Lupii cenusii

[Lord_Saladin]

...Gandurile, amintirile, se pogoara adeseori asupra noastra asemeni unor stafii ce ne bantuie, singura eliberare si mantuire fiind asternerea lor in fata unui cuget prieten.Bantuit fiind, scrive-voi aceste randuri...
 Inceputurile-mi par, in bezna noptii mele, de neinteles, scrise si asternute parca intr-o limba strauba acyn nue, dar pe care intr-o vreme mai stiam sa o citesc.Siragul amintirilor, innodat in grele hatisuri,imi pare acum greu de atins..

 Imi amintesc o bolta cenusie precum o campie intinse , o pustietate sura pe care zburdau arar cai navalnici si negri in galop, unindu-si cateodata varfurile copitelor lor fantastice cu crestele inalte si impadurite ale muntilor, ce asemeni unor strajeri inalti si negri ne vegheau drumul la stanga si la dreapta noastra.Mi-era frig, dar o mana aspr si calda ma tinea strans,sa nu cad de pe saua roibului negru ce luneca incet prin marea de ierburi si buruieni umede.In fata noastra, in pacla groasa ce se coborase, ca doua fantome negre, alti doi calareti tacuti.
 Deasupra noastra, adeseori ramuri intunecate ca bratele si gatlejurile unor balauri se uneau intr-o bolta, parandu-mi ca ne cufundam intr-un intuneric des si adanc.
 Mergeam fara cuvinte.Cate-un vultur isi mai croia arar drumul, departe , deasupra noastra, catre piscurile acoperite de negura...
 Deodata,cei doi din fata noastra se oprira brusc, descalencand rapid.Era ceva ciudat in gesturile lor...Parca se grabeau, sau parca simteau o teama superstitioasa  de hatisul des si negru ce se casca ca o groapa la cativa pasi in fata lor, sau poate ca pur si simplu cautau o carare prin acel loc ce parea de netrecut....

(to be continued some time later... )

[desdemona]

astept continuarea...poate va fi cat mai curand...

[Lord_Saladin]

... Unul dintre cei doi se intoarse catre noi, apropiindu-se incet, plutind parca prin ceata.Era Baciu, din neamul celor de dincolo de muntii cei mari, oameni iuti la vorba si la fapte, arcasi calari neintrecuti, ce vreme de secole si-au inmuiat varfurile ascutite ale  sagetilor in sangele purpuriu al grecilor si al romanilor de dincolo de Istru.Trecuse si el candva dincolo de munti, in partile noastre, si deveni un om cu vaza si placut in fata Marelui Rege al nostru.Nu era inalt, dar era bine facut, imbracat cu o mantie prelunga cenusie, cu o cusma neagra pe cap, purtand la brau o sabie scurta si incovoiata.Avea un chip uscativ,cu o barba scurta neagra, si cu ochi negri, adanci din care strabateau adesea scanteieri ciudate.Ochi adanci, ochi care vazusera multe,caci Baciu calatorise in intreaga lume, batuse cu pasul sau arar smarcurile si padurile intinse si intunecate de la miazanaoapte,a gonit cu roibul sau peste campiile nesfarsite ale rasaritului si ale apusului,si a simtit pe pielea sa tucurie puterea arsitei soarelui de la miazazi, acolo unde in orase bogate, unde din turnuri inalte priveau oamenii si inteleptii spre stele straine noua.
 Se adresa tatalui meu, tatal meu care ma tinea strans si acuma, a carui mana aspra o strangeam acum cu atata patima copilareasca.
 -Baciule,invatati si tu fiul sa manuiasca palosul,sa tina fraiele roibilor !
 Tatal meu surase, dar nu raspunse nicidecum provocarii.Prefera mai degraba sa raspunda in felul sau mai cald, cu vorbe incete si bine chibzuite,cum imi spunea el ca e intelept a vorbi.
 -Veni-va si vremea aceea Baciule, acum mai cu folos e sa invete sa citeasca semnele vremurilor, semnele tainice ale cerului si ale pamantului..
 Celalalt om, ce cauta poate o cale de trecere printre hatisuri, striga:
 -Codrene, Baciule , lasati vorba far de rost !Gasit-am poteca prin hatis ,si-ar fii bine sa purcedem pana nu se lasa noaptea! Spuneau batranii ca in muntii acestia, in ceasurile tarzii ale noptii, bantuie strigoii...

P.S: