Tiptil, tiptil,
Ca un copil…
La ceas de noapte, tăinuit,
Te-aşteaptă, iată, un iubit:
Îi bate inima nebună
Sub 'naltul clarului de lună,
Căci vrea durerea să-ţi aline
Cu clipele-i tandre şi line,
Să-ţi cânte-n şoaptă un refren,
Să-ţi scrie, poate, şi-un catren,
S-aprindă candela cu seu,
Să crezi că-i Bunul Dumnezeu…
Dar fii pe pace, că sunt eu!