10 Octombrie, 2025, 06:01:36 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: dor de tine...bunica!  (Citit de 8088 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

29 Martie, 2007, 12:23:40 p.m.
Citit de 8088 ori
Offline

Lady Allia



alinta-mi chipul bunica mea draga
cu ochii tai caprui
si parul tau carunt cu care imi impleteam
cozile de zana in visele copilariei...
lasa-ma sa iti sarut obrajii de dor
si sa imi zic rugaciunea de seara
poate uiti sa mai pleci!
alinta-ma si lasa-ma sa iti iubesc
mainile batrane si obosite
sa le ud cu lacrimi si sarutari de ramas bun
vreau doar sa iti sarut pasii...
mai ramai!!!



29 Martie, 2007, 09:34:20 p.m.
Răspuns #1
Offline

Semiramis

Global Moderator
îmi pare tristă poezia, cu toate astea, e frumoasă...
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

29 Martie, 2007, 11:41:15 p.m.
Răspuns #2
Offline

valentina


              Ce chip dulce.Al bunicii...Doamne simt uneori atat de acut lipsa bunicilor,imi este dor insa casa lor acum este CERUL.Stiu ca le-am gresit de multe ori,insa stiu ca Ei m-au iertat deja.
         Bunica draga cat as vrea
         Sa-ti spun cat te iubesc de tare.
         Sa-ti dau in dar un chip de inger
         Cu aripi deschise ,sa ma porti printre stele,
         Sa-mi arati vesnicia si intinsul etern...
         
         Ai scris o poezie foarte frumoasa ,asa m-ai facut sa-mi aduc in aceasta seara aminte, de bunicii mei.De cate ori mi-a murit cate un bunic ,in acele clipe m-am considerat mai saraca.Si in momentul in care m-am casatorit am dobandit o bunica(a sotului),si totusi bunicii mei,mai ales bunica imi lipseste.
Iubirea , isi intinde aripa in zborul nesfarsit al timpului !
Eu sunt doar o mica particula dintr-un atom ...
sunt praf de stele in trecerea mea grabita prin lume

30 Martie, 2007, 10:42:40 a.m.
Răspuns #3
Offline

Lady Allia



 Este tristă...pentru că indiferent de cât timp va trece golul nu îl va putea umple nimeni şi nimic! Este tristă pentru că nu pot atinge norii şi mângâia piciorul lui D-zeu să mă agăţ cu toată umilinţa de el şi să îl rog să îmi dea măcar o secundă înapoi...!
 Este tristă pentru că neputinţa este tristă, iar dacă vreodată în viaţă nu am putut face altceva decât să mă resemnez...în faţa morţii...doar atât pot să fac...să tac şi să plâng în suflet ştiind că ultima privire va fi cea de care ne agăţăm asemeni unei frunze de un biet peţiol!
 Este tristă pentru că şi acum văd frânturi de imagini şterse din trecut care mă fac să plâng şi să zâmbesc..., să mulţumesc vieţii şi să mă încovoi sub durerea ei...: văd imaginea căruntă, plină de lumină, de căldură...care cu un zâmbet larg îmi face cu mâna de pe un scăunel aflat mereu pe prispa casei..., văd imaginea măruntă şi fericită a unei zâne care mi-a ocrotit fiecare gând, vis şi pas al copilăriei, adolescenţei şi tinereţii mele...cum aleargă către mine ţipând cât o ţine gura: "ai venit soarele meu..., draga bunicii", iar glasul i se modula doar în dragoste şi...un sentiment unic...!
 Este tristă pentru că este fericită deoarece am avut şansa să am toate aceste minunăţii numite: comorile copilăriei mele!

 Mulţumesc tuturor pentru popasul făcut alături de gândurile şi sentimentele mele...!