8
« : 16 Septembrie, 2004, 05:16:24 p.m. »
„Culcat, zâmbi cu stângăcie, iar ochii lui străluciră. Ea îşi simţi iubirea urcându-i în gâtlej şi ochii i se umplură de lacrimi. Se aruncă asupra buzelor lui şi strivi lacrimile între feţele lor.
Ea plângea în gura lui, iar el muşca din buzele acelea sărate toată amărăciunea dragostei lor”
Mura întinsă, se juca dansând degetele trandafirii. În bătaia slabă a unei lumânări şi acoperită cu petale albe ale florilor, flori de un singur fel şi din cele simple, dansul căpăta grăbit proporţii magice.
Prin proiecţiile împrumutate se descătuşau nălucile şi se desluşeau visele. Visul era pornit. Timiditatea mişcărilor imprima emoţie personajelor proaspăt născute.
- Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar – voi degete – ce forţe nebănuite, de suflet născute vă poartă spre mine? Ce dans hipnotic vă-nvăluie-n mreje spre întâmpinarea Munirului?
Lichefiere şi somn.
Visul prinde aripi şi încolţeşte în trupul ei lutos. Întâi tâmpla tresare într-un spasm repetat, o dată, de două ori, apoi spasmul se pierde, îi cuprinde gâtul şi se îndreaptă cu repeziciune tulburând mlădierea mâinilor. O clipă de linişte, un freamăt al sărutului umed şi sărat apoi începe furtuna: drumuri de peşti azurii o străbat dizolvând substanţa în calea lor şi găsind linişte doar când trupul lichid devine un purtător nu întâmplător ales al unei mări prea calme.
Peştii lucioşi produc zvâcniri ritmate, în spasm repetate conducând spre un dans întoarcere a oglinzilor lumii.
Stătea rezemată de propriile-i dorinţe într-o relaxare lină în timp ce albastra apă îi trăia trupul. O unduire, două, trei…peştii ocupaseră deja locul dansatorilor tactili.
Însă…mirare
spasmul revine
şi-o dată cu tine
un tumult amar
tulbură trupul
firavei U-mar
Şi un şuvoi argintiu s-a ascuns grăbit în spatele gleznei protecţie.
O sărutare pe umărul gol îndepărtă o şuviţă sărată, încă aparţinând umezelii.
- Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar, M-u-r-a…
Şi atunci, ochi vii ai altei lumi s-au deschis languros şi frivol în spatele perdelei de gene. Ape tulburi alungă somnul oazei şi-un ţipăt de dulce groază din gura de mură a Murei a ieşit în zborul unui pescăruş-
Privirea rotundă îi imprimă femeii obişnuinţa unei curtezane.
- Shamal! Munirul Shamal!
- Îmi aparţii Mura. Acum eşti a mea.
- Shamal intră în mine şi vei vedea alegerea.
……………………………………………………………………………………………………………………………….
- Mura, Mura…unde eşti? Chiar nu-ţi mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?
- Nu Vladimir. Nu. Nu încă. Poate niciodată. Sunt sigură. Nu-mi voi mai aduce niciodată aminte cum ne-am cunoscut.
O mai văzusem o dată sau de două ori înainte. Nu-mi spunea nimic. Nu-mi vorbea, însă ceva reţinea atenţia şi domolea timpul. Purta amprenta cuiva, a ceva. Oare, Doamne, de cine-mi amintea?…
Apoi a venit o zi în care soarele topise tot ce era de topit şi eram sătul, da eram sătul, asta o ştiu sigur, o saţietate îmi îngreţoşa gândurile şi mă afunda cu repeziciune, înghiţindu-mă.
Atunci am cunoscut-o.
M-am îndrăgostit. Mi-a cerut ceva şi i-am dat pe Vladimir, m-am dat ei într-un gest pe care nu l-aş regreta niciodată.
A urmat apoi preludiul zilelor şi al nopţilor, descoperirea locurilor, a cărărilor umblate sau mai puţin adânci. Dăruire şi fatalitate.
Disperare. Mi-a dat viaţă, un miraj încă necunoscut mie cuprinzând intensitatea şi mistuirea comune barbarului.
Îi plăcea să-i spun poveşti. Cred că mi le cerea mai mult pentru a putea produce visul. Orice fel de poveşti şi din cele simple de un singur fel.
- Spune-mi o poveste, Vladimir, te rog! Cu zâne şi dragoni, ceva frumos, Vladimir.
- Bine, Mura. Uite! Era odată o sămânţă mititică. O purtase valul până la mine. Am prins-o cu grijă între palmele mele fierbinţi şi am ţinut-o acolo până a crescut frumoasă şi dulce. Planta era tânără. Creştea repede-repede cu puterea gândului. Dar când s-a făcut mare s-a acoperit de spini, din cei deşi şi temeinic ascuţiţi de mâini nevăzute s-o ţină captivă. În mijloc proteja o floare. O floare albă. Când am descoperit-o, te-am văzut pe tine, Mura.
- Vladimir…unde e zâna? Unde-i dragonul? Trebuia să-mi spui o poveste…
- Mura tu eşti zâna iar eu sunt dragonul şi împreună o să avem copii delfini născuţi în ţipăt de pescăruş.
Un râs sălbatic a spart tăcerea. O unduire elastică şi strălucitoare mi-a tulburat atunci, plăcuta tihnă.
