1
Afişare Mesaje
Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.
Pagini: [1]
2
Povestea mea / Re: o alta poveste...terminata
« : 26 Septembrie, 2006, 01:15:38 a.m. »
Buna seara,
Nu mai tin numarul zilelor care au trecut, ca e o saptamana, o luna, trei, sase...din pacate pentru mine e la fel de greu ca in prima zi cand s-a intamplat, lacrimile sunt inca la locul lor, nu-mi sta mintea la altceva, caut in continuare o modalitate de a ma linisti.
Vreau sa zambesc si sa ma bucur de ce am, si multumesc lui Dumnezeu am tot ce si-ar dori cineva, mai putin un lucru...si inca nu am reusit! Tot ce fac este sa astept, ce anume imi este total neclar. Nu mai am incredere in mine si asta mi se pare cel mai grav. Sper sa-mi treaca starea asta, fiindca am inceput sa pierd si pe alte planuri si am obosit.
Numai bine si aveti grija de voi,
A
Nu mai tin numarul zilelor care au trecut, ca e o saptamana, o luna, trei, sase...din pacate pentru mine e la fel de greu ca in prima zi cand s-a intamplat, lacrimile sunt inca la locul lor, nu-mi sta mintea la altceva, caut in continuare o modalitate de a ma linisti.
Vreau sa zambesc si sa ma bucur de ce am, si multumesc lui Dumnezeu am tot ce si-ar dori cineva, mai putin un lucru...si inca nu am reusit! Tot ce fac este sa astept, ce anume imi este total neclar. Nu mai am incredere in mine si asta mi se pare cel mai grav. Sper sa-mi treaca starea asta, fiindca am inceput sa pierd si pe alte planuri si am obosit.
Numai bine si aveti grija de voi,
A
3
Povestea mea / Re: o alta poveste...terminata
« : 13 Septembrie, 2006, 12:06:41 a.m. »
Hi,Mai sus am scris de intalnirea "constructiva" pe care am avut-o cu ea prima data la putin timp inainte sa ne despartim. imi aduc aminte ce fericit am fost ca face ceva care ar fi putut conduce la un alt final...de abia acum am aflat si evident nu de la ea...venise sa-mi spuna ca vrea sa ne despartim. si nu a facut-o atunci. Nu pot sa descriu dezamagirea pe care o simt si pt prima oara imi dau seama ca poate din tot ceea ce-mi spunea nimic nu era adevarat. Si eu ca un fraier o credeam si imi faceam sperante. inca ma intreb de ce nu a vrut sa-mi spuna adevarul si inca mai caut raspunsuri. La ce bun fac asta, nu stiu.
Daca veti fii pusi intr-o situatie mai mult sau mai putin similara, luati-va dupa fapte! Vorbele sunt vorbe in vant.
Va doresc numai bine!
4
Povestea mea / Re: o alta poveste...terminata
« : 20 August, 2006, 11:25:37 a.m. »
Salut din nou!
Banuiesc ca am trecut usor in sfera penibililui cu atatea posturi...o sa ma abtin o saptamana poate reusesc sa ma mai linistesc si intre timp sa mai citesc cele scrise de voi, poate, poate inteleg si eu ceva. :-)
Realizez Iulian ca nu mai este nici o sansa pentru noi. Dar in acelasi timp sper. E ciudat cum pot sa imi doresc si sa simt doua lucruri total contradictorii in acelasi timp. Cat de acceptat sa fim impreuna nu se pune problema fiindca nu mai am de gand sa fac ceva in directia asta. I-am promis ca nu o s-o mai caut, tocmai pentru a nu-i da ocazia sa gandeasca macar "Vai ce bine ca am scapat de asta!". Cat despre intrebat sincer, am facut acest lucru si am primit si raspuns: NU. Raspuns care nu stiu cat de sincer a fost spus.
Este ciudat pentru mine modul in care s-a intamplat, si problema e ca in momentul in care nu mai distingi adevarul de minciuna ramai in ceata. pe scurt hai sa va povestesc cum e cu raspunsurile. A fost initial un NU, in aceeasi zi pe seara a fost "hai sa ne intalnim in cateva zile sa mai vedem", dupa ce au trecut cateva zile a fost un NU pentru mine si pentru prieteni "i-am spus NU sa ma mai gandesc", peste alte cateva zile a fost "Lasa-ma sa ma gandesc! E mai bine ca inainte cand am spus NU?". In urmatoalrele 3-4 luni ne-am intalnit de cateva ori (4-5) fara sa discutam de problemele pe care le aveam si dupa aceea innebunit am fortat un raspuns. Pentru prima data am primit de la ea ceva constructiv: ne-am intalnit sa discutam ce nu a mers, ce a mers si ce sa facem. evident discutia nu a condus la nici o concluzie urmand sa ne mai intalnim. urmatoarea data ,dupa ce pur si simplu am discutat cred eu, tot ce ramasase de discutat, i-am cerut un raspuns. care a fost NU. Ca i-am aratat ca poate face cu mine ce vrea, este foarte probabil, de implorat insa, nu am implorat sa se intoarca ci doar i-am spus ce simt, ce cred, ce rezolvari vad, decizia ramanand la ea.
