Mesaje

1

Totul despre iubire / TREPTELE IUBIRII-ce este iubirea?

« : 18 Noiembrie, 2004, 09:51:29 a.m. »

Încă de la început este bine să ne întrebăm, cu un oarecare spirit critic, dacă este în măsura noastră să analizăm ce este iubirea, dacă putem vorbi despre diferite etape ale iubirii, fără a devia de la semnificaţia profundă a iubirii, care transcende totuşi orice definiţie şi orice conceptualizare.
Ştim cu toţii că a iubi înseamnă mai întâi de toate să trăieşti iubirea şi nu să o gândeşti. În acelaşi timp, a medita asupra iubirii, ne oferă posibilitatea de acces la nuanţe nebănuite ale iubirii, ceea ce ne este de un imens ajutor. Iubirea conţine în ea însăşi un aspect atât temporal, cât şi atemporal, atât imanent cât şi transcendent.
Iubirea, ca trăire pur spirituală, este o stare de unitate a fiinţei, un cerc al timpului închis. În spaţiul mişcării temporale, iubirea este o relaţie prin care ea se descoperă tot mai mult, căutându-şi propria finalitate.
Întotdeauna există trei aspecte fundamentale (materie-energie-informaţie) care, privite în simultaneitate, ne dau o imagine corectă a acelei realităţi. Iubirea nu va fi înţeleasă în adevarata sa valoare atât timp cât noi încă nu am pătruns în toate cele trei dimensiuni ale sale. Ele formează o strânsă unitate, fără să se amestece una cu alta, ci lucrând împreună, fiecare din sfera sa de vibraţie distinctă. Această mişcare subtilă care animă toate compartimentele fiinţei care iubeşte (corpul, sufletul şi spiritul), este mişcarea de viaţă sau altfel spus, duhul iubirii, într-un sens creştin.
Cele trei trepte ale iubirii sunt: Erosul, Dragostea şi Agape (Beatitudinea). Cel mai adesea pentru o fiinţă umană ele se întrupează în aceea (acela) pe care inima sa a ales-o sau l-a ales.
La începutul unei relaţii de iubire, fascinaţia atracţiei este o revărsare continuă de energie care atinge şi transfigurează simţurile, le umple de încântare şi frumos. Nu trebuie să înţelegem greşit erosul ca un ataşament orb faţă de corpul fizic al celuilalt. Este cu mult mai mult decât atât: adevăratul eros este să simţi subtil forţa de viaţă ce animă acel corp, să pătrunzi în semnificaţia ascunsă a fiecărui gest şi atitudine pe care corpul o exprimă, astfel încât întreaga ta făptură să fie cuprinsă de tremurul subtil al energiei adusă la cea mai înaltă cotă de manifestare a ei. Acest extaz al apropierii fizice este misterul cel mai adînc pe care o fiinţă umană îl trăieşte în viaţa sa terestră. El provine din faptul că aici există totul. În lumea fizică, capătul manifestării se opreşte, iar conştiinţa mulţumită de manifestarea tuturor posibilităţilor latente din ea, îşi găseşte odihna fericită în locul de unde nu există nimic mai departe.
Două trupuri strâns îmbrăţişate sunt o dovadă incitantă că fiinţele celor doi pot atinge inexplicabilul, că ei pot să pornească într-o aventură cutezătoare, aceea de a uni ceea ce este acum în aparenţă despărţit, de a ajunge în final să lege o punte între ceea ce pare exterior şi ceea ce este întotdeauna interior. Cele două corpuri trebuie în final să devină „fluide", iar unitatea lor va fi o curgere neîntreruptă de vitalitate euforică, ce consumă orice senzaţie sau percepţie a obiectivităţii.
Pericolul cel mai acut al acestei călătorii este uitarea. Dacă se uită finalul, unitatea la care trebuie să ajungem, ceea ce era înainte bucurie spontană devine acum o nesuferită închisoare. Chemarea către împlinirea unităţii trebuie să rămână mereu o constantă a aspiraţiei celor doi. Apropierea de celălalt va fi astfel o apropiere de propriul centru. Celălalt devine gradat icoana sufletului tău, atunci când spaţiul tău subtil se umple de vibraţia lui, asemenea unei picături de cerneală ce colorează apa în toată substanţa sa. Aceasta este premiza pentru ca în fiecare din cei doi să se trezească focarul acelei sfere de forţă a iubirii, pe care am denumit-o Dragoste. În dragoste eşti mereu împreună cu celălalt, indiferent că se află în imediata vecinătate a spaţiului tău vital, că se află la kilometri distanţă de tine, ori chiar migrează prin nenumăratele lumi subtile ale creaţiei. Fiecare, am putea spune că trăieşte viaţa celuilalt şi, deşi par mai singuri, ei poartă în suflet taina împlinirii.
Când dragostea atinge cele mai intense forme de manifestare, în tine se trezeşte un dor copleşitor, inexplicabil către esenţa fiinţei celuilalt. Adeseori o astfel de fiinţă varsă lacrimi de o puritate de nedescris, iar expresia ochilor săi este de o compasiune fără de sfârşit. Iubirea acum este de fapt un dor infinit de Dumnezeu, iar întreg sufletul stă să explodeze într-o îmbrăţişare a necuprinsului.
Iubirea va deveni astfel un ocean de pace şi beatitudine. Ea este acum Agape, iubire de Dumnezeu. Este atât de multă prezenţă acolo, este atât de cunoscut totul şi atât de misterios. Totul este atât de plin de tine. Şi vrei din nou să te dăruieşti - ţie însuţi.
 

