Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Zona liberă => Subiect creat de: DIANA din 26 August, 2004, 11:24:07 p.m.
-
"Am eu oare mutra cuiva care trebuie sa faca ceva e lumea asta?" - Iata ce-mi vine sa le raspund indiscretilor care se intereseaza de activitatile mele.
Nu ne dorim moartea decat in suferintele nedefinite; fugim de ea la cea mai mica suferinta clara.
E liber cel care a descoperit zadarnicia tuturor punctelor de vedere si eliberat cel care a tras din asta consecintele.
Cata vreme omul depindea cu totul de Dumnezeu progresa lent, atat de lent incat nici macar nu isi dadea seama de asta. De cand nu mai traieste in umbra nimanui, se grabeste si asta-l intristeaza, si ar da orice ca sa regaseasca vechea cadenta.
Nu ma inteleg pe deplin cu cineva decat atunci cand e la pamant si cand n-are nici dorinta, nici puterea de a reveni la iluziile sale obisnuite.
Constiinta e mai mult decat un ghimpe. Ea e pumnalul din carne.
E mai usor sa avansezi cu viciile decat cu vrtutile. Viciile, conciliante prin natura lor, se ajuta reciproc, sunt pline de indulgenta unele fata de altele, in vreme ce virtutile, invidioase, se infrunta si se anuleaza, dezvaluindu-si in toate incompatibilitatea si intoleranta.
Despre neajunsul de a te fi nascut 1973
-
"Unii oameni isi mai pun problema daca viata are sau n-are sens. In realitate, totul se reduce la a sti daca e suportabila sau nu. Problemele inceteaza si incep hotararile."
"Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic.Poezia lor nu duce nicaieri. Atata inutilitate in armonie! Este un mare blestem a-i intelege. Inveti prin ei sa nu mai ai ce pierde."
1937- Lacrimi si sfinti
-
"Toate aceste popoare erau mari pentru ca aveau mari prejudecati. Nu le mai au. Mai sunt ele natiuni? Cel mult multimi dezagregate."
"Atata timp cat o natiune isi pastreaza onstiinta propriei superioritati, e cruda si respectata' - indata ce o pierde, se imblanzeste, si nu mai conteaza."
"Hitler e, fara nici o indoiala, personajul cel mai sinistru din istorie. Si cel mai patetic. A izbutit sa infaptuiasca exact contrariul a ceea ce dorea, si-a distrus idealul punct cu punct. Pentru asta e un monstru aparte, cu alte cuvinte de doua ori monstru caci pana si patetismul lui e monstruos."
Despre neajunsul de a te fi nascut 1973
-
"Romanii n-au disparut de pe fata pamantului in urma invaziilor barbare si nici din cauza virusului crestin, ci un virus mult mai complicat, launtric si fatal, i-a ruinat in sambure: plictiseala. Ei au inceput sa aiba timp, pe care nu l-au mai putut umple cu nimic"
"Oare de ce ne aducem aminte atat de rar de cinicii greci? Sa nu fi observat nimeni ca ei au stiut tot si ca au tras toate consecintele acelor indiscretii supreme?[...] Luciditatea omului modern se afirma in clipa in care un singur individ se gandeste instinctiv la cinici[...] Ultimul sceptic, ca si ultimul cinic de la sfarsitul acestei lumi, stia mai multe decat un filozof mare din aura modernitatii.
Cinicii au fost maestri in irevocabil. Pare mai practic a-i uita. Caci lipsa lor de sfiala in fata cunoasterii iti trezeste imaginea unor setosi de boli incurabile"
1937- Lacrimi si sfinti
-
mie unul, nu imi place cioran, nu este omul in care sa pot crede. Dincolo de cinismul sau, spre finalul vieti a recunoscut ca credea prea putin in ceea ce scria si ca scria mai mult pentru a se refula, de altfel nu-l interesa prea mult sa descopere daca viata aceasta e mai mult decat ceea ce credea si acest lucru se vede foarte bine in convorbirile cu Noica.Chiar daca luciditatea lui este fara cusur si in fata carei nu ai prea multe argumente, in final, nu poti sa vezi decat niste constatari si nimic mai mult, nu iti ofera nici o solutie, ba mai mult, cu atat imi este mai teama pentru cei care s-au aliat atat de mult cu gandirea lui incat au ajuns sa se sinucida si acest lucru este foarte grav, oare chiar nu era constient ca exista acest risc sau a fost un oportunist care s-a folosit de conditiile in care era si este societatea ?
