10 Octombrie, 2025, 05:16:48 a.m.
Totul despre Iubire

Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Mesaje - marushka

Pagini: [1]
1
Versuri / Unphotographable
« : 11 Octombrie, 2004, 10:53:53 a.m. »



And once you told me I was mistaken
That I'd awaken with the sun
And ordered orange juice for one
It never entered my mind



Cameră înaltă şi albă pereţi moi de cord pulsând
Când te-am văzut taifun grafic emoţional explozie
în furtună metal topit senzaţie în timp instantaneu
orgasm pictural tahitian în Linda Cubana

El nu picta cu pensula, îşi picta masculinitatea
instrumentală
nu folosea culori extragere glob ocular parfum
cerc închis în camera cordială

Electric neuron ţipăt incandescent mi-am produs naşterea în perioada electrică a artistului perfecţionist
Turnuri efervescente şi aromă de rece simt pentru tine -



2
Phantasia / Re: Varful cu Dor - Hanul Viilor (cuvantul vântului)
« : 30 Septembrie, 2004, 09:19:43 a.m. »
Fermecătoare hangiţă...te-am căutat mult...
Mi s-a spus ca poţi vindeca prin vorbă sufletele orfane. Aşa am aflat eu despre tine, în depărtatele locuri de unde vin.
Iertată-mi fie vorba aprinsă, ar fi trebuit sa mă prezint.
Sunt Samiel al Africii de Nord, sunt sufocant prin simţirea-mi vie şi încărcat de pulberea aurie a deşertului.
Când îmi va veni rândul, voi adia şi eu povestea mea...

3
Povestea mea / Bad-I-Sad-O-Bist-Roz
« : 21 Septembrie, 2004, 12:23:25 p.m. »

Era frumos. Avea piele strălucitoare ca şi oglinda lacrimei care-l zămislise. Sub pulberea fină se vedea pulsarea puternică a vântului suflet.
I-am ridicat mâna. Palmă în palmă – îi simţeam căldura. Avea degete subţiri, fine. Mâna îi fusese construită pentru mângâieri, săruturi, pentru cartografieri şi dragoste.
Cealaltă mână avea pumnul strâns şi era uşor îngropată în nisipul fierbinte. Am cuprins-o şi domol, am încercat s-o deschid. Mi-am apropiat buzele de pielea fierbinte şi atunci s-a desfăcut…înlăuntrul ei adăpostea un sărut. Primul său sărut.
Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi pentru că ştiam că aveam să revin, să iubesc naşterea şi moartea lui Bad-I-Sad-O-Bist-Roz.

Când a ajuns acolo s-a îngropat în dunele fierbinţi. S-a rostogolit iar şi iar până ce, leneş, deşertul a acceptat-o. Nu era interesat de ea însă era un trup dornic de căldură iar el o avea din belşug.

Rostogol, rostogol
dunei eu îi dau ocol
răscolind, răscolind
trupul blond înnebunind…


Trupul i-a devenit brun iar sub razele soarelui părea acoperit de solzi lucioşi. Un păr blond, ars de căldură se unduia sălbatic mângâind curbura spatelui asemeni dunelor de nisip. Ochi verzi, umezi deschideau ferestre mari spre mări calme.
Contrast sau nehotărâre.
Era o dimineaţă obişnuită, ca multe altele când se ducea spre apus să culeagă boabele mari de nisip. Le strângea cu grijă în petale violet de nuferi magici aduşi de departe. Se pierdea apoi în trupul deşertului până ce drumul îi devenea de neîntâlnit şi atunci, se aşeza cuminte, desfăcea petalele moi şi scotea la lumină boabele fierbinţi. Le săruta nostalgic şi dezlipiţi de săruturile ei fluturi în zbor ieşeau.
Trup şi dezmierdare. Dragoste şi mângâiere îi ofereau aceştia în tresărirea lor cântată.
Atunci, în acea dimineaţă de iunie, adierea vie a fluturilor a fost tulburată de un vânt.
Un dans tremurat în jurul ei recunoaştere şi aşa au prins ştiinţă unul de altul. S-a apropiat. Mai întâi timid, apoi din ce în ce mai curios. Atingeri nevăzute îi descopereau şi învăţau trupul. Adieri fierbinţi şi uscate aburea vântul în pielea ei săruturi.
Concentrarea aceea violet de pulbere şi lumini i-a atras atenţia însă l-a iubit prin atingerile pe care i le dăruia.
O învăluia ca într-un trup de puf, o ţinea în braţele sale puternice de aer fierbinte şi o dezmierda cu mângâieri. Un freamăt tactil îi descânta trupul şi, aşa, cu fiecare apus iubirea creştea.
În ziua în care l-a sărutat prima oară, din calmul cerului au erupt în mii de culori fluturi în zbor. Formau nori protectori asupra lor şi a puiului de sărut…
Apoi a venit o zi despărţire de septembrie. Era tulbure învăluirea vântului. O stare de nervozitate ciudată, împrumutată imprima acum apropierea de el. Un soi de inocenţă în dăruire a fost în rugămintea lui. Ceruse o lacrimă din ochii ei verzi, un semn-amintire de recunoaştere a ceva drag şi îndepărtat.
O lacrimă tremurătoare s-a desprins şi a pornit-o în jos, spre nisipul fierbinte…un trup a prins contur şi l-a surprins cufundat într-un somn adânc…






4
Povestea mea / Re: Munirul Shamal
« : 20 Septembrie, 2004, 01:16:01 p.m. »
Bună ziua, Păpădia!


Mulţumesc de citire şi de aprecieri. Sper să-ţi placă şi inimile şi să nu fii foarte dezamăgită când o să descoperi că este vorba despre forţa vântului în ceea ce scriu eu. Încă mai am de lucru dar tot în jurul vântului se vor concentra.
maria

5
Povestea mea / Re: Două inimi, două inimi, două inimi...
« : 20 Septembrie, 2004, 11:34:17 a.m. »
E prea frumos, Minerva ce-mi spui tu aici...

E frumoasă povestea de iubire dar e mai frumoasă percepţia ta...
Mulţumesc,
maria

6
Povestea mea / Două inimi, două inimi, două inimi...
« : 20 Septembrie, 2004, 09:13:15 a.m. »
Un păr negru mătăsos mângâie cu delicateţe rotundul umerilor. Femeie. Mlădierea fină imprimă rafinament trupului subţire. Un veşmânt uşor, din spumă de mare încălzeşte trupul. E foarte frumoasă.
Un pictor făcuse portretul florii pe una din petalele sale…
copila Îi seamănă profund. Chip şi gest.
Mamă şi fiică.
   
Un pictor făcuse portretul florii pe una din petalele sale…
   Prima dată mi-a atras atenţia în zorii unei zile. Lua masa împreună cu fiica ei pe terasa hotelului. Mânca fluturi albi prinşi de mâinile mici ale copilului. Era devreme când soarele se naşte în culori orbitoare. Părea o făptură din altă lume, coborâtă aici prin cine ştie ce complicitate a invidiilor sau a coincidenţelor.
   Săruta fluturii înainte de a-i înghiţii. Era atât de multă dragoste concentrată în fiecare sărut încât ai fi putut spune că însăţi iubirea ea dezmierda. Unul câte unul, fluturii captivi linişteau foamea de dragoste a femeii.
   Fascinare.

   - Ştii, mi-a spus într-o zi gazda mea, se spune că odată, demult trăiau pe această insulă doi tineri. Fata era cea mai frumoasă din zonă. Seamănă puţin cu femeia aceea care a venit aici cu fata ei. Acelaşi păr negru, aceiaşi ochi de chihlimbar şi aceeaşi persistenţă de migdali în jurul ei parfum. Se iubeau ca doi nebuni. Se ştiau de mici şi se pare că înţelegerea asupra viitorului lor comun o luaseră când abia învăţau să vorbească. El nu era ca ea. Era frumos, însă părea mai viu datorită culorilor ce-l compuneau. Avea o piele albastră ce devenea transparentă cu reflexe verzui pe măsură ce creştea iar în ochii săi se scăldau cele mai frumoase nuanţe de albastru pe care doar o minte pricepută le poate concepe. Părea că nimic nu-i poate separa vreodată…Şi totuşi…într-o zi s-a dezlănţuit furtuna. Tunete şi fulgere năştea apropierea dintre ei. Privirea îi devenea incandescentă de furie iar părul îi forma tornade ucigătoare…iar el…doamne ce culori ale furiei îi puteau converti pielea…era multă durere între ei atunci. 

Zvâcnea ca un cal nărăvaş în ochii mei. Un bici nevăzut îi ardea pleoapele fulgerelor şi tuna de durerea de a fi captivă. Aşa a dresat Munirul furtuna.