Ce sa cred...e acest nu, un NU sau e un stai ca ma mai gandesc? Eu nu voi mai face absolut nimic asta am promis! Sper insa ca poate va dori sa se intoarca...si atunci sa nu fie prea tarziu.
Mersi!
Banuiesc ca am trecut usor in sfera penibililui cu atatea posturi...o sa ma abtin o saptamana poate reusesc sa ma mai linistesc si intre timp sa mai citesc cele scrise de voi, poate, poate inteleg si eu ceva. :-)
Realizez Iulian ca nu mai este nici o sansa pentru noi. Dar in acelasi timp sper. E ciudat cum pot sa imi doresc si sa simt doua lucruri total contradictorii in acelasi timp. Cat de acceptat sa fim impreuna nu se pune problema fiindca nu mai am de gand sa fac ceva in directia asta. I-am promis ca nu o s-o mai caut, tocmai pentru a nu-i da ocazia sa gandeasca macar "Vai ce bine ca am scapat de asta!". Cat despre intrebat sincer, am facut acest lucru si am primit si raspuns: NU. Raspuns care nu stiu cat de sincer a fost spus.
Este ciudat pentru mine modul in care s-a intamplat, si problema e ca in momentul in care nu mai distingi adevarul de minciuna ramai in ceata. pe scurt hai sa va povestesc cum e cu raspunsurile. A fost initial un NU, in aceeasi zi pe seara a fost "hai sa ne intalnim in cateva zile sa mai vedem", dupa ce au trecut cateva zile a fost un NU pentru mine si pentru prieteni "i-am spus NU sa ma mai gandesc", peste alte cateva zile a fost "Lasa-ma sa ma gandesc! E mai bine ca inainte cand am spus NU?". In urmatoalrele 3-4 luni ne-am intalnit de cateva ori (4-5) fara sa discutam de problemele pe care le aveam si dupa aceea innebunit am fortat un raspuns. Pentru prima data am primit de la ea ceva constructiv: ne-am intalnit sa discutam ce nu a mers, ce a mers si ce sa facem. evident discutia nu a condus la nici o concluzie urmand sa ne mai intalnim. urmatoarea data ,dupa ce pur si simplu am discutat cred eu, tot ce ramasase de discutat, i-am cerut un raspuns. care a fost NU. Ca i-am aratat ca poate face cu mine ce vrea, este foarte probabil, de implorat insa, nu am implorat sa se intoarca ci doar i-am spus ce simt, ce cred, ce rezolvari vad, decizia ramanand la ea.
Ce sa cred...e acest nu, un NU sau e un stai ca ma mai gandesc? Eu nu voi mai face absolut nimic asta am promis! Sper insa ca poate va dori sa se intoarca...si atunci sa nu fie prea tarziu.
Mersi!
5
Povestea mea / Re: o alta poveste...terminata
« : 19 August, 2006, 05:55:58 p.m. »
In primul rand va multumesc pentru raspunsurile voastre. M-am uitat peste ce ati mai scris si peste ce probleme aveti si voi.
Multa lume considera povestea mea o banalitate. Comparativ cu alte persoane e un nimic, asta e o certitudine.Sunt mult mai grave alte lucruri in viata care se intampla.probabil ca acum 5 luni daca as fi dat peste acest site din intamplare pur si simplu as fi inchis browserul sau as fi apasat back. E ciudat...toti suferim la un moment dat in viata. unii mai des ca altii, unii isi revin mai repede altii mai greu. stiu ca nu exista o regula generala sau un mendicament pe care am putea sa-l luam si sa facem trecutul sau prezentul sa dispara. Mi-e jena ca din ipostaza in care ma aflu sa dau sfaturi cuiva si de aceea pentru moment ma abtin si zic numai multumesc. Nici nu stiu cum sa incadrez ceea ce fac eu acum: imi plang de mila, imi caut o consolare, caut raspunsuri...habar nu am. ma uit peste ce am scris la inceputul acestui topic si parca nu e scrisul meu. Cred ca eu unul nu as fi inteles nimic daca mi l-ar fi dat cineva sa-l citesc. sunt enorm de multe lucruri lipsa, dar stiu ca voi ati inteles prin intemediul experientelor pe care le-ati trait. evident ma gandesc ca ceea ce am scris mai sus e varianta mea si filtrata prin trairile mele... daca veti da de un post al unei domnisoare care se plange de experienta urata din care tocmai a iesit oare reuseste cineva sa faca conexiunea intre cele doua "povesti"? dar aberez ...nu are cum ea sa citeasca aceste lucruri, sau sa scrie pe acest forum.
Vreau totusi sa raspund cumva la ceea ce mi-ati scris. In primul rand multumesc pentru ca "ati trecut pe aici" si ca ati folosit timpul vostru pentru a incerca sa ma ajutati. Sincer prefer sa stiu ca sunteti undeva alaturi de cei dragi voua si va simtiti bine decat sa scrieti aici. Asa ca daca reveniti, cred ca modul in care m-ati ajuta cel mai mult e sa dati un telefon cuiva apropiat sa iesiti cu copiii, familie, prieteni sa incercati sa fiti fericiti. Viata pana la urma cred ca ne-o facem cum vrem. Are si soarta un rol esential dar...
