Povesti inspirate de viata reala.... cu un sambure de adevar, si cu o coaja de fictiune. Iertare pentru limba mai "aspra" din unele povestiri.
I NICU
Imi amintesc mereu de Nicu.Defapt, de fiecare data cand imi amintesc de comuna, imi amintesc de Nicu. Pentru cativa ani, Nicu a fost prietenul meu. Am fost amici la catarama.
Cum, necum, ne-am cunoscut. Ne-am imprietenit de la inceput. Eram copii, si in prima zi cand ne-am cunoscut, o zi geroasa de iarna, am mers la sanius, pe ulita. Cand il trageam eu, cand ma tragea el, ne alergam, ne bulgaream, etc. Altadata, manam sania cu viteza, amandoi, viteji, prin curbe si povarnisuri abrupte , cateodata iesind invingatori, altadata sfarsind amandoi trantiti in ditamai mormanul de zapada alba si pufoasa. Asa ne treceau iernile.
Verile erau inca si mai interesante. Nu mergeam la scaldat, caci nici Nicu, nici eu nu stiam sa inotam.In schimb, mergeam la padure, pe dealuri, unde amandoi ne inarmam cu bate.... si, bineinteles, ca tineri baieti, visam si noi sa facem pe cavalerii cei viteji. Odata, citisem in ceva carte veche si prafuita de prin pod de acasa despre lupta de la Posada. Si Nicu, sarind in sus de bucurie a zis catre mine "Gata mai Mihai, eu am sa fiu Basarab, iar tu o sa fii regele ungurilor" .Cand am auzit de aceasta propunere, m-am facut putintel suparat... ei , pai regele ungurilor a pierdut acolo, asa citisem... de ce era sa pierd eu ?, Dar in fine, am zis sa ne jucam si asta.
Nicu s-a cocotat pe panta dealului, adapostindu-se sub un bustean, agitand razboinic bata asupra mea. Ca scut, tinea o bucata de scandura, si langa el, tinea infipta o carpa intr-un bat... Aceasta era cetatea lui, iar cetatea mea era intr-o padurice de brad de pe dealul vecin.Acuma, eu urma sa il 'atac".
"Mihaita, vino de ma ataca", striga el catre mine mandru .
Eu, aflat jos, scot un strigat razboinic, pun mana pe un bat si incep sa il agit amenintator. Razand, Nicu pune mana pe ce vreascuri apuca, si le arunca spre vale, avand grija ca fiecare din ele sa isi faca cale pe langa mine. La randul meu, raspund si eu aruncand o gramada de proiectile. Codrul incepuse deja sa vuieasca de atatea vreascuri cate zburau...
"Fii barbat, vino jos de lupta cu mine" , strigai catre Nicu.
Acesta insa, incapatanat fiind, urni din loc cu chiu cu vai un bustean mic si putred, pravalindu-l la vale.
Furios, am pus deasupra capului scandura, si cu "lancea" inainte m-am apucat de urcat "cetatuia"... Dupa ce m-am apropiat de Nicu, am inceput sa schimbam lovituri , sa ne incrucisam "lancile", "sabiile", sa ne lovim "scuturile"... ce mai, incinsesem o mare batalie...
Si astfel, ne petreceam verile. Cateodata, mai chemam si pe alti baieti in acest joc razboinic... alergam pe dealuri, iar altadata , mergeam la parau si din vreascuri legate cu funii, din jucarii vechi si prafuite faceam adevarate "flote de razboi"... facusem o adevarata poveste despre aceste lucruri... Nicu spunea ca pe el, cand va fii mare, il vor iubi fetele pentru ca e poet, e tandru si e romantic.. celalalt baiat, L. care se adaugase grupului nostru, spunea deasemenea ca pe el il vor iubi fetele pentru ca el va fii foarte bogat, si foarte celebru. La care eu, in incheiere, spuneam ca pe mine ma vor iubi pentru ca voi fii puternic, influent si om cu multa vaza.
Anii treceau usor, iar copilaria a devenit adolescenta. Nicu nu mai era copilul mic, nici chiar adolescentul cuminte care a fost, ci treptat, treptat, a devenit un mic barbat. Teama lui, de strigoi, a fost inlocuita cu teama zilei de maine, caci a sa familie saraca era.
Nicu statea intr-o casa de chirpici cu tencuiala cazuta, avand o curte mare si mizerabila, plina de fel de fel de buruieni in timpul verii , si de glod in timpul iernii.Nu aveau decat vreo 4 camere, cu bucatarie cu tot, camere mici si intunecoase, populate mai tot timpul de paianjeni si de soricei. Intr-unca din camere, mirosind puternic a rachiu, statea tatal sau cu mama sa, iar intr-o alta camera, o femeie batrana si bolnava care vorbea rar.