-
:) mi-a placut pledoaria ta desi... mie-mi place Cioran. Ma grabesc chiar sa pun primul plus in dreptul popularitatii.
Ceea ce nu vreau sa treaca fara sa subliniez este ca un ganditor nu ofera solutii ci subliniaza subtilitatile lumii in care traim, neajunsurile sau superficialitatea acesteia. Fiecare din noi scrie pentru a... refula. Am prea multa iubire (ura, sau neputinta...) si sufletul nu o poate retine... atunci ma exteriorizez scriind. Cand nu suntem prea plini de ceva scrisul nu are valoare...
Promit sa aprofundez acest subiect. Momentan ma bucur ca te-am citit :)
-
Nu pot sa nu fiu de acord cu voi! Am simtit si eu o doza mare de "rau" in scrierile lui Cioran. Am incercat sa le postez aici pe cele mai putin ofensive.
Am vazut si eu oameni care il iau pe Cioran ca model de viata. E trista imaginea! Cu toate astea nu ii putem nega caliitatile de "ganditor", dar putem, eventual, sa le luam ca alternativa si ca element de cultura. Nu-i asa?
-
Model de viata? Pretentios spus. Poate doar sa privesti lumea prin prisma gandirii lui... dar si asa ai o mica problema. Fiecare om intr-o zi vede viata intr-un fel: azi e soare, admir un fluture... sau mai stiu eu... imi place culoarea ierbii. Peste o zi lumea e usor schimbata: vecina de la trei a gatit peste congelat, mi-am patat camasa, m-a trezit brusc o musca...
Categoric gandirea unui om nu-i model de viata dar modul in care ea reflecta o realitate momentana poate sa-ti imbogateasca orizontul unei zile. Si mie-mi pare ca Cioran realizeaza acest lucru
-
Poate am exagerat prin expresia "model de viata" din filozofia lui Cioran, insa, la un moment dat, cand admiri pe cineva foarte mult, ajungi sa te compari si sa incerci sa fii ca si el. Ori, din scrierile lui Cioran nu prea se vede ca avea o viata ca noi toti, cu momente de veselie, cu griji, cu suferinta si cu iubire, toate alternand intr-un mod firesc pentru conditia noastra de oameni! Si imi dau seama ca trebuia sa spun, de fapt, ca unii oameni iau filozofia lui Cioran ca model de viata, nu pe Cioran ca persoana, dar tot nu s-ar modifica mare lucru! E doar o parere si imi asum riscul sa fie subiectiva!
-
Am citit la un moment dat cu atentie o scriere de Cioran, numit "Caiet de Amintiri" ? nu mai tin minte..
Cu toate ca am aflat ce cautam, totusi nu mi-a lasat un gust placut lectura. Voiam sa vad ce e cu ideea asta de sinucidere, auzeam de la toata lumea ca indeamna la sinucidere, si voiam sa cunosc de ce...
Mi-a fost foarte clar ca omul e ofticat la maxim ca nu traieste la etern! Si pentru ca viata oricum il va omora, el cocheteaza cu ideea sa ia fraiele in maini si indeamna la sinucidere ca modalitate de a recapata controlul; a fi decizia lui si nu a astepta neputincios sa fie injosit de viata.
Si de aceea toata ura lui, toata scarba pe care o descria, toata atractia fata de pamantul care inevitabil il va inghiti.. tot acel abis care urma sa-l primeasca.
Multa frica, multa revolta.. frica de moarte, lipsa controlului, panica, sentimente extreme :-\ tensiune multa si agitatie.