Apoi, ca prin farmec sau prea multă durere timpul s-a liniştit pentru ei. Nimeni nu i-a mai văzut. Se vorbea că el s-ar fi dus în mare transformat în delfin şi încă cel mai frumos. Un delfin transparent acoperind imagini ale unei vieţi anterioare. Despre fată însă, nimic. Până-ntr-o zi când a apărut mai frumoasă ca niciodată purtând cu sine un copil asemeni ei. Se spune că timpul o ocolise fiind condamnată să trăiască fără amprenta curgerii sale distrugătoare. Dar marea îi devenise acum străină. Venea s-o întâlnească doar când fluturii albi se lăsau prinşi pentru a hrăni tristeţile cele mari.

La început am crezut că era doar o coincidenţă dar am devenit mai atent la prezenţa ei aici. Am abandonat soarele şi m-am transformat într-un urmăritor amator. Nu era palpitant deoarece comportamentul ei nu avea nimic comun spectacularului. Zilele aveau o cadenţă calmă. Doar ochii îi erau altfel în fiecare zi. Pulsau.
   În seara când focul s-a aprins în ochii ei am văzut-o plecând spre mare. Înota în larg iar trupul îi era purtat cu repeziciune parcă spre o întâlnire. Sau poate că nu. La un moment dat s-a oprit şi din valuri a apărut un delfin. Dansa uşor în preajma ei iar când a atins-o din mare au explodat lumini aurii. Sub mângâierile femeii delfinul se unduia graţios pulsând prin pielea transparentă dragostea  a doi tineri frumoşi. Ochi de chihlimbar şi piele albastră. Parfum de migdali şi tristeţe.
   În tot acest timp, fetiţa stătea pe nisipul blond şi se juca învăluită într-un vânt. Mici fulgere elibera vântul făurindu-i cercei. Săruturi repezi uşor tunate primea pe tâmplă. Era multă dragoste în învăluirea vântului…

   Apoi a plouat cu lacrimi tăioase pe plajă, cu lacrimi albastre în apă. Mama şi fiica s-au apropiat şi-au plecat lăsând în urmă parfum de migdale amare.





7
Povestea mea / Re: Munirul Shamal
« : 17 Septembrie, 2004, 09:02:43 a.m. »
multumesc Minerva si astept...:)

8
Povestea mea / Munirul Shamal
« : 16 Septembrie, 2004, 05:16:24 p.m. »
„Culcat, zâmbi cu stângăcie, iar ochii lui străluciră. Ea îşi simţi iubirea urcându-i în gâtlej şi ochii i se umplură de lacrimi. Se aruncă asupra buzelor lui şi strivi lacrimile între feţele lor.
Ea plângea în gura lui, iar el muşca din buzele acelea sărate toată amărăciunea dragostei lor”

Mura întinsă, se juca dansând degetele trandafirii. În bătaia slabă a unei lumânări şi acoperită cu petale albe ale florilor, flori de un singur fel şi din cele simple, dansul căpăta grăbit proporţii magice.
Prin proiecţiile împrumutate se descătuşau nălucile şi se desluşeau visele. Visul era pornit. Timiditatea mişcărilor imprima emoţie personajelor proaspăt născute.
- Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar – voi degete – ce forţe nebănuite, de suflet născute vă poartă spre mine? Ce dans hipnotic vă-nvăluie-n mreje spre întâmpinarea Munirului?
Lichefiere şi somn.
Visul prinde aripi şi încolţeşte în trupul ei lutos. Întâi tâmpla tresare într-un spasm repetat, o dată, de două ori, apoi spasmul se pierde, îi cuprinde gâtul  şi se îndreaptă cu repeziciune tulburând mlădierea mâinilor. O clipă de linişte, un freamăt al sărutului umed şi sărat apoi începe furtuna: drumuri de peşti azurii o străbat dizolvând substanţa în calea lor şi găsind linişte doar când trupul lichid devine un purtător nu întâmplător ales al unei mări prea calme.
Peştii lucioşi produc zvâcniri ritmate, în spasm repetate conducând spre un dans întoarcere a oglinzilor lumii.
Stătea rezemată de propriile-i dorinţe într-o relaxare  lină în timp ce albastra apă îi trăia trupul. O unduire, două, trei…peştii ocupaseră deja locul dansatorilor tactili.
Însă…mirare
spasmul revine
şi-o dată cu tine
un tumult amar
tulbură trupul
firavei U-mar
Şi un şuvoi argintiu s-a ascuns grăbit în spatele gleznei protecţie.

