PRO MEMORIA
Poetei Lorelei
Fetiţa care erai la 12 ani
(pe când eu aveam 20),
cu părul scurt şi ochii vioi
- fetiţa aceea iute ca argintul viu -
juca şotron, te cred,
acum 15 ani.
Desena cu cretă axa lumii
pe cimentul aleii dintre blocuri
şi-şi lua zborul
când pe-un picior, când pe celălalt.
Fericirea se chema să nu zbârceşti,
să nu calci convenţia
liniilor marcate cu creta
asemenea unor graniţe incredibile
între bine şi rău,
printre care-ţi conduceai piatra,
din pătrăţică în pătrăţică,
până la victoria finală
de 10 la 9 cu cea mai bună
a ta colegă de şotron,
în vreme ce eu făceam armata
la infanterie, la Breaza,
iar în seara zilei de vineri,
22 decembrie 1989,
la Revoluţie,
urma să merg
împreună cu colegii din regiment,
toţi unul şi unul - trăgători de elită,
urma să mergem, zic,
la Otopeni,
să ne încrustăm numele
PRO PATRIA!
în cimentul şotronului tău.
N-a fost să fie,
pentru că exact
când ieşiserăm din cazarmă
în stradă,
în camioanele pline -
cu motoarele duduind,
colonelul-comandant
a fost sunat din Capitală
de către un general, prieten:
"Cristiane, sunt Valeriu. Ce faci?"
"M-am pus în mişcare,
vin spre voi, să ajut Revoluţia!"
"Eşti nebun! …Şi George-al meu?"
"Şi el!"
"Mă, ai căpiat de-a binelea!
Îmi omori copilul şi n-am să ţi-o iert!
Aici e debandada-debandadelor:
toţi se cred mari şi-şi dau aere de comandanţi!
Revocă ordinul şi întoarce-te-n unitate!
Imediat! Imediat, am zis! Îţi ordon!"
…Aşa am scăpat
de moartea care da târcoale la Otopeni
în noaptea de pomină de vineri, 22 decembrie 1989,
când tu visai la şotronul tău
atunci neterminat,
pentru a-l transfera acum,
aici, pe site,
întru pomenirea
colegilor militari de la Câmpina,
care-au plecat în locul nostru
spre a intra adânc în ciment
chiar în noaptea aceea, la Revoluţie…
Subiect: hai să jucăm şotron (Citit de 2633 ori)