Eu caut calmul si pacea :)
-
L-am citit si eu, bineinteles la varsta lecturilor "la moda" sau "recomandate". Nu pot emite pareri exhaustive insa imi amintesc un citat care m-a impresionat:
"Suferinta te poate face orice numai mediocru nu"
-
Am stat de vorba cu iubitul meu despre Cioran. In primul rand, el spune ca Cioran nu a punctat istoria. Nu a facut nici cel putin epoca, asa cum nu a facut nici Eliade, nici Eugen Ionescu, nici cel putin Iorga, pentru ca nu am auzit vorbindu-se de o epoca numita de vreunul din acestia. El are o anumita rezerva in ceea ce il priveste pe Maiorescu. Adica el imi vorbeste despre persoane de origine romana, care ar intruni iluminarea unei eternitati care puncteaza istoria.
Cioran era mai putin revoltat pe conditia lui de om, si mai mult pe faptul ca era roman. Si, cu toate astea, iubitul meu spune ca se intalneste adesea in nelinistile lui, care erau si ale lui Cioran. "Indrazneste" sa spuna ca Cioran se intalneste cu misticismul lui(a iubitului meu) in lirismul lui (Cioran).
Si mai imi spune ca nici Eminescu nu a punctat istoria, chiar daca il numeste "suma lirica de voievozi". Si mai spune ca Cioran nu a recomandat nimanui sa se sinucida. L-a obsedat ideea sinuciderii dar nu a recomandat-o nimanui...
-
La partea cu sinuciderea am o mica obiectie..
Hai sa presupunem ca aici am face un thread despre sinucidere, despre cat de captivanta este, s-o ridicam in slavi, sa o intoarcem pe toate partile..
Cum crezi ca ar reactiona ceva care este foarte deprimat ? N-ar fi discutia noastra acel ultim branci necesar, inaintea deciziei finale ?
E drept, poate Cioran nu a zis niciodata "hai mergi si fa-o", dar...
Iata un exemplu "Indreptar Patimas", editura Humanitas, pagina 38-39:
Din roadele mortii m-am infruptat mai des decat din ale vietii.
...
Ele cresteau in mine... (roadele n.a.)
...
Cand vreau sa inmuguresc, in primavara mea descopar moartea.
...
Eu nu sunt nicaieri; prin ea sunt peste tot. Din mine se nutreste si ma nutresc din ea. Niciodata n-am vrut sa traiesc fara sa vreau sa mor. Mai inclestat in ce sunt: in viata sau in moarte?
E drept, acest magnetism al mortii este foarte intens e descris, pe masura holbarii hipnotice a lui Cioran in universul mortifer.. fara sa zica totusi - 'ok, azi o fac!'.
Personal nu m-a "afectat" Cioran, am dat de el la varsta cand eram matur, dar.. raman la parere ca Cioran a avut niste probleme personale legate de raportarea la moarte, si ca marea lui salvare a fost ca vorbeste lumii de ele (ca si de alte sentimente), eliberandu-se, sublimand toate pulsiunile agresive in text, si daca nu avea talentul, innebunea cu atatea intrebari interioare care il dadeau peste cap.
De curiozitate am cautat cartea si chiar gasii pasajul ("Indreptar Patimas", editura Humanitas, pagina 41) in care chiar recunoaste singur ca e ofticat ca nu traieste etern; de aceea toate probleme de ego, de imagine de sine, toata lipsa granitelor, pierderea asta in neant, negarea oricarei referinte religioase (caci nici religia nu ofera salvarea eterna, iar cele orientale l-au afectat ca ii cereau sa renunte la EGO care pentru el era o posesie foarte valorosa, tot amalgamul de idei si sentiemnte oferindu-i structura (haotica) fara de care ar fi fost pierdut).
Imi vin in minte vorbele acelui prieten, la poalele nu mai stiu caror Carpati. "Tu esti nefericit, fiindca viata nu-i eterna".