2

Arta de a face dragoste / Iubirea de sine

« : 18 Noiembrie, 2004, 09:50:04 a.m. »

Orice om are preţul lui, şi Viaţa respectă aceasta valoare. Ea nu se măsoară în bani sau în aur; se măsoară în iubire. Mai mult, se măsoară în iubirea de sine.
Acesta este preţul fiecărui om, măsura în care se iubeşte pe sine.
Nu poţi să te aştepţi ca ceilalţi să te preţuiască, dacă tu nu te apreciezi singur.
Dar oamenii se învinovăţesc mereu, se dispreţuiesc, nu se pot accepta aşa cum sînt.
Dacă nu îţi place o persoană, nu ai decît să pleci de lîngă ea. Dacă nu îţi place un grup de persoane, nu ai decît să pleci din acel grup. Dar dacă nu te placi pe tine însuţi, nu ai unde să pleci. Poţi însă să te schimbi, să te ridici pe un alt nivel de frecvenţă, întîlnind acolo oameni care se acceptă pe sine. Pătrundem astfel într-o altă lume, într-o altă realitate, care are alte reguli, inclusiv pentru relaţii.
Dacă ne privim cu atenţie corpul, vom descoperi că el este alcătuit din miliarde de fiinţe vii care depind de noi. Fiecare celulă din corpul nostru este o fiinţă vie. Noi sîntem responsabili pentru toate aceste fiinţe. Pentru toate celulele noastre, noi sîntem Dumnezeu. Le putem asigura nevoile, le putem iubi, sau dimpotrivă, le putem face mult rău.
Celulele din corpul nostru ne sînt în totalitate loiale. Ele lucrează pentru noi, în deplină armonie, şi pentru aceasta trebuie să le fim recunoscători, să le iubim, să le respectăm.
Corpul nostru şi toate celulele vii îşi joacă perfect rolul în jumătatea lor de relaţie. Cealaltă jumătate a relaţiei este mintea noastră. Corpul are grijă de jumătatea sa, dar mintea abuzează de corp, chinuindu-l în fel şi chip.
Corpul abia aşteaptă să primească iubirea minţii noastre, dar mintea spune: "Nu, nu îmi place această parte a corpului meu. Ce formă îngrozitoare are nasul meu, ce urechi clăpăuge am! Corpul meu este prea gras! Picioarele mele sînt prea scurte!..." Mintea îşi imaginează tot felul de lucruri urîte despre corp.
Corpul nostru este perfect aşa cum este, doar noi avem tot felul de idei preconcepute despre ceea ce este bine şi ceea ce este rău, despre ceea ce este frumos şi ceea ce este urît.
Dacă ne putem accepta propriul corp, vom putea accepta pe oricine şi orice situaţie. Relaţia cu sine se reflectă imediat în relaţia cu ceilalţi.
În India, oamenii realizează tehnici de puja sau ritualuri de adorare.
Putem şi noi să îi oferim în fiecare zi corpului nostru, în mod devoţional, iubirea.
Ori de cîte ori facem baie sau duş, putem să ne tratăm corpul cu iubire, cu respect, cu recunoştinţă. Să îl admirăm, să îl mîngîiem.
Cînd mîncăm, luăm o înghiţitură, o mestecăm încet, bucurîndu-ne de savoarea ei şi gîndindu-ne că hrana este o ofrandă adusă propriului nostru corp, templul viu în care trăieşte Dumnezeu.