Adina sau Denisa, (nu stiu fiindca vad semnatura diferita de username, oricum apreciez f mult faptul ca e un nume in comparatie cu mine care vreau sa ma ascund) crede-ma ca asta incerc sa fac de 5 luni. incerc sa ma linistesc. si incerc sa fac cat mai multe tocmai ca sa ajung la aceea liniste care nu mai apare. unele din actiunile mele pot fi interpretate ca "pozitive" altele ca "negative". Am incercat de la stat singur, sau plimbat singur sute de km cu masina, munca in exces, la iesit cu prietenii si pana la (imi cer scuze nici nu stiu daca am voie sa scriu asa ceva) la incercat alta relatie si facut sex cu altcineva. Nu vreau sa credeti ca am facut asa ceva pe bani sau altceva. in nici un caz nu as face asa ceva. Am crezut ca ma va ajuta sa trec peste. De unele lucruri imi e jena (respectiv o noua relatie), de altele nu, concluzia este insa ca absolut nimic nu m-a ajutat. Cat despre scuze, da am avut despre ce sa imi cer scuze. Toate pretextele aveau ca punct de plecare un adevar...ignoranta, egoism, glume proaste, discreditarea serviciului ei.
Da recunosc ca nu am fost un sfant, departe de mine aceasta idee. Dar nicidecum nu erau motive suficiente si in nici un caz nu erau asa cum mi le-a prezentat ea. Si multe dintre defectele mele le-as fi schimbat. Nu toate, nu pot asta. Dar dupa cum am spus cred ca daca iti doresti ceva foarte mult, cu eforturi foarte mari se poate si reusi. Si asta nu spun eu in incercarea de a ma apara, sau in incercarea de a o discredita pe ea, ci si parintii amandorura (care s-au implicati mai mult sau mai putin cu voia noastra in dorinta de a face un bine), prietenii comuni (initial ai mei dar care pe timpul relatiei mele au fost foarte apropiati de ea si care acum ii simt lipsa). Contradictiile insa ma innebunesc pur si simplu. nu inteleg cum poti sa spui "nu e adevarat ca nu te iubesc" (observa te rog dubla negatie) si in acelasi timp sa nu dea un semn de viata sa incerce sa afle ce fac, cum sunt...la un moment dat am avut o problema "de sanatate". nu grava dar cam o luna de zile am fost, ma rog...le-am avut...Nu vreau sa dau foarte multe detalii fiindca mi-e cam "frica" sa fiu "identificat". nici nu stiu de ce, si de cine incerc sa ma ascund. DEsi a stiut,fiind anuntata de un prieten comun, nu a dat un amarat de sms si a parut foarte mirata si interesata cand i-am povestit in momentul in care am vornit intr-un final prin viu grai... Cum poti sa spui ca "te protejezi" de persoana in care sustii ca ai incredere, si care a stat langa tine sapte ani, si cel putin a incercat sa te sustina prin toate greutatile prin care a trecut. M-a ajutat foarte mult si ea pe mine..dupa cum am spus a fost o relatie cu ups & downs, normala cred eu, nu stiu. Mie mi-ar fi rusine dupa cate am trait impreuna sa zic ca ma protejez fata de ea...ar insemna sa fiu nebun sa spun asa ceva.
Nu vreau sa sune intr-un fel in care cer ceva inapoi pentru ce am facut pentru ea, sau ca imi e datoare cu ceva...asa ceva nu mi se pare normal. Desi numai de dragul a ceea ce a fost frumos in trecut mi se pare firesc, chiar daca e mai greu sa spui adevarul. O fii el mai dureros dar consider ca e mai bine sa gresesti fiind sincer decat sa iesi cu fruntea curata prin minciuni...sau ma rog poate sunt eu prea naiv. Cat despre obligat, nu am incercat sa oblig pe nimeni...am considerat adevarate putinele cuvinte pe care mi le spunea si imi puneam toata incredere in ele. Desi faptele ei spuneau altceva.
Just a tear,
Nici eu nu cred ca relatia noastra ar fi la fel ca in cei 7 ani. Dar nici nu pot sa stiu si sa vad in viitor cum a vazut probabil ea si sa consider ca ar fi urmat o perioada urata si plina de dezamagiri. Pot sa ma comport ca vulpea care spunea despre struguri ca sunt acri? Ar fi putut sa fie mai urata, dar si mult mai frumoasa fiindca eu unul m-as fi comportat mult mai atent. Nu avea cum sa fie la fel fiindca in primul rand s-ar fi schimbat multe...gandeste-te numai ca am fi stat impreuna si ca pasul imediat urmator ar fi fost sa ne casatorim. Urmau alte probleme care imi place sa cred ca ne-ar fi unit mai mult. recunosc ca intr-adevar ar fi fost mai greu sa reparam ce nu a mers si sa continuam ce a fost frumos, dar daca cineva a obtinut ceva fara nici cel mai mic efort, tare mult as vrea sa cunosc acea persoana. Nu zic sa te chinui sau sa-ti impui sa iubesti pe cineva, fiindca acest lucru este imposibil evident. Dar daca premisele sunt bune, respectiv spunea ca sentimentele exista, de ce sa renunti? Cat despre sentimentele care s-au schimbat, sunt de acord cu tine, si consider acest lucru unul normal. Dar nu si in conditiile in care sustii cu tarie atata timp, "nu e adevarat ca nu te mai iubesc". Nu mai era focul de la inceput si cred ca acest lucru este valabil in orice relatie dar cand afirmi ca iubesti pe cineva...nu stiu..nu prea poti sa te joci cu cuvinele astea.
