Libertatea cailor sălbatici

[Lorelei]

Arcuite spinări în negru lucios
se ridică prin nesfârşite lumini
de mii de ani caii sălbatici nu poartă potcoave
coame despletite se alungesc în spirale
până la nori şi încă mai departe
în ceruri ascunsă răsare o stea
boltă ţintată arcuind spinări-curcubeie
Încordată privesc peste câmpuri
la coamele negre în vânt
căpăstrul mă strânge
şi numai irisul sărat printre gratii priveşte
caii sălbatici.
La orizont apune o stea căzătoare.

[Semiramis]

cum sirena poti scrie de armasari nebuni, salbatici fara a-mi starni mie cine stie ce doruri nebune?
arcuitele spinari si nepotcovitele urme lasate adanc in tarana iti bantuie visele? curcubeie uitate sa apara dupa ploaie mai cautam inca?
nu mai numara stelele cazatoare si poate capastrul se va rupe!
a inceput din nou sa-mi fie dor.
tie nu?

^{ps iti mai surade celebritatea?} 

[Lorelei]

Dor de libertatea cailor salbatici.  Da.

PS. Lasa celebritatea ca nu e buna, face rau  Acus ma supar si dau o raita la frunze. 

[Semiramis]

te-astept la frunze!!! frunze rascolite de galop de cai rapiti de anotimpuri rele.
cai salbatici cersind o mana sa-i tesale si sa impleteasca in funde coama rasfirata.
cai fugiti in lume cu ganduri de mai bine.
cai cuminti...dar liberi.
steaua ce cadea s-a oprit mirata.
irisul albastru a adormit din nou.
e pace in suflete...doar caii negri mai pasc tacut sub luna.
sssssst. sa ii lasam s-adoarma!