Tot scărpinându-mi fundu-n asfinţitu’ ...(sonet-replica)

[Rudy Valentino]

Tot scărpinându-mi fundu-n asfinţitu’
Ce survolează bubele fiinţei
Şi împroşcând cu cojile seminţei
De floare sau bostan, ca nesimţitu’,
Iubirea ta ce dând ocol voinţei
M-apasă, Eu, numitul Stan Păţitu'
Declar, solemn, cu mâna pe cuţitu’
Înfipt între mustrările conşti’nţei
Că voi strivi, sub tălpi de plumb,microbul
Amorului cu iz donchihotesc
Şi răsturnand, melodramatic, ştiobul
În care-mi zac  cuvintele grotesc,
Mă dau printre iluzii cu scrânciobul
Şi iar te mint când spun:"Nu te iubesc!"

Poezia de la care s-a pornit:

Tot căutându-mi în afund trăitul
sonet de Adrian Munteanu

tot căutându-mi în afund trăitul
pe sub veşmântul dăruit fiinţei
dau de vigoarea aspră a seminţei
luptând să simtă-n blânde veri cositul
privesc lumina tandră a voinţei
până când ochii şi-au uitat mijitul
şi-nfig în plexul patimii cuţitul
ca să cunosc tăriile dorinţei
prin viermuire mai cultiv microbul
lentorilor ce-n pat mă ţintuiesc
dar mă dezleg de lanţuri precum robul
şi dacă-n trup smerenie primesc
e pentru că-n adâncuri creşte bobul
şi lupt iubind virtutea să-l sădesc