Mura visa din ce în ce în ce mai des. O găseam prinsă într-o transă ce mi-o fura. Încercam s-o trezesc dar eram reţinut chiar de ea. Doamne cât era de senină!…Chipul îi devenea translucid şi puteam să văd prin pielea-i străvezie visele ei.
Imagini incandescente, furtuni de apă şi de nisip formau trupul ei. Şi era atât de senină încât mi-o închipuiam fericită. Şi atunci nu îndrăzneam s-o tulbur cu nimic. Mă îndepărta. Ştiam că nu-i puteam oferi ceea ce îi imprima cu atât de multă uşurinţă visul. Eram fericit la gândul că prin mine ajunsese aşa. Poveştile mele o făcuseră să aparţină altei lumi.
Era atât de frumoasă…Nu puteam să-i rezist şi atunci fericirea mea devenea, seacă, aridă, mă făcea s-o ating şi atunci, sub dezmierdările mele, lumea ei pălea.
Ochi umbroşi se deschideau pe albul neliniştii şi Mura devenea din nou a mea.
- Vladimir!
- Te-am căutat Mura şi în cele din urmă te-am găsit. Frumos vis ai avut. Furtuna a fost roşie de data aceasta, un roşu aprins, pătimaş. Ti-a fost frică Mura?
- Vladimir, eu sunt furtuna când sunt acolo. Dacă mi-ar fi frică de ea înseamnă că mi-ar fi frică de mine. Facil. Nu de furtună mi-e frică Vladimir.
Apoi n-a mai vrut să se întoarcă. Plângea ca un copil când o luam înapoi. Peşti aurii se prelingeau pe faţa ei, reminescenţe a celei de a-doua lumi.
- De ce? Vladimir, de ce nu mă laşi acolo şi mă aduci înapoi?
O mângâiere pe părul ud şi fierbinte încercând să mi-o apropii. Însă ea era din ce în ce mai puţin a mea.
O sărutam frugal pe buzele-i de mură şi mă foloseam de dragoste în cel mai josnic mod deoarece doar prin ea mai reuşeam să o domin.
Apoi a venit ziua în care s-a închis cercul. Am surprins-o deşert. Aparent, nu era nimic neobişnuit. Doar un vânt puternic ca o furtună îi străbătea trupul, răscolindu-l.
O cerceta pătrunzător, cartografiindu-i trupul cu delicateţe. Mai întâi mâinile, fiecare deget, purtător al altei mângâieri, apoi braţele leagăn al amintirilor mele. Deget cu deget, unul câte unul – convertire sub semnul vântului. Pale străvezii îi urcau apoi pe linia gâtului cercei. O picătură de linişte pe trupul însetat ca mai apoi să erupă-n flori albe cu petale tăioase spre tâmplă. O zvâcnire ţipăt al plăcerii şi a vântului forţă coborî în intimitatea spatelui. Nisipul fin se ridica uşor pe spate într-un freamăt dans.
Pentru o clipă părea că acea forţă mă vede. Încercam s-o ating şi de câte ori mă apropiam de ea nisipul se retrăgea lăsând un gol în loc. Apoi am fost sigur. Prezenţa mea fusese recunoscută. Încercam să-l surprind însă jocul nisipului era perfid. Furtuni discrete pulsa vântul în trupul ei jonglându-i apariţiile în ochii mei. Atunci l-am zărit sărutându-i interiorul coapselor coborând apoi într-un tril spre curbura genunchiului. Am îngheţat.
Însă Munirul fremăta în continuare în trupul ei…
Mă întrebam dacă îi ştia prezenţa. Dacă ştia ce se petrece cu ea când vântul îi devenea stăpân. Eram îngrijorat pentru că mă simţeam răspunzător. Eram gelos pentru că o iubeam. Încercam să vorbesc cu ea însă de fiecare dată, mă oprea ceva.
Disperare. Dizolvare şi patimi. Ariditate.
- Ştiu.
A fost reversul acelei întâmplări cuprinzătoare de dragoste când mi-a spus dă-mi şi i-am dat exact lucrul care trebuia. Atunci am ştiut că am pierdut-o.
……………………………………………………………………………………………………………………………….
Frumos, Mura dar ştii tu oare?…
Nisipul.
Nu doar îşi încolăceşte braţele sale aurii
languros în jurul tău
până când proiecţiile tale în el devin puternice.
După ce dansul s-a terminat,
distruge.
Marea.
Munirul Shamal spune că marea nu e doar voluptate.
- Trezeşte-te Mura!
Forţa aceea ce te atrage în ea
ademenindu-te cu perle până
te cuprinde perfect în toate viscerele ei,
dansul sălbatic pe care-l atingi
într-o unduire…
Erodează.
Soarele.
Soarele, soarele, Mura…
Te-a păcălit prima dată când te-a sărutat cu o patimă
pe care n-ai mai simţit-o până atunci.
Îţi intrase în suflet şi locul acela pe care-l protejai
cu atâta înverşunare ca o fecioară…
Mura, Mura…
Calcinează.
……………………………………………………………………………………………………………………………….
N-am mai văzut-o multă vreme până-ntr-o zi când am întâlnit-o întâmplător pe stradă. Nu era singură. Avea un copil. Ne-am oprit unul în faţa altuia. O lacrimă străbătea, încet, faţa ei frumoasă. Ne-am alăturat. Am plecat împreună.
Afişare Mesaje
