Alexuţo, tu eşti pentru mine o mare surpriză:
Faci ce faci şi mă bagi, una-două, în priză.
Dac-am zis că degetele tale să rămână de miere
E că m-a luat valul creaţiei, cu-a lui adiere,
Iscată de admiraţia mea, necurmată, pentru femeie -
Fiinţa care ne dă viaţă, ca după aceea să ne stee
Alături toată viaţa, atât la bine ca şi la greu,
Cum n-o face nimeni, poate, doar, Bunul Dumnezeu.
Ei, dar dacă tu zici că ai obosit şi că degetele te dor,
Că de asta nici să aline nu mai ştiu (sau nu vor),
E semn fie c-ai îmbătrânit, fată dragă şi frumoasă,
Fie că munceşti mult, la serviciu şi, probabil, acasă.
Păi, pune şi tu mâna, să zic aşa, pe-un retevei
Şi dă-i soţului tău câteva pe spinare, vreo două-trei,
Să pună şi el umărul la muncă, să te ajute în toate cele,
Ca după aceea să-ţi merite mângâierile - că vin ele
Singure, nechemate. Şi-ai să vezi că ţi se dezmorţesc
Şi degetele. Că dacă eşti iubită, şi ele iubesc!