Deci eu nu cred ca asa ceva ar trebui sa existe pe piata disponibil usor. La fel e si cu revistele porno ? Le tii deoparte de copii, caci altfel le faci rau..
Daca o persoana are niste probleme interioare, si in loc sa mearga sa discute cu cineva da de Cioran si devine si el captivat de moarte, si alege sa faca pasul "intelegand" despre ce e vorba ? Nu e pacat ?
-
Stilul inconfundabil al lui Cioran da o greutate aparte cuvintelor, cititorul fiind pus la incercare pentru a identifica, a se implica, a intra de-a binelea in gandirea lui.
Am citit de curand "Amurgul gandurilor", cartea cuprinde insemnarile unui om intr-o stare exploziva,un brusc dezechilibru, o nespusa voluptate de-a se afirma sau nimici, exprimarea pentru Cioran e totuna cu o riposta amanata sau cu o agresiune lasata pentru mai tarziu... chiar o spune intr-un citat:
"scriu ca sa nu trec la fapte, scriu ca sa evit o criza"
Exprimarea inseamna usurare,revansa indirecta a celui ce nu poate mistui o umilinta si care se revolta in "vorbe" contra semenilor si contra lui insusi.
Incearca sa-l concureze pe Dumnezeu, ba chiar sa-l intreaca, doar prin puterea limbajului... acest lucru il vede ca o performanta.
Citat:
"De oameni ma separa toti oamenii"
Noi sa nu-l separam... merita sa-l citim, sa-i analizam gandurile... fara sa ne pierdem mintea.
-
Pe la 15 ani am citit primul Cioran... auzisem ceva la televizor care ma infierbantase teribil (ceva angoasant si promitator), in plus, tati vazandu-ma atat de curioasa mi-a rostit un pasaj din "Amurgul", care iar mi-a placut, pentru ca n-am inteles mare lucru ;)... "Viata si eu suntem doua lumi paralele care se intalnesc in moarte" (citez din memorie)...
Acum il citez pe profesorul meu de filozofie ... "am dat gata tot ce am putut gasi din Nietzsche, Shakespeare, Shelley, filozofie indiana, Schopenhauer, Baudelaire..."
Curioasa de mine, intreb:
-Domnule profesor, considerati ca faceti o munca utila? Pentru ca pana acum ne-ati vorbit de Newton...
-Va e mai la indemana sa fiti limitat?
(in acel moment numai echilibrata si atenta nu eram), ...suparata ca-l ataca pe Cioran prin grecii lui Nietzsche si, invers, pe Nietzsche prin asceza lui Schopenhauer, care-i dadea echilibru si simt practic ... (cum indraznea, domnul profesor ?) ;D ;D ;D ...eu citeam Cioran, Silogismele amaraciunii... pe ascuns fara sa-mi pese de ora de filozofie... uite asa, m-am ales cu un 4 :D :D :D
Cata nedreptate, nu? :P... din cauza lui Cioran.
Gata~! ... nu mai citesc Cioran (tot nu inteleg mare lucru... e atat de plicticos, obositor si prafuit, glumesc) :D___ de maine citesc Idiotul de Dostoievski... sa pot povesti mai apoi cu mikkal ::) ::) ::)
-
“Viata se creeaza in delir si se desface in plictis.
Cel care sufera de un rau anume nu are dreptul sa se planga: el are o ocupatie. Marii suferinzi nu se plictisesc niciodata: boala ii umple, tot astfel cum remuscarea ii hraneste pe marii vinovati. Caci orice suferinta intensa suscita un simulacru de plentitudine si propune constiintei o realitate teribila pe care nu o poate eluda; in timp ce suferinta fara motiv in aceasta nefericire temporala care este plictisul nu opune constiintei nimic care sa o sileasca la un de mers rodnic. Cum sa te vindeci de un rau nelocalizat si cu totul imprecis, care loveste trupul fara sa lase vreo urma, care se strecoara in suflet fara sa lase vreun semn? El seamana cu o boala careia i-am fi supravietuit, dar care ne-ar fi absorbit posibilitatile, rezervele de atentie si ne-ar fi lasat neputinciosi sa umplem golul care urmeaza disparitiei spaimelor si chinurilor noastre. Infernul e un port linistit pe langa aceasta instrainare in timp, pe langa aceasta lancezeala golita si buimaca; cufundati in ea, nu vedem nimic altceva decat spectacolul universului care se cariaza sub privirile noastre.
