De dor de tine

[Emma_Brad]

Eu zăcând de dor de tine inimii mele amare
Îi crescu aripi de ducă peste munţi şi peste mare
Va boci trist ca un clopot nu-ştiu-cui cerşind iertare
Va pleca răcnind nevrotic de a vorbelor duhoare

Îmi este inima cumplită şi o simt ca o povară
Prinse dorul să mă ardă şi îl văd cum mă doboară
Şi nime' Doamne-n ajutor n-o sa poată să îmi sară
Aud ecoul minţii mele pe boarea vântului de vară

Dorul aprig zăboveşte, lacrimi râuri iarăşi varsă
Povestindu-mă răneşte şi nu pare că îi pasă
Mă privea rânjind prosteşte cu-a lui faţă albă, trasă
Şi răcnea lovind din bice inima bolnăvicioasă

Se scălda în propriul sânge ce de valuri era dus
Faţa-ntreagă o scăldară lacrimile ce le-a smuls
Si se scurseră şiroaie, cum mai limpezi alte nu-s

Doruri vechi şi ruginite iscă lacrimi de temut
Mă pălesc adânc în suflet cum nicicînd n-aş fi crezut
Pălmuindu-mi gura mută ce se vrea un fel de scut


În zadar stropind cu lacrimi şi jelind privirii mele
În zadar săgeata ta scrijelindu-mă sub piele.
Mare mi-i compătimirea dar cuvintele mi-s grele
Zic zărind acum speranţa in priviri cu praf de stele.
Bună dimineaţa viaţă, cunună de floricele.