Hmmm.........interesant adica cum "de sine'..........

, bun pai uite ce cam cred eu despre povestea asta , intradevar in principiu sunt de acord cu voi, in sensul ca, cred ca iubire de sine a eului tau este prima care apare in viata unui om nascandu-se aproape concomitent cu constinta de sine si e normal sa fie asa fiind logic ca o data cu dezvoltare noastra acceptam si ne ghidam dupa valorile pe care le consideram necesare si suficiente pentru a ne indeplini obiectivele ,aspiratiile sociale, sufletesti etc. , deci e normal sa iubim un om care, privit chiar de noi de dinafara apare asa cum noi insine l-am consruit deci e un mic cerc vicios , consider ca e faorte periculos sa nu te apreciezi cel putin la un nivel incipiente de dezvoaltare pentru ca atunci apar conflicte din necesitatea de schimbare si daca nu te intelegi si nu stii ce sa schimbi e destul de rau ca astea (conflictele)nu vor disparea.
..............Acum exista si aceea iubire neconditonata ,pura pe care Christos , Budha, Osho, Krishna si multi altii o elogiaza, si pe care prin cuvinte si exemple au incearcat sa o induca celor din jurul lor chiar si peste generatii, intradevar aceea iubire nu are loc si pentru iubirea de sine pentru ca insasi constinta de sine e modificata tu facand parte dintr-un echilibru pe care il percep si il intelegi presupun la un alt nivel(dar destul despre asta ca inca eu unul sunt departe de aceea iubire).....in concluzie da iubita pe voi insiva dar .................

mai lasati loc si pentru altii ...............