O sărutare pe umărul gol îndepărtă o şuviţă sărată, încă aparţinând umezelii.
-   Mura, Mu-ra, Ru-ma, A-rum, U-mar, M-u-r-a…
Şi atunci, ochi vii ai altei lumi s-au deschis languros şi frivol în spatele perdelei de gene. Ape tulburi alungă somnul oazei şi-un ţipăt de dulce groază din gura de mură a Murei a ieşit în zborul unui pescăruş-
Privirea rotundă îi imprimă femeii obişnuinţa unei curtezane.
-   Shamal! Munirul Shamal!
-   Îmi aparţii Mura. Acum eşti a mea.
-   Shamal intră în mine şi vei vedea alegerea.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

-   Mura, Mura…unde eşti? Chiar nu-ţi mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?
-   Nu Vladimir. Nu. Nu încă. Poate niciodată. Sunt sigură. Nu-mi voi mai aduce niciodată aminte cum ne-am cunoscut.

O mai văzusem o dată sau de două ori înainte. Nu-mi spunea nimic. Nu-mi vorbea, însă ceva reţinea atenţia şi domolea timpul. Purta amprenta cuiva, a ceva. Oare, Doamne, de cine-mi amintea?…
Apoi a venit o zi în  care soarele topise tot ce era de topit şi eram sătul, da eram sătul, asta o ştiu sigur, o saţietate îmi îngreţoşa gândurile şi mă afunda cu repeziciune, înghiţindu-mă.
Atunci am cunoscut-o.
M-am îndrăgostit. Mi-a cerut ceva şi i-am dat pe Vladimir, m-am dat ei într-un gest pe care nu l-aş regreta niciodată.
A urmat apoi preludiul zilelor şi al nopţilor, descoperirea locurilor, a cărărilor umblate sau mai puţin adânci. Dăruire şi fatalitate.
Disperare. Mi-a dat viaţă, un miraj încă necunoscut mie cuprinzând intensitatea şi mistuirea comune barbarului.
Îi plăcea să-i spun poveşti. Cred că mi le cerea mai mult pentru a putea produce visul. Orice fel de poveşti şi din cele simple de un singur fel.
-   Spune-mi o poveste, Vladimir, te rog! Cu zâne şi dragoni, ceva frumos, Vladimir.
-   Bine, Mura. Uite! Era odată o sămânţă mititică. O purtase valul până la mine. Am prins-o cu grijă între palmele mele fierbinţi şi am ţinut-o acolo până a crescut frumoasă şi dulce. Planta era tânără. Creştea repede-repede cu puterea gândului. Dar când s-a făcut mare s-a acoperit de spini, din cei deşi şi temeinic ascuţiţi de mâini nevăzute s-o ţină captivă. În mijloc proteja o floare. O floare albă. Când am descoperit-o, te-am văzut pe tine, Mura.
-   Vladimir…unde e zâna? Unde-i dragonul? Trebuia să-mi spui o poveste…
-   Mura tu eşti zâna iar eu sunt dragonul şi împreună o să avem copii delfini născuţi în ţipăt de pescăruş.
Un râs sălbatic a spart tăcerea. O unduire elastică şi strălucitoare mi-a tulburat atunci, plăcuta tihnă.
Mura visa din ce în ce în ce mai des. O găseam prinsă într-o transă ce mi-o fura. Încercam s-o trezesc dar eram reţinut chiar de ea. Doamne cât era de senină!…Chipul îi devenea translucid şi puteam să văd prin pielea-i străvezie visele ei.
Imagini incandescente, furtuni de apă şi de nisip formau trupul ei. Şi era atât de senină încât mi-o închipuiam fericită. Şi atunci nu îndrăzneam s-o tulbur cu nimic. Mă îndepărta. Ştiam că nu-i puteam oferi ceea ce îi imprima cu atât de multă uşurinţă visul. Eram fericit la gândul că prin mine ajunsese aşa. Poveştile mele o făcuseră să aparţină altei lumi.
Era atât de frumoasă…Nu puteam să-i rezist şi atunci fericirea mea devenea, seacă, aridă, mă făcea s-o ating şi atunci, sub dezmierdările mele, lumea ei pălea.
Ochi umbroşi se deschideau pe albul neliniştii şi Mura devenea din nou a mea.
-   Vladimir!
-   Te-am căutat Mura şi în cele din urmă te-am găsit. Frumos vis ai avut. Furtuna a fost roşie de data aceasta, un roşu aprins, pătimaş. Ti-a fost frică Mura?
-   Vladimir, eu sunt furtuna când sunt acolo. Dacă mi-ar fi frică de ea înseamnă că mi-ar fi frică de mine. Facil. Nu de furtună mi-e frică Vladimir.
Apoi n-a mai vrut să se întoarcă. Plângea ca un copil când o luam înapoi. Peşti aurii se prelingeau pe faţa ei, reminescenţe a celei de a-doua lumi.
-   De ce? Vladimir, de ce nu mă laşi acolo şi mă aduci înapoi?
O mângâiere pe părul ud şi fierbinte încercând să mi-o apropii. Însă ea era din ce în ce mai puţin a mea.
O sărutam frugal pe buzele-i de mură şi mă foloseam de dragoste în cel mai josnic mod deoarece doar prin ea mai reuşeam să o domin.
Apoi a venit ziua în care s-a închis cercul. Am surprins-o deşert. Aparent, nu era nimic neobişnuit. Doar un vânt puternic ca o furtună îi străbătea trupul, răscolindu-l.
O cerceta pătrunzător, cartografiindu-i trupul cu delicateţe. Mai întâi mâinile, fiecare deget, purtător al altei mângâieri, apoi braţele leagăn al amintirilor mele. Deget cu deget, unul câte unul – convertire sub semnul vântului. Pale străvezii îi urcau apoi pe linia gâtului cercei. O picătură de linişte pe trupul însetat ca mai apoi să erupă-n flori albe cu petale tăioase spre tâmplă. O zvâcnire ţipăt al plăcerii şi a vântului forţă coborî în intimitatea spatelui. Nisipul fin se ridica uşor pe spate într-un freamăt dans.
Pentru o clipă părea că acea forţă mă vede. Încercam s-o ating şi de câte ori mă apropiam de ea nisipul se retrăgea lăsând un gol în loc. Apoi am fost sigur. Prezenţa mea fusese recunoscută. Încercam să-l surprind însă jocul nisipului era perfid. Furtuni discrete pulsa vântul în trupul ei jonglându-i apariţiile în ochii mei. Atunci l-am zărit sărutându-i interiorul coapselor coborând apoi într-un tril spre curbura genunchiului. Am îngheţat.
Însă Munirul fremăta în continuare în trupul ei…

