zadarnic zornăie zidurile
buzunare sparte asemeni unui năvod
aruncat aiurea
asupra cuburilor
ce-şi scurg lichidul culorii
printre ochiurile punctelor cardinale.
să nu închidem timpul
asemeni unui fotograf.
am uitat să ne ştergem urmele
urmele reci,
urmele decojite,
urme – fărâme,
dar totuşi Urme...
m-am speriat
când ai început să aranjezi
tăcerea dintre noi
pot să dispar
iar mâinile statuii vor găsi cu siguranţă ieşirea.
în final,
cel ce învinge Nordul se poate pietrifica
pentru ca în felul acesta, cei ce-or veni
dintr-însul născuţi, liberi de timp,
să ştie că aşa va fi...
gata.
astăzi tac, pentru ca să nu-mi uiţi vocea...
nu m-ai chemat niciodată
chiar de ai crezut că mă chemi
sign in as invisible or not?