Din maruntisul clipelor ramase...

[Rudy Valentino]

Replica la "Sub clopotul zidirilor rămase" de Adrian Munteanu

Din maruntisul clipelor ramase,
Inchiriez un vis de doua stele,
Ma strange nerabdarea prin obiele,
Si-mi cresc sperante, ca un muschi, pe oase.

Sunt mistuit in vorbe pan'la piele,
Astenizat de intamplari taioase,
Alerg, ca un atlet, dupa angoase,
Si-mi pun iubirea franta in atele.

Proptesc de trup senzatii daramate
Sunt mort demult, doar noptile-mi sunt vii,
Destinul epileptic ce-mi e frate

Inchina iar reduta pe pustii,
Dar inima-mpaiata inca bate
Funambulesc, in toamnele tarzii...

Poezia de la care s-a plecat:

Sub clopotul zidirilor rămase
de Adrian Munteanu


Sub clopotul zidirilor rămase
Se pierde urma mânjilor din stele.
Mă arde roua zilei prin obiele
Şi lenea vorbei mi-a pătruns în oase.

S-au spart băşici de patimă sub piele
Şi mi-am zdrelit picioru-n stânci tăioase,
Tot încercând să ocolesc angoase
Ce mi-au legat simţirea în atele.

Surpat de tot sub schele dărâmate,
Un cal îşi plânge aripile vii
Ce nu mai zboară. Îmi era ca frate.

Au sângerat amiezile pustii.
Răscoala clipei timpul ritmic bate
Până în miezul orelor târzii.