Se duc prihorii spre ţărmuri însorite
cuiburi au rămas atârnate de streşini
ca nişte priviri trecute suspendate în clipă
mi-e frig şi-mi strâng gândurile ghem
din mine spre mine se-aruncă
un foc de vreascuri aş aprinde sub frunte
să-mi ardă patimile toate
şi lungile dimineţi fără cafea cu lapte
fără rotocoale de fum şi fără vise.
Mă lovesc de tavanul scund
prinsă între două prejudecăţi ca-ntr-o colivie
nu ştiu să cânt
şi prihorii au plecat de mult
tavanul mă apasă cumplit
Ană renasc din vechea poveste
mă împresoară zidurile sub fruntea înaltă.
Cobor.
Subiect: Ană (Citit de 1692 ori)