Cînd ne privim în oglindă, să ne privim cu dragoste, să zîmbim admirativ imaginii din oglindă.
Imaginaţi-vă cum vă veţi simţi în ziua cînd vă veţi adora propriul corp. Atunci cînd vă veţi accepta complet corpul fizic, vă veţi simţi atît de bine, veţi fi atît de fericit...
Aceasta este iubirea de sine. Ea nu are nimic cu importanţa de sine, cu orgoliul. Asta înseamnă a-l cinsti pe Dumnezeu în interiorul nostru şi în interiorul celor din jur.
Mai întîi de toate trebuie să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum sîntem.
Odată ce ne-am acceptat pe noi înşine aşa cum sîntem, putem să-i acceptăm şi pe cei din jurul nostru, pe cei dragi, aşa cum sînt ei.
Noi ne criticăm atît de mult, încît în inima noastră nu mai există loc de iubirea de sine. Şi dacă nu reuşim să ne iubim nici măcar pe noi înşine, cum am putea să împărtăşim iubirea cu ceilalţi?
Omul nu se poate ierta niciodată pentru că nu este ceea ce doreşte el să fie.
Cine se iubeşte pe sine, este capabil să îşi reverse iubirea şi asupra altora.
Atunci cînd îţi faci un ţel din a crea relaţia perfectă între tine şi corpul tău, înveţi practic ce înseamnă relaţia perfectă cu cei din jur, cu părinţii, cu iubitul sau iubita, cu copiii tăi, cu animalele de lîngă tine.
Şi, la urma urmei, nu frumuseţea fizică contează, ci sufletul. Ceea ce ai în interiorul tău se va reflecta şi în exterior. Frumuseţea sufletului înfrumuseţează şi corpul, îl scaldă într-o dulce lumină, fermecîndu-i şi pe cei din jur.
 

3

Ai nevoie de un sfat? / Sfaturi...ptr cei parasiti

« : 17 Noiembrie, 2004, 09:56:53 a.m. »

Flirtul e super, dar realitatea este ca nimeni - nici macar Britney Spears - nu are noroc 100% in a-l finaliza printr-o relatie.  Cum il / o uiti?   Nu esti nici primul / a si nici ultima care sufera.  Toti trecem prin asta.    Fiecare are un fel de a depasi momentul.  Oricat de mult ar incerca prietenii sa te consoleze nu reusesc. Crezi ca nu te inteleg si poate ai drep-tate   Vrei ceva care sa te faca sa uiti. Cel mai bun medicament e timpul: trece si vindeca  Dar pana te vindeca el, incearca sa te vindeci singur/a.  E urat cand celalalt iti spune ca nu ii place de tine...Iata cateva motive pentru care nu trebuie "sa pui la inima" si sa mergi mai departe...

1) Viata ta era ok si inainte de a o/il intalni. Asa va fi si de acum incolo.

2) Incearca  sa  intelegi  ca acea persoana, oricare ar fi ea, nu iti impartaseste sentimentele.  Nu poti sa o faci sa te iu-beasca, dar poti obosi incercand.

3) Gandeste-te un pic:  daca el/ea nu poate vedea care iti sunt calitatile, ce fel de om este ? E unul langa care nu te vei simti niciodata bine!

4) Crezi ca poate mai ai o sansa. S-ar putea. Dar de cele mai multe ori cand cineva spune "nu", inseamna nu.