Mă întrebam dacă îi ştia prezenţa. Dacă ştia ce se petrece cu ea când vântul îi devenea stăpân. Eram îngrijorat pentru că mă simţeam răspunzător. Eram gelos pentru că o iubeam. Încercam să vorbesc cu ea însă de fiecare dată, mă oprea ceva.
Disperare. Dizolvare şi patimi. Ariditate.
-   Ştiu.
A fost reversul acelei întâmplări cuprinzătoare de dragoste când mi-a spus dă-mi şi i-am dat exact lucrul care trebuia. Atunci am ştiut că am pierdut-o.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

Frumos, Mura dar ştii tu oare?…

Nisipul.
Nu doar îşi încolăceşte braţele sale aurii
languros în jurul tău
până când proiecţiile tale în el devin puternice.
După ce dansul s-a terminat,
distruge.

Marea.
Munirul Shamal spune că marea nu e doar voluptate.
- Trezeşte-te Mura!
Forţa aceea ce te atrage în ea
ademenindu-te cu perle până
te cuprinde perfect în toate viscerele ei,
dansul sălbatic pe care-l atingi
într-o unduire…
Erodează.

Soarele.
Soarele, soarele, Mura…
Te-a păcălit prima dată când te-a sărutat cu o patimă
pe care n-ai mai simţit-o până atunci.
Îţi intrase în suflet şi locul acela pe care-l protejai
cu atâta înverşunare ca o fecioară…
Mura, Mura…
Calcinează.
……………………………………………………………………………………………………………………………….

N-am mai văzut-o multă vreme până-ntr-o zi când am întâlnit-o întâmplător pe stradă. Nu era singură. Avea un copil. Ne-am oprit unul în faţa altuia. O lacrimă străbătea, încet, faţa ei frumoasă. Ne-am alăturat. Am plecat împreună.



Pagini: [1]