Don Quijote printre volburi,
Ratacind depart’ de colburi,
A zapezii cristal-haina,
O imbraca pinii-n taina.
Stelele ii sufla in plete,
Pe vant suav il imbuna,
Luna sant da sa-l imbete,
Fulgi salbatici fac cununa.
Si in timp ce-n brate Luna,
Visurile ii dezmiarda,
Sufletu-si ascute lancea,
Morile in vant sa piarda.
Sangele-i ingheata dulce,
Luminat de aurore,
Gandu-n viscol se preface,
Raspandind scantei de ore.
Fulgeru-i cuprinde obrajii,
Flacari boreale-n membre,
Pe fata-i copileareasca
Puf de stele se-aduna.
In adanc pustiu de ingeri
Copaci tandri insufletind,
Printre vai si munti de plangeri,
Simturile tresarind.
Numai visurile-s calde,
Si gheata lumineaza,
Iara Luna ii vesteste,
Soptind bland precum urmeaza :
Du-te, tu, copil din mare
Si din Soare rasarit,
Zburand val de nemurire
Spre castelul cel vestit.
Pluteste pe cai lactee,
Cu a ta speranta de miere,
Si cand gasi-vei pe Skadi,
A sa mana tu o cere.
Sau castel de deznadejde,
Podobeste cu visare,
Sa inima infrigurata,
Topeste-o c-o sarutare.
Don Quijote se-avanta,
Dand cu valuri izvorate
De-a treziei crude vanturi,
Aprigi batalii de canturi.
Plutind sub umeri de viscol,
Brazilor mirate piscuri,
Pe plete de aspiratii,
Flori albe de constelatii.
In a sa cale-nstelata,
Pe a zarii marmore fata,
Se inalta un munte falnic,
Avand barba de-ntelept.
Stai, vitejesc sa-mi spui degraba,
Ori din tau drum sa te-ntorci,
Care-i intaia virtute,
Altfel ai venit degeaba.
Marite si mandru munte,
Stele dalbe pe-a ta frunte,
Nu stiu cea dintai virtute,
Si sunt foarte fericit.
Du-te tu, copile vesnic,
Al demiurgului sfesnic,
La mandrei tale cetate,
Pazit de naivitate.
Zboara lin sclipiri senine,
Aripi de marinimie,
Si ajunge la palat,
Si iata ce a aflat.
Portile-s de roua dulce
Prefacuta-n diamant,
Turnuri se inalta-n cruce,
Oglindindu-se-n smarald.
Rozele incing o hora,
Naltatoare de rubin,
Unind instelat peretii,
Pictati cu ploi de clestar.
Mozaicurile-s facute
Din cristal de curcubee,
Vantul sufla bland in trepte,
Timpul timid sa-l indrepte.
Scara spre turnul angelic,
Imediat ce a urcat-o,
Sezand pe un pat de lacrimi,
El pe Skadi a aflat-o.
Ochii sai ce ascund bolte
Ce se mladie dezinvolte
Printre raze inflorite,
Dulce-izbanda sa-i privesti,
Buze tradand disperarea,
Ce-si inlatura uitarea,
Pe pajisti de unicorn,
Degraba tu sa le-ntorni,
Chiar si licarind sfioase,
Raman pururea frumoase.
Iara bratele-i de soapte,
De ti-ar da imbratisare,
De te-ar mangaia cu noapte,
Prea gingasa incantare.
Tu esti zee, dar esti moarta,
Ti-ai cladit prea rece soarta,
Tu nu poti imbratani,
Dar ti-e nemurirea gri!
A sa inima copila
N-a putut ca sa mai vada,
Viscolul ce ingheata suflet,
Si cu dulce inflacarare,
Buzele-aduc sarutare.
Skadi, inger pe moi piedestale,
Sa jucam suava cantare,
Clipa de imbratisare,
Te voi invata visarea!
Vei uita de griji si patimi,
Patinand pe nori de datini,
Si-n copilariei cetate
Vom dansa celeste muzici
Zori d-iluzii adevarate!
Subiect: Basm inaripat (Citit de 1422 ori)