Totul despre Iubire

Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: goeteri din 31 Martie, 2014, 08:39:38 p.m.

Titlu: Valoare
Scris de: goeteri din 31 Martie, 2014, 08:39:38 p.m.
Un standard, de cotație în baremuri stricte,
Probat numeric în reguli acceptate
De-o masă-țintă, evitând delicte
De impostură, fals, duplicitate.

În plus, e merit ipotetic, sau palpabil;
În minus, pierdere, doar presupus avută.
Adesea-i doar un acceptat valabil,
Iar fără, e căutare-n ieftin... necerută!

E relativă, în afirmații partizane
Și absolută, ar fi, de-i intrinsecă;
Cum în conducere-s numirile profane
Ce carte-au... raft de lemn, bibliotecă.

Nefericirea-i că-i așa profund subiectivă
Și-n sinea ei credulă-i, renegată ades;
E-un demodat cotidian, este o arhivă...
Un praf dintr-un alt timp, valabil tot mai șters!

Este o extincție de amfitrioni, mecene;
Doar superfluul cras, tembel, e-n căutare,
Căci și cerința și oferta s-au decis s-antrene
În jocul nulității, reciprocul, lipsa de valoare!
14.06.2012