1
Ai nevoie de un sfat? / Re: dupa 20 de ani
« : 21 Septembrie, 2007, 10:42:50 p.m. »
inda....am cetit rindurile tale de zeci de ori, si de fiecare data am cazut pe ginduri.
Iti multumesc.
Iti multumesc.
Afişare Mesaje
Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.
Pagini: [1]
2
Ai nevoie de un sfat? / Re: dupa 20 de ani
« : 21 Septembrie, 2007, 08:51:02 p.m. »
Revederile ne sint aproape imposibile. Cel putin asa par a fi acum. Deocamdata ma resemnez (mioritic) cu ideea ca ce-o vrea Dumnezeu, aia o sa se intimple. Eu, doar eu, ma gindesc la cum ar arata o eventuala viata impreuna cu el. Poate ca el nici nu-si doreste asta; si nici n-am de gind sa-l intreb. E prea devreme. Sau poate prea tirziu.
Scriind aici e ca si cum mi-as analiza sufletul din alte puncte de vedere. Citindu-va pe voi, ajuta. Am nevoie, cred, de sinceritate nuda. Sinceritatea celor echidistanti.
Scriind aici e ca si cum mi-as analiza sufletul din alte puncte de vedere. Citindu-va pe voi, ajuta. Am nevoie, cred, de sinceritate nuda. Sinceritatea celor echidistanti.
3
Ai nevoie de un sfat? / Re: dupa 20 de ani
« : 21 Septembrie, 2007, 05:54:02 p.m. »
Multumesc....Lorelei....
Am gresit incercind sa ma fac acceptata. Atita lucru stiu macar. Mi-a fost cumplit de teama, atunci, ca si acum, ca nimeni nu ma va accepta asa cum sint. Riscul de-a deveni o femeie divortata intr-un orasel de provincie, acum 15 ani era mare. Si, cum bine spuneai, e nevoie de curaj. Si pentru fericire. Si pentru nefericire.
Oooff.....
Sufletele pereche se intilnesc undeva, cindva, in viata de apoi?
Mi-e teama c-am sa ranesc. Si ma urasc caci stiu ca ma voi rani pe mine, in speranta de-ai face pe ceilalti fericiti.
Acum 15 ani, cind am ales...am ales bazata pe cantitatea de lacrimi ce-ar putea fi plinsa: 1 lacrima a sotului meu, 1 lacrima a sotiei lui, 1 lacrima a copilului.....
Lacrimile mele, lacrimile lui...astea n-au mai contat.....
Cum poti face inventar lacrimilor? Da' iubirilor?
Am gresit incercind sa ma fac acceptata. Atita lucru stiu macar. Mi-a fost cumplit de teama, atunci, ca si acum, ca nimeni nu ma va accepta asa cum sint. Riscul de-a deveni o femeie divortata intr-un orasel de provincie, acum 15 ani era mare. Si, cum bine spuneai, e nevoie de curaj. Si pentru fericire. Si pentru nefericire.
Oooff.....
Sufletele pereche se intilnesc undeva, cindva, in viata de apoi?
Mi-e teama c-am sa ranesc. Si ma urasc caci stiu ca ma voi rani pe mine, in speranta de-ai face pe ceilalti fericiti.
Acum 15 ani, cind am ales...am ales bazata pe cantitatea de lacrimi ce-ar putea fi plinsa: 1 lacrima a sotului meu, 1 lacrima a sotiei lui, 1 lacrima a copilului.....
Lacrimile mele, lacrimile lui...astea n-au mai contat.....
Cum poti face inventar lacrimilor? Da' iubirilor?
4
Ai nevoie de un sfat? / dupa 20 de ani
« : 21 Septembrie, 2007, 05:25:39 p.m. »
Va citesc de ceva vreme....cu toate ca nu asta conteaza acum cel mai mult. De ce scriu aici, acum, nici eu nu stiu. Poate ca am nevoie sa-mi zica cineva ca mai bine m-as trezi la realitate, o realitate altfel decit cea pe care as dori-o....
M-am casatorit acum 16 ani. Cu cel pe care-l iubeam, cu cel cu care am facut dragoste pentru prima data, cu EL. Apoi....l-am intilnit pe celalalt. Care celalalt imi era prieten de spirit; omul cu care citeam si discutam zile-nsir despre toate celea, omul care stiam eu ca ma intelege din toate punctele de vedere. Celalalt era casatorit si el, si cu un copil. Am discutat problema divorturilor, a mutarii impreuna, un milion de detalii. Dar n-am facut-o. Eu n-am facut-o. I-am povestit sotului meu despre toate astea, si mi-am vazut de casnicie. A aparut copilul, ne-am mutat pe un alt continent...
Am carat cu mine cartile citite impreuna cu celalalt. Si-n suflet, toate amintirile.