Nu se compara nimic cu primul an si nici nu ai cum sa dai timpul inapoi, stiu ca nu aveam cum sa ne intoarcem in timp, dar inca cred cu tarie ca puteam sa avem un viitor frumos, diferit, dar totusi frumos. La fel, cu rele cu bune, cu sacrificii dar totusi un viitor fericit. Intr-adevar putea foarte bine sa spuna Nu te mai iubesc sau nu mai vreau, m-am plictisit de tine, sau am pe altcineva, sa spuna un adevar care sa fie si un motiv suficient.era intr-adevar mult mai greu si ar fi fost nevoie de mult mai mult curaj din partea ei, dar ce zici nu crezi ca era mai bine sa spui adevarul unui om care e pur si simplu disperat de faptul ca nu s-au epuizat toate sansele. E suficient sa spui "Am facut tot ce am putut" ca pe o scuza ieftina si "Nici mie nu mi-e usor" unei persoane care nu cere imposibilul ci doar o sansa. Si asta in conditiile in care afirmi ca exista premise suficient de puternice dupa cum am mai spus, respectiv sentimente exista. Ma tot gandesc daca o mai vreau in viata mea...eu cred ca oamenii se pot schimba atat in bine cat si in rau. Cel mai mult conteaza, parerea mea "cei 7 ani de acasa", care influenteaza in mod direct caracterul unui om. Si acei 7 ani ii avea, daca ma intelegi ce vreau sa spun, nu era o nesimtita, sau mai stiu eu cum... DA o mai vreau in viata mea cu o singura conditie. Sa nu se intoarca la mine prin comparatie cu o alta persoana cu care are/va avea o relatie (cred ca in tot acesti 7 ani nu m-a inselat asa ca nu am folosit timpul trecut). asa ceva nu stiu de ce, daca e bine sau nu, dar nu pot sa accept . Inca o mai iubesc, si afirm acest lucru cu tarie fiindca asta e adevarul meu.
Asta i-am spus si poate din pacate pentru mine asta cred ca voi simti mult timp de acum inainte. Nu pot sa cred ca nu merita, sau ca nu a meritat.
LoveGirl,
Nici nu stiu ce e mai bine. Daca aflu motivele o sa ma simt oare mai bine? Imi e teama de ele, dar totusi vreau sa le aflu fiindca simt ca sanse mai sunt. ma simt acum un mare loser. Si sincer toata lumea imi spune ca nu am motive. Ma simt singur si total debusolat. Parca sunt un pusti de 5 ani caruia i s-a furat jucaria. Stiu ca numai am cum sa o gasesc dar continui sa o caut! Si desi nu am ce sa mai fac nu vreau sa renunt! Va multumesc foarte mult pentru ajutorul vostru!
Multa lume considera povestea mea o banalitate. Comparativ cu alte persoane e un nimic, asta e o certitudine.Sunt mult mai grave alte lucruri in viata care se intampla.probabil ca acum 5 luni daca as fi dat peste acest site din intamplare pur si simplu as fi inchis browserul sau as fi apasat back. E ciudat...toti suferim la un moment dat in viata. unii mai des ca altii, unii isi revin mai repede altii mai greu. stiu ca nu exista o regula generala sau un mendicament pe care am putea sa-l luam si sa facem trecutul sau prezentul sa dispara. Mi-e jena ca din ipostaza in care ma aflu sa dau sfaturi cuiva si de aceea pentru moment ma abtin si zic numai multumesc. Nici nu stiu cum sa incadrez ceea ce fac eu acum: imi plang de mila, imi caut o consolare, caut raspunsuri...habar nu am. ma uit peste ce am scris la inceputul acestui topic si parca nu e scrisul meu. Cred ca eu unul nu as fi inteles nimic daca mi l-ar fi dat cineva sa-l citesc. sunt enorm de multe lucruri lipsa, dar stiu ca voi ati inteles prin intemediul experientelor pe care le-ati trait. evident ma gandesc ca ceea ce am scris mai sus e varianta mea si filtrata prin trairile mele... daca veti da de un post al unei domnisoare care se plange de experienta urata din care tocmai a iesit oare reuseste cineva sa faca conexiunea intre cele doua "povesti"? dar aberez ...nu are cum ea sa citeasca aceste lucruri, sau sa scrie pe acest forum.
Vreau totusi sa raspund cumva la ceea ce mi-ati scris. In primul rand multumesc pentru ca "ati trecut pe aici" si ca ati folosit timpul vostru pentru a incerca sa ma ajutati. Sincer prefer sa stiu ca sunteti undeva alaturi de cei dragi voua si va simtiti bine decat sa scrieti aici. Asa ca daca reveniti, cred ca modul in care m-ati ajuta cel mai mult e sa dati un telefon cuiva apropiat sa iesiti cu copiii, familie, prieteni sa incercati sa fiti fericiti. Viata pana la urma cred ca ne-o facem cum vrem. Are si soarta un rol esential dar...
