tristeţe

[Semiramis]

tristeţea ne face umani. nici un alt sentiment nu este mai aproape de natura noastră, nu ne arată sensibilitatea şi vulnerabilitatea mai bine. din tristeţe se nasc marile creaţii. căci în astfel de momente creierul e mai productiv decât oricând, inima este disponibilă iar spiritul tânjeşte.
tristeţea e bună. te face să cugeţi. iubirea te face neînfricat, gelozia nebun, mândria inconştient, mila caritabil. în tristeşe însă se nasc şi mor cuvintele, singurele care rămân. cine nu a fost trist vreodată, nu  a trăit. şi nu mă refer la tristeţea din iubire, sau tristeţea de pierdere. mă refer la cea fără motiv ştiut.
tristeţea ne face mai frumoşi. înrourează un pic ochii, fără a plânge, pune un zâmbet precar în colţul gurii şi parcă ne catifelează tenul. nu-i aşa?

vă mai amintiţi cănd aţi fost ultima dată trişti?

[pokemon]

da...eu imi amintesc....de fapt,inca sunt trista.
si exact cum ziceai,sunt trista fara motiv.ma trezesc privind in gol,gandind la lucruri pe care nu mi le mai amintisem de mult.
si primavara...primavara ar trebui sa zambim...insa...tristetea parca e totusi atat de frumoasa...

[Alia]

Eu ma straduiesc din rasputeri sa scap de tristete, lupt cu toata fiinta mea. Nu-mi place sa fiu asa, desi.... din pacate, dincolo de aparente, cam este starea mea "naturala". Ai perfecta dreptate, la nivel cerebral, parca...totul functioneaza mai bine, din punct de vedere productiv (al creatiei) atunci cand esti suparat, sau trist, sau.... doar melancolic.
Depun eforturi disperate de a iesi din aceasta stare, candva, nu faceam nimic....acum lupt cu mine pentru a iesi din aceasta stare si, credeti-ma, lumea ma percepe altfel, am senzatia ca lucrurile bune se intampla doar atunci cand zambesc (dar nu in coltul gurii, trist) ci atunci cand rad sanatos, cand ma chinuiesc sa radiez... Nu este ipocrizie (desi poate asa pare) este un mod disperat de a izbandi, de a depasi starea...naturala...

[pokemon]

tristetea,fie ea chiar si fara motiv,este normala in viata fiecarui om.trebuie insa sa ne ingrijoram atunci cand starea devine prea persistenta sau chiar permanenta.
avem nevoie de perioade in care sa ne permitem luxul de a fi tristi,pentru ca mai apoi sa incepem sa zambim treptat-treptat.