11 Octombrie, 2025, 08:13:54 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: ŢĂRANUL DIN HIMALAYA  (Citit de 1317 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

06 Ianuarie, 2005, 08:20:29 p.m.
Citit de 1317 ori
Offline

George Ene


Să învăţăm de la clasici

ŢĂRANUL  DIN  HIMALAYA
    de Rudyard Kipling
    (1865-1936, scriitor englez,
    Premiul Nobel, 1907)

Când ţăranu-n Himalaya
Întâlneşte ursu-n vale
Ţipă să-nspăimânte fiara,
Care-i fuge-ades din cale.
Dar ursoaica de-o-ntâlneşte
E pe dată sfâşiat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Când temutul cobra simte
Pas de om în drumul său
Se fereşte la o parte
Făr-a-i face nici un rău.
Dar şerpoaica niciodată
Tot la fel nu s-a purtat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Prin prerii, predicatorii
Se temeau îngrozitor
De femeile indiene
Şi de răzbunarea lor.
Mult mai mult ca de războinici
De femei s-au spăimântat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Doar bărbaţii, şerpi sau fiare,
Chiar sălbatici uneori,
Pot fi, după-mprejurare,
Blânzi sau îngăduitori.
Râd de-o glumă piperată
Ştiu de milă, de-ndoială,
Cad, spre furia femeii
Cu duşmanul la-nvoială,

Dar femeii, care luptă
Pentru copilaşii ei,
Mila, gluma şi-nvoiala
N-au nici sens şi nici temei.
La simţirea-i dură ţine
Şi nu ştie de porunci:
Vai de-acela ce cutează
Să o-nfrunte, căci atunci

Când îşi apără bărbatul
Şi copiii, mânioasă,
Se-ncleştează-n luptă dârză.
Ca ursoaica fioroasă
Muşcă;-ntocmai ca şerpoaica
Are colţul veninos;
Ca femeile-indiene
Smulge carnea de pe os…

Şi-uite-aşa, când vânătorii,
Toţi bărbaţi, se întâlnesc,
De femeie ca de fiare
Plini de groază povestesc.
Toate multele păţănii
Îi crucesc cu-adevărat,
Ca dovadă că femeia-i
Mult mai rea ca un bărbat.

Iar când drepturile-şi cere,
Că e simplă ori baron,
Arde ca o torţă vie
După sfântul ei canon:
Ca să nu apună spiţa,
Trebuie neapărat
Ca femeia să se poarte
Mult mai dur ca un bărbat!

             Traducerea: George Filosescu, Ploieşti
« Ultima Modificare: 07 Ianuarie, 2005, 10:05:52 p.m. de geophilos »
E cantu dinoscitur avis