10 Octombrie, 2025, 08:16:46 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Pretentiosi  (Citit de 3145 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

25 Noiembrie, 2008, 04:36:11 p.m.
Citit de 3145 ori

lumycriss

Vizitator
...ca tot ne-am "autointitulat" astfel de curand. :)

Eu cred ca o simpla acceptare, cu un simplu cuvant (care de obicei e un "da" spus asa, cam cu jumatate de gura), a renuntarii la orgolii si a adoptarii unor fete zambitoare nu va rezolva problemele mai "profunde" din inimile noastre. Aceasta "relaxare" dupa care tanjim cu totii va fi doar o chestune de moment, consider eu, si nu cred ca va trece foarte mult timp pana cand vor aparea noi tensiuni, poate mai violente decat cele cu care ne confruntam in prezent.

Eu propun sa ne gandim, cu sinceritate si fara inhibitii, asa cum a spus si Lorelei, la ce ne place , dar mai ales ne displace, pe acest forum si nu numai (mi-ar placea sa avem si o discutie generala, pentru cei interesati, legata de pretentiozitate  :) ), fara sa atacam persoane in mod direct. S-ar putea ca, pana la urma, sa descoperim ca hiba nu tine de activitatea de pe forum, ci poate chiar de viata reala, de tensiunile acumulate "pe viu" care se vor descarcate cumva ;).

Cat despre mine, nu ma simt deloc pretentioasa... poate doar cu mine insami, dar denumirea acestei atitudini cred ca este mai degraba "autoseveritate" sau "autoperfectionism"...

Ei, voi ce credeti? Ce "pretentii" aveti, in general, de la viata, de la fiecare zi, de la forum, de la voi insiva, incepand cu cele mai marunte si mai copilaroase si terminand cu cele mai serioase si mai intemeiate?

04 Decembrie, 2008, 07:05:38 p.m.
Răspuns #1

lumycriss

Vizitator
Papini se plangea odata ca toti tinerii din Florenta sunt inteligenti. Eu ma plang ca toata lumea din jurul meu are dreptate, ca toata lumea a gasit un adevar si din punctul lor de vedere sunt inexpugnabili. (Mircea Eliade)

Am afirmat mai sus ca eu, in general, nu am pretentii, poate doar legate de mine insami, insa ma includ in marea majoritatea a celor care au pretentia de a avea dreptate, mereu. De fapt, asta inseamna sa fii obiectiv, sa acorzi fiecaruia partea sa de dreptate, care poate fi intr-o masura mai mare sau mica. Insa tot ca "are dreptate" se cheama, indiferent de gradul acestei dreptati. Firesc, fiecare isi va sustine partea sa de dreptate pana la sfarsit, indiferent de consecinte.

Aici intervine constiinta noastra, care ne cere socoteala cu privire la orgoliul nostru. Pentru a trai printre oameni, pentru a reusi sa-i multumim pe toti, intr-o oarecare masura, nu neaparat proportionala cu pretentia fiecaruia (pentru ca, altfel, nici n-ar mai exista pretentii, daca ar fi satisfacute pe deplin), trebuie sa tinem cont de un verb pe care, de obicei, nu prea il agream: "a lasa de la tine". Sa fie prea dificil? Sau suntem noi prea incapatanati?

Eu zic ca nu e chiar atat de greu. Cuvintele cheie sunt "sa vrei". Si poate "sa ai rabdare". Se spune "cu rabdarea treci marea". Poate ca tocmai de rabdare avem nevoie pentru a-i cunoaste cu adevarat pe cei din jurul nostru. Nu castigam nimic daca ne grabim sa-i clasificam, sa-i impartim in buni si rai, in slabi si de calitate, in potriviti si nepotriviti sau mai stiu eu ce alte categorii. Sa fim mai ingaduitori! Macar acum, in preajma sarbatorilor, sa uitam de "cele rele", care trebuie "sa se spele", si sa ne concentram pe ceea ce este frumos in jurul nostru!

Sa fiti voiosi!  :hug:

06 Decembrie, 2008, 06:17:11 p.m.
Răspuns #2

lumycriss

Vizitator
Acum, hai, spune sincer, in loc sa le ceri oamenilor sa fie intr-un fel sau altul, nu-i mai simplu sa te bucuri pur si simplu de ei?!

In peregrinarile mele internaute, nu am putut sa trec peste aceasta fraza fara sa remarc pertinenta ei. Ciudat cum in constiinta noastra ne formam de cele mai multe ori idealuri, legate de orice lucrusor care ne inconjoara. Astfel, ajungem sa nu mai stim sa ne bucuram de lucrurile simple, de o plimbare aparent obisnuita, de o paine aburinda pe masa, de  o privire plina de iubire... Din contra, ne doare rau sufletul de tot ce nu avem, de lipsa unei masini la scara, de absenta printului calare pe cal alb... sau, mai modern, la volanul unui mercedes... de tot ceea ce stim ca n-o sa avem vreodata, dar ne incapatanam sa credem ca va veni o vreme si pentru noi... Dar noi ce facem pentru a da viata acelei vremi?!

Ne doare ca cei de langa noi nu sunt asa cum ne-am dori, ca nu sunt, mai bine zis, ca noi! Cand suntem intre oameni, ne revoltam si spunem: In ce fel de lume traim? De ce sunteti asa si nu sunteti altfel? De ce nu putem sa alegem din lacul cu nuferi si noroi la fund doar nuferii, si ne complacem sa ne manjim ca salbaticii cu noroi pe fata si peste tot si sa scandam devize de genul "vrem schimbare"! Insa ce fel de schimbare? Cand nici noi nu stim cum suntem cu adevarat?...

N-ar fi mai simplu sa ne acceptam, pur si simplu, asa cum suntem, sa ne bucuram unul de altul si impreuna de viata? Invatase demult sa se bucure de lucrurile simple, lucruri care nu puteau fi cumparate si-i era greu sa-i inteleaga pe oamenii care gandeau altfel... (Nicholas Sparks)