VIN DE DEPARTE, DE LA POL

[George Ene]

VIN DE DEPARTE, DE LA POL

        Dedic această poezie autoarei poemului "Ah, frunzele!..."
        şi tuturor fetelor care au postat sub titlul acelui poem fluviu

Vin de departe, de la Pol
Ca un bătrân cu pas domol,
În plete cu argint de sori
Răpit din albele ninsori,
Să vă-ntâlnesc pe-acelaşi drum,
Cu frunze galbene şi fum,
Fetele mele, fete dragi,
Pitite-n vii şi printre fagi,
Puse pe şotii şi visări
Ca zilele de sărbători.
Am înţeles: aţi aşteptat
Un Făt-Frumos, fiu de-mpărat,
Să se ivească printre voi.
Veţi fi crezut că tot vorbind
Vine voinicul clărind
Poate pe-un nor, poate pe vânt,
Poate iscat de vreun cuvânt…
Nu vine nimeni, dragelor,
Căci frunzele se trec şi mor.

Norocul meu că v-am găsit.
Fiind bătrân şi obosit
Voi trece-n frunze, printre voi,
Sub paşii voştri, calzi şi moi…

[Lorelei]

Vin de departe, de la pol,
din tinutul unde tremura luna in balti,
unde inima se ascunde speriata
sub indiferenta-turture in buzunarul din stanga
unde cresc niste aripi ciudate
nefiresc alungite peste umeri
unde pescuiesc tacere la copca
si prima ninsoare cade asurzitor
sub ogive de gand
rasucite gotic in catedrale pagane

vechile frunze s-au sfarmat, uscate, sub frunte...

[alexia]

           Vin de departe, de la pol
           cobor si eu cu pas domol
           manata de acelasi dor
           ma poarta pasii unde vor.

           Vin de departe, de la pol
           sa ma inveti sa nu mai mor
           sa ma prefaci din frunza, pom
           din inima pribeaga, OM.

[George Ene]

Vin de departe, de la Pol
Şi tot aşa, cu pas domol
Dar fericit şi luminos
Că v-adunai, vă rog frumos,
În jurul meu pe toate, roată,
Aşa cum n-aţi fost niciodată.

Doamne, dragele mele fete,
Mult prea-nţelepte şi cochete,
Voi aţi ştiut că rotitoare
Frunzele tac, iar sub ninsoare
Mustesc, urcând în muguri noi
Cum primăvara urcă-n voi
Şi cum vă-nalţă peste gând
Mereu mai sus, şi rând pe rând
Aripi vă pune, pentru zbor,
Să fiţi deasupra tuturor
Celor ce cuceresc iubirea
Şi, nesperată, nemurirea.

Ochii mei se scaldă-n rouă
Şi-mi plec fruntea: cinste vouă!

[Semiramis]

vii de departe, de dupa poli, cu gandul bun si vorba buna si iaca noi te-ntampinam, cu cate-un vers.
cu ce povesti sau cu ce daruri ne vii acum, cu pas domol? ce minunatii de prin coclauri iti poarta umbra ta, de ieri?
mai poti acum sa ne incanti cu vreun basm pierdut si regasit, cu vreun dor sau cu vreun drum?
unde mai pleci de aici si cand te-ntorci?

[George Ene]

Vin de la Pol, mă-ntorc la Pol,
Ca semn că dau Lumii ocol,
Precum un veşnic navetist:
"Noaptea sunt vesel, ziua-s trist!",
Cum bine spunea C. Tănase,
- Ăl de acum e numai oase -
Că şi el a făcut ocol
Pe-aici prin Ţară, nu la Pol,
Cu "Sus cortina, domnilor!"
Ori "Cine-i hoţul, fraţilor?"*…

Cât mă priveşte, mă-nvârtesc
Prin LoveTime.Ro, că vă iubesc!