Adina sau Denisa, (nu stiu fiindca vad semnatura diferita de username, oricum apreciez f mult faptul ca e un nume in comparatie cu mine care vreau sa ma ascund) crede-ma ca asta incerc sa fac de 5 luni. incerc sa ma linistesc. si incerc sa fac cat mai multe tocmai ca sa ajung la aceea liniste care nu mai apare. unele din actiunile mele pot fi interpretate ca "pozitive" altele ca "negative". Am incercat de la stat singur, sau plimbat singur sute de km cu masina, munca in exces, la iesit cu prietenii si pana la (imi cer scuze nici nu stiu daca am voie sa scriu asa ceva) la incercat alta relatie si facut sex cu altcineva. Nu vreau sa credeti ca am facut asa ceva pe bani sau altceva. in nici un caz nu as face asa ceva. Am crezut ca ma va ajuta sa trec peste. De unele lucruri imi e jena (respectiv o noua relatie), de altele nu, concluzia este insa ca absolut nimic nu m-a ajutat. Cat despre scuze, da am avut despre ce sa imi cer scuze. Toate pretextele aveau ca punct de plecare un adevar...ignoranta, egoism, glume proaste, discreditarea serviciului ei.
Da recunosc ca nu am fost un sfant, departe de mine aceasta idee. Dar nicidecum nu erau motive suficiente si in nici un caz nu erau asa cum mi le-a prezentat ea. Si multe dintre defectele mele le-as fi schimbat. Nu toate, nu pot asta. Dar dupa cum am spus cred ca daca iti doresti ceva foarte mult, cu eforturi foarte mari se poate si reusi. Si asta nu spun eu in incercarea de a ma apara, sau in incercarea de a o discredita pe ea, ci si parintii amandorura (care s-au implicati mai mult sau mai putin cu voia noastra in dorinta de a face un bine), prietenii comuni (initial ai mei dar care pe timpul relatiei mele au fost foarte apropiati de ea si care acum ii simt lipsa). Contradictiile insa ma innebunesc pur si simplu. nu inteleg cum poti sa spui "nu e adevarat ca nu te iubesc" (observa te rog dubla negatie) si in acelasi timp sa nu dea un semn de viata sa incerce sa afle ce fac, cum sunt...la un moment dat am avut o problema "de sanatate". nu grava dar cam o luna de zile am fost, ma rog...le-am avut...Nu vreau sa dau foarte multe detalii fiindca mi-e cam "frica" sa fiu "identificat". nici nu stiu de ce, si de cine incerc sa ma ascund. DEsi a stiut,fiind anuntata de un prieten comun, nu a dat un amarat de sms si a parut foarte mirata si interesata cand i-am povestit in momentul in care am vornit intr-un final prin viu grai... Cum poti sa spui ca "te protejezi" de persoana in care sustii ca ai incredere, si care a stat langa tine sapte ani, si cel putin a incercat sa te sustina prin toate greutatile prin care a trecut. M-a ajutat foarte mult si ea pe mine..dupa cum am spus a fost o relatie cu ups & downs, normala cred eu, nu stiu. Mie mi-ar fi rusine dupa cate am trait impreuna sa zic ca ma protejez fata de ea...ar insemna sa fiu nebun sa spun asa ceva.
Nu vreau sa sune intr-un fel in care cer ceva inapoi pentru ce am facut pentru ea, sau ca imi e datoare cu ceva...asa ceva nu mi se pare normal. Desi numai de dragul a ceea ce a fost frumos in trecut mi se pare firesc, chiar daca e mai greu sa spui adevarul. O fii el mai dureros dar consider ca e mai bine sa gresesti fiind sincer decat sa iesi cu fruntea curata prin minciuni...sau ma rog poate sunt eu prea naiv. Cat despre obligat, nu am incercat sa oblig pe nimeni...am considerat adevarate putinele cuvinte pe care mi le spunea si imi puneam toata incredere in ele. Desi faptele ei spuneau altceva.
Just a tear,
Nici eu nu cred ca relatia noastra ar fi la fel ca in cei 7 ani. Dar nici nu pot sa stiu si sa vad in viitor cum a vazut probabil ea si sa consider ca ar fi urmat o perioada urata si plina de dezamagiri. Pot sa ma comport ca vulpea care spunea despre struguri ca sunt acri? Ar fi putut sa fie mai urata, dar si mult mai frumoasa fiindca eu unul m-as fi comportat mult mai atent. Nu avea cum sa fie la fel fiindca in primul rand s-ar fi schimbat multe...gandeste-te numai ca am fi stat impreuna si ca pasul imediat urmator ar fi fost sa ne casatorim. Urmau alte probleme care imi place sa cred ca ne-ar fi unit mai mult. recunosc ca intr-adevar ar fi fost mai greu sa reparam ce nu a mers si sa continuam ce a fost frumos, dar daca cineva a obtinut ceva fara nici cel mai mic efort, tare mult as vrea sa cunosc acea persoana. Nu zic sa te chinui sau sa-ti impui sa iubesti pe cineva, fiindca acest lucru este imposibil evident. Dar daca premisele sunt bune, respectiv spunea ca sentimentele exista, de ce sa renunti? Cat despre sentimentele care s-au schimbat, sunt de acord cu tine, si consider acest lucru unul normal. Dar nu si in conditiile in care sustii cu tarie atata timp, "nu e adevarat ca nu te mai iubesc". Nu mai era focul de la inceput si cred ca acest lucru este valabil in orice relatie dar cand afirmi ca iubesti pe cineva...nu stiu..nu prea poti sa te joci cu cuvinele astea.