5) Nu te schimba incercand sa fii persoana pe care tu crezi ca el/ea ar vrea sa fii.  N-o sa mearga!   Nu ai cum sa stii ce fel de persoana isi doreste langa el/ea.

6) Nu ramane singur / a!  Primul  impuls  e  sa  te inchizi in casa sa iti plangi de mila. Rau faci! Daca te inchizi in casa niciodata nu vei gasi solutii la problemele tale sentimentale.   Iar stand singur / a si  gandindu-te la cine stie ce scenarii si motive de despartire nu te vei ajuta.   Asa ca trebuie sa iesi!  Mergi si intalneste-te cu prietenii, distrati-va si ganditi-va si la altceva...Petrece cat mai mult timp alaturi de cei apropiati... cei care te iubesc si te accepta exact asa cum esti.
7) Umple-ti timpul. Mergi in cluburi sau apuca-te de sport.

O sa te doara sufletul (e normal).  O sa te enervezi (si asta e normal).  Incearca sa nu mai gandesti negativ ..... macar pentru 5 minute... si o sa vezi ca nu e "dracu' asa de negru".

9) Convinge-te ca e mai bine fara el/ea. Repeta asta pana o sa crezi!

10) Incearca  sa  iesi  si  cu altul/alta  Dar nu te arunca in bratele  primului venit, asta poate sa iti faca si mai mult rau. Insa daca  este  vorba  despre o  persoana  seducatoare, care face sa ti se aprinda in o mica flacara in ochi ori de cate ori va intalniti,  nu mai sta pe  ganduri!  Cu conditia  sa-ti placa cu adevarat!   Este  momentul  potrivit pentru un flirt, un  fel  de mica  poveste de  dragoste,  ceva de  tranzitie...Sau mai mult chiar,  daca exista afinitati caci "Cui pe cui se scoate!".

11) Nu incerca sa te mai intalnesti cu el/ea Daca s-a terminat, s-a terminat pe veci!  Nici o scrisoare!  Nici un telefon! Nici o intalnire cu el/ea!  Cu  cat  vei fi mai departe de el/ea cu atat il/o vei uita  mai repede.  Nu te apuca sa rememo-rezi momente placute privind albumele de poze. In schimb ai putea sa la arunci!

12) Nu inchide ochii.... sunt o groaza de tipi/tipe de care sa te indragostesti....nu se stie de unde "pica".... Nu iti pierde speranta!    Fie ca ai sapte sau saptezeci de ani, chiar daca iubirea iti joaca feste si nu  dintre cele mai placute, sfarsim cu totii  prin   a ne lasa din  nou si din nou  prinsi in plasa ei!  Insa nu  toate plasele sunt asa de fragile si intr-o buna zi vom da peste una din care nu vom mai iesi

4

Arta de a face dragoste / sex sau dragoste?

« : 17 Noiembrie, 2004, 09:01:26 a.m. »

   Cred ca ati inceput sa ma cunoasteti.Nu demult mi-am publicat povestea pe acest site.
  Sex sau dragoste?Multe fete incearca sa inteleaga de ce cand sunt cu iubitul acesta le zice :"hai sa facem sex" si nu "hai sa facem dragoste".DE CE? De ce baietii nu cunosc cuvantul dragoste? de ce baietii nu stiu sa faca decat sex?
   Parera mea este ca faci dragoste atunci cand o faci cu cineva pe care il iubesti si invers.Eu cred ca sex fac fetele de pe trotuar sau cele fara principii?
  Ce inseamna sa fii o c***a?Multi au impresia ca daca te culci cu prietenul esti o asemenea fata.De ce?

