M-as culca sa dorm. Ma lupt cu somnul, cu oboseala si cu tristetea apasatoare a oricarui inceput de zi. Privesc orasul afundandu-se in noapte si simt cum ma cuprinde tristetea. Ma napadesc amintirile. Inaerul imbibat de caldura, alcatuit din razele soarelui si regrete, chipul prietenului drag capata relief. Fusese acum un an? INtr-o alta viata? Cand oare statusem pe banca pentru a-mi lua ramas bun de la el? Aceasi caldura si in seara aceea , mi-aduc aminte. Si-atunci imi simteam inima la fel de grea.
Sa te desparti pe incetul de niste fiinte iubite, cata amaraciune! E preferabil sa tai carne vie si sa regasesti singuratatea, climatul firesc al omului si totusi in acea seara nu ma puteam desprinde de prietenul meu.
Zilele trec. Merg cu nasu-n vant, fac pe viteaza, dar in strafundul inimii ma simt trista. In aceste zile m-au coplesit amintirile, umplandu-mi pieptul cu chipuri dragi. O data mai mult imi dau seama cat de adevarata e stravechea legenda : inima omului e o groapa plina de sange; pe marginile acestei gropi cei ce ti-au fost dragi si au murit stau lungiti pe burta sa bea din sange si sa reinvie ; si cu cat mai dragi iti sunt cu atat mai mult sange iti vor bea.
Simteam o oboseala, o neliniste in piept, o furnicare in tot corpul , dorinta - dorinta sau aducere aminte? - unei simple mari fericiri. Dar au trecut acele zile..chinuitoare.
Acum amintirea prietenului meu prinde contur. Dar va ramane doar o amintire. Totusi...
De fiecare data cand EL va avea nevoie de EA, EA va fi acolo pentru EL, dar
De fiecare data cand EA va avea nevoie de EL, EL nu va fi niciodata acolo pentru EA.
Dar EA il va astepta mereu pe EL!
Subiect: Va ramane..pentru totdeauna (Citit de 3831 ori)