgatoriu… Ori în flăcările iadului, de nu o fac deja. Doar ştii că de-o perioada după el mă trezesc cu hainele-mi rupte şi ude de somnuri iubăreţe în păcaturi pe care Tu nu le-Ai ierta, în Vecii Vecilor. Amin.
Vroiam Doamne. Vroiam să-mi amintesc vocea lui. Vocea cu care nu a rostit un cuvând căci noi vorbeam din priviri şi simţuri din iubirea păcătoasă. Dar mai des Te auzeam pe Tine, Doamne reprosându-mi păcatele şi durerea ce se nistuia asupra mea.
Şi de fiul meu ce Vei spune Doamne? Poartă numele Fiului. Vei ştii totul într-o altă spovedire.
“…şi-n tot locul mă-nsoţeste şi de rele mă fereşte. Amin.”
Va urma!
-
Călugăriţa ( partea 4 )
de Copoiu Florin Beniamin
“Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul Cerului şi al Pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”… Iisus îl cheama. L-am născut să-i mulţumesc de iubirea dăruită. De iadul în care păşisem odată ce m-am lepădat de Tine. De lumea care mi-a arătat-o cu adevărat. Am văzut suferinţa care mi-Ai ascuns-o Doamne. Prea-Milostive Doamne am văzut. Nuştiu cine ar putea să urască mai mult. Tu, Dumnezeule că Te-am trădat în credinţă şi că nu mă pocăiesc, ori eu că am trăit în lumea Ta perfectă şi prea-sfântă în care am crezut în prea fericitul rai ce poate nu există, unde am călugărit şi m-am dăruit complet Tie Dumnezeule; unde aşteptam un copil “din flori” ca şi Mama? Am simţit furia lumii. Furia credinţei, furia Ta, furia tuturor sfinţiilor asupra mea şi asupra celor ce-Ţi poartă crezul şi-Ţi ştiu de frică, Dumnezeule. De ce să trăiesc aşa Domnul meu? Ştii că mă tem de Tine mai mult decât orice şi-aş fi fost în stare să mă dăruiesc toată, să-mi sacrific darul pentru Tine. Nu îmi mai e teamă. Îmi iubesc copilul Doamne, îl iubesc.
N-Ai să Ştii că într-o zi de luni mi-a vizitat mânăstirea, dulce-mi e prea sfântul cămin, să-mi caute fiinţa. Să mă poată gusta. Să-mi simtă trupul umed din emoţii precum iarba cosită-n dimineaţă, buzele muscate din dorinţa, din poftă, din uitare…
M-am trezit cu el la uşa, Dumnezeule, credeam că iar visez şi mă trezesc cu hainele rupte de zbatere; şi mă privea adânc aşa cum Tu priveai cerul din prea sfânta cruce. Eu îl priveam înapoi, cu ochii lăcrimaţi ca-n prima zi când am aflat ce e credinţa cu preotul tată. M-a cuprins toată într-o îmbrăţişare pe care n-am simţit-o nici când mi-am părăsit părinţii să-Ţi fiu alături. Ştiai Doamne, că măicuţa ce mi-a dăruit harul ceresc atunci când Ţi-a venit alături nu m-a golit într-un suflet pe cât eram de goală când nu era în mine? El, prea sfinte Doamne, el! Fiinţa lui! Şarpele păcatului, că nu putea fi mai dulce mărul din care am gustat şi nu puteam fi mai singură şi mai dornica de săruturile lui pe cât eram atunci. Îl doream, deşi nu ştiam nimic în ale iubirii păcat, simţeam că-l vreau. Iisuse, nu mă puteam stăpânii când intram tot mai mult iadul ce căzusem pradă, dar trupul lui mă ispitea teribil.
Într-o fracţiune de secundă din îmbrăţişări am trecut la pacatele trupeşti, rupându-mi roaba-mi sfânta ce-o aveam cadou de la Tine, şi m-am lăsat devorată de el ca pe-un vinovat la execuţie. Fiorii îmi treceau prin corp precum Fiul pe Cruce şi muream înăuntru uşor… Uşor… Usor... Nu-mi puteam stăpani dorinţa din interior Hristoase, şi-l acceptam într-o durere plăcut de nebunească în care el m-a însămânţat. Şarpele. Nici acum nu-i ştiu numele, nici acum nu mi-a rostit un cuvânt, dar m-a găsit mereu de mă feream de el.
Doamne am păcătuit ca o laşă ce sunt. Nu merit iadul, sfinte… Nu merit ce Tu promiţi celor drepţi sau greşiţi, merit purgatoriu, merit să ard veşnic în chinuri, deşi atunci ardeam poate mai tare ca flăcările iadului.
Îl strângeam între coapse plină de dorinţă, nu vroiam să mai plece şi nici să mai rămâie, vroiam sa “fug”. Şi eu…Tată… Uitasem de credinţa pe care o aveam pentru Tine. Uitasem de Sfânta Scriptură, de cele zece porunci. Doamne! “Să nu preacurveşti”, iar eu am păşit în templul iadului din primul sărut iar acum ajung să-i port pruncul. Pruncul unui necurat. Pruncul meu. Pruncul cel greşit ce a urmat să nască şi să-mi poarte povara trupească şi sufletească. M-ai blestemat, Tata!
“Mărturisesc un Botez, Întru iertarea păcatelor.Aştept Învierea morţilor.Şi viata veacului ce va să vie.Amin!”
Va urma!
-
Călugăriţa ( partea 5 ultima )
de Copoiu Florin Beniamin
“Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, acestă rugăciune aducem Ţie…” Am rămas însărcinată cu “şarpele” ce m-a gustat precum Eva cea păcătoasă mărul. Cu poftă, cu sete, cu ură, Dumnezeul meu… Ura care o avea din gelozia pentru Tine, căci altul decât Tine nu era în viaţa mea, iar iubirea care Ţi-o arătam era defapt acea credinţă în probabil nimic.
Am trăit ca un câine în ascuns, ca surorile ce nu-mi erau surori şi tatăl preot, cel ce-l credeam adevăratul tată, să nu uite de fiinţa mea şi să-mi blesteme zilele iar eu să fiu departe de Tine. Tu Doamne de-Ai fi aici cu ce aş fi de vină că iubesc sau că nasc. Ce ar trebui să fac eu? Cu ce să mă pot pedepsi? Prea milostive Doamne, prea iertătorule şi prea nevinovate Doamne nu-mi era pedeapsă că nu-mi puteam ierta trădarea ce-o făcusem faţă de Tine? Ori eu tot ce a fost era doar să cred în Tine şi numai în Tine, Dumnezeule, deşi am prea curvit? Iartă-mă...
Copilul începea să-şi arate formele, eram de neascuns cu pântecele mare, cu fiul celui ce nu trebuia să aibe fiu, ori eu mă rugam la Tine să pot avea copii. Iartă-mi păcatele Doamne căci eu sunt mama celui necurat din credinţa pentru Tine venită.
Finalul era aproape… Finalui chinului? Nu Doamne, căci somnul nu-mi era somn şi gândul nu-mi era gând atunci că o prunc poate nevinovat se năştea, ori crearea lui era vinovată căci el era rezultatul prea curvirii şi păcatului ce l-am făcut faţă de Tine. Este rezultatul dăruirii mele celui necurat… Ma vei ierta Domnul meu?
L-am născut într-un grajd. Într-un grajd cu fân de-o dimineaţă rece de februarie... 4 februarie... Unde nici el, nici ei poate nici Tu, Dumnezeule, nu Ştiai că eu am născut un baietel ce viaţa mi-o luase. Ori eu am renăscut prin el… Aşa m-ai luat la Tine… Copilul meu Iisus…
“Şi acum… Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, că să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine.Amin.”
Sfârşit!
-
Cocktail
de Copoiu Florin Beniamin
- E timpul să plec necunoscutule! Ne-am iubit destul...
Îi spusesem în soaptă înainte de-a renunţa să-mi mai pun sutienul pe mine. Îmi luasem cămaşa lui albă. Îi sorbeam parfumul din guler şi-l priveam cum dormea nestingherit într-o linişte dulceagă. Lăcrimam. De câte ori să-mi spun în sinea mea că nu mai pic pradă şi nu mai vin în casa niciunui bărbat? Reproşuri pe care mi le spuneam în gând, dar el era aşa de dulce. Blonduţ, cu ochii negri şi dulce în vorbe...
- Iubitule...
Îmi doresc mereu să-l strâng şi să mă tragă spre el, spre pieptul său, să facem dragoste între fum de ţigare şi pahare pline de vin roşu... Păcat, el e unul cu noaptea. În zi el nu mai e... Şi nici a doua noapte.
Îl mai întâlneam până să ajungem unde suntem acum, dar rar. Ne învârteam în anturaje comune. El mă privea mereu atent iar eu zâmbeam ca o fetiţă pe ascuns. Niciodată nu-şi gasise curajul să-mi vorbească, să-mi spună cât de mult mă dorea, să-i văd chipul cum se lumina când mă vedea, sau să tremur toată când se apropia. Eram doi nebuni ca şi acum... Când ne-am iubit pentru prima şi ultima oară.
Am refuzat mereu alte căi de a ne vorbi, nici prin telefon nici prin intermediari. Doream să vină el, să mă vrăjească prin cuvintele lui, să-mi spune orice fel de clişeu numai să se culce cu mine. Norocul lui era că eu îl doream la fel de mult...
Într-o sâmbătă seara un tip din anturajul nostru îşi sărbătorea ziua la un restaurant din zona în care locuia el. Anturajul lui era foarte mare, asta lăsa impresia, îi ştia pe toţi şi toate. Mă făcea să râd, orice fată cu care vorbea folosea tot felul de apelative ieftine de genul "iubita mea" sau "păsărică" , era atât de tipic, la urma urmei şi eu eram atunci o tipa tipica la rândul meu chiar şi aşa nu sunt o ieftina ca altele...
Jumătate de noapte am petrecut-o printr-un pachet de ţigări, cafea şi conversaţii plictisitoare cu mai mult de jumătate din băieţii de la petrecere. Hormonii le alergau prin sânge, îi vedeam şi mă amuzam de tentativele lor eşuate de a mă aborda... Mulţi aveau senzaţia că toate tipele care vin la o petrecere, vin doar ca să se culce cu cineva.
El, conversa mai cu toţi şi printre rânduri îmi arunca priviri atente. Îl observam şi îi răspundeam. Sigur povestea asta seamănă cu toate poveştile, clişee epice... Nu-mi pasă, sunt o femeie căruia nu îi pasă ce este-n jur şi ştie ce vrea. Mai bine să fiu aşa decât să fiu călcată-n picioare din inconştienţă.
Mă îmbrăcasem lejer, zic eu, pentru o petrecere. Aveam o rochie albastră fără bretele cu parul prins şi-o geantă plic din catifea.
- Hai sa bem o cafea...
Îmi spuse dragul de el. Credea că-i pic în plasă ca una din prostuţele pe care le vrăjea el. Era şi dulce, se aştepta să muşc din schemuţele lui clişeice.
- Dragule, eu nu ies cu străinii...
Apoi mă ridic şi plec privindu-l în urmă. Recunosc, îmi doream să fiu abordată. Îmi doream să fiu vânată. Îmi doream să se lupte pentru mine, el, oricare ar fi fost el, dar nu cedam cu una cu două; moment în care el mă prinsese de mână şi mă trase
- Stai...
- Bai băiatule, unde te crezi? În filme?...
Şi-l las fără grai. Mă amuza cumplit, era aşa de dulce cum tot încerca să mă tragă spre el. Eram tineri, dar nu îndeajuns de tineri încât sa ne jucam. Aş fi vrut să rămân mai mult în viaţa lui, sau el în a mea, sa ne vrăjim în fiecare seară şi-n dimineaţă să ne trezim unul în braţele celuilalt sărutându-ne... Iubindu-ne... Astfel de basme pentru femei ca mine nu există.
M-am dus în baie şi-am chicotit pe seama lui, mă dădusem cu rujul meu cel roşu. Acel ruj care înnebunea bărbaţii şi parfumul căruia niciun bărbat nu i-a rezistat şi mă pregătisem de luptă...
Ieşisem şi-l priveam cu coada ochiului, elegant încât să-l fac să mă dorească. El mă privea atent de la masa la care era aşezat, tipele păreau să-l abordeze, el mă privea atent, dincolo de muzică, dincolo de fum... Era deja un joc de copii de care îmi doream să mă îndrăgostesc numai sa aud vorbe dulci cu care ar încerca el să mă vrăjească... Mă lăsam sedusă doar dacă vroiam eu sa fiu sedusă. Eu oricum obţinusem deja ceea ce-mi doream. Mi-am dovedit că totuşi pot, chiar şi după mult timp, să mai fac un bărbat să mă dorească. Deodată din privirile insistente se apropase din nou.
- Vreau să-mi cer scuze pentru mai devreme...
O altă replică dulce, spusă special să mă înduioşeze, era o vulpe bătrână în meseria asta şi-l simţeam...
- N-ai de ce să-ţi ceri scuze, si daca ar fi s-o, cere-ţi scuze în faţa lui Dumnezeu, nu mie.
Şi când să mă ridic ajungem faţă-n faţă... Mă prinsese de brâu şi mă-nbrăţişase. Eram speriată, vroiam să mă zbat, să scap din mâinile lui dar era atât de dulce... Îi miroseam gulerul cămăşii pe care-o purta şi îl sărut pe gât... Gulerul ulterior se pătase cu rujul cu care mă dădusem, ca o ştampilă. Era unică senzaţia, eram parcă în mâinile unui erou ce mă salvase dintr-un incendiu, iar fumul de ţigare era cerul prin care noi zburam..
Timpul se oprise şi pentru o clipă eram una cu el. Buzele lui erau ale mele, parfumul lui era al meu, inima lui a mea şi tot ce era în jurul nostru dispăruse printre muzica tare şi fumul de ţigare... Mă mângâia suav pe obraz şi-l simteam că mă dorea, îl simţeam cum vroia să fugim, să uitam de anturaje şi nebunii, să uitam de ţigări, cafele, şi replici de agăţat... Îl doream. Îl sarutam pe gat şi îi simţeam fiorii. Mă aştepta la fel de mult pe cât îl aşteptam şi eu...
După ce dansasem mă luase de mână şi mă dusese în holul băilor trântidu-mă de peretele unde era o oglindă mare ţinându-mă de gat... Mă adulmeca, şi mă simţea toată, extazul era cu atât mai mare cu cât muzica începea să se audă tot mai tare, teama că ar putea cineva să intre peste noi ne ţinea tot mai mult în suspans... Mă sărutase pe gât apoi a dorea să vadă dacă îl doream cu adevărat şi mă atinsese acolo unde mulţi bărbaţi n-au reusit să mă atingă. Mă simţise că poftesc după el. Era evident că-i picasem în plasă, sau aşa voiam să creadă...
Mă sărutase ca un adolescent pe gât, cu o mâna sub rochie si cu cealaltă pe obrazul drept pe care eu îi simţeam venele groase de pe mâna lui ce-mi strângea chipul, şi degetele care şi le plimba gentil pe sub rochie. Mă aprindea parcă mai tare, şi nu ne doream decât să ne pierdem amândoi în nebunia unui cântec de noapte, cearceafuri albe şi nopţi târzii în care dansam împreună...
Aaah ce de-a clişee folosea, şi totuşi era spontan... Un oximoron al mediului social. Avea momente când era previzibil, cu atingerile, cu vorbele, cu privirile, însă era îndeajuns de bun încât să mă facă să plec cu el... La un moment dat mă trase de mână să mergem. Spre ieşire, spre apartamentul lui...
- Hai, vino cu mine!
- Stai!
Şi-l privesc în ochi apoi îl sarut dulce şi fugim spre ieşire să luăm un taxi. Ne luasem lucrurile şi ne făcusem dispăruţi printre mulţimea din petrecere, muzica tare, fumul gros de ţigare, urlete şi chiuieli, distracţie şi dorinţe ascunse ale bărbaţilor, ne-am strecurat în neantul nopţii, şi-mi placea sa visez, să mă las dusă de valul superficial...
Tot drumul nu ne-am spus o vorbă, ne priveam unul pe altul pe bancheta din spate şi ne ţineam de mână, cu degetele încrucişate parcă eram doi adolescenţi îndrăgostiţi. El ştia bine ce să-mi ofere să-mi fie pe plac. Fiecare gest micuţ îl urmăream reciproc, ca un vultur, nu cumva să facem vreo greşeală să ne stricăm momentul... Din clipa în care fugăream cu taxiul simţeam că mă lăsam încet prada, iată, a nuştiu câta oară, unui individ, conştientă.
Ne-am grăbit pasul sărutându-ne în lift până ce-am ajuns la etajul zece, la apartamentul lui din centrul oraşului, o vorba nu mi-a spus până la uşă. Deschisese uşa, apoi:
- Hai!... Intră!
- Să nu îţi faci impresia că o să se întample ceva doar pentru că m-ai pipăit sau m-ai pupat până acum...
Deodată-şi schimbase privirea. Aşa eram eu, mai dura, dar nu superficială cum era el. Codus de celălalt cap, şi nu mă refer la capul pieptului.
Dupa ce închisese uşa, ne luasem de mână şi ne condusem unul pe altul spre dormitorul lui. Un dormitor specific unui tip ca el. Zugrăvit pe un albastru deschis şi mobilă nouă. Avea un miros dulce camera lui, ca un soi de afrodisiac, de nu ştiam bine, el premeditase tot, dar eu eram mai vicleană ca el. Pe pat avea întinse tot felul de obiecte feminine. Clame de păr, un sutien, o perie de păr, un maieu, un parfum, nişte fotografii cu el şi încă o tipă cu ochelari cu un sac pe care scria gros numele unei fete... Pe birou avea caiete cu versuri scrise şi o scrumieră plină cu ţigări nefumate şi uitate iar undeva în colţ zăcea o rama dublă cu două poze în care era el de când era copil... Până să-i cedez ne-am privit ochi în ochi nestingheriţi de obiectele din pat.
"Prostuţule" îmi spusesem în gând. Nu ştiu daca era cu cineva sau nu, dacă tipa din poze era iubita lui sau nu, dar se pare că reuşise să mă facă să ajung în apartamentul lui. Era o luptă în care preferam să nu mă-ndrăgostesc de el... Deodată mă prinsese de încheietura mâinii, şi mă sărutase respirând parcă de după fiori. Fiori pe care şi eu îi simţeam până în capătul degetelor de la picioare. Mă topeam în dorinţa lui nebunească de a mă iubi superficial. Nu voiam să cred ca el se-ndrăgostise chiar dacă mi-o arătase. Era totuşi un tip de care eram conştientă ca nu voi mai auzi. De ce să mă îndrăgostesc de-un basm?
Va urma!
-
Cocktail ( Partea 2 )
de Copoiu Florin Beniamin
După minute-n şir de sărutări mă lăsase în cameră timp în care el plecase spre bucătărie. Îmi aprinsesem o ţigare şi începusem să răsfoiesc din versurile lui... Era un fel de poet nedescoperit, drăguţul de el. Cu nişte versuri în care încerca să arate ceva. Probabil versuri facute să agaţe vreo puştoaică de liceu. Eu eram prea bătrână pentru astfel de abordări. Cel puţin nu era momentul atunci... Cel puţin nu între noi... De ce să cred că ar fi unul care să rămână când noi nu ne-am schimbat mai mult de câteva vorbe de când ne-am cunoscut oficial şi până în clipa în care ajunsesem la el? O mai fi având pretenţia să mă şi culc cu el. Voia şi se întâmplase...
Venise după 10 minute cu o sticlă de vin roşu şi două pahare înalte pline. Chicotisem, eram uimită cât de previzibil putea fi în unele momente, şi-l uram pentru asta.
- Încerci să mă-nbeţi...
- Nu! Vreau doar sa cinstim pentru clipa asta...
- Nuştiu cine ai senzaţia că aş fi dar nu sunt niciuna din femeile din poveştile tale scrise pentru agăţat puştoaice de liceu!
Sarcasmul era singura metodă de-al face interesat şi de a mă proteja în acelaşi timp. Îi vedeam privirea miloagă atunci când mereu îi tăiam entuziasmul dar el încerca tot mai tare. Mă poftea şi mă doarea mai tare ca oricând, iar mişcarile mele suave erau doar ca să-l cuceresc de tot.
Luasem paharul şi sorbisem împreuna cu el o gură vin; fumul din ţigarea nestinsă şi parfumul dulce din camera lui mă-nnebuneau şi mă faceau să uit că sunt femeie şi am o demnitate. Juca dur, la fel jucam şi eu. Pentru el eram ca o prăjitură de după o vitrină dintr-o cofetărie, poftea la mine mai rau ca un copil mic, iar eu nici în ruptul capului nu mă lăsam fără o luptă.
Îmi mângâiam gâtul ca vârful degetelor şi-l priveam de sus cum sorbea din paharul aproape gol de vin. Un vin roşu, dar dulce, totul dulce cum îi place unei femei dure să-i cedeze. Mă impresiona. Scumpul de el, dulcele de el. Cum mă privea şi cum mă admira, clipea uşor şi respira repede şi silenţios... Deodată lăsasem paharele deoparte şi începusem să ne sărutam.
Cedasem, ca o femeie ce sunt, am o inimă care să lasă cucerită, chiar şi de-un străin. Îi simţeam palmele cum îmi strângeau chipul cu dorinţă şi sudoarea din trupul amândărora. Mă mai opream. Îl mai priveam, mai chicoteam de urma de ruj de pe gulerul lui şi-l sărutam din nou, prin fumul de ţigare şi paharele de vin.
Avea muşchii încordaţi, palmele-i erau umede şi ochii îi lăcrimau sărutându-mă... Avea emoţii iar eu nu voiam să-l cred, nu voaim să pic în capcana lui ca şi în a altora. Mă minţisem singură, eram deja în braţele lui iar el mă sorbea de sus până jos...
În timp ce mă săruta îşi plimba mâinile pe tot trupul meu, tremurând, simţindu-mi sânii întăriţi de poftă, şi totuşi nu vroiam să mă ofer, dar îl simţeam cum mă copleşea. Dulcele parfum, camaşa lui alba pătată cu rujul meu, ochii lui negrii, părul lui scurt şi blond, privirea cu care mă cucerea... Cliseul de el, era la fel ca oricare alt bărbat cu care m-aş fi culcat până acum, avea doar alte haine şi el era mai dulce...
Va urma
-
Cocktail ( partea 3 )
de Copoiu Florin Beniamin
Mi-a dat uşor rochia jos… Se prelinse toată pe mine lăsându-mă-n sânii goi şi în chiloţi. Mă descălţasem de pantofi şi îl lăsasem pe el să mă aşeze pe pat. Într-o grabă dăduse totul deoparte să ne facă loc. Prea gentil era, îi tremurau palmele când m-atingea, dar nu puteam să-i dau drumul buzelor… Se grăbea dragul de el, se grăbea să mă seducă, să-mi facă avansuri insistente de care amândoi ştiam că voiam să le simt, şi nu doream de grabă…
– Stai…
Îi spusesem în gâfâieli în timp ce îl priveam în ochi. Era chipeş, mă fermecase privirea lui şi parfumul din camera, clipe în care îmi doream ca timpul sa nu existe, la fel cum îmi doream şi în restaurant, şi să uit că am o demnitate de femeie, să-l las între coapsele mele şi să mă facă să-l doresc mai mult…
Se dezbrăcase, gol. Cămaşa i-o luasem să-l simt lângă mine şi tot ce însemna el. Să-l simt pe mine, în mine… Cu mine.
Avea un alt stil de a iubi. Ceva ce eu am mai întâlnit dar cu mult timp în urmă. Voia să mă iubească altfel decât o făcea el, şi îmi plăcea să fiu minţită, de nu ştiam bine, preferam să închid ochii şi să mă mint că sunt iubita decât să ştiu că un străin m-a prins în mâinile lui.
Din sărutări trecuse la spatele meu. Eram pe partea dreaptă a patului. Mâna stângă o avea la brâul meu cu palma pe sânul drept şi mă strângea; mâna dreaptă o avea sub capul meu iar palma o strângea de palma mea. Mă sărutase pe gând şi în extazul uitării îl lăsasem în mine. Adoram cu îi se umflau venele din mâini cum mă strângea, chipul aspru şi lacrimile cum îi curgeau şi se ascundea. Mă jur că îmi doream să vină un cutremur să se dărâme blocul să murim împreuna, dar niciodată n-am uitat că sunt femeie, chiar dacă am cedat, chiar dacă nebunia unei iubiri unice m-a dus într-un val superficial. Eu dacă vreau să iubesc, pot iubi chiar şi pentru o noapte… Şi aşa am şi făcut. Mă iubisem cu un străin…
Inimile se zbăteau sălbatice în nebunia fumului şi a parfumului din cameră într-un amestec deosebit de vin şi nepăsare, mă-ncovoiam toată la atingerile lui bărbăteşti, şi-l descopeream cu fiecare atingere a lui. În tot timpul ăsta nu-mi dăduse cămaşa deloc jos, voia să ştie că-l doresc, eu voiam să ştiu că-l mint şi că mă mint şi pe mine totodată.
Am dansat împreună nestingheriţi printre amintiri dureroase cu alţi bărbaţi cu care-mi mai pierdeam nopţile sperând să mă lipesc să nu îi părăsesc… Bărbaţii sunt porci, toţi, dar sunt şi excepţii, cel mai bine e să fii ca ei, să vă iubiţi apoi să dispari din viaţa lor, cum fac şi ei mereu.
După minute-n şir de sudoare din dorinţă, mă întorsese pe spate şi începuse în a mă săruta atent cu vârful buzelor pe frunte, pe buze, pe barbă, pe gât, după urechi încet până pe piept, apoi cu vârful buzelor lui cărnoase îmi devora sfârcurile ca pe nişte struguri. Mă facuse să gâdesc la lucruri pe care nicio femeie deobicei nu le-ar gândi de-ar fii vreuna-n locul meu… În nebunia nopţii încheiase dragostea cu un ultim sărut pe cealaltă pereche de buze pe care nu mulţi bărbaţi au reusit să le sărute. Săruturile lui şi vinul mă-nnebunise şi până să-l mai simt din nou ajunsesem la punctul în care mă strânsesem toată de extazul feminin şi nu doream nimic altceva decât să fiu cuprinsă de el şi să adorm până-ntr-a doua zi. O a doua zi care nu a existat. Mă ridicasem îndată ce adormise şi îl privisem cum dormea nestingherit în lumea lui superficială, crezând, dragul de el, că se va trezi cu mine în braţe dar nu a fost aşa… Îmi luasem hainele şi camaşa lui şi disparusem. Deşi, ştiu, sunt o femeie, şi poftesc şi eu la iubiri şi poveşti care nu se mai termină, probabil că doream ca el să nu mă uite, să mă iubescă pe undeva pe ascuns sau să mă caute ca orice alt bărbat care şi-a arătat o parte mai sensibila, dar cum spusesem şi în alte rânduri, eu dacă vreau să iubesc, pot iubi chiar şi pentru o noapte…
Sfârşit
-
O poveste de acum 3 - 4 ani care nu a avut continuare
Trecătorul
de Copoiu Florin Beniamin
...mi-era dor de casă. Mi-era dor de mama, mi-era dor de sora mea plecată şi de nepoţica mea. Mi-era dor de mine şi de dus la ei, cu mult poftita dorinţă de a mă odihni. Eram obosită, bineînţeles pentru că, aşa cum era Bucureştiul obositor, aşa era şi alt oraş şi nu doream decât să merg acasă. Plin, fără pic de aer sau gânduri curate oraşul mă sufoca. Voiam să nu mă mai gândesc la cel ce-mi dăruisem chiar şi viaţa şi mă târâse prin gropi. Nu voiam nici să mai aud de dragoste sau de dăruire... Nu-mi pasă, şi în plus aveam cu totul alte perspective despre viitorul meu. Nu cu el, sau cu altul care ar putea să mă facă să sufar. Doar eu, mama şi sora mea, asta era tot ce voiam. Zilele treceau cu gânduri îndurerate şi reţineri la orice poftă de afecţiune... Tristă, pierdută, poate că asta mi-a fost răsplata pentru tot ce i-am dăruit, tot ce am făcut pentru el, tot ce am sperat că va fi între noi. Mi-a spulberat orice vis, şi inima cu totul. Nopţile nedormite, orele în care am cugetat, şi lacrimile ce nici el nu mi le poate returna, nimic nu mă putea face fericită. Eram şi sunt o fată frumoasă, nu cred că era capăt de drum pentru mine însă nu la asta visam, nu-mi doream aşa ceva. M-a făcut să nu mă mai dăruiesc mai mult de-o zi, de-o oră, de-un sărut, de-o vorbă dulce-n tren sau prin tramvai. M-a făcut să închid ochii, lăcrimaţi după fiece sărut străin... Străin? Da! Străin; poate că mă făcea să mă simt dorită mai mult decât mă făcuse el... Sau nu... Prefer să fac altceva decât să mă mai gândesc la el.
Că tot vorbeam de tren, vorbăreaţă cum sunt, n-am putut evita un puştiulică. Amuzant cum sună, lui i-am dat mai multă atenţie decât i-am dat cuiva vreodată de după cel ce m-a distrus. Vorbind atât de mult, m-am rătăcit de la subiect, vorbeam, poate, singură cum fac mereu când mă întristez. Voiam să spun că l-am cunoscut în tren, în timp ce mergeam acasă, plecând din Bucuresti.
Era zi de vară nu prea caldă dar nici urâtă. Unchiul meu, care îl iubesc pot spune, a fost drăguţ cu mine şi-mi oferise un loc gratuit în cabina sa de controlori, un anume compartiment liber special pentru ei; controlorii. Trebuie să recunosc, aşa dur cum pare el, e un om care te ajută când ai nevoie.
Ore târzii, agitație mare, nu-mi trecea nimic prin gând decât să ajung acasă și să odihnesc mult, tânjisem cu zilele la un somn adânc, acasă.
...și trenul porniseră. Singură în compartiment, cu becul stins, priveam pe fereastră în gol, gândindu-mă la ce aveam rețineri. Mi-era dor de-o îmbrățisare. Mi-era dor de cine am fost. Sigur, acum, sunt conștiincioasă și devotată carierei și mi-e bine așa dar parcă nici somnul nu mi-e bun dacă nu am pe cine săruta, dacă nu am după cine pofti, dacă nu am iubirea unui..."el". Tot felul de gânduri se zbăteau în mintea mea, și mă tulburau.
Somn nu aveam așa că am ieșit pe hol. Mai auzeam o vorbă de la oamenii ce se plângeau constant că nu au bani îndeajuns sau că sunt unul mai presus de altul, mai aveam noroc de stațiile în care se oprea trenul, mai fumam o țigare, îmi mai limpezeam gândurile. Singurul lucru care mă face să uit de mine...
Era rece pe hol, curent din ferestrele deschise din vagon. Pe culoar în stânga mea doi tipi vorbeau despre subiecte bărbătești, specific lor, mai apoi un puști și după, o fată. I-am privit pe fiecare în parte. Am privit orice detaliu, orice mișcare numai să nu mă gândesc la al meu; până la puști. Pustiul era mai plinuț, de fapt avea burtică... Era drăguț... Părea drăguț; și cred că era de vârsta mea. Îmi placea oarecum de el, dar principiile pe care mi le-am impus nu mi-au permis o abordare de niciun fel dar totuși se întâmplase. Se întâmplase fără să vreau. Mi-am întors privirea către el chiar când mă privea... Și... Îmi zâmbise. Dintr-o rușine de copil i-am zâmbit înapoi și m-am dus grăbită-n compartiment.
Nu am avut de gând să mai continui cu jocuri copilărești, nu aveam vârsta de asemenea lucruri și-n plus nu era ceea ce căutam, deși dacă stăteam bine să mă gândesc pustiul poate era... Altceva.
Va Urma! ( Poate )
-
Jurnal de iubită ( partea 3 ) PRIMA JUMATATE
de Copoiu Florin Beniamin
Bună. Îți spun aici ce vreau să știi și-apoi te las. Nu vreau să te deranjez și nici să insist cu nimic. În fața ta nu vreau să fiu așa, nu sunt așa. Orgoliul meu e mult prea mare să mă înjosesc așa, și tu știi bine. Și dacă mă gândesc bine, ce urmează să-ți spun e exact opusul faptului că nu aș vrea să par așa. Te rog, să nu spui nimănui…
Aș vrea dar nu pot, să recunosc că am greșit în fața ta. De multe ori, și de multe ori ai trecut cu vederea peste crizele, peste geloziile și peste toate lucrurile care ți le făceam. Iubitule… Pot să-ți spun așa? Îmi dai voie? Sau Panda sau Puiule, cum îți plăcea ție… Pot?
Am visat multe lucruri împreuna, am visat un viitor pentru care luptam, și eram dispusă să fac sacrificii, dar am greșit pe parcurs. Am greșit enorm, și nu mă aștept să mă mai ierți. Dar știu Puiule, când mă vezi ți se înmoie picioarele cum ți s-au înmuiat și când m-ai văzut atunci când te-am chemat la mine… Am greșit și atunci imediat după ce m-am despărțit, mi-am bătut joc și te-am dat afară dimineață de nebună ce eram, am vrut să suferi și tu, sau poate am vrut să te încerc, nu stiu… Nu mai știu, a fost una dintre greșelile pe care le-am făcut în fața ta. Te-am gonit și tot m-ai primit înapoi când eu de fapt trebuia să te primesc.
Puiule, știi că nu-mi lipsește nimic. Am mașină, am casă, am o familie care mă iubește, așa dură cum e. Părinții mei au așteptări mari de la mine și de la cel cu care-mi împart viața, poate d-asta l-am prezentat mai repede pe Dan și de tine nu le-am spus când noi ne-am împăcat. Greșeli peste greșeli, și tot nu vreau să recunsc, dar e greu acum când nu mai sunt cu tine, Puiule. Iubitule… Panda… Trăiam mereu cu impresia că pleci sau că alta îți poate oferi ceva mai bun ca mine, încă mai trăiesc așa nu vreau să te mint. Cu Dan nu am fost așa. De ce-ți spun ție toate astea, nu știu? Vreau să citești atent și să înțelegi, poate tu înțelegi mai bine ca mine.
Trăiam mereu cu impresia că pleci, dar tu erai mereu lângă mine. Nu știu de ce nu am văzut, de ce nu mi-am dat seama, tu erai numai lângă mine. Peste tot, unde voiam eu, tu erai acolo. În fiecare zi când te chemam, te trezeai dimineața la 6, la ora 7 să fii la ușa mea după ce plecau ai mei la serviciu. Vedeai din Baba Novac în Rahova doar să mai stai o ora în pat lânga mine. La spatele meu… Apoi mă duceai la facultate la Drept, dupa care mă luai și ma duceai la facultate la litere, ma așteptai și mă duceai acasă… Erai mereu lângă mine. Mă așteptai cu orele atunci când aveam examene. Nu m-ai lăsat niciodată atunci când am avut nevoie de tine. Poate că nu le-am spus alor mei că ne-am împăcat din frică să nu mă părăsești, cum ai făcul și altădată. Puiule… Te făceam obsedat de multe ori ca să te rănesc, dar tu de fapt mă iubeai. Iar eu eram și sunt oarbă de orgoliul meu.
De ce tot pe tine te caut când nu mai este altul lângă mine? Cu Dan am fost fericita, chiar am fost. Cu Gabi la fel. Cu tine am plâns, pe tine te-am iubit, cu tine am tras… Familia mea e mai importantă pentru mine acum, și viitorul meu la fel, iar eu îi înteleg pe ai mei că vor să fiu cu cineva care-mi poate asigura un viitor frumos alături de el. Nu sunt materialistă știi asta, dar vreau un bărbat capabil să fie bărbat… Tu? Tu ești doar tu… Ben. Puiul meu. Panda gras.
Am închis în sinea mea tot ce a ținut de tine, și de noi. Te rog să nu mă pui să-mi amintesc. Vreau să uit când te-ai pus în genunchi după ce m-ai primit înapoi, să nu te părăsesc, să nu te dau afară. Te-ai înjosit în fața mea și mi-am bătut joc. Chiar vrei să-mi amintesc lucrurile astea? Eu nu m-aș fi pus în genunchi dacă eram în locul tău. Nu știu cum m-ai suportat, dar cum am fost cu tine n-am mai fost cu nimeni. Nici cu Dan nici cu Gabi.
Tu ai avut cea mai mare încredere în mine, și-mi doresc Puiule, îmi doresc din inimă să am și eu măcar un gram de încredere pe cât ai avut tu în mine. Nu am avut și n-am să am, mi-e frică.
Uneori adorm gândindu-mă la tine, visând că stai la spatele meu și mă săruți. Tare-mi doream să mă trezesc din visurile astea iar Dan să fie lângă mine. Dan a fost bărbatul care tu nu ai știut să fii, dar nu l-am iubit cum te-am iubit pe tine. Chiar așa cum e el, că vorbește tare și peste toți, a reușit să mă facă fericită, și l-am acceptat pentru ceea ce e, și cum e.
Să nu crezi că te caut să-mi cer iertare. Nu mai am pentru ce în fața ta. Nici nu știu de ce-ți mai spun lucrurile astea. Nu știu de ce îți mai scriu toate rândurile astea, te rog să ștergi tot după, atât să poți face, dacă mă respecți.
Ți-am vorbit de multe ori urât când tu probabil sufereai, am făcut multe lucruri care te-au făcut să suferi și poate, mai mult ca sigur nu ai meritat, chiar dacă ai plecat de două ori, n-ai meritat tot ce ți-am făcut… Mă gândesc uneori dacă aș fi pățit cu Dan ceea ce noi doi am pățit, oare el ar fi venit cu mine la spital? Ar fi stat lângă mine, m-ar fi așteptat? Știu că tu ai fost acolo, știu că tu erai cel ce ma aștepta, știu că tu ai fost cel care m-a primit în brațe și care mă iubea indiferent. Iubitule, nu te consumă tot ce noi doi am pățit? Nu te consumă faptul că acum sunt singură și poate nu te doresc? Nu te mai consumă nimic acum?
Mincinosule, acum mi-am amintit cum mă mințeai tot timpul. Credeai că sunt proastă mereu, și ți-am dovedit de atâtea ori că nu sunt așa. Și totuși, poate, uneori mi-e dor de tine, sau mi-e dor să mă cauți. Mi-e dor să știu de tine. Mi-e dor să știu de noi chiar dacă tata, mama sau frati-miu nu te vor. Tot datorită mie, i-am mințit de mult că tu ai fost primul meu bărbat căruia m-am daruit și ți-ai bătut joc de mine deși n-a fost așa, mereu am trăit cu impresia că-ți bați joc de mine, la fel cum uneori trăiesc cu impresia că tu încă mă iubești.
Mai ții minte iubitule, când plecau ai mei la Monteoru, te chemam la mine și-ți mai făceam câte-o surpriză? Mă îmbrăcam în lejeria aia roșie care-ți place ție, mă dădeam cu rujul meu roșu și cu parfumul meu de la Givenchy Ange ou Demon Secret despre care scrii acum cu foc, și făceam dragoste încă de la ușa? Ții minte când dormeam în patul alor mei mă țineai în brate și te jucai în părul meu până dimineață? Tu de ce nu ai putut să fii ca Dan? De ce nu m-ai făcut să plutesc? Te iubeam dar nu eram fericită. Sau mai bine te întreb de ce mă mai țineai lângă tine dacă te făceam să suferi? De ce încă mai scrii acum despre mine? De ce mă mai cauți câteodată?
Poate că râzi acum. Te întrebi cum de Irina aia arogantă și plină de ea îți dă un semn? Mă bucur că măcar am reusit sa te fac să râzi în seara asta, pentru că ador cum razi și știu ca din vina mea n-ai mai ras de mult. Mă bucur că măcar atât am reușit și eu azi, și în viața asta în general…
Nu mai vreau să te stresez pe tine cu tâmpeniile mele și cu stările mele de om nebun și depresiv. O să te las să stai liniștit, fără să mă auzi mereu, mereu, mereu pe mine cum mă plâng. Pentru că numai atât știu sa fac, se pare… Să mă plâng, te rog să mă scuzi că ți-am ocupat timpul degeaba…
„Vreau să simt caldura ta cand noaptea va veni…” Mai ții minte cât am plâns amândoi pe melodia asta? Mi-a rămas versul ăsta în cap și nu mi-l mai pot scoate. De ce e totul atât de greu? Încă din clipa în care ne-am cunoscut, totul a fost al naibi de complicat. De ce Ben, de ce?
Știi ce mă mai tine legată de tine? Ideea, poate și speranța că noi doi chiar suntem predestinați să fim împreună. Uneori stau și mă gândesc la asta și sincer am ajuns să o cred pentru că de aproape 3 ani ne legăm unul de celălalt. Nu putem să uitam unul de altul indiferent ce se întâmplă, chiar dacă ne spunem vorbe grele tot simțim ceva unul pentru celălalt.
Uneori ajung să cred că tu chiar ești sufletul meu pereche, că poate tu ești jumătatea mea, că tu vei fii soțul meu și tatăl copiilor mei, că alături de tine voi îmbătrâni, că tu vei fi primul și singurul care mă va vedea în rochia albă și perfectă de mireasă, că alături de tine voi zâmbi în noaptea nunții și la primul nostru dans ca și Familia Ben și Irina C., că împreună cu tine voi ajunge departe, vom avea bani și copii frumoși și deștepți ca noi, că numai și numai tu mă vei tine de mână și mă vei săruta înainte să mor… Știu, probabil te gândești că m-am uitat la prea multe filme romantice. E posibil…
Eu chiar te iubesc Ben, însă știi care e problema? Mi-e frică să mă dăruiesc ție; tot timpul astă cât am stat despărțiți am încercat să-mi impun să te urăsc, să te uit, să-ți vorbesc urât, să-ți zic câte și mai câte, numai ca tu să mă lași și să treci peste mine și tot ce ține de mine pentru că nu sunt bună pentru tine Ben. Nimic din ceea ce am eu și ceea ce sunt eu nu e bun pentru tine… Și totuși de ce mai vrei să continuăm și de ce mă mai iubești? Nici cât am fost cu Dan nu m-ai lăsat… Doamne Ben… Tu știi că nimeni nu m-a iubit cum mă iubești tu? Sincer mi-era frica de chestia asta. Nu voiam să ajungă cineva să mă iubească atât pentru că implicit ar fi văzut cum sunt eu cu adevărat. Geloasă, posesivă, nebună, crizată, romantică, iubitoară, plângacioasă, nimfomană, veselă, depresivă, tristă, zâmbitoare, visătoare, fricoasă. Asta e cea care te iubește, sau te iubea, atât…
Va urma!
-
Jurnal de iubită ( partea 3 ) A DOUA JUMATATE
de Copoiu Florin Beniamin
Îmi amintesc, într-o seară am făcut dragoste Puiule, cum n-am făcut noi niciodată… Am pus sentiment și iubire în fiecare atingere și în fiecare sărut. Buzele mele, iți iubeam buzele Ben. Mi-aș fi dorit să vină un cutremur și să cadă blocul pe noi și să murim… Asta ca să știu am murit ținându-te pe tine în brațe Puiule. Știu că sună sinistru, dar chiar asta îmi doream la un moment dat. Am făcut dragoste iubitule de parcă într-o oră venea sfârșitul lumii. Tu nu știi cât iubesc eu să te sarut, să îți simt respirația pe spatele meu, să mă atingi, să te țin în brațe, să te sărut pe piept și să simt cum te topești printre degetele mele, să te fac să mă dorești ca pe nimeni alta. Să te fac să mă vezi și să mă consideri cea mai frumoasă și cea mai sexy, mereu să ne îndrăgostim unul de altul… Ador chestiile astea.
Ben… Îmi este foarte greu fără tine și tu știi bine asta. Mi-e dor de zilele de vară cu înghețată, mi-e dor de filmele văzute împreună, de jocurile noastre, de vorbele noastre, mi-e dor să te vâd când ies de la facultate… Mi-e greu să te știu departe, să știu că nu mai esti iubitul meu, ci poate al alteia, al Elizei sau al Oanei. Da! Sunt nebună de gelozie și simt că mă sufoc când știu că tu ai putea vorbi cu altă femeie sau că ai putea simți altceva pentru alta.
Nu știu ce să mai spun. Am atâtea sentimente care mă tulbură și care mă rod pe dinăuntru, sunt genul ăla de sentimente pe care nu le poți explica în cuvinte. Când te-am văzut atunci când te-ai pus în genunchi în ce stare erai, nu știam cum să reacționez… Mă durea să te văd așa, înșă în același timp mă uimea și parcă nu puteam să cred tot ce-mi spuneai. Nici acum nu pot să cred că tu chiar m-ai iubit precum ai spus, că tu chiar iți doreai să continuam… Nu inteleg de ce? De ce eu Ben? Ce am eu? Ce am eu și n-au altele? Ce am eu de iubești sau ai iubit tu atât la mine? Ce Ben? Ce? Eu știu că tu ești TU pentru mine pentru că m-ai fascinat din prima clipă. M-am îndrăgostit nebunește de tine, îmi placea și-mi cum scri, mai ales când scri despre mine, îmi place că scrii, iubesc că mă iubești, vreau să cred că incă mă mai iubești că ai avut grijă de mine și ai lângă mine chiar dacă uneori nu am aprecat chestiile astea.
Ben, mi-e un dor de tine de nici mie nu-mi vine să cred, și nici nu vreau să cred. Sa nu îți faci impresia că tu vei fi în viața mea după Dan, cum ai fost și după Gabi. N-am să mai las pe nimeni să își bată joc.
