Nu te urăsc dar cară-te acum,
Trânteşte-mi uşa-n nas!Sunt porc.O ştiu.
E prea târziu, iubito, prea târziu,
Să mai culeg speranţele din drum.
Mă zbat în pielea râncedă,zbanghiu,
Iubirea-mi zace-n hoit, făcută scrum
O să-ţi dedic o lacrimă, postum
Şi cearcănul din ochiul plumburiu.
M-am exilat, livid, spre nicăieri
Aud in mine limfa trepidând
Sub avalanşa cruntelor tăceri,
Le-ai aşternut pe buze, prea curând;
Nu mai exist, de astăzi ori de ieri
De când m-ai devorat, cu ochi flămând...
Textul de la care s-a pornit:
Te (mai) iubesc... dar...
de Simona Dobrescu
Te mai iubesc... dar dacă pleci acum,
să-nchizi şi uşa – gândul mi-e pustiu,
nu mai aştept pe nimeni, e târziu;
speranţa-i leş pe-o margine de drum
Sunt umbră rece – cum n-aş vrea să fiu,
privirea stinsă mi-e, făcută scrum
şi versul ăsta, îngânat postum,
se¬-aşterne-n podul palmei, plumburiu
Orbeşte căutând în nicăieri,
cu mâinile întinse, tremurând,
ating conturul unei mângâieri
şi-ascult cum mor secundele, pe rând –
încă mai sunt... şi astăzi ca şi ieri
şi te iubesc... dar nu ştiu până când