In jurul casii lui Nicu, societatea oferea un spectacol bizar. Dincolo de el, impozante ,de moda occidentala, altadata frapand prin exotism, stateau vilele "capsunarilor". "Capsunari", asa le spuneau cei din comuna la acesti oameni... adica ma rog, un soi de jigodii prost educate, cu caracter de cel mult doi-trei parai, excroci si zgarciti ,mereu implicati in fel de fel de scandale si afaceri dubioase.
Intr-o iarna am mers alaturi de Nicu cu colinda, si am zis sa intram odata si la o casa de asta de capsunari. Ziceam eu catre el, ca aici sigur o sa fim omeniti cum se cuvine, cu vin cald si prajituri. Auzisem anterior zarva prin casa, asa ca imediat fugiram la poarta acolo. Ne intampine latraturile sinistre ale cainilor.
Strigam , colindam la poarta, dar nimic ...
"Ei, ce naiba facem noi, Nicule ? Astia nu vor sa ne primeasca , zgarcitii dracu`..."
"P... mamii lor de prosti, hai mai incolo."
Plecaram mai departe lasand casa in urma cu dispret... oamenii simpli, taranii, mereu ne primeau.
Intr-un alt an, aflasem ca Nicu devenise mai altfel.... adica in ce sens mai altfel... ca ar fii cunoscut pe cutare si pe cutare, ceva fii de "capsunari" de acestia, si ca nu mai prea era omul de dinainte... invatase sa minta... cerea bani de pe la baieti spunand ca nu are ce sa mance, ca nu ii dau parintii, ca mai apoi sa fie vazut cu tigari prin gura.
N-am dat crezare zvonurilor, pana intr-o iarna in care fiind la plimbare pe o ulita, vad venind catre noi o gasca de asta de dubiosi ca se apropie de noi, privindu-ma chioras. Fireste, nu aveau ei ce sa se lege de mine aici, ca pe ulita asta ma cunostea lumea si sarea sa ma apere, dar ma tot gandeam ce aveau de se uitau asa la mine ?
Cand insa se apropiara, unul dintre ei pe nume Sorin striga catre Nicu cu o voce groasa:
"Salut mah ..."
"Sal` , ba " raspunse Nicu
"Vii cu noi deseara ?
"Vin, mah... da mai dai niste bani ?"
"Iti dau bah, nu tre sa te milogesti... Au` la el !", continua tipul razand .
Sorin cu gasca a plecat mai departe, la care il intreb si eu pe Nicu, mirat:
"Ma, cu oameni de astia umbli ? Tu stii ce p... e Sorin... "
"Mihai, nu-i asa.... sa vezi daca ajungi sa ii cunosti, ce baieti faini is..."
A urmat o jumatate de ora de plimbare, timp in care Nicu nu facea altceva decat sa mi-l laude pe acest Sorin, ba chiar sa imi spuna mandru ca Sorin era mai mult decat "seful" unei bande din localitate, ci era chiar si filozof... ca el impartea pe baieti in vreo nu stiu cate categorii, ca socotea pe fete dupa fotbal, adica despre alea frumoase spunea ca sunt "de Champions League" si asa mai departe... ca Sorin stia sa invarta banul, etc
Stiam cam la ce il duce mintea pe Sorin. Chiar speram ca intr-o buna zi, sa fie cineva care sa il prinda, sa ii vina de hac.... prea i-a "facut" el pe toti, sa mai fie si el 'facut"... Dar nu a fost sa fie asa.... peste cateva zile, ma intalnesc in privat cu Sorin pe strada, si acesta ma ia la amenintari. Ca eu l-am jignit, ca l-am vorbit de rau, si ca urma sa o patesc. M-a lasat insa sa plec, iar cand am ajuns la oarece distanta de el, am inceput sa il injur ca la usa cortului. Mi-a strigat si el vreo doua-trei, si apoi dus a fost.
In vremea ce a venit, ma intalneam tot mai rar cu Nicu. Parca nu mai voia sa mai vorbeasca cu mine, parca incepuse sa ma evite. Auzeam despre el tot de rau... dar daca inainte astfel de lucruri le auzeam de la cateva guri, acuma deja toate gurile incepusera sa vorbeasca despre asta.
M-am mai vazut cu el cand mi-a povestit de prima sa dragoste.... se indragostise de o pustoaica, si o iubea cu multa , multa patima... ocazional, am mai vorbit cu el si de atunci. Dar era deja un alt om. Si eu eram un alt om.Ceea ce a fost, s-a dus.
Subiect: Amintiri (povesti dure, povesti urate, limbaj pe masura) (Citit de 8610 ori)