Nu mai cred acum în nimic ce ține de tine și sufar când mă gandesc la vorbele dulci pe care ți le spuneam înainte să ne despărțim. Vorbe care încă le mai simt dar nu vreau să le spun. Nu am cui, nu am de ce…
Câteodata mai aștept un semn de la tine, să mă faci să știu că încă-ți mai pasă și încă mă mai iubești. Că încă mai ești înnebunit de vocea mea subțire, de parfumul și rujul despre care, iată mă repet, încă mai scri, de unghiile mele roșii și mâinile mele mici. Vreau să cred că tu înca mai ești înnebunit să dormi la spatele meu și să mă săruti iubitule, și apoi să faci dragoste cu mine cum am făcut atunci când m-ai iertat că te-am umilit la mare.
Te rog să nu spui nimanui că ți-am scris, că Irina ta încă te iubește acolo undeva. Să nu mă cauți, să nu mă suni, să nu îmi spui nimic iubitule, să nu o uiți pe pisicuța ta, pisoiul tau așa cum mă alintai tu și mă iubeai, să nu uiți niciodată lucrurile și greutățile prin care am trecut împreună, să nu mă uiți niciodata Ben, așa cum am fost eu posesiva, nebună, geloasă, crizată, cum vrei tu. Să nu-mi uiți vocea, râsetul colorat, parfumul și rujul puiule. Poate într-o zi am să mă întorc la tine sau te voi vedea din masină traversând strada din fața blocului tău pe lânga care trec în fiecare zi.
Cu dragoste Irina ta…
-
Fericire de copilă
de Copoiu Florin Beniamin
Of ce minunată-i viața câteodată! Atunci când te sărut și fugim de nebuni dintr-un loc în altul. Când înnebunim împreună pe muzica de dragoste și bule de săpun… Te iubesc. Te iubesc de înnebunesc, de-mi vine să plâng de fericire și vreau sa fiu întotdeauna a ta. Să-ți ofer ce am mai bun din mine și toate gândurile mele să fie ale tale. Glasul meu, ecoul tu să-mi fii. Părul meu, culoarea tu s-o dai, iar buzele să le săruți doar tu. Iubitule, ce viață copleșitoare am cu tine și n-am răbdare s-o trăiesc, să înnebunesc, să înfloresc, să privesc soarele al cărui lumină tu îmi ești.
Nu-i om pe lumea asta să mă iubescă așa cum faci tu, așa cum simți tu. Înțelege că nu sunt eu când tu nu respiri lângă mine, când tu nu mă săruți, când tu nu exiști în viața mea. Sunt doar o simpla fetiță îndrăgostită, nu vreau decât să mă săruți…
Ce dulci sunt zilele când fără gând fugim în câte o gară, fugim în câte un tren oriunde în lumea asta… Nu mi-e teamă când tu ești lângă mine și alungi orice gând rău, orice ființă ce mi-ar strica visul dulce cu tine.
Mi-e ciudă că oricât am fugi n-ar fi om să-mi înțeleagă iubirea cum faci tu, iar de tu nu ai fi, m-aș spulbera la fel ca visurile mele de copil…
Dulci sunt zilele de vară când fugăream în trenuri și ne iubeam în compartimente încuiate, până și femeile erau invidioase de bărbatul din tine, stăpânul meu, iubitul meu. Șoaptele mi-aș dori ne ducă într-o lume care se hrănește din iubirea noastră, în extaz, în dragoste fără de sfârșit în care aș vrea să mă îmbăt toată de amor dulce din săruturile tale. Nu sunt cuvinte să mai exprim ce simt. Sunt înnebunită de versurile care mi le spui, de buzele cu care îmi atingi spatele și zâmbetul pe care îl avem împreuna ce nimeni și nimic nu-l poate doborâ.
Iubitule vreau să-mi repeți neîncetat cât mă iubești și cât lupți pentru mine, pentru noi și ceea ce suntem noi… Niște păpădii într-o vară călduroasă; niște fructe care se aseamănă dar nu-s la fel. Eu, o vișină iar tu o cireașă, avem același sâmbure, aceeași inimă…
Ce dulci sunt nopțile în fugă, atunci când adorm la pieptul tău și tu respiri cu mine într-o lume de vis, o lume de Rai. Ești totul, și tot ce mișca-n lumea mea, tot ce mă face să zâmbesc și să radiez, m-aș stinge să știu că nu mai sunt a ta…
Cuvintele pe care le rostesc mereu sunt pentru tine iar glasul dulce tu mi-l dai, n-ar fi vorbă să n-o spun fără tine-n gândul meu, fără sărutul ce-l simt mereu care-mi innebunește sufletul de copilă. Plutesc iubitule, plutesc împreună cu tine pe nori din vată de zahar, printre ploi de sirop de cireșe și îngeri ce renasc din stropi de foc și urlete din suflet.
Of ce lume tristă-i lângă fericirea noastră, iubitule…
-
Jurnal de iubita ( partea 4 )
de Copoiu Florin Beniamin
Ben. Timpul ne schimbă pe amândoi, tu ştii bine asta. Pe mine sigur m-a schimbat, nu mai sunt acea fată naivă care plângea după tine când tu erai departe. Nu mai sunt acea fată care mereu te aştepta pe tine... E frumos acum când tu plângi în locul meu? Cum se poate întoarce roata puiule, ţi-am spus mereu asta dar ai crezut că sunt proastă, ai crezut că pic iar în schemuţele tale...
Ai avut noroc şi poate încă ai că te iubesc şi mereu ai avut un loc special în inima mea chiar dacă... Nu, e deajuns câte ştii acum... Voiam atât de mult să mă iubeşti şi pe mine cum ai iubit-o pe Petruţa, cum le-ai iubit pe altele. Atât de complicate sunt vieţile noastre. Atât de grele... Simt uneori că sunt fără puteri, şi poate aş avea nevoie de tine, dar... Dar sunt şi cuvinte de regret, sunt cuvinte peste care nu pot trece singură.
Ai fost marea mea iubire, nu mi-e ruşine s-o zic dar îmi este greu. Ben, te rog uita tot ce ţine de mine. De buzele şi de săruturile mele. Te rog să uiţi de weekend-urile în care te chemam pe la mine când nu erau ai mei acasă, uită-mi parfumul, rujul, cerceii, mâinile, pantofii... Uită-mă pe mine. De câteori să-ţi spun să uiţi tot ce ţine de mine? Noi doi am fost şi atât, dar ştii cum e vorba aia: "Niciodată să nu spui niciodată!" ; în cazul tău Ben, niciodată rămâne niciodată. Un niciodată definitiv, nu ca altădată când veneai înapoi şi-ţi făceai loc pe sub pielea mea. Nu mai vreau să cred nimic din ce faci tu, orice ai face tu. De prea multe ori am cedat şi de prea multe ori m-ai luat de proastă. Indiferent ce făceai tu, ştiam că totul e cu-n scop la tine, nimic nu-mi spui doar de dragul de spune, nimic nu mă surprinde. Te rog măcar acum să spunem adevărul, unul în faţa celuilalt, măcar acum să nu-mi bat gura degeaba...
Vezi tu, Ben, mi se pare amuzant, eu tot te-am iubit şi-aşa cum erai tu, dar nu-i nimic, ştim amândoi că roata se întoarce mereu, poate se va întoarce şi-n cazul meu, poate nu. Ştiu că-ţi place să mă faci să cred ca dispari de tot dar tot îţi faci ştiută prezenţa în viaţa mea. Nu vreau să ajung ca în alţi ani când plângeam după tine pe ascuns, când mă îmbolnăveam de suferinţă, când eram depresivă, când mă ascundeam de ai mei şi de prieteni iar tu nu ştiai nimic. Nimeni n-a ştiut cat te-am iubit şi cât am plâns după tine, cum poate nimeni nu ştie cât plângi tu acum. Ţi-o fi bine aşa? Ţi-o fi uşor puiule? Te roade şi te macină când te alint, şi ştiu că nu mai poţi când mă auzi, aşa cum unele nopţi făceai la telefon... Ştiu că nu e bine ce fac, şi poate o să se întoarcă totul împotriva mea, dar un singur lucru îmi doresc Ben, îmi doresc din tot sufletul să nu mă întorc la tine din nou, sper să am destul orgoliu încât să nu mă întorc iar la tine... Ben, puiule, panda...
-
Adio
de Copoiu Florin Beniamin
Adio dragule… Adio pe lumea asta îți zic… Poate ne vom revedea acolo. Poate eu voi ajunge în altă parte, poate nu există o altă parte unde să ne revedem, tinere.
Vreau să-mi citești rândurile de sub pernă și să-mi spui în somn tot ce vreau sa aud, tot ce vreau să simt. Măcar minte-mă…
Mi-e dor să te sărut și să râd cu tine. Acum nu pot decât să plâng și să aștept să ajung lângă tine. Am învățat multe de când te-am cunoscut, am simțit multe de când te-am primit lângă mine, eram un nimeni de-a dreptul. Eram, și-acum sunt din nou. Ai adormit pe veci cu chipul meu prea strans la pieptul tău.
Te rog, dragule fă-ți loc acolo pentru mine, așteaptă-mă. Știu că ți-e rece, știu că ți-e teamă, dar nu ești singur, nu ești ca aici, nu ești cum m-ai lăsat pe mine. O femeie printre lacrimi și mânie…
Eram prea tineri și frumoși împreună, de ce-ai plecat? De ce m-ai lăsat singură în mâinile lumii ăsteia ce distruge.