5

Totul despre iubire / O poveste trista-am nevoie de sfaturile voastre

« : 15 Noiembrie, 2004, 02:49:53 p.m. »

   
  Pt inceput vreau sa va zic ca am gasit acest site dintr-o greseala dar mi se pare foarte interesant si chiar cred ca ma poate ajuta.
  Ce o sa cititi in continuare e o poveste reala nicidecum o inchipuire o fictiune sau o telenovela...e povestea mea.
  Eu am 18 ani si viata mea sentimentala a inceput de la aproximativ 14 ani.Am cunoscut un baiat de milioane din acelasi cartier cu mine.S-a comportat cu mine frumos si totul a fost ok pana cand am inceput sa intru in viata lui ceva mai mult decat ca o simpla prietena.Totul a inceput mai serios cam de la sfarsitului anului 2001 respectiv inceputul anului 2002.Fiind iubita lui oficiala ,incet ,incet am inceput sa ii cunosc prietenii,in special prietenul cel mai bun,un baiat de varsta lui.Totul pare normal pana in vara lui 2002 in iulie cand am avut ceva probleme si m-am dus sa stau la el.El statea in chirie intr-un apartament cu prietenul lui cel mai bun,Moby,si fratele lui Moby,Petrica.
    Intr-o seara cand ne-an pus la culcare,incet,incet,o mana calda s-a furisat pe sub plapuma ajungand la mainile mele.Era Moby...tipul sensibil pe care il cunoscusem cu cateva luni in urma...La prima atingere am simtit un sentiment ce nu il mai simtisem niciodata pana atunci.Era un sentiment ciudat,DAr placut,electrizant...de parca nu ne atingeam pe piele ci mult mai profund.
   Desi,in mod normal trebuia sa refuz aceste atingeri nu am facut-o deoarece erau foarte placute si erau mult mai mult decat niste simpla atingeri.De atunci nu s-a mai intamplat nimic cateva luni.Vizitele la Moby impreuna cu mine deveneau din ce in ce mai dese,pana in seara cand Moby trebuia sa plece in armata.Printr-o scuza m-a condus pana acasa iar prietenul meu a ramas la un restaurant impreuna cu ceilalti prieteni.Moby era timid,eu la fel,desi amndoi visam de mult la acel prim sarut...sarut pe care l-am primit in seara in care si-a luat ramas bun de la casa.A fost incredibil...ceva ce nu mi se parea omenesc ceva ce nu credeam ca un om poate simiti,urmand ca un an dezile sa corespondam prin scrisori.
    Anul urmator(23 octombrie 2003),Moby vine acasa urmand ca pe 4 noiembrie sa fie ziua lui.Bineinteles ca am mers si eu cu prietenul.In acea seara,prietenul meu s-a imbatat si m-am certat cu el..........nu am dormit cu prietenul ci cu Moby intr-o alta camera...Acolo s-a intamplat inevitabilul..........a fost mai frumos decat credeam ca poate fi desi era al 2 lea barbat din viata mea.
   Si totul a mers tot asa pana acum cateva luni cand eu am facut o gafa:m-am afisat cu un tip bogat pe acolo si m-au vazut  amandoi...asta ptr ca nu mai mergea relatia mea cu iubitul oficial de nici o culoare.
 
   De atunci s-a stricat relatia mea cu Moby si m-am apropit de Tommy(iubitul oficial).Acum cateva saptamani,Tommy a aflat ceea ce banuia de mult,o posibila relatie eu-Moby,insa nu i-am confirmat nimic.
   Dar Moby crezand ca  face un lucru bun i-a zis toata povestea noastra de la inceput pana la sfarsit.Bineinteles ca nici macar asa nu am cedat si acum sunt impreuna cu Tommy,dar in fiecare zi ma gandesc la Moby,il iubesc si pe el il vreau in viata mea.Nu stiu daca mai pot sa il am vreodata de aceea nu renunt la Tommy.Simt si ptr el ceva dar nu e acel sentiment divin care te duce in Rai,ma doare dac a ar trebui sa ma despart de el,sufar daca el sufera,ma doare sa il ranesc.
   Stau si ma confrunt cu o problema:iubesc 2 baieti in acelasi timp?ce sa fac cu viata mea?ar fi mai bine sa zic adevarul?sa raman in continuare cu Tommy?nu mai stiu ce simt si nu stiu ca sa fac in continuare.
Ajutati-ma va rog sa gasesc o solutie ptr propria mea viata.
              Va multumesc si sper sa gasiti voi o solutie ptr ca eu n-o vad