Deoarece am vazut ca nu s-a oferit nimeni sa faca tema de casa propusa
aici am hotarat sa o fac chiar eu, poate asa or sa prinda si altii curaj.
Psihologia Platonica. Platon considera sufletul ca avand o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros) sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborat intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi sa primeasca o rasplata pentru faptele sale.
Sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu ideile eterne, dar de aceea, el insusi nu este o Idee ci se poate doar ridica la intuitia ideilor. Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea sufletului deoarece el se lasa mereu in mrejele micimilor vietii a poftelor si pasiunilor, ceea ce face ca si sufletul sa-si intunece reamintirea Existentei vesnice si ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui inalta si menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata si ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului, si sa ia orientarea spre lumea Existentei adevarate. Hotarator pentru suflet este numai momentul acestei intoarceri, in aceste clipe el se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este dialectica: "A cunoaste frumosul, Binele, Dreptatea inseana pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si in acest chip a te apropia cat mai mult de divin".
In "Phaidros" Platon compara sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine Divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este, dimpotriva, de origine vulgara; el este inrudit cu colbul pamantului si de aceea a plecat spre lumea senzoriala ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este ratiunea.
Astfel, sufletul se compune din trei facultati sau puteri:
1. Ratiunea (vizitiul)
2. Vointa si curajul; reprezentate prin calul cel bun si
3. Calul cel rau, care reprezinta poftele - partea cea mai rea a sufletului.
Astfel sufletul are trei facultati:
1) de a gandi (ratiunea, care se afla in cap);
2) facultatea afectelor si a sentimentelor, care se gasec in piept si
3) facultatea poftelor ce se afla in pantece.
Caracterul oamenilor depinde de acea facultatea a sufletului care domina in ei: insetati dupa stiinta, vanitosi, iubitori de castig. Aceasta tipologie la Platon are valabilitate si pentru determinarea caracterelor popoarelor. La sciti si traci domneste vointa, de aici simtul lor dezvoltat pentru onoare. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de castig, iar grecii de stiinta.
In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face bine. Nimeni nu face nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste convingerea ca a suferii din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decat a faptuii o singura nedreptate. Etica palatonica este fundamentata tot pe metafizica ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filosofului.
In "Gorgias" Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua idealuri: unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decat a suferi o nedreptate. De aceea, acela care savarseste o nedreptate este in toate imprejurarile nefericit. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui.
Dar ce este "Binele"? In "Gorias", Platon afirma ca bun este omul care se afla in posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine.
In "Menon" si "Phaidon" Platon face deosebire intre o virtute adevarata si alta cotidiana. Aceasta deosebire descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica in calea sufletului si de aceea trebuie invinse. Sufletul are numai o nazuinta - de a se elibera de corp si de lumea senzoriala pentru a se intoarce in patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon dispretuieste virtutea cotidiana: placerea aici se schimba pentru placere, durerea pentru durere, teama pentru teama, de parca ar fi monede. Virtutea cotidiana considera castig doar bunurile pamantului.
Dimpotriva, Platon apreciaza inalt doar "virtutea filosofica", care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija in primul rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamantului n-au nici o valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului. El se comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. De aceea in dialogul "Tectet" Platon spune ca a fi bun inseamna a fi filosof si a fi filosof inseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai mare stapanire de sine (astfel in suflet se stabilesc ordinea si masura).
Platon pune etica in legatura cu psihologia prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala: gandirea la intelepciune (sofia), vointa la vitejie (andreea) si pofta la cumpatare (dophrosine). Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea intelepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea.
Filosofia politica ocupa un loc foarte important in creatia lui Platon. Una din trasaturile caracteristice principale ale conceptiei social - politice a merelui ganditor este legatura lui stransa cu invatatura sa etica. Statul este pentru el asemeni omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de vedere moral doar intr-un stat bine organizat. Si invers numai niste cetateni cu adevarat culti, bine educati si virtuosi se pot asocia, formand un stat, in care domneste ordinea si legea. Scopul statului este de a crea conditii pentru realizarea dreptatii.
Platon porneste de la ideea ca statul este un individ de proportii mari, "un om mare". De aceea actiunile adaugatoare ale cetatenilor, indiferent de postul ocupat si rangul social, aduc prejudicii statului si fiecarui cetatean in parte. Virtutiile sociale si cele individuale se conditioneaza reciproc. Oamenii totdeauna isi merita societatea in care traiesc, fie ea buna sau rea. Statul este intotdeuna asa cum sunt cetatenii lui.
Filosofia politica a lui Platon porneste, deci, de la ideea ca natura morala a omului, dreptatea si virtutea se pot realiza numai in mijlocul unui popor organizat in stat. Teoria satului bine organizat sau a satului ideal trebuie sa tina cont, pe de o parte de alcatuirea sufletului omenesc, iar pe de alta parte, de activitatile de care are absoluta nevoie societatea. Invatatura lui Platon despre stat se bazeaza in mare masura pe teoria sufletului. Platon considera ca sufletul uman se compune din trei parti: ratiunea, pasiunea generala (afectiunea) si dorinta. Lor le corespund cele trei virtuti cardinale: intelepciunea, curajul si cumpatarea. Cea de a patra virtute cardinala este dreptatea. Organizarea statala trebuie sa corespunda celor trei parti ale sufletului omenesc.
Acest articol contine in parte informatii culese de pe internet.
P.S. Astept pareri si comentarii legat de text.
Subiect: Sufletul platonic, intre unitate si diviziune (Citit de 8444 ori)