Ultima Scrisoare -

[desdemona]

Ultima Scrisoare - Mihai Beniuc

Sfârşitul a venit fără de veste...
Eşti fericită?...Văd că porţi inel!...
Am înteles...Voi trage dungă peste nădejdea inutilă...
Fă la fel!...
Nu, nici un cuvant...
Nu-mi spune că-i o formă, cunosc însemnatatea ei deplin...
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă
Eu însă'n faţa normei nu mă'nchin
Nu te mai cânt în versuri niciodată...
Mai mult, în drumul tău n-am să mai ies;
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată, şi n-am să-ţi spun, de fapt, că nu m-ai înţeles.
A fost, desigur... numai o greseală, putea să fie mult - nimic n-a fost -
În veşnicia mea de plictiseală tot nu-mi închipui că puneai vre-un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri
Lumină'n noaptea mea de îndoieli
Când degete de Midas am pus magic, pe fragedă fiinţa-a-ta de lut,
suna în mine murmurul pelagic al sfintelor creaţii de'nceput
Vedeam cum peste vremuri se înalţă statuia ta de aur greu, masiv
cum serioase veacuri se descalţă, şi-ngenunchiate în rânduri submisiv,
la soclul tău dumnezeiesc aşteptă să le întinzi cu zâmbet liniştit
sper sărutare adorata dreaptă 'nainte de-a se şterge'n infinit.
Oh, de-am fi fost alaturi doar o oră, ai fi rămas în auriul vis,
ca o eternă roză auroră de ne'nţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a'ncheiat povestea şi nici nu stiu de ai să mai citeşti
din întamplare rândurile acestea în care aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să-ţi strivesc eu visul sub picioare, n-am să lovesc cu vorbe ce mi-i drag,
Aş fi putut să spun :"Esti ca oricare!", dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla'n jurul tău cât hăul, tu vei rămâne nufărul de nea
ce-l străjuieşte beat de pofte tăul ce-l ţine candid amintirea mea
Vei fi acolo ne'ntinată, te voi iubi mereu, fără cuvânt,
şi lumea n-o să ştie niciodată de ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo sub lumina de mister
Scăldată'n apa visurilor lină, vei sta iubito ca-ntr-un colţ de cer
o stea de seară blândă şi senină.
Şi când lumea va fi rea cu tine, când au să te împroşte cu noroi
tu fugi în lumea visului la mine... vom fi iar singuri amândoi
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată, cu versuri nemaiscrise te mângâi
Şi-n dulcea lor cadenţă leganată te vei simţi ca-n visul cel dintâi
Şi de va fi cum simt eu de o vreme, să plec de aicea, de la voi, curând
Când glasul tău pe mine'o să mă cheme, voi reveni la tine din mormânt
Şi de va fi să nu se poate trece, pe veci pecetluitele hotare
m-oi zbate crunt în ţăr'na rece, în noaptea mare, mare, tot mai mare.



noi asa facem?pastram curata imaginea persoanei iubite care a plecat din viata noastra?
o protejam acolo in visul nostru?

mi-a placut foarte mult poezia.

ce facem noi?cum procedam noi?

[viulian]

Mda, eu am o replica nedemna de maretia actului artistic, cumva cinica, mai mult de coltul strazii..

Mai pupi unde-ai scuipat ?

La mine, pastrez imaginea a ceea ce-ar fi putut fi, nu ma mai intereseaza persoana.. Ramane ideea, care ma ajuta sa caut mai bine pe viitor.

[Miss M.]

       Grea intrebare ... poate ca tuturor ne place sa credem , atunci cand punem punct unei relatii ca , pastram o amintire frumoasa a ceea ce a fost dar oare asa sa fie ? ... Am motive sa ma indoiesc . Cred ca depinde de fapt de fiecare dintre cei doi , de felul lor de a fi , de maturitatea pe care au dobandit-o si de motivele care au dus la ruptura . Unii dintre noi se simt mai puternici sa depaseasca momentul sau sa-si reprime eventualele urme de iubire ramase in urma prin resentimente si prin aruncarea cu reprosuri spre celalalt . Nu stiu daca e chiar sanatos oricat de mult te-ar ajuta sa uiti ... Pentru ca , in definitiv , asta nu schimba cu nimic lucrurile care s-au intamplat . 
   
       Parerea mea personala este ca , daca ai hotarat sa pui punct atunci sa ramana asa ... si sa gasesti o cale de a intelege ce s-a intamplat ca sa te poti impaca cu tine si , in acest fel sa-ti fie cat mai usor sa mergi mai departe . Pentru ca , daca e a sa despici firul in patru atunci , intotdeauna unul va fi mai vinovat decat celalalt , intotdeauna celalalt a gresit mai mult si a iubit mai putin . Si atunci cu ce rost sa porti resentimente ? ... La randul meu , acum ca s-a terminat , privesc in urma si nu pot sa-mi dau seama ce atarna mai greu in balanta , lacrimile sau fericirea ? ... Pana la urma poate ca nici nu mai conteaza atat de mult , a fost un om in viata mea pe care eu l-am vrut langa mine , a fost alegerea mea , ca n-a iesit cum mi-as fi dorit asta e ... cand doi oameni ajung sa fie impreuna fericirea nu este garantata de nimic , ne-am asumat riscul asta amandoi . Totusi nu cred ca e usor sa fii obiectiv si sa-ti recunosti propriile greseli ... insa ceea ce pot face e sa las lucrurile acolo unde s-au intamplat , adica in trecut ... fiecare intelege ce vrea si ce poate ... Regrete si resentimente sunt inutile , cel putin pentru mine . N-am pretentia sa uit , stiu ca nu se poate dar trag linie si incerc sa privesc inainte . M-am impacat cu tot ce s-a intamplat si sunt bine cu mine . Cred ca e suficient . Daca el decide sa avem o relatie civilizata foarte bine , cu atat mai mult cu cat este un copil la mijloc ... daca nu - asta e ! Eu oricum am incetat sa ma chinui singura cu intrebari fara raspuns . A fost si nu mai este ... Punct .