El aleargă după cer după nori, închipuind ore întregi în ei diverse forme... Desenează, apoi nu ştiu cum se face dar se întoarce cu acelaşi zâmbet la matematică, logică... El merge pe stradă privind după flori în curţile oamenilor. Şi el, da el, a calculat exact câţi meri să deseneze zilnic zămbind în grădina mea, pentru ca astăzi, de ziua lui, să putem valsa râzând în livada înflorită.
Cine mama naibii se crede provincialul ăsta pe care nu ştiu dacă am să-l văd la prănz? S-a dus să-şi ia buletin nou şi nici nu bănuieşte cât de dor îmi e de zâmbetul lui. Cine se crede când revine fără creioane şi-mi spune cu zâmbet irezistibil de frumos că-i sunt dragă? Dar când roşeşte explicându-mi că asta nu înseamnă că-mi face curte ci doar că m-am lipit de sufletul lui, apoi scrie calm odă... unei linguri şi.. nici măcar nu o postează aici!Auzi: să fie mare, mică...de lemn sau de metal? Parcă de asta îmi arde mie! Eu vreau să râd blegule, vreau să-ţi sărut zâmbetul şi să-ţi spun: la mulţi ani!
Parcă-l şi văd- mare tupeist- cum diseară o să-mi culeagă cel mai roşu măr din livadă şi o să mi-l întindă povestindu-mi de Adam şi Eva: astăzi, prin compensaţie, se iubeşte mai mult... mai intens... aproape tot. Nu, nu ne mai ajunge să ne iubim între noi. Unii iubesc nuanţa de verde. Eu, de pildă, iubesc dama de caro. Tupeistul (regulat îi spun că sunt... de verde!)
Subiect: La multi ani, Marian! (Citit de 2906 ori)