shall we dance?

[littlerose]

cand ati dansat ultima oara? si mai ales cu cine?

e cunoscut faptul ca apropierea fizica, pe ritmuri de blues, salsa, tango apropie intotdeauna doua persoane.comunicare dincolo de cuvinte, prin ondulari si strangeri de mana.
priviti discotecile, cluburile (in care desi nu se mai poarta dansul in preche) in care lipelile si relatiile se leaga si se dezleaga prin prisma a cum se misca cel/cea de langa tine.
e dansul o atractie spre "imperechere"? cat de mult te poti atasa de cineva in urma unui dans? sau
unde este limita care trebuie pusa pentru a nu confunda corespondenta pasilor cu o corespondenta pe plan sentimental, psihodinamic?
de ce intreb asta?
pentru ca eu am pasit in dans si in acelasi timp intr-o relatie doar prin prisma a ceea ce am simtit in acel moment. se numeste pornire trupeasca, instinct, zvacnirea sangelui. gasiti sinonime.

pana la urma shall we dance?
am sa imi raspund, pentru ca altfel nu as fi eu.
sa dansam cu cel pe care il intalnim, dar sa nu uitam ca dorinta trupului ascunde aspecte esentiale ale caracterului unei persoane.
imi raspund acum, si ma bucur pentru asta.

[Lorelei]

Eu una nu prea dansez. Pentru ca nu ma pricep si pentru ca sunt o fire mai retrasa, nu foarte expansiva. Dar, sigur, dansez si eu dans lent, ba chiar ma incanta, atunci cand pertenerul ma incanta.  Presimt, insa, in dans, o nebunie frumoasa, o descatusare a simturilor (un fel de "dati-mi un trup voi, muntilor, marilor, dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia in plin").

Am fost candva la o nunta ingrozitor de plictisitoare, interminabila (nu asa sunt toate?) si, intr-un final, intr-o disperata incercare de a nu mai simti fiecare secunda cum intarzie sa treaca, m-am prins in dans. A durat mult, orchestra a reluat la nesfarsit aceeasi tema muzicala si la un moment dat am simtit cum aproape zbor. Nu mai exista nimic altceva decat dansul asta salbatic si pasii care se asezau singuri, cuminti, fara sa-i mai coordonez in vreun fel. Imi era imposibil sa ma opresc, simteam cum incep sa inteleg rosturile adanci ale lumii omului primitiv care alunga raul prin dans. Ritual uitat si regasit peste timp in chip de uitare de sine. Nebunia dansului e un fel de spovedanie, o forma de a spune cuiva care nu te poate intelege toate cate ai fi vrut sa le spui, fara apasarea de-a le fi spus vreodata. Parca lumea s-ar fi daramat si s-ar fi reconstruit prin ritmul talpilor care framantau cu o foame atavica de viata dalele de piatra. A fost o experienta uluitoare prentu mine, care evit de obicei sa dansez. Cred, insa, ca a fost o "intrezarire" numai, nu se va repeta.

Dansul in doi, insa, are alte semnificatii. Este o forma de apropiere foarte senzuala si, da, ai dreptate, poate destepta sentimente si stari nebanuite sau chiar contradictorii. Eu una nu merg in discoteci, n-am prea mers niciodata, poate ca rau am facut, insa nu este mediul unde sa ma simt bine. Insa cred ca dansul poate fi si un excelent pretext de socializare sau de cuplare.

Povestea ta, asa cum am citit-o, si d'Artagnanul tau care te-a vrajit prin dans sunt dovada vie ca forma aceasta de exprimare poate declansa energii nebanuite.