Tăcerea!

[Lady Allia]

Nici nu mai ştiu dacă ne cunoaştem eu şi cu tine.
Poate doar odată, demult ni s-au ciocnit plânsurile sau doar e o părere din trecut.
Ne privim în mijlocul singurătăţii noastre şi nu recunoaştem nimic din noi două.
Eu te revăd. Alergam la tine în braţe visând la tine. Tu nu mă vedeai nici atunci.
Acum eşti albită, iar sufletul ţi-a prins cataractă.
Mă bucur însă că mai aude din când în când lacrima ce ţi se prelinge pe palme.
De dor culeg amintiri înfăşurate în ridurile timpului.
Mi-au încărunţit secundele şi câteva fire de păr, dar anii noştri m-au uitat.
Un gând doar se furişează peste tâmpla ta căruntă...speram să fiu..., dar nu, nu sunt eu.
Când am fost mică trebuia să cresc...gândurile nu mă îmbăţişau.
Învăţam doar reguli pentru a creşte mare.
Reguli într-o lume fără reguli.
Trebuia doar să uit să zâmbesc prea des şi să ţin umerii drepţi.
I-am ţinut...! Dar nu mi-ai spus nimic despre suflet.
Nu-i nimic! Indiferent cum era sufletul meu...umerii i-am ţinut mereu drepţi şi da...privirea sus.
Acum sunt mare şi pot să merg singură. Da...
Mă gândeam doar uneori aşa că eu puteam să merg sprijinindu-te.
Nu doream decât să fiu toiagul bătrâneţii tale. Dar...era doar un gând!
La capătul lui ecoul se loveşte de tăcere. Atât ne-a mai rămas...mamă! Tăcerea!

am crezut că poate am să învăţ de la tine să zbor...am învăţat însă să nu visez la aripi...

[Lady Allia]

stateai la umbra timpului incaruntita de ganduri.
din cand in cand iti alungai cu podul palmei o amintire de pe frunte.
nu mai stii demult sa visezi. te-ai zidit intre trecut si trecut.
privirile nu mai vad decat caramizi pe care le asezi cu gesturi mecanice
una peste alta in sufletul tau - de parca ar mai fi vreo intrare.
ai zidit intre noi pereti. tu te-ai ascuns de mine tacuta si departe.
eu inca desenez pe ei cu asteptarea, zgarai cu unghiile sufletului si sap cu lacrimile.
nu reusesc insa sa ajung nicaieri. parca s-au creat continente de ziduri.
tu louiesti pe ultimul dintre ele. departe. intre noi sunt doar vapoare de hartie.
aud din cand in cand de dincolo rasuflarea rece a tacerii. mi-e frig de tine.
in sufletul tau pana si soarele a uitat sa mai rasara. l-ai gonit cu eclipse.
iernile doar viscolesc - nu mai ning. toamna ti-a scuturat demult surasul,
iar vara...nu mai vine decat cu seceta de frumos. nimic nu mai traieste.
decat tu! tu in mijlocul lumii tale inguste si reci cladind uitari.
m-ai trimis in lume fara de tine. nici un gand bun. nici un sarut pe crestet.
o valiza goala si priviri absente. am vrut sa te imbratisez pentru reamintire.
nu am putut. intre bratele mele intinse si tremurande ai aparut tu si...zidul.
poate candva...la umbra timpului tau am sa apar si eu - batrana -
sarutand pe crestet primaverile mele. am sa iti povestesc de dincolo de ziduri.
te voi tine de mana...mama cu un gand bun. nu vreau sa pleci din lume fara de mine.
am sa iti spun te iubesc pentru fiecare te iubesc pe care nu mi l-ai spus.

si imi voi dori sa inveti sa iti deschizi aripile - le-ai avut mereu, dar nu ai vrut sa zbori.

[amelie]

Suntem artizanii unor taceri care vorbesc, ce-au rol de tampon intre revederi si despartiri, intre iubiri frumoase si despartiri sfasietoare. Intre bucurii si regrete, iubire si suferinta, se afla, aproape mereu, o tacere. O tacere ce-si rosteste intentiile abia dupa incheierea actului final, atunci cand sclipirea din ochi este admonestata de lacrimi nedorite sau cand pansamentul unor te iubesc-uri ce cu multa vreme in urma te umpleau de fericire.