Eu încă te mai simt în patul meu în unele nopți. Încă-ți mai simt trupul lângă mine cum se zbate în coșmaruri, cum mă săruta pe spate, cum mă iubește, și mă încălzește toată. Încă mai am parfumul tău pe pernă, și te iubesc pe zi ce trece mai mult chiar dacă nu mai ești aici, lângă mine… Chiar dacă sufăr singură și nu știe nici măcar un suflet cât te-am iubit iar tu nu mai ești printre noi…
Câteodată uit tot. Uit cum arăţi, uit cum erai, te uit pur şi simplu; şi nu-mi amintesc decât rândurile tale în care îţi făceai o descriere perfectă… Probabil te pregăteai pentru astfel de zile în care una din noi, iubirile tale, te vom căuta. Tu ne privești mereu pe toate… Și pe mine, chiar dacă n-ai stat mult în viața mea. Unul dintre lucrurile care le-am învățat despre tine, e faptul ca nu uiți pe nimeni și nimic, poate n-ai uitat acolo unde ești nici de clipele în care te-am iubit ca nebuna…
Venisei misterios în viata mea, ca-n filmele alea… La fel de misterios ai și plecat. Singur, și totuși multe au fost în urma ta, eu a câta am fost? Pe mine m-ai iubit? Pe mine m-ai dorit la fel de mult ca și pe cele despre care-mi povesteai, rănile tale care nu se mai vindecau, dragule?
Mi-era mila cum le priveam pe toate, femei în toata regula plângeau în hohote după buzele și vocea ta, după cuvintele și săruturile tale, dar nu mi-era atât de mila de ele pe cât imi era și-mi este de mine. Încă nu cred că nu mai ești…
Și eu urasc faptul că scri aceleași lucruri din alți ochi dar aceeași poveste, erai obsedat de singurătate și de trecut. Te ascunsesei de mine, mi-e ciuda c-ai plecat și nu mi-ai spus nimic din tine, și nici de-as vrea să știu n-am cum decât dacă ajung și eu acolo, sau dacă te citesc…
Îmi umplusei viața de dorință și de fericire… Știi cât mă bucuram când veneai pe neașteptate la ușa mea, și te primeam călduros în casă, acum pe cine să primesc? La pieptul cui să dorm? Poveștile cui să le ascult?
” Iubita mea!”… Mă trec fiorii când aud cuvintele astea, e tot ce mai am de la tine… E tot ce mai aud…
-
Jurnal de iubită ( partea 5 )
de Copoiu Florin Beniamin
Tare aș vrea să uiți și și încetezi odată pentru întotdeauna Ben! Nu mai am nimic pentru tine și pe cât încerci mai tare să exiști în viața mea pe atât mai tare te resping. Înțelege, sunt fericită alături de Dan și asta e tot ce conteză. Nu-mi pasă cum era cu altele sau cum era înainte să mă cunoască, acum e tot ce contează pentru mine.
Recunoaște că am devenit un capriciu pentru tine, o obsesie, nu știu, însă vreau să înceteze, sa pui punct... Am uitat tot ce a ținut de tine, ar fi bine să faci și tu, nu-mi pasă dacă mă mai iubești sau nu, mi se rupe, întelege odată!
Mincinosule! Mi-e scârbă de tine și ceea ce ești... Nu stiu cum te-am putut primi înapoi în viața mea, cum poți trăi în lumea în care te învârți. Nu știu cum te-am putut iubi și cum am putut să fiu cu tine atâta timp. Cum am putut să-mi pierd ani de zile din viață, să mă consum pentru un nimic. Ben, te rog uită-mă! Mereu ți-o spun, întelege... Nu mai scrie despre mine, nu mai face referiri la mine în tot felul de articole și-n ceea ce scrii sau spui. Nu mai sunt în viața ta și nici nu mai am de gând sa fiu. Fac ce vreau și vorbesc cu cine vreau, n-am nevoie de nimeni să-mi spună ce să fac. Știi cum aveam eu vorba aia de mult cu "faci ce vrei, n-am nicio autoritate asupra ta" ei bine Ben, fac ce vreau n-ai nicio autoritate asupra mea...
Ben, nu îmi mai pasă cine este de vina, sau cine a plecat, mă simt mândră de mine, am tot ce îmi doresc și sunt fericită fără tine. Sunt fericită cu Dan și asta e tot ce contează, mă repet și ți-o spun din nou să întelegi.
Băi băiatule, treci peste, gata!... Nu vezi? Ai mei l-au acceptat, prietenii mei îl plac, până și frati-miu e de acord cu el. Am o viata perfectă fără tine în ea, treci peste Ben. Am învățat să uit tot ce a ținut de tine, tot, să șterg tot, să uit tot. Acum nu fac nimic decât să râd pe seama ta că după atâta timp încă mai speri, prostuțule.
Nu mă interesează dacă mă mai iubești, nu mă interesează dacă mă mai cauți, nu mă interesează nimic din ceea ce înseamnă numele tău. Poți scrie câte piese de teatru vrei cu numele meu în ele, doar cu scrisul vei rămâne. Sau ai rămas...
Băi băiatule, mi-e scarba de tine și tot ce ține de tine! Nu mă mai urmări, nu mă mai suna, nu mă mai caută, nu mai face referiri la mine. Schemuțele tale nu mai merg ca înainte, acum sunt mult mai presus ca tine, de fapt mereu am fost. Tu erai și ești un nimeni care m-a ținut pe loc, Dan îmi ofera tot acum. Nu știu cum am putut să fiu atât de oarbă... Sunt cea mai fericită acum și nimic nu-mi lipsește.
Știi la ce mă gândesc acum? La faptul că poate mă aștepti ca prostul și pe mine 6-7 ani cum ai așteptat-o și pe Petruța. Măcar asta am reușit să fac, să fiu în locul ei așa, dacă de iubit nu. Mă faci să râd, Ben... Nici nu meriți să-ți spun pe nume. Ești un jeg și un nimic de om... ADIO. Și de data asta, eu ți-am spus-o...
-
Fericire de copilă (partea 2)
de Copoiu Florin Beniamin
Uite cum iar îți spun aici tot, și cum te repeți. Nu-i nimic dragul meu, nu-i nimic. Te iubesc pentru ceea ce ești și pentru faptul că te repeți. Te repeți pentru că și tu mă iubești la rândul tau.
Da... Da, da, da, da... Alt cuvânt nu vreau să mai aud, să scriu sau să pronunț. Niciun alt nume decât al tău aș vrea să știu, și să adorm cu el în gând, mă faci atât de fericită... Tot ce vreau este să te iubesc cu toată firea mea...
Dragul meu, ce dor îmi este când ești departe de mine. Chiar și cu gândul dacă dispari, te caut până te găsesc, să nu mă rătăcești...
Ești curucubeul meu, după ploaia de răutăți a lumii, vreau să mă înnec în parfumul tău iubitule, fă-mă fericită așa cum simt că aș fi când suntem împreună.
Vreau să mă vezi numai pe mine, pe nimeni alta. Idolul meu... Mincinosul meu. Minte-mă și zi-mi că sunt numai a ta și n-ai să-mi mai dai drumul nici când dormi.
Sunt fericită, iată-mă, o copila ce radiază doar din cuvintele tale, dragul meu. Renasc din poeme și piese de teatru care mi le scrii. N-ai să mă uiți și știu asta. Simt asta. Cum simt și atunci când mă iubești, cum plutesc prin norii de cuvinte dulci. Chiar dacă taci, chiar dacă dormi.
M-ai luat dintr-o lume pe care nu am reusit s-o înteleg și, iată, cu tine nu-mi mai pasă, tu ești lumea mea, tu-mi ești tată, frate, prieten, soț... Dragul meu.
Mi-e ciudă că nu pot fi una cu tine, să pot respira odată cu tine, să-ți spun că fiecare suflu de aer îl trag în piept pentru tine dragul meu.
Știu că ești un copil ca și mine iubitule, un copil cu haine colorate și bomboane în buzunare, eu sunt bomboana ta de capșuni pe care tu o iubești de mic, și nimic nu iubesc mai mult decât să-ți văd chipul de copil zâmbind.
Am o fericire de copilă, o am datorită ție și tot ce însemni tu pentru viata mea. Aș scrie comparațiile așa cum le faci tu să poți înțelege cât de fericită sunt. Ești zâmbetul de pe chipul meu când mă trezesc dimineața în pat lângă tine iar eu sunt lumina din ochii tăi atunci când te trezești... Bună dimineața, iubitule! Eu sunt culoarea fructelor ce-ți încântă privirea înainte să le gusti, iar tu ești gustul fructelor care le poftim împreună, așa te-aș copleși cu dragostea mea. Aș fi ca tine să te compar iubitule, și chiar de aș crește acum și n-aș mai fi copilă, sub aripa ta aș vrea să-nchid un ochi...
-
Jurnal de iubită (partea 6)
Înainte de toate -I-
de Copoiu Florin Beniamin
Unde te-ai dus Ben, unde ai plecat? Unde m-ai minţit că te-ai dus? Ai crezut că nu dau de tine, ai crezut că nu te găsesc? N-ai nici cea mai vagă idee cât ai putut să mă răneşti. M-ai distrus, m-ai făcut să nu mai pot zâmbi niciodată. Nu e plecarea ta cât e faptul că m-ai înşelat cu o curvă de la Suceava, că altfel nu o pot numi. Auzi la ea, era măritată şi a băgat divorţ să stea cu unu din Bucureşti.