Nu se compara nimic cu primul an si nici nu ai cum sa dai timpul inapoi, stiu ca nu aveam cum sa ne intoarcem in timp, dar inca cred cu tarie ca puteam sa avem un viitor frumos, diferit, dar totusi frumos. La fel, cu rele cu bune, cu sacrificii dar totusi un viitor fericit. Intr-adevar putea foarte bine sa spuna Nu te mai iubesc sau nu mai vreau, m-am plictisit de tine, sau am pe altcineva, sa spuna un adevar care sa fie si un motiv suficient.era intr-adevar mult mai greu si ar fi fost nevoie de mult mai mult curaj din partea ei, dar ce zici nu crezi ca era mai bine sa spui adevarul unui om care e pur si simplu disperat de faptul ca nu s-au epuizat toate sansele. E suficient sa spui "Am facut tot ce am putut" ca pe o scuza ieftina si "Nici mie nu mi-e usor" unei persoane care nu cere imposibilul ci doar o sansa. Si asta in conditiile in care afirmi ca exista premise suficient de puternice dupa cum am mai spus, respectiv sentimente exista. Ma tot gandesc daca o mai vreau in viata mea...eu cred ca oamenii se pot schimba atat in bine cat si in rau. Cel mai mult conteaza, parerea mea "cei 7 ani de acasa", care influenteaza in mod direct caracterul unui om. Si acei 7 ani ii avea, daca ma intelegi ce vreau sa spun, nu era o nesimtita, sau mai stiu eu cum... DA o mai vreau in viata mea cu o singura conditie. Sa nu se intoarca la mine prin comparatie cu o alta persoana cu care are/va avea o relatie (cred ca in tot acesti 7 ani nu m-a inselat asa ca nu am folosit timpul trecut). asa ceva nu stiu de ce, daca e bine sau nu, dar nu pot sa accept . Inca o mai iubesc, si afirm acest lucru cu tarie fiindca asta e adevarul meu.
Asta i-am spus si poate din pacate pentru mine asta cred ca voi simti mult timp de acum inainte. Nu pot sa cred ca nu merita, sau ca nu a meritat.
LoveGirl,
Nici nu stiu ce e mai bine. Daca aflu motivele o sa ma simt oare mai bine? Imi e teama de ele, dar totusi vreau sa le aflu fiindca simt ca sanse mai sunt. ma simt acum un mare loser. Si sincer toata lumea imi spune ca nu am motive. Ma simt singur si total debusolat. Parca sunt un pusti de 5 ani caruia i s-a furat jucaria. Stiu ca numai am cum sa o gasesc dar continui sa o caut! Si desi nu am ce sa mai fac nu vreau sa renunt! Va multumesc foarte mult pentru ajutorul vostru!
6
Povestea mea / o alta poveste...terminata
« : 19 August, 2006, 11:34:18 a.m. »
salut,
Acum cateva luni nici nu mi-as fi imaginat ca o sa scriu pe un forum despre asa ceva. Nu cred ca am scris pe orice forum niciodata pana acum. Ce pot sa spun despre mine e ca merg pe 27 ani si ca am trait o poveste de dragoste normala, probabil cum au trait toti. si la fel ca majoritatea persoanelor care au avut o poveste, s-a terminat. Cu ce e mai deosebita povestea aceasta...e a mea. O poveste cu bune, cu rele ce a durat 7 ani si ca toate povestile de acest fel s-a terminat cu lacrimi multe, care si dupa 5 luni de zile tot mai sunt acolo. A inceput la facultate si s-a terminat cand ne-am realizat amandoi dpdv profesional. Finalul pentru mine a fost in stilul ne iubim dar nu ne intelegem. ceva de neconceput pentru mine. intr-o zi, dupa o cearta banala la telefon cum am mai avut gramada inainte mi-a spus...e mai bine sa ne despartim. Am simtit ca cerul a cazut pe mine. intotdeauna am crezut ca daca te stradui si depui efort pentru o idee, un lucru acesta se poate realiza chiar daca e greu. timp de 4 luni tot am incercat sa-i schimb parerea, sa-i demonstrez ca pot sa ma schimb si ca singurele lucruri de care avem nevioie e iubire, rabdare si intelegere. Dupa 7 ani de zile nu reusisem sa ne mutam impreuna, stateam amandoi separat cu parintii si visul meu de a avea un apartament tocmai s-a realizat...evident dupa despartire. nici nu stiu ce sa zic...sau cu ce sa incep. cum a fost relatia noastra? Cu suisuri si coborasuri. cu enorm de multe lucruri frumoase, cel putin asa vad eu acum. perioada facultatii a fost ceva extraordinar, ne vedeam des, nu prea aveam foarte