oglinda, miracol, ecou, verde
A fost o data, nu de mult dar nici prea curand o minunata printesa. Traia in singuratate, intr-un castel aruncat pe un deal... Avea servitori, avea bucatari, avea bogatie, avea mosii, avea de toate. Dar nu exista nimeni pe lume atat de singur ca ea.
Intr-o dimineata, se trezi pe la 8, cum o facea mereu... S-a ridicat din pat, s-a indreptat spre oglinda, si-a aranjat bretonul, si-a fardat obrajii si apoi s-a intrors inspre pat. Dar de-odata, din oglinda iesi o mana si o apuca de par, tragand-o inauntru.
...
Un miracol. O alta realitate. Aceeasi printesa, o alta dimineata.
Deschide ochii. In jur coceni de porumb, baloti de paie, zgomot de animale, de toate
marimile si rasele. Nu stia ce se intampla cu ea. Isi repeta in fiecare secunda, ca nu e posibil, ca trebuie sa viseze, si totusi, visul nu se termina iar aceasta noua realitate incepea sa ii devina credibila. Se ridica dintr-o gramajoara de fan si fu intampinata de un catelus, plin de bucurie si batand din coada.
- Ce e cu tine mai catelule, al cui esti tu?
- Cum, a cui esti tu? raspunse plin de curaj catelul...
Printesa noastra ramase uimita. Cum? Animalele vorbesc?
- Eu sunt o printesa... nu sunt a nimanui, dar tu esti sub stapanirea mea, deci esti si tu al meu.
- Eu nu sunt al tau... raspunse din nou catelul, dar de data asta si putin ofensat.
- Dar al cui esti?
- Al cui sa fiu, nu pot sa iti zic, iti zic doar ca avem acelasi stapan.
- Si unde este stapanul tau?
...
Alta zi... alta realitate... Ecoul ultimului vis o bantuie. Aceleasi gesturi, aceleasi tabieturi, aceeasi oglinda, in acelasi castel, de pe acelasi deal verde golas, pustiu...
Dar ea... ea parca e schimbata... Parca e nitel mai putin singura decat era cu 2 zile in urma.