Dupa 15 ani, acum vreo luna, am primit un email. De la celalalt. M-am asteptat sa ma judece, sa arunce cu pietre....In fond, despartirea noastra a fost brusca si tacuta. N-am discutat. Doar am decis...eu. Doar eu. Tot timpul m-am simtit vinovata fata de el. Stiam ca ma iubea. Stiam.....
Acum, in istoria recenta, sintem doi oameni pe doua continente. Si cu toate astea, am reinceput totul ca si cum s-ar fi terminat ieri. Ma gasesc indragostita. Ma gasesc frematind de dorul lui. Ma regasesc gata sa-i arat lui toate cotloanele inimii mele. E intre noi un ritm firesc, o normalitate ireala....
Ma gindesc ades ca el e sufletul meu pereche. Ne desparte distanta, timpul, vremurile...si cu toate astea mi-l doresc. Am ajuns sa ma intreb nu cum ar fi fost viata mea alaturi de el, ci cum ar putea fi de-acum incolo.
Am descoperit surprinsa ca sint iubita, ca n-am fost niciodata judecata sau urita. Imi amintesc zimbetul lui. Si mersul lui. Vorbim la telefon. Ne scriem zilnic. Cind recitesc replicile noastre ma topesc. Mi se pare ireal.......
Imi respect sotul. Si - rusinos- imi e si mila de el.
Dar...ma gindesc si la viata mea. Viata sufletului meu......
Imi iubesc copilul mai presus de orice. Pentru el as face orice.
Cu celalalt...nu discutam problema divortului meu. Acum discutam pur si simplu. Doar eu, in gindurile mele, imi imaginez. Imi doresc. Si ma intreb.....cum e posibil? Am crezut despre mine ca sint femeie asezata. Am trait cu sentimentul vinovatiei 15 ani. Vinovata fata de sot, vinovata fata de iubit.....Acum ma simt vinovata. Iar. Fata de mine, fata de sot....
Nu stiu de ce va scriu. Poate pentru ca sint indragostita si-mi vine sa spun tuturor asta? Poate pentru ca ma simt vinovata si sentimentul il gasesc apasator? Nu stiu...dar ce importanta mai are?
M-am casatorit acum 16 ani. Cu cel pe care-l iubeam, cu cel cu care am facut dragoste pentru prima data, cu EL. Apoi....l-am intilnit pe celalalt. Care celalalt imi era prieten de spirit; omul cu care citeam si discutam zile-nsir despre toate celea, omul care stiam eu ca ma intelege din toate punctele de vedere. Celalalt era casatorit si el, si cu un copil. Am discutat problema divorturilor, a mutarii impreuna, un milion de detalii. Dar n-am facut-o. Eu n-am facut-o. I-am povestit sotului meu despre toate astea, si mi-am vazut de casnicie. A aparut copilul, ne-am mutat pe un alt continent...
Am carat cu mine cartile citite impreuna cu celalalt. Si-n suflet, toate amintirile.
Dupa 15 ani, acum vreo luna, am primit un email. De la celalalt. M-am asteptat sa ma judece, sa arunce cu pietre....In fond, despartirea noastra a fost brusca si tacuta. N-am discutat. Doar am decis...eu. Doar eu. Tot timpul m-am simtit vinovata fata de el. Stiam ca ma iubea. Stiam.....
Acum, in istoria recenta, sintem doi oameni pe doua continente. Si cu toate astea, am reinceput totul ca si cum s-ar fi terminat ieri. Ma gasesc indragostita. Ma gasesc frematind de dorul lui. Ma regasesc gata sa-i arat lui toate cotloanele inimii mele. E intre noi un ritm firesc, o normalitate ireala....
Ma gindesc ades ca el e sufletul meu pereche. Ne desparte distanta, timpul, vremurile...si cu toate astea mi-l doresc. Am ajuns sa ma intreb nu cum ar fi fost viata mea alaturi de el, ci cum ar putea fi de-acum incolo.
Am descoperit surprinsa ca sint iubita, ca n-am fost niciodata judecata sau urita. Imi amintesc zimbetul lui. Si mersul lui. Vorbim la telefon. Ne scriem zilnic. Cind recitesc replicile noastre ma topesc. Mi se pare ireal.......
Imi respect sotul. Si - rusinos- imi e si mila de el.
Dar...ma gindesc si la viata mea. Viata sufletului meu......
Imi iubesc copilul mai presus de orice. Pentru el as face orice.
Cu celalalt...nu discutam problema divortului meu. Acum discutam pur si simplu. Doar eu, in gindurile mele, imi imaginez. Imi doresc. Si ma intreb.....cum e posibil? Am crezut despre mine ca sint femeie asezata. Am trait cu sentimentul vinovatiei 15 ani. Vinovata fata de sot, vinovata fata de iubit.....Acum ma simt vinovata. Iar. Fata de mine, fata de sot....
Nu stiu de ce va scriu. Poate pentru ca sint indragostita si-mi vine sa spun tuturor asta? Poate pentru ca ma simt vinovata si sentimentul il gasesc apasator? Nu stiu...dar ce importanta mai are?
Pagini: [1]