Nu ţi-am oferit tot? Nu-ţi lipsea nimic, eu eram numai a ta, te iubeam poate mai mult ca pe oricare altcineva în viaţa mea şi ţi-ai bătut joc. M-am oferit toată iar ţie-ţi zbura mintea-n altă parte.
M-am îndrăgostit încă din prima zi în care te-am cunoscut, n-am ştiut că Răzvan era cu tine în liceu, n-am ştiut că Laura era colegă cu tine în consiliu, nu am stiut că tu urmai să fi în viaţa mea după Răzvan. Răzvan care nu m-a făcut să simt ceea ce simt pentru tine. Şi nu, nu am sa mai las pe nimeni altul să mă distrugă aşa cum ai făcut-o tu.
N-aveai obiceiuri ca şi Răzvan, nu te jucai DOTA, nu mergeai la grătare cu colegii de liceu, de fapt tu intrai din ce în ce mai adânc şi din ce în ce mai repede în viaţa mea. Am fost ca nişte copii şi ne-am maturizat împreună chiar dacă n-am să recunosc niciodată, poate datorită ţie sunt o parte din femeia de astăzi. Poate datorită ţie am fost fericită alături de Dan. N-am ce recunoaşte acum ţie. Şi nu-mi pasă dacă tu eşti motivul pentru care eu l-am cunoscut pe Dan.
Ben, îţi aminteşti ziua aceea, înainte de toate, când ai venit cu Laura la metrou, te-ai prezentat şi am simţit că mă topesc din picioare. Ne-am ambiţionat amândoi, într-o lupta psihica din care niciunul din noi nu a cedat. Am stat 7 ore la o cutie de Sprite la terasa de lângă liceu... Uneori îmi vine să râd când mă gândesc la povestea noastră pe care acum o scrii din perspectiva mea. Altceva nu ştii să mai scrii? Măcar dacă aş mai fi aşa cum scrii din perspectiva mea... Ben... Încet, încet începi să mă uiţi şi mă încântă gândul ăsta, mă încântă că nu mai crezi în noi, că îţi impui să uiţi aşa cum am făcut şi eu cândva, aşa cum fac şi eu acum...
Încă mai eşti acel băiat în cămaşă albă şi sacou aşa cum te-am cunoscut, şi totuşi eşti un alt om. Atunci aşa ai fost, un băiat căruia nu-i păsa de nimic din ce e în jur, ceva ce eu n-am mai întâlnit, erai marea mea iubire... Atunci!
L-am dat repede pe Răzvan deoparte şi te-am primit pe tine, aşa cum au făcut-o toţi din jurul meu, colegii mei, prietenii mei, familia mea, mă uimea cum puteai să te strecori nepăsător în viaţa mea şi eu să te iubesc oarbă şi necondiţionată de nimic. De fapt, tu ai fost cel orb şi n-ai văzut cât de mult te-am iubit, sau cât de mult te-a iubit Irina ta. Da, ai fost orb şi prost Ben, chiar dacă scrii ca şi cum ţi-aş spune-o eu, chiar dacă minţi că nu mă mai aştepţi şi nu mă mai iubeşti, scrii pentru ca asta e tot ce mai ai, aşa cum şi eu speram după tine când ai plecat prima dată din viata mea.
Mathias, care acum îţi este prieten, Hume la fel, îi ai în viaţa ta datorită mie. Adu-ţi aminte când te-am luat la mine la ore, cum râdeai cu ei, cum erai în centrul atenţiei, cum mă făceai să strălucesc şi să zâmbesc fericită, altul ca tine nu era. "Măcar ăsta-i om", până şi frati-miu ţi-a spus-o, iar tu ai plecat fără să te uiţi înapoi...
Am trait mult sub influenta colegelor mele, nu trebuie să-mi spui. O vorba-mi spuneau când eram cu tine, alta când nu mai eram. Nu ştiam ce să mai cred. După ce ai plecat am plâns până m-am îmbolnăvit, nu ştiam ce să le mai spun alor mei, te uram atât de mult că ai plecat dar te iubeam şi te doream înapoi totodată... Venisei şi plecasei din nou. Ben... Sunt fericită acum că ţi-am uitat numele.
A treia zi în care noi ne-am cunoscut m-am oferit ţie şi de atunci am început să te iubesc cu adevărat, atunci am simţit că altceva în lumea asta nu mai există pentru mine decât iubirea care o aveam atunci pentru tine, cum tu acum nu ai nimic decât ceea ce simţi pentru mine. Ce simţi tu acum am simţit eu când ai plecat şi prima, şi a doua oară. De câte ori îţi reproşezi singur scriind din perspectiva mea, că ai greşit? Perspectivă pe care nu o mai ştii cum o ştiai înainte; începi să mă uiţi, şi ştii bine că asta-mi doresc acum.
La ziua Alecăi, atunci ne-am iubit cu adevărat amândoi, Ben. N-am să te uit niciodată pentru acea seară. Ai fost în centrul atenţiei, şi recunosc, eram invidioasă. Vorbeai numai cu Laura, eu parca nici nu existam, dar la sfârşit ai fost altfel, atunci te-a cunoscut şi frati-miu... "Oricum, oricand, oriunde..." a fost prima noastră replică, apoi "Eu n-am nicio autoritate asupra ta" şi te enerva aşa cum mă enerva pe mine atunci când te priveau alte femei şi le dădeai atenţie. Înainte de tot ce a fost între noi eram o fată îndrăgostită care-ţi oferea tot, nu-ţi lipsea nimic. Doamne, cât te iubeam, şi cât de fericita eram. Chiar dacă ne plimbam prin Cora în loc să ne plimbăm prin parc, chiar dacă te prosteai cu Mathias şi Hume, eram aşa fericită... Eram înainte de toate, fericită... Eram Irina, Ben. Te rog să nu mai scrii nimic din perspectiva mea. Nu mă mai cunoşti aşa ca înainte, nu mai scrie nimic, nu-ţi mai aminti, nu mă mai iubi...
Va urma!
-
Jurnal de iubită (partea 7)
Înainte de toate -II-
de Copoiu Florin Beniamin
Înainte de toate, vreau să-ţi spun că seara aceea la ziua Alecăi a fost poate una dintre cele mai frumoase, mai mult îmi pare rău din cauza asta. Au fost momente pe care le-am trăit intens cu tine şi le-am simţit mai profund decât oricând însă cu timpul am ajuns să-mi pară rău. Urmase o perioadă frumoasă pentru tine după ziua Alecai, îţi găsisei loc printre prietenii mei cu uşurinţă, flirtai care mai decare cu Ana sau cu Cami, ba că îţi placeau ochii şi ţâţele Anei, ba îmi spuneai ce buze cărnoase are Cami. Cami, Ben? Verisoara mea? Dar am trecut peste, că te iubeam şi erai pământul meu de sub picioare şi-ţi suportam orice, dar dincolo de toate te-am iubit cu tot cu lucruri rele sau bune... Cu toate că acum nu mai eşti cum erai înainte, când ne-am împăcat poate că nu erai nici pe jumătate dar îmi era teamă să mai cred în tine, îmi era teamă să mai sper în ceva venind de la tine când numai eu ştiu câte nopţi am plâns. Câteodată le meritam, le meritam că te iubeam atât de mult încât nu voiam să ştiu că ai ochi pentru altcineva. Aşa sunt eu, Irina aia iubitoare, posesivă, sufocantă... Sau eram...
Vorbesc numai de lucruri rele, dar ştiu c-au fost şi bune. Am împărţit cu tine momente care nu le-am uitat niciodată. Zile în care mergeam la film şi ne hohoteam ca nişte copii, în oraş unde mă flatai mereu, zile în care râdeam ca nebunii sau ne iubeam orbeşte. Zile în care ne alintam. Panda... Gigea... Acum sunt doar nişte vorbe puierile pe care nu cred că le mai meriţi, şi te rog nu-mi spune că nu eşti tu de vina. Eu am ales asta, ştiu... Ben.
Tu, mai bine ca oricine ştiai că ai mei nu erau de acord cu niciun băiat, nici cu Răzvan, nici cu tine, nici cu Gabi dar pe tine te-am adus să-i cunoşti, pe tine te-am dus la Monteoru unde niciun iubit până la tine nu a fost şi ne-am iubit pe ascuns. Frati-miu te acceptase... Câte ti-a oferit când am mers la cafenea la el. Am să-ţi aduc aminte. Doamne ce timpuri erau atunci Ben. N-o să-ţi mai repet numele, l-am uitat deja nu vreau să mi-l amintesc prea des. Nu sunt ca tine, să repet numele să nu-l uit. Uite, vezi? Asta e un semn că nu mai ştii cum sunt acum, şi te descri pe tine. Nu mă mai cunoşti şi scrii ca un obsedat din perspectiva mea cu speranţa că poate voi citi într-o zi şi te voi cauta. Trezeste-te la realitate Ben! Treci peste! Nu mai scrie piese de teatru, poezii, articole despre mine care sunt egal cu zero. Eu nu mă mai întorc niciodată la tine, asta te asigur... Băi băiatule, nu mai dau doi bani pe tine acum, nici eu, nici prietenii sau colegii mei... Dar înainte de toate am să continui povestea asta, ca şi cum aş fi zis-o eu...
Va urma!