Afişare Mesaje
1
Povestea mea / Povestea mea...
« : 19 Februarie, 2014, 02:28:52 a.m. »
M-am gandit si eu ca dupa atata timp cat a trecut de cand am ajuns pe aceste meleaguri ale site-ului Lovetime sa imi spun si eu povestea , dar cat pot eu de pe scurt caci e tarziu si eu sunt la lucru...
Povestea mea ar incepe cu povestea parintilor mei : mam o fata de la tara , a treia la parinti , cu vise mari , a fugit de acasa pentru iubirea in care credea ea pe atunci : un tanar de 24 de ani , inalt, slab , frumos si destul ,destul de romantic ce credea la fel ca si ea in iubirea eterna. S-au casatorit cand ea a facut 18 ani si un an mai tarziu am aparut eu , apoi inca un an si opt luni au mai trecut ,timp in care lucrurile deveneau din ce in ce mai rele , caci "tanarul" devenea "barbat" si iubirea , obisnuinta si apare o fetita cu ochi caprui si par saten (sora mea). Eu ducand lipsa dragostei de l-anceput caci "tatal" era deja un simplu betiv , iar mama facea si ea ce putea , aveam niste ganduri destul de criminale pentru sora mea cu care trebuia sa impart acum si putina atentie pe care o primeam . Pe la 5 ani jumate ai mei am plecat cu mama si sora mea la bunica , mama si tata au divortat (divort ce a durat vreo 3-4 ani) si "sa primesti iubire" era deja un concept destul de indepartat pentru mama. A inceput inca de pe atunci sa aiva relatii cu alt barbat ,dar cum bine se stie nicio iubire nu e la fel de tumultoasa ca prima, oricat de puternica ar fi. Oricum eram un pusti destul de destept zic eu si am stiut intotdeauna sa trec cu zambetul pe buze peste orice lucru trist. Dar pe la 14 ani lucrurile au inceput sa se schimbe cand a aparut pentru prima oara o dragoste in viata mea si pe la 15 ani v-am gasit pe voi aici , moment in care eram foarte trist si pierdut de lume deja. Dar cu ajutorul vostru am reusit sa imi recapat abilitatea (zic eu) de a zambi chiar si cand sunt trist. Si 2 ani mai tarziu ma rugam Marii sa ma ajute sa gasesc o fata "perfecta" pentru mine . Si am gasit-o la 17 ani jumate. Firava ca o floare, mai dulce decat mierea si mai pretioasa decat o printesa , mai frumoasa decat stralucirea diamantelor si mai isteata decat un spargator de banci . Cu ea sunt si acum la aproape 19 ani in ciuda zecilor de certuri si probleme si planuiesc sa raman o viata cu ea . Am uitat sa mentionez despre certurile cu biata mama care a avut grija de noi cat si cum a putut ea , certuri pentru care am plecat de acasa si despre faptul ca acum am doua surioare : una de 17 ani si alta de 5 luni
Voi ce ziceti de povestea asta? (si despre ultimii 2 ani ar fi ceva mai mult de scris decat am scris aici , dar am hotarat sa scriu numai partea asta momentan)
Povestea mea ar incepe cu povestea parintilor mei : mam o fata de la tara , a treia la parinti , cu vise mari , a fugit de acasa pentru iubirea in care credea ea pe atunci : un tanar de 24 de ani , inalt, slab , frumos si destul ,destul de romantic ce credea la fel ca si ea in iubirea eterna. S-au casatorit cand ea a facut 18 ani si un an mai tarziu am aparut eu , apoi inca un an si opt luni au mai trecut ,timp in care lucrurile deveneau din ce in ce mai rele , caci "tanarul" devenea "barbat" si iubirea , obisnuinta si apare o fetita cu ochi caprui si par saten (sora mea). Eu ducand lipsa dragostei de l-anceput caci "tatal" era deja un simplu betiv , iar mama facea si ea ce putea , aveam niste ganduri destul de criminale pentru sora mea cu care trebuia sa impart acum si putina atentie pe care o primeam . Pe la 5 ani jumate ai mei am plecat cu mama si sora mea la bunica , mama si tata au divortat (divort ce a durat vreo 3-4 ani) si "sa primesti iubire" era deja un concept destul de indepartat pentru mama. A inceput inca de pe atunci sa aiva relatii cu alt barbat ,dar cum bine se stie nicio iubire nu e la fel de tumultoasa ca prima, oricat de puternica ar fi. Oricum eram un pusti destul de destept zic eu si am stiut intotdeauna sa trec cu zambetul pe buze peste orice lucru trist. Dar pe la 14 ani lucrurile au inceput sa se schimbe cand a aparut pentru prima oara o dragoste in viata mea si pe la 15 ani v-am gasit pe voi aici , moment in care eram foarte trist si pierdut de lume deja. Dar cu ajutorul vostru am reusit sa imi recapat abilitatea (zic eu) de a zambi chiar si cand sunt trist. Si 2 ani mai tarziu ma rugam Marii sa ma ajute sa gasesc o fata "perfecta" pentru mine . Si am gasit-o la 17 ani jumate. Firava ca o floare, mai dulce decat mierea si mai pretioasa decat o printesa , mai frumoasa decat stralucirea diamantelor si mai isteata decat un spargator de banci . Cu ea sunt si acum la aproape 19 ani in ciuda zecilor de certuri si probleme si planuiesc sa raman o viata cu ea . Am uitat sa mentionez despre certurile cu biata mama care a avut grija de noi cat si cum a putut ea , certuri pentru care am plecat de acasa si despre faptul ca acum am doua surioare : una de 17 ani si alta de 5 luni
Voi ce ziceti de povestea asta? (si despre ultimii 2 ani ar fi ceva mai mult de scris decat am scris aici , dar am hotarat sa scriu numai partea asta momentan)
)