„Nimeni nu sufera cu mai multa blândete sa fie mustrat decât acela care merita sa fie laudat.” (Doamna de Lambert)
De ce, cei care isi dau silinta sa faca un lucru, asa cum pot ei, sunt uneori mustrati de altii?
De ce nu sunt apreciate unele lucruri la adevarata lor valoare?
De ce, atunci cand apar comparatiile cu alte persoane, din partea iubitului/ei, te simti atat de singur si de parasit?
De ce lacrimile sincere nu impresioneaza?
De ce, daca faci tot ce iti sta in putere sa faci fericita persoana de langa tine, esti inteles gresit?
De ce se pun intrebari fara rost, de ce judecam o persoana ca a facut sau nu a facut un lucru, daca nici noi nu ne facem datoriile?
De ce simtim ca se pierde iubirea?
De ce ne certam fara motiv?
De ce, in momente de genul asta, simti cu toata puterea sufletului tau, ca cel mai bine e acasa?
De ce nu avem curaj sa punem punct unei situatii care ne displace, doar de dragul anilor petrecuti impreuna?
De ce, persoana pe care credem ca o iubim, ne inmoaie sufletul, doar cu un zambet sau o rugaminte?
De ce sunt momente in care simti ca totul iti merge prost?
De ce toate intrebarile astea?
Pentru ca exact asa ma simt eu acum, pentru ca asta traiesc in momentul de fata…
Si pentru ca…nimic nu ma mai impresioneaza, pentru ca mi-a amortit sufletul de atata durere si pentru ca mi-au secat lacrimile dupa o noapte si o zi de plans si de nesomn…
Pentru ca nu mai astept nimic de la nimeni, pentru ca ce am avut mai drag, m-a dezamagit cum nu credeam ca se poate.
„O zi de lacrimi ne istoveste mai mult decat un an de munca.” (Lamartine)
Subiect: De ce? (Citit de 4262 ori)
