Funia

[Lorelei]

Sunt cateva vorbe ale lui Zorba catre "stapan" in romanul lui Kazantzakis:

"Nu, nu esti liber, spuse. Funia de care esti legat este putin mai lunga decat la ceilalti oameni, asta e tot. Domnia ta, stapane, ai o funie lunga, te duci si vii, crezi ca esti liber, da' funia n-o tai. Si daca n-o tai..."

Cata libertate avem si cata iluzie a libertatii? Este funia noastra stramta, ceva mai larga sau chiar indraznim sa o taiem, macar din cand in cand...?

[viulian]

N-am nici macar iluzia libertatii, sa pot mintindu-ma sa admit ca sunt liber cu adevarat, dara-mi-te libertatea.

[ironic]Sa sarbatorim pentru funia care nu o taie nimeni  [/ironic]

Plus ca na, e destul de riscant sa tai funia, nu te cunosti deloc cum faci, atunci cand pici nu ? Daca e periculos. Asa macar stai linistit.

[inda]

Ea taiase funia intr-un moment de furie. S-a trezit dintr-o data libera. Statea cu capatul acela de franghie in mana si se uita la el. Era simbolul libertatii ei. Acum putea sa faca orice, sa mearga oriunde, putea sa atinga toate lucrurile la care nu ajunsese pana atunci. Dar cu cat ajungea mai aproape de ele constata ca nu mai sunt asa cum pareau cand le privise de departe. Constata cu stupoare ca nici nu o mai atrag, nici nu si le mai doreste.
Mergea fara tinta pe toate drumurile care i se deschideau in fata. Uneori se impiedeca, intra in locuri intunecate, cadea, alteori lumina prea puternica o orbea. Obosise. S-a asezat pe pamant si privea capatul de funie ce-l purta cu ea. Inchise ochii sa-si aminteasca cum era pe vremuri cand era legata, sa poata constientiza ca acum, fiind libera, este si fericita.
In fata ochilor ii aparu un cerc batatorit de pasii ei. Cunostea fiecare denivelare, fiecare asperitate pe care incercase sa o netezeasca. Acolo nu s-ar fi impiedecat si nici nu ar cadea asa cum o face acum, ii strafulgera prin minte. Acolo stia in permanenta ce cauta si unde se situeaza. Acolo avea un reper. Si dintr-o data constata ca ii lipseste acel punct fix in jurul caruia gravita pe orbite concentrice, mai apropiate sau mai indepartate. Atunci putea sa aprecieze apropierea sau departarea de lucrul dorit sau de limita neputintei ei... la doi pasi, la cinci pasi...uneori era frustrant, dar macar stia. Acum nu.
Brusc s-a ridicat si cu o energie nebanuita a luat-o la fuga spre cercul pe care-l batatorise cu lacrimi de furie si neputinta, cu zambete naive, cu sperante, cu revolta, cu frustrare...
Nu stia incotro s-o apuce, dar stia macar unde vrea sa ajunga si ce voia sa faca. Izbucni intr-un hohot de ras, iar lacrimile incepusera sa-i curga siroaie pe obraji.
Acum stia.
Voia sa reinnoade funia. Sa intre din nou in cerc, pentru ca numai acolo putea sa-si doreasca, iar acolo dorintele ei aveau nume. Acolo totul avea un sens... uneori era inversul acelor de ceasornic... dar sensul exista!

[amelie]

sa taie funia....funia ce o despartea de libertatea pe care si-o dorise toata viata...doar ca la capatul funiei se afla el...el care niciodata nu-i daduse iluzia ca va putea fi candva libera...libera sa zboare...libera sa simta in aripi vantul caldut de primavara...libera sa priveasca rosul macilor din inaltul cerului...libera sa simta aerul rece si tare al libertatii...libera sa iubeasca...sa iubeasca cu toata puterea sufletului sau mare si insetat de dragoste...libera sa simta bratele cuprinzand-o ...sa taie funia?...funia care doar ii dadea iluzia unei libertatii,dar careia ii simtea taria in momentul in care-si permitea prea multe....prea multe? prea multe din punctul lui de vedere...dar al ei? sa taie funia...dar asta presupunea curaj...un curaj pe care si-l redescoperise bine ascuns in adancuri,dar....trebuia sa-l scoata la suprafata...sa taie funia?[color]