----------------------------------------
* Titlurile unor spectacole în care a jucat, în perioada de la "Cărăbuş", mai precis în anii 1919-1921, marele actor de comedie Constantin Tănase (1880-1945). Alte spectacole în care a jucat Tănase, au fost: "Tănase are cuvântul", "De lemn Tănase", "Tănase haiducul, care-şi vinde cucul", "Hai la Tănase, neamule!" (dar şi filmul "Visul lui Tănase", din 1932). 
Vă mai spun un lucru, şi-anume că Tănase a murit pe scenă, în clipa când, implicat într-un cuplet, a rostit următoarele versuri: "Davai ceasul şi moşia, / Că aşa-i tovărăşia!". Auzind aceasta un "tovarăş rus", care ştia şi româneşte, a scos pistolul şi… a tras!

[Semiramis]

as pleca acum la pol, chiar dincolo de el, dor de duca tot mai des imi da ghes sa ma duc in cautarea unui nu stiu ce.
sa ma opresc din loc in loc, sa mai ascult o poveste, sa intalnesc pe cineva necunoscut.
de pleci spre poli, ia-ma si pe mine!

[George Ene]

       Semiuţei, cu drag

Dă-mi mâna, prietenă bună,
La pol să mergem amândoi,
Să fim numai noi şi înaltul
Imaculatului din noi!

Vom fi ferice, te asigur:
Vom face un bordei în crustă,
Ne vom scula de dimineaţă,
Vom da la copcă ziua toată,
Iar către seară, plini de viaţă
Ne vom blinda în hruba frustă,
Să ne vorbim de altădată
Pe când erai un fulg de fată…
Şi tot aşa, trăind pe ghiaţă,
Vom duce cea mai pură viaţă!

Dă-mi mâna, prietenă bună
S-o pornim chiar acuma spre pol
Să nu ne-o ia nici gându-nainte
Ori versul, cu pasu-i domol.

Dă-mi mâna, prietenă bună,
Să mergem acuma, pe lună!
Mâine, mai ştii, va fi soare
Şi vom renunţa la-ncercare…

[Semiramis]

cu acelasi drag, lui Geo
iti dau mana drag prieten, iti dau mana si pornim. intre doua drumuri dragi, sa facem o calatorie spre tari indepartate, sa stam sa povestim intamplari de la ecuator, peste meridiane si paralele sa trecem ca prin vis. apoi, sa ne intoarcem la primavara asta ce ne va astepta aici. cu vers duios sa inchini cuvinte dragi unor prieteni ce ne vor primi inapoi cu drag, la hanul parasit de hangita.
iti dau mana prietene, sa pornim inapoi spre poli.

[George Ene]

Semiramis, dragă prietenă bună,
Să pornim! Ne cheamă depărtarea!
Vom părăsi cheiul timp de o lună
Înfrăţiţi cu vântul şi marea.

Mă gândesc să tăiem Terra pe la Ecuator,
alunecând continuu peste marele hău.
Regret, dar vom lăsa pe site sămânţa de dor
şi Hangiţei părerea de rău,
înaltă şi grea cât un munte,
că n-a catadicsit să vină pe mal, lângă punte
să ne facă semn cu batista-i albastră…
Hotărât lucru: marea călătorie a noastră
începe peste mai puţin de zece minute
şi-or rămâne în urmă-ne aceste ore mute
pe când apa ne va smulge, răsucindu-se-n volute…
Mare păcat, totuşi, că fiecare-şi vede de-ale lui
fără să-i pese, iată, chiar nimănui
că-n curând vom dispărea în ceaţă
pornind-o de-aici de pe chei, din faţă,
spre a lăsa locul pustiu şi tristeţea
lipsei de noi doi, cu fancheţea
cu care toate se-ngroapă-n trecut
ca-ntru-n mormânt vechi şi tăcut…

Adio! vom zice, ori mai bine La Revedere!
celor dragi, pe când fregata noastră va piere
sub curbura Pământului pustie
pe marea-nvolburată-n Poezie…