
uitasem acel citat...
nu consider ca am murit din dragoste...spre marea mea surprindere am constatat acum aproape un an...ca am supravietuit dragostei...dar...cum sa supravietuiesc lipsei ei?

poate asta e problema...sufletelul meu a reusit sa treaca peste toate obstacolele, problemele, durerile...si este mai avid ca oricand de acele mangaieri de care vorbeai...
imi amintesc iubita toate acele clipe...si...stii pozele acelea cu chipuri care jumatate zambesc jumatate plang...exact acea stare mi-o provoaca...
am invatat sa imi iubesc amintirile dar ma si dor in acelas timp...cred ca dor doar pentru ca nu vin alte amintiri sa se aseze alaturi de ele...
stiu ca va am pe voi si asta imi da multa forta...imi dezmorteste putin sufletul si imi aminteste ca TREBUIE sa merg mai departe...
pentru ai mei parinti...cum bine stii si ai punctat...as face orice si am din ce in ce mai puternic sentimentul ca nu sunt demna de ei, ca nu merit tot ceea ce fac pentru mine, ca ii dezamagesc prea des(chiar daca ei sustin ca exagerez, eu asta simnt si...din nou..doare)
iti multumesc mami...iti multumesc mult pentru cuvinte, ganduri, sustinere...