multi bani dar era extraordinar. Am trecut prin destul de multe impreuna si speram sa fie langa mine toata viata...dar ea n-a vrut. Cred ca am gresit enorm ca nu am cerut-o in casatorie. Am asteptat anul acesta sa ne luam concediu, sa uitam un pic de stresul de la serviciul fiecaruia, sa avem unde sa ne mutam si sa se intample...dar ea a vrut altceva. Motivele de despartire invocate:toata lumea imi spune ca sunt mai mult pretexte. N-am batut-o, n-am inselat-o, am respectat-o si iubit-o enorm. chiar nu cred ca sunt reale si suficiente pentru ca doi oameni sa se desparta. Am cersit motivele adevarate, dar inca nu le-am aflat. Considar ca e normal ca doi oameni sa se desparta daca nu se iubesc sau daca si-au gasit pe altcineva. nu are sens sa pun la socoteala si violente si nebunii din acestea fiindca nu le consider normale. in schimb ce am primit: ma cred cel mai destept, ma port urat cu prietenii mei, prieteni care m-au ajutat si ma ajuta in continuare, si ca i-am desconsiderat munca care o depune ea la serviciul ei. Nu imi vine sa cred ca in momentul in care am putut sa avem impreuna tot ce poate isi dori cineva, casa, masini, bani la greu (munciti de noi la fel de greu) totul s-a dus de rapa. relatia noastra incepuse sa devina monotona, prietenii nostri erau enervati de noi ca tot timpul eram in contradictoriu si ne certam numai pe prostii. am vrut din rasputeri sa schimb ceva si sa ne indreptam... nu am inteles insa niciodata adevaratul pericol. Pana cand s-a intamplat. Dupa ce mi-a spus ca vrea sa ne despartim, am fost nevoit sa plec cu serviciul 2 saptamani. I-am dat mesaje, mailuri disperate in care incercam sa-i transmit cat de mult o iubesc...credeam ca e singurul lucru de care are nevoie sa se razgandeasca. ce am primit inapoi..."ma gandesc" si de atunci tot sper. povestea pe scurt a celor 5 luni care au urmat. Flori, scrisori, mesaje, de 5-6 ori ne-am intalnit...ultimele doua dati am vorbit insa despre ce ar trebui sa facem. nu va ganditi ca am fost stresant...cate o floare pe luna pe care sa o gaseasca dimineata, 2 mesaje de noapte buna, o scrisoare, cateva mailuti. Raspunsul ei timp de 4 luni - ma gandesc. nu am facut multe fiindca nu stiam ce. nu am primit de la ea nici un telefon sa ma intrebe ce fac, un sms ceva, doar la cateva mailuri sau telefoane de ale mele niste raspunsuri. Ma simteam frustrat, dezamagit, incepusem sa iau calmante, fumam 3 pachete de tigari pe zi si din pacate inca fumez cam tot atat. am asteptat sa se gandeasca pana cand pur si simplu vedeam ca ma distrug si ca innebunesc. Atunci m-am dus la ea si i-am spus ce aveam pe suflet, i-am cerut iertare, mi-am cerut scuze, nu stiu..ce nu am zis. cu toate astea raspunsul ei a fost cel de la inceput. Nu a vrut sa spuna adevaratele motive...inca simt ca am fi putut trece peste toate acele pretexte. nu puteam sa promit nimic, tot te puteam sa fac e sa schimb unele, si altele sa ramana asa...acelasi lucru valabil si pentru ea. sa facem compromisuri si sa avem o viata normala. Acum dupa ce mi-a spus de trei ori nu, inca o iubesc si inca mai sper ca poate se va razgandi. stiu insa ca nu e cazul. dar inima imi spune altceva. Imi doresc o minune absolut imposibila, poate sa regrete, sa se intoarca cu o explicatie destul de buna sa o accept. si sa fim fericiti dupa aceea. si stiu ca acest lucru nu are cum sa se intample niciodata...dar o iubesc, de 5 luni primul lucru cu care ma trezesc in cap si ultimul lucru inainte sa ma culc este ea. si intre ele, banuiesc ca stiti tot ea. toti prietenii mei, desi nu au evident nimic personal cu ea, imi spun sa nu imi mai fac planuri, ganduri, fiindca nu a meritat dupa cum s-a comportat in astea 4 luni, parintii nostri spera si cred ca inca nu s-a terminat. Eu nu mai stiu...tot ce fac ma gandesc la ea si sa imi fac 1000 de ganduri.
Evident ce am scris aici e o versiune scurta si simplista a ceea ce s-a intamplat. daca avet un sfat, ceva sa-mi spuneti, va multumesc!