Ce terapeutica sa folosim impotriva unei boli de care nu ne mai aducem aminte si ale carei urmari musca din viata noastra? Cum sa inventezi un leac al existentei, cum sa inchei aceasta vindecare fara de sfarsit? Si cum sa te insanatosesti de propria-ti nastere?
Plictisul, aceasta convalescenta incurabila...”
Tratat de descompunere – Humanitas 1992
Precis de decomposition – Gallimard 1949
imi place cioran.
-
Altii dorm cu Cioran sub perna...
La Cioran ideea sinuciderii ESTE obsesiva!!!"sinuciderea este un act de curaj...numai cei puternici se sinucid."
"Cioran nu a recomandat nimanui sa se sinucida...".Nimik mai fals!!!
O sa va spun mai tarziu exact povestea care imi sustine spusele.
-
Stiu ca e obsesiva ideea sinuciderii si ca nu a _indemnat_ efectiv la ea (fiind las dupa propriile lui cuvinte?)..
Spuneam doar ca pentru un om instabil afectiv acest "sinuiderea este alternativa omului puternic" este destul de captivant si destul de motivational.
De aceea protestam...
-
Inteleg ce vrei sa spui si nu te contrazic....
Eu am citit odata o istorioara despre Cioran si o femeie cu probleme care dorea sa se sinucida si a venit la acesta sa-i ceara un sfat.Cioran i-a spus..."Sinucide-te acum,in fata mea..."...femeia s-a speriat si a renuntat la idee....
Apropo....a vazut cineva filmul "Sinuciderea fecioarelor" sau a citit cartea cu acelasi nume?
-
...Indiferent de ceea ce a afirmat el despre propriile sale scrieri, indiferent de cei care l-au luat drept exemplu de viaţă şi moarte şi s-au sinucis în numele lui...deşi nu aveau acest drept..., indiferent de cinismul de dincolo de cuvinte...mie ÎMI PLACE CIORAN! Nu mă interesează ca şi om, nu mă interesează dacă a crezut sau nu în ceea ce a scris...mie ÎMI PLACE CIORAN!! A scris din refulare? Câţi nu scriem din refulare? Câte poezii nu le scriem din prea multe sentimente îngrămădite în noi asemeni unor "lucruri" într-o valiză care devine din ce în ce mai grea şi pe care vrem să o mai uşurăm? Câţi dintre noi nu scăpăm de "ura" din noi "urând" prin ceea ce scriem?...Indiferent de ce a fost...mie ÎMI PLACE CIORAN! Nu ca om...ci ca şi model de scriitor, de filosof! Are o filosofie crudă, care pălmuieşte prin ceea ce noi defapt nu vrem să vedem..., dar uneori şi palma e bună atunci când suferi...ca să te trezeşti! Cui pe cui se scoate...şi mie ÎMI PLACE CIORAN!
.......
Amurgul gândurilor - Emil Cioran (Sibiu 1940)
"Mîhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol.
Nevoia apasatoare de a te ruga si neputinta de a te adresa totusi cuiva... Si apoi cealalta nevoie: de a te trînti la pamînt, muscîndu-l înfuriat si varsîndu-ti turbarea sau religiozitatea negativa a carnii.
Sa fie creierul alee pentru îngeri ce poarta potcoave, de nu pot sa-nteleg ecoul lui vulgar si divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vînturi ce-ntetesc incendiul lacrimal al lumii?
