Exista in traditia crestina, inca din Evanghelii, frumoasele povesti cu talc infatisate de parabole. De ce a fost si inca este, dupa parerea mea, nevoie de parabole? Inclin sa fac o paralela cu revistele de popularizare (de vulgarisation, cum spun francezii) pentru descoperirile stiintifice. Avem nevoie de un limbaj accesibil, universal, care sa ne permita accesul la lucruri pe care altminteri nu le-am intelege.
Parabolele nu sunt usor de interpretat, uneori avem senzatia mai degraba de incifrare. Sa fie adevaruri greu de acceptat pentru care oamenilor le trebuie timp sa le accepte? Sau "povestea" le face mai accesibile? Sunt parabolele pentru cei "alesi" sau pentru cei multi? Voi cum vedeti lucrurile?