2
« : 11 Aprilie, 2009, 10:35:29 p.m. »
Offf....distanta....poate uni sau poate desparti...tocmai am incheiat.. o relatie de 2 ani...la distanta.E foarte greu...intradevar la incep distanta era ca un gram de adrenalina in viata noastra de cuplu...cnd ne intalneam lumea era doar a noastra dar cu ce folos dupa cateva zile eu plecam si incepea greul...dorul, rutina, grijile, gelozii, certuri si iar certuri si apoi iar ne inatlneam si totul era lasat in trecut, ne iubeam ca bezmeticii.. timpul trecea.. si in loc de a ne apropia tot mai mult ne distantam.. ajunsesem sa ne certam chiar si in putinele zile in care ne intalneam....am inteles ca nu asta imi doream de la viata indiferent de cat de mult il iubeam....singuratea a invins.Eu m-am mutat acum 1 ani intr un oras total necunoscut.. am inceput o viata noua..si foarte greu m-am acomodat.Stia ca sunt foarte singura...si era imi facea tot felul de scene de "gelozie". Dupa certuri de nopti intregi a doua zi ma suna sa imi spuna cat de mult ma iubeste si ca ma intelege.....oare?.
NU am mai putut, m-am saturat de singuratate.. am nevoie de cineva aici langa mine, pe umarul caruia sa plang cand vreau sa plang, cu care sa rad privindu-l in ochii, pe care sa-l invelesc noaptea si care sa ma protejeze, cineva care sa imi spuna la 2 noaptea: "hai sa facem clatite ca am o pofta nebuna...." daca cer prea mult nu stiu dar eu asa nu am mai putut.. stiu ca ma iubeste si ca acum sufera poate chiar mai mult ca mine ptr ca nu-mi intelege motivul si imi pare rau......dar prefer sa suferim acum.......decat mai tarziu... in final as vrea sa concluzionez: distanta poate face mult bine dar intr-un final cred ca rezutatul e acelasi, ochii care nu se vad se uita!
Afişare Mesaje