Acum cateva luni nici nu mi-as fi imaginat ca o sa scriu pe un forum despre asa ceva. Nu cred ca am scris pe orice forum niciodata pana acum. Ce pot sa spun despre mine e ca merg pe 27 ani si ca am trait o poveste de dragoste normala, probabil cum au trait toti. si la fel ca majoritatea persoanelor care au avut o poveste, s-a terminat. Cu ce e mai deosebita povestea aceasta...e a mea. O poveste cu bune, cu rele ce a durat 7 ani si ca toate povestile de acest fel s-a terminat cu lacrimi multe, care si dupa 5 luni de zile tot mai sunt acolo. A inceput la facultate si s-a terminat cand ne-am realizat amandoi dpdv profesional. Finalul pentru mine a fost in stilul ne iubim dar nu ne intelegem. ceva de neconceput pentru mine. intr-o zi, dupa o cearta banala la telefon cum am mai avut gramada inainte mi-a spus...e mai bine sa ne despartim. Am simtit ca cerul a cazut pe mine. intotdeauna am crezut ca daca te stradui si depui efort pentru o idee, un lucru acesta se poate realiza chiar daca e greu. timp de 4 luni tot am incercat sa-i schimb parerea, sa-i demonstrez ca pot sa ma schimb si ca singurele lucruri de care avem nevioie e iubire, rabdare si intelegere. Dupa 7 ani de zile nu reusisem sa ne mutam impreuna, stateam amandoi separat cu parintii si visul meu de a avea un apartament tocmai s-a realizat...evident dupa despartire. nici nu stiu ce sa zic...sau cu ce sa incep. cum a fost relatia noastra? Cu suisuri si coborasuri. cu enorm de multe lucruri frumoase, cel putin asa vad eu acum. perioada facultatii a fost ceva extraordinar, ne vedeam des, nu prea aveam foarte multi bani dar era extraordinar. Am trecut prin destul de multe impreuna si speram sa fie langa mine toata viata...dar ea n-a vrut. Cred ca am gresit enorm ca nu am cerut-o in casatorie. Am asteptat anul acesta sa ne luam concediu, sa uitam un pic de stresul de la serviciul fiecaruia, sa avem unde sa ne mutam si sa se intample...dar ea a vrut altceva. Motivele de despartire invocate:toata lumea imi spune ca sunt mai mult pretexte. N-am batut-o, n-am inselat-o, am respectat-o si iubit-o enorm. chiar nu cred ca sunt reale si suficiente pentru ca doi oameni sa se desparta. Am cersit motivele adevarate, dar inca nu le-am aflat. Considar ca e normal ca doi oameni sa se desparta daca nu se iubesc sau daca si-au gasit pe altcineva. nu are sens sa pun la socoteala si violente si nebunii din acestea fiindca nu le consider normale. in schimb ce am primit: ma cred cel mai destept, ma port urat cu prietenii mei, prieteni care m-au ajutat si ma ajuta in continuare, si ca i-am desconsiderat munca care o depune ea la serviciul ei. Nu imi vine sa cred ca in momentul in care am putut sa avem impreuna tot ce poate isi dori cineva, casa, masini, bani la greu (munciti de noi la fel de greu) totul s-a dus de rapa. relatia noastra incepuse sa devina monotona, prietenii nostri erau enervati de noi ca tot timpul eram in contradictoriu si ne certam numai pe prostii. am vrut din rasputeri sa schimb ceva si sa ne indreptam... nu am inteles insa niciodata adevaratul pericol. Pana cand s-a intamplat. Dupa ce mi-a spus ca vrea sa ne despartim, am fost nevoit sa plec cu serviciul 2 saptamani. I-am dat mesaje, mailuri disperate in care incercam sa-i transmit cat de mult o iubesc...credeam ca e singurul lucru de care are nevoie sa se razgandeasca. ce am primit inapoi..."ma gandesc" si de atunci tot sper. povestea pe scurt a celor 5 luni care au urmat. Flori, scrisori, mesaje, de 5-6 ori ne-am intalnit...ultimele doua dati am vorbit insa despre ce ar trebui sa facem. nu va ganditi ca am fost stresant...cate o floare pe luna pe care sa o gaseasca dimineata, 2 mesaje de noapte buna, o scrisoare, cateva mailuti. Raspunsul ei timp de 4 luni - ma gandesc. nu am facut multe fiindca nu stiam ce. nu am primit de la ea nici un telefon sa ma intrebe ce fac, un sms ceva, doar la cateva mailuri sau telefoane de ale mele niste raspunsuri. Ma simteam frustrat, dezamagit, incepusem sa iau calmante, fumam 3 pachete de tigari pe zi si din pacate inca fumez cam tot atat. am asteptat sa se gandeasca pana cand pur si simplu vedeam ca ma distrug si ca innebunesc. Atunci m-am dus la ea si i-am spus ce aveam pe suflet, i-am cerut iertare, mi-am cerut scuze, nu stiu..ce nu am zis. cu toate astea raspunsul ei a fost cel de la inceput. Nu a vrut sa spuna adevaratele motive...inca simt ca am fi putut trece peste toate acele pretexte. nu puteam sa promit nimic, tot te puteam sa fac e sa schimb unele, si altele sa ramana asa...acelasi lucru valabil si pentru ea. sa facem compromisuri si sa avem o viata normala. Acum dupa ce mi-a spus de trei ori nu, inca o iubesc si inca mai sper ca poate se va razgandi. stiu insa ca nu e cazul. dar inima imi spune altceva. Imi doresc o minune absolut imposibila, poate sa regrete, sa se intoarca cu o explicatie destul de buna sa o accept. si sa fim fericiti dupa aceea. si stiu ca acest lucru nu are cum sa se intample niciodata...dar o iubesc, de 5 luni primul lucru cu care ma trezesc in cap si ultimul lucru inainte sa ma culc este ea. si intre ele, banuiesc ca stiti tot ea. toti prietenii mei, desi nu au evident nimic personal cu ea, imi spun sa nu imi mai fac planuri, ganduri, fiindca nu a meritat dupa cum s-a comportat in astea 4 luni, parintii nostri spera si cred ca inca nu s-a terminat. Eu nu mai stiu...tot ce fac ma gandesc la ea si sa imi fac 1000 de ganduri.
Evident ce am scris aici e o versiune scurta si simplista a ceea ce s-a intamplat. daca avet un sfat, ceva sa-mi spuneti, va multumesc!
Pagini: [1]