Cînd zaresc cerul, îmi vine sa ma dizolv în el, iar cînd privesc pamîntul, sa ma îngrop în maruntaiele lui. Atunci sa ma mai mir de ce unul si altul se descompun în minte si în inima? Mi-am chinuit nadejdile între o geologie a cerului si o teologie a pamîntului.
Cum mi-as vrea lipiti obrajii de un albastru senin ca acele frunze ce par crescute-n cer cînd le privesti, în dupa-amieze, din umbra unui pom!"
..............
"Filozofia e prea suportabilă. Acesta-i marele ei defect. E lipsită de patimă, de alcool, de dragoste.
Fără poezie, realitatea-i un minus. Tot ce nu-i inspiraţie e deficienţă. Viaţa, şi cu atît mai mult moartea, sînt stări de inspiraţie.
Leşinul tuturor lucrurilor, în urechi şi inimi agonizînd de poezie...
Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir.
Cînd, atins de o nobleţe tristă, dezlegat de oameni şi de lume, tîrîi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generaţie spontană dintr-o toamnă veşnică.
Prin mine rătăceşte un Septembrie visător şi fără de-nceput.
Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală.
Viaţa este un minus de eternitate al morţii, iar individuaţia o criză a infinitului."
.......................
"Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile nu-i cad toate perpendicular pe inimă?
Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuieşte nimic din existenţa poetică.
A-ţi trăi eul ca univers e secretul poeţilor — şi mai cu seamă al sufletelor poetice. Acestea — dintr-o pudoare ciudată — îmblînzesc prin surdină simţirea, pentru ca o încîntare fără margini şi fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult
poezia lăuntrică şi vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sînt poet prin toate versurile ce nu le-am scris...
Obsedat de el însuşi, poetul este un egoist; un univers egoist. El nu-i trist, ci lumea toată-i tristă-n el. Capriciul lui ia contur de emanaţie cosmică. Nu-i poetul punctul celei mai slabe rezistenţe prin care lumea devine transparentă ei înse şi? Şi nu-i natura bolnavă-n el? Un univers atins — şi-au apărut poeţii..."
.......................................
Şi mie...dincolo de omul Cioran...ÎMI PLACE CIORAN!!!
-
Domnita, ce-mi faci azi! Topicul asta m-a oprit pe love acum ceva ani. Daca nu era el...
Ma aduci in trecut tocmai azi 18aprilie.... cand m-a trezit brusc o musca (sa ma autocitez)
Dar cum spunea dumnealui: "Daca ar prinde glas agitatia surda din mine, fiecare gest ar fi o ingenunchere la un zid al plingerii"
-
Il considerati pe Emil Cioran un scriitor român?
-
unchiul meu e prieten cu Cioran, sau ma rog...a fost...tot ce a povestit despre el...citez " un mare alcoolic "
-
in general geniile(sau tot felul de oameni super inteligenti) sfarsesc intr un mod dezagreabil.
sau isi traiesc ultima parte a vietii nu prea crestinesc,daca pot sa zic asa.
-
Nu cred să aibă cineva dreptul..., să îşi permită cineva să vorbească despre "omul-geniu" înainte de a vorbi despre "creaţia geniu"...!
Sunt mulţi care râd pe la spate de genii...făcându-i: nebuni, alcoolici, desfrânaţi..., dar oare citind: Eminescu, Bacovia, Cioran, Stănescu, Sadoveanu, Slavici...avem dreptul să judecăm omul din ei??? Cine suntem noi să ne permitem asta? Cine aş fi eu stimabile Escu să te judec pe tine? Am eu dreptul? Categoric NU! Dar...fiecare cu ce poate şi ştie mai bine!
În schimb sinceră să fiu aş vrea eu să fiu o asemenea alcoolică care să aibă un asemenea dar Dumnezeiesc!
Dacă îl consider pe Cioran scriitor român?... :)...Mai român decât mulţi alţii, dar mai "open-mind" ca o majoritate! Dar pe Stănescu, pe Iorga...îi consideraţi români? :)
Pika-Pika...ai dreptate...însă fără să separăm geniile de oameni...în final, în genunea noastră stă..."omul" cu toate calităţile şi defectele noastre...şi...ei înainte de a fi genii, de a fi scriitori...au fost şi sunt oameni, dar noi nu despre oameni vorbim când citim: Cioran, Eminescu...nu?...vorbim despre profunzimea noastră ca şi oameni...
-
eu nu comentez, v-am spus ce stiu, ca vorbeati de scriitorul asta Cioran. Hanbar nu am ce a scris, nu ma intereseaza si nu inteleg la ce te ataci.
Am auzit si eu ca multe "talente" prindeau "aripi" dupa ceva opium sau alcool....asa ca are cine sa ii ridice in slavi...pana la urma...nu au fost si ei tot oameni ?
-
Diana, dupa mine Cioran ramane roman chiar scriind in franceza. El isi conserva temperamentul originar fara concesii. Am sa-ti raspund, cu ceea ce scria:
„De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decît germanii, am trebuit să ne aşteptăm soarta o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnicia condiţiilor, năvăliri barbare, vecini sălbatici? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială ne-ar fi aruncat irezistibil în vîrtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru. Cu adevărat, cele cîteva milenii de istorie ne-au făcut necruţători cu subistoria noastră”.
„Dacă n-am avea o aderenţă mai adîncă la fenomenul României şi am putea fi perfect obiectivi cu ea, puţin ne- ar păsa că ea va juca un rol în lume sau nu. Atunci ne-ar părea firească încadrarea ei în soarta neamurilor minore şi nu ne-ar durea deloc anonimatul.
Dar pasiunea pentru România nu poate accepta osînda ei pe vecie la destinul mediocru de care s-a împărtăşit pînă acum. Lucidităţi criminale o situează microcosmic şi disparent,
pentru ca pasiunea s-o fixeze în centrul inimii şi ca atare în ritmul lumii. Nu pentru o sumă de valori şi realizarea lor minoră este interesantă problema acestor culturi, ci pentru omul care se frămîntă în ele, care nu le acceptă şi vrea să le salveze salvîndu-se.”
Cat despre omul Cioran, cum a fost, cat si ce a iubit... e viata lui
-
Escule...am să închid şi de data aceasta ochii la felul tău de a trata o problemă pe acest forum şi am să închid ochii şi la faptul că arunci cuvinte fără să gândeşti...doar aşa!
Am să te ignor în continuare pentru că deşi userul Escu nu mai îmi inspiră nici un respect...s-ar putea să mă înşel în privinţa omului de dincolo de ID-ul Escu, om care poate merită cu adevărat respectul şi consideraţia!
Te rog în ceea ce mă priveşte să nu mai arunci săgeţi la întâmplare, iar dacă vrei o dezbatere serioasă în ce mă priveşte...atunci când spui ceva dă argumente, altfel începi o discuţie care din punctul meu de vedere nici măcar nu merită începută!
-
am venit cu ceva despre Cioran. Nu imi place sa ma bag in subiecte daca nu am ceva de spus...cum fac altii. In fine, atat am de spus, nu stau sa schimb replici cu tine, nu meriti si plus de asta suntem Offtopic.
-
Mda, nu conteaza pana la urma algoolul sau tutunul... va rog sa nu va mai intepati :D asa nedelicat (escu a inceput din cate vad aducand vorba de defectele lui Cioran intr-un topic unde oamenii posteaza de dragul lui Cioran).
Mie imi place la Cioran pasiunea, nu musai cum a indreptat-o, dar e clar multa energie pusa in actul de a scrie..
-
MIE ÎMI PLACE...Cioran!!!
"Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost.
Nimeni nu se va supăra.
Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona.
Aşa sîntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într-o excepţie. Dacă universul n-are nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?
Tot secretul vieţii se reduce la atît: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.
Singurătatea nu te-nvaţă că eşti singur, ci singurul."
...este profund...enervant de profund...disperant de profund...uluitor de profund...genial de profund... mă înclin acolo unde începe şi se sfârşeşte cuvântul lui Cioran!