C I V I L I Z A Ţ I E

[George Ene]

C I V I L I Z A Ţ I E

Îţi ţiuie urechea - te cred;
ai prea multe numere pe cap,
că te doare capul.
Te strânge haina -
ai nimerit un număr prea mic
ori ai crescut în număr.
Îţi fâlfâie pantalonii -
ai exagerat numărul,
tot aşa cum exagerază fetele,
frumoasele,
când ridică abajurul
până la origine -
până la numărul zerooo,
de unde începe rostul
şi înţelegerea devenirii.

Cu adevărat, prieteni,
numerele au intrat adânc
în viaţa noastră,
trecând cu iuţeală ameţitoare
de la pantofi la blocuri
de la ciorapi la seriale,
şiruri, şiruri.
Încă puţin şi vor trece de la străzi
la oameni -
de-acum coduri numerice
şi-atât!
Ne vom mişca numere
între numere
la pătrat, la cub sau la metacub,
prin fel de fel de intersecţii ale fericirii,
care vor fi codificate
după legi statistice.
Mai mult ca sigur
vom fi oameni-numere -
ce poate fi mai înălţător.
Ne vom coase numerele
pe bluze, pe pantaloni, pe fuste,
să ne putem vedea de la distanţă
să ne putem saluta cu respect
de la unu la infinit.
Nu vom avea nevoie
de onomastici,
pentru că pe acestea
le vom putea fixa oricând -
ori de câte ori vom avea
ceva mai multe numere în buzunare.
Nici de comemorări nu va mai fi cazul
pentru că, nu-i aşa,
toate numerele
se întâlnesc la infinit.

Sigur că, totuşi,
problema se va pune
în termeni precişi, ca la kilometraj:
"În toate cu măsură!",
inclusiv în poezie,
care se va cânta pe sine însăşi,
pentru că între timp
aceasta va ajunge
la cea mai înaltă altitudine,
foarte mult deasupra noastră
pe hărţile sufletelor -
la acele cifre astronomice
care se ascultă cu inima,
pentru că - zice-se -
ele compun muzica sferelor.
Şi când vă gândiţi
că despre toate astea
le vorbise învăţăceilor,
strânşi roată în juru-i,
însuşi Pitagora -
filosoful-vizionar
trăitor acum 2500 de ani…

[George Ene]

Textul de mai sus nu-i, încă o poezie, în înţelesul obişnuit. L-am lansat spre a-l prelucra,  în următoarele zile, chiar sub ochii Domniilor Voastre, în ideea de a face din el... o poezie adevărată (aşa cum aţi învăţat la şcoală, cum ştiţi deja şi cum v-aţi obişnuit)
Rezolvarea pe care v-o propun nu e deloc nouă (ca procedură), ea vroind să însemne o introducere în "arta poetică" - ca, eventual, să ne provoace la joacă (serioasă, de data asta), sau, poate să ne prilejuiască ocazia să mai învăţăm şi noi câte ceva, unii de la alţii - că, Doamne Bun, tare avem nevoie de asta.

[Lorelei]

Obsesia numerelor

azi
m-am împiedicat de doi
crescuse prea înalt pentru noi
la ora şapte ne vedem la cafenea
am să vin cu tramvaiul treizeci şi patru
am în mână dilema veche, numărul cincizeci şi trei
mă poţi recunoaşte după pantofi,
port treizeci şi nouă

nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă
totul se măsoară:
în arginţi (de cele mai multe ori treizeci)
în cifre cu noroc (mama zice că m-ar fi născut pe treisprezece)
în anotimpuri (de obicei patru în zona temperată)

iubirea mea, dragule, se măsoară şi ea:
azi te-am sunat de trei ori,
ţi-am trimis două mesaje
şi m-am gândit la tine de două sute paisprezece ori.

şi totuşi – primordial şi indivizibil rămâne unu
eu – mie însămi pereche nedespărţită de cifre,
şi tu – ţie